agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 10602 .



Deșertul
essay [ ]
traducere de Irina Mavrodin

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Albert_Camus ]

2010-06-30  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Cristina-Monica Moldoveanu



fragmente

Poate mă înșel. Căci totuși am fost fercit la Florența, și atâția alții înaintea mea. Dar ce-i fericirea dacă nu simplul acord între făptură și existența pe care o duce? Și ce acord mai legitim poate uni omul cu viața dacă nu îndoita conștiință a dorinței sale de durată și a morții căreia îi este hărăzit? Aici înveți cel puțin să nu te bizui pe nimic și să vezi în prezent singurul adevăr ce ne este dat "pe deasupra". Mi se spune întruna Italia, Mediterana, pământuri antice unde totul e pe măsura omului. Dar unde și care-i calea? Lăsați-mă să privesc cu ochii larg deschiși spre a-mi căuta singur măsura și mulțumirea mea. Sau mai curând da, văd: Fiesole, Djemila și porturile scăldate în soare. Măsura omului? Tăcerea și pietrele moarte. Tot restul aparține istoriei.
Totuși, nu aici ar trebui să mă opresc. Căci nicăieri nu stă scris că fericirea trebuie să fie cu orice preț nedespărțită de optimism. Ea e legată de iubire -
ceea ce nu-i același lucru. Și cunosc ore și locuri unde fericirea poate părea atât de amară, încât ai dori ca ea să fi rămas o simplă făgăduială. Dar asta pentru că în acele ore și în acele locuri nu știusem să iubesc din toată inima, adică să nu renunț. Aici trebuie să vorbesc despre intrarea omului în sărbătorile pământului și ale frumuseții. Căci în clipa aceea, precum neofitul ultimele văluri, el lasă să cadă la picioarele Dumnezeului său moneda măruntă a personalității sale. Da, există o fericire mai înaltă, căreia fericirea îi apare lipsită de însemnătate.

............................................................

Știam că milioane de ochi contemplaseră acest peisaj, dar pentru mine el era primul surâs al cerului. Mă scotea din mine însumi, în înțelesul adânc al cuvântului. Mă încredința că fără iubirea mea și fără acest minunat strigăt de piatră toul era zadarnic. Lumea e minunată și în afara ei nu există mântuire. Ea mă învață cu răbdare marele adevăr că spiritul, și chiar inima, nu înseamnă nimic. Și că piatra încălzită la soare sau chiparosul ce pare mai înalt pe cerul fără nori limitează singurul univers în care "a avea dreptate" capătă un sens: natura fără oameni. Și această lume mă anihilează. Ea mă duce până la extrema limită. Mă neagă fără mânie. În seara care se lăsa peste câmpia florentină, mă îndreptam către o înțelepciune în care totul era dinainte cucerit - dacă nu mi-ar fi dat lacrimile și dacă uriașul hohot de poezie care mă înăbușea nu m-ar fi făcut să uit adevărul lumii.

............................................................

Admiram, admir legătura care unește omul cu lumea, această îndoită răsfrângere în care sufletul meu poate interveni pentru a-și dicta fericirea, până la limita precisă unde lumea o poate desăvârși sau distruge. Florența! Iată unul dintre puținele locuri din Europa unde am înțeles că în miezul revoltei mele dormea un consimțământ. Sub cerul ei înlăcrimat și însorit învățam să accept pământul și să ard în flacăra întunecată a sărbătorilor lui. Simțeam... dar ce cuvânt? Ce vehemență? Cum să cânt acordul dintre iubire și revoltă? Pământul! În acest mare templu părăsit de zei, toți idolii mei au picioare de lut.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!