Quagmire Ghurkas, "Footnotes" (Note de subsol), editura Donald Udall Jr. & Co GmbH., Den Haag, 1990.

trad. din somaleză și note de subsol de Beldiman Nicolaescu-Hawiye, Ed. Valana, București, 2011.


Quagmire Ghurkas(1956-2011) s-a născut în Mogadishu, Somalia.
A început să scrie de la vârsta de 5 ani, devenind o atracție pentru invitații tatălui său, un renumit arhitect somalez. Ediția de "Opere complete" (4 vol.) apărută la Boekerij (2010) amintește câteva dintre aceste proze scurte. În "Crocodilul fără de apă", spre exemplu, tânărul Ghurkas își imaginează potopul biblic ca o furtună de praf, iar pe Noe ca salvatorul crocodililor pe care îi mută din rezervație în rezervație atunci când rămân fără apă.
În 1969 emigrează împreună cu familia sa în Olanda, pentru a scăpa de regimul opresiv al generalului Mohamed Siad Barre, capul loviturii de stat din 21 octombrie.
Devine pasionat de entomologie și studiază la Universitatea din Amsterdam, unde, după absolvire, este cooptat ca profesor de studii naturale.
În 1982 publică primul său roman, "Alternativele nopții", o poveste de dragoste petrecută pe fondul războaielor civile din Somalia. Cartea îi aduce un succes neașteptat și o serie de premii importante care, în final, conduc la traducerea cărții în 24 de limbi.
În 1991 se întoarce în Somalia pentru a participa la conflictul armat cu Etiopia. În 1993 este arestat de generalul Mohamed Farrah Aidid, aotoproclamatul președinte al Republicii Somaleze, sub acuzația de înaltă trădare. La presiunea presei occidentale, este eliberat de UNOSOM II (United Nations Operation in Somalia II) în ianuarie 1995.
Nu se va mai stabili niciodată în Europa, cu toate că vizitele sale în Olanda sunt relativ dese.
Continuă să scrie, în special în somaleză, dar și în neerlandeză sau engleză, însă distanța față de Occident determină un interes scăzut pentru operele sale.
Revirimentul se produce odată cu "Footnote", un roman picaresc, numit adeseori Don Quijote al Africii, în care profesorul Maandelwand parcurge o călătorie fascinantă, din sat în sat, pentru a-i învăța pe copiii somalezi literatura.
În luptă nu cu morile de vânt, ci cu dezinteria, febra tifoidă, lipsa apei potabile sau fiarele sălbatice (toate acestea cât se poate de reale), Maandelwand reușește în final să ajungă în Egipt, locul piramidelor și al al tor monumente de cultură ale umanității, dar și al celui mai crunt consumism african.
Quagmire Ghurkas a scris o carte fascinantă, de neuitat, o poveste ca un montagne russe, care îi amintește europeanului din secolul 21 că ceea ce el numește Cultură sau Lume nu este decât o mică parte a Realității.
Pentru a fi conștienți, trebuie, însă, să deschidem ochii, după cum amintește motoul cărții, în fapt un fragment dintr-un interviu acordat de autor săptămânalului american "The New Yorker":

"Considerați că literatura dumneavoastră este deschisă pentru public?
Consider că nu este închisă pentru public."

Fără un fir epic în sens canonic, occidental, dar cu un patos al povestirii ce amintește de Chaucer, "Note de subsol" este un roman obligatoriu în acest secol al multiculturalismului, pentru că cei care refuză să privească în ochii Celuilalt nu vor știi niciodată cum să se privească în oglindă.

La începutul anului 2011, Quagmire Ghurkas s-a stins din viață în Jowhar, lăsând în urmă o operă fabuloasă.
Dintre cele mai importante titluri amintim: "Setea",1984 (roman), "Alte Povestiri",1986 (proză scurtă), "La Villabruzzi moartea vine de dimineață",1990 (roman), Note de subsol, 1990, (roman), "Caiacul scurt al împăratului",1998 (roman), "Definiția terorii",2005(roman), "Începutul poemului",2009 (poezie).

De asemenea, a realizat o serie de traduceri în engleză, dar și în neerlandeză, un caz mai puțin obișnuit fiind traducerea simultană în cele două limbi a capodoperei lui Guillermo Cabrera Infante, "Tres tristes tigres" ("Trei tigri triști", Curtea Veche, 2011).


În continuare vă prezint câteva extrase sugestive din romanul "Note de subsol"


"Știi ce îmi place cel mai mult la viață? Că o trăiești, e mereu în jurul tău, ți se întâmplă, ți-o poți aminti, din când în când chiar încerci asta, și te face să gândești că trebuie să fie ceva mai mult decât atât." (p. 19)

"Nu că suntem un popor de proști - gândi bătrânul cu fața turtită de vânt și aripile lăsate pe spate -, procentul de idioți e foarte apropiat de cel al țărilor europene. Doar că nu mai apreciem inteligența, munca, cercetarea, studiul,
nu mai există acel bun simț ce determina ca menigte(1)
să aprecieze umil inteligența și să și-o dorească pentru copiii lor..."

(1) termen intraductibil, echivalent în unele din sensurile sale cu rom. gloată, șleahtă sau cu engl. boodle. (n. tr.)


"Profesorul Maandelwand a intrat în clasă și s-a așezat în prima bancă, liberă ca întotdeauna, cu spatele spre elevii săi. Fără nicio grabă, și-a desfăcut servieta care aducea a valiză soldățească, a scos o pungă plină cu chifle și s-a întors către elevul care dormea în spatele lui:
-John, împarte-le colegilor tăi! Și dă-le câte una, să ajungă la toată lumea!
Cu o mișcare leneșă, de aristocrat, a ridicat un teanc de foi a4 pe care se putea vedea forma unor versuri și a continuat:
- Astea-s poezii d-alea care merg cu muștar. Luați cu pâine, să nu vi s-aplece!" (pp. 35-36)


"Daria s-a rătăcit în holul uriașei universității musulmane din Cairo. Nici acum și nici o dată, de fapt,
nu a putut înțelege de ce sistemele GPS nu acoperă și interiorul clădirilor. Se zice că omenirea a ajuns la un nivel de confort fără precedent, că știința nu are limite că...
Vorbe goale, gândește Daria, cu ochii pe jumătate închiși de ironie." (p. 101)

"Nu dați poezia pe mână actorilor!
Ea nu se joacă...
Nu dați poezia pe mâna poeților!
Ea nu-i de joacă..." (p. 178)

"Când m-am născut eu n-am țipat. doar am plescăit puțin să simt gustul lumii în care mă aflam, îi șopti profesorul Maandelwand Dariei." (p. 201)

"Problema cu literatura e că, în mare măsură, îi învață pe oameni ce știu deja" (p. 245)