Fragilitatea sufletului uman este percepută ca o cauză a dezechilibrului dintre cele două existente: fizică și energetică. În decursul anilor umanitatea a încercat să înțeleagă principiul legăturii strânse dintre materie și divinitate. Singura explicație găsita a fost incorporată în duplicitatea celor două conștiințe umane. Ideea puterii divine exercitate prin anumite acte inexplicabile de misticitate. În cadrul tabloului evului mediu se observă dorința umană de a nega orice putere supranaturală a speciei noastre. Divinitatea este reprezentată prin idoli , prin personaje cu chip uman, terestru. Se observă nevoia omului de a se simți important. Conceptul că Divinitatea(oricare ar fi aceasta) a creat specia umană, care din punct de vedere științific a evoluat pe parcursul a mai multor ere istorice, după chipul ți asemănarea sa apare înca din culturile maiașe sau aztece.
Creștinismul, dupa părerea mea, a unui necunoscător, a unui practicant parțial, este doar o religie mult mai bine prezentată, cu mult mai multe fapte în cadrul societății, cu mult mai mulți adepți și mai multă publicitate. Această "publicitate" intensă a conturat și susținut evoluția societății umane pe parcursul a 2000 de ani. Rezumând cele mai sus prezentate, ajung la concluzia că Sufletul este doar o mică portiță de scăpare creată de imaginația umană. Suferința la care este supusă individul în timpul celor cațiva ani "trăiți" îl îndeamnă să spere la ceva mult mai bun, la un loc în care toate obiectele sau întâmplările ce îi provoacă suferință să fie de domeniul trecutului.