Tăcerea nopții este un suflet tremurător,delicat al unei lumi fantastice,visele se împlinesc,în care nu există durere,în care lacrima nu-și cunoaște sensul…Tăcerea nopții se naște la începutul apusului,izvorând peste el ca o apă cristalină, ca o ploaie de stele.Noaptea,amăgitoare încet s-a lăsat cu un întuneric amețitor,luna îmi mângăie chipul alungându-mi singurătatea.Mă luminează cu un zâmbet,iar eu visez în tăcere,aștern gânduri și șoapte în tristețea nopții,încerc să respir dar îmi lipsește oxigenul.Ascult în tăcere dar nu înțeleg această tăcere apăsătoare,ce sufletul îmi apasă.Aș vrea să pot zbura la tine în liniștea nopții,în sufletul tău să mă oglindesc.Aripile mi se frâng de dor…În magia nopții în brațe să mă strângi,mângâie-mi buzele în sărutarea ta,șoptește-mi dorințele.Trăiește prin mine,suspină,zâmbește,sărută,privește,alină,iubește.Alungă-mi dorul…amarul din mine,ecoul tăcerii apăsător sufletul îmi amorțește…sunt doar o flacără-n zare ce dorul mă doare.În leagănul tăcerii…la hotarul trandafiriu al somnului,în spatele pleoapelor grele,unde gândurile se întrepătrund într-un noian de vise.Sufletul este plin de dragoste și pasiune…iar eu cu capul în pernă zâmbesc printre gene…în umbrele nopții îmi apare chipul tău,cu parfumul tău ce mă îmbată…să te desprinzi o secundă dintre umbre,să te apropii să îmi zâmbești mâna să mi-o întinzi să îmi mângâi fruntea răvășită,lacrimile să mi le ștergi cu a ta iubire.Trupul tău să doarmă lângă mine și te-aș scălda în iubirea plină de dor.Te strig în noaptea plină de tăcere,ochii strălucitori aș vrea să-ți privesc,vreau să îți simt inima lângă inima mea cu sufletele pline,eu de-al tău și tu de-al meu.La stele să zburăm,și de acolo să colindăm în noaptea asta de magie…Este nopatea noastră…a iubirii eterne…Te aștept să vi…te chem…te strig…în noaptea asta…