Bruiați de certitudini dubioase, mereu goi, îndopăm viitorul cu senzații false de plenitudine... Nu știu dacă am fost vreodată conștient de timpul care îmi paște omniprezența clipelor de bucurie. Știu însă că există un timp care se pretinde a fi totul și în care nu avem loc decât atunci când îl lăsăm să-și bată joc de naivitatea noastră infantilă și, uneori, dezgustătoare.

Miluieste-ma, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine nevrednicul robul Tău și mă ușurează și mă slobozește, și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor…

Oprește-te și vezi cât de încurcate sunt căile sale. Asemenea pașilor noștri încâlciți sunt acțiunile sale, mărturie a plăsmuirii idolului după chipul și asemănarea noastră.

Raportat la obiectul creației, la ceea ce a făcut și continuă să facă, îți este inferior. Ești totul, pentru că întruchipezi binele și răul, iar el este partea susceptibilă numai de bine și destul rău sălășluiește în jurul tău. Disproporția generatoare a ideii de viață de dincolo, de paradis și infern, menită să echilibreze întregul și partea, scoate în evidență locul fiecăruia în actul primordial. Și dacă genele creatorilor put a imperfecțiune, perfecțiunea dumnezeului este o absolută și irevocabilă ficțiune, și nu poți să vezi decât stupefiat relația sclav-divinitate.

Aflat într-o dependență directă de existența noastră, contrar unei relații inverse ce vine dintr-o stare asemenătoare celei consacrate de mitul biblic, dumnezeu nu-și permite gesturi susceptibile să atingă ființele condamnate să-i îndulcească singurătatea. Artist genial, politician execrabil, nu știe decât să ne amuze cu scene apocaliptice, de parcă nu s-ar zvoni că nicin potop nu va șterge de pe fața pământului seminția bipezilor, atâta timp cât râmâne unicul care nu ar fi în stare să-și pună capăt zilelor.

Poate fi un criminal care zace în fiecare din noi. Numai așa se explică legătura intrinsecă dintre suicid și divinitate. Ateii și toți ceilalți care se înhesuie să-i murdărească numele cu epitete sau care i-l rostesc pur și simplu, sunt niște minciunoși. Adevărații atei ar putea fi găsiți printre sinucigași. Numai aceștia pot să pună capăt răului ce-i sugrumă printr-un singur act, ignorând concepția iudeo-creștină privitoare la cel mai mare păcat.

S-a vărsat prea mult sânge ca dezlegarea să depindă de un singur tromb. În orice caz, ai putea să te rogi… pentru el, dar să nu deschizi gura prea tare, căci ”cel ce deschide prea tare buzele o face spre pierea lui”.