Fii tu însăți!!” îi șopteam la ureche în acele clipe de intimitate fizică pe care doar o apropiere erotică intensă o poate genera.”Nu lăsa alte gânduri să-ți răvășească mintea. În clipa asta ești tu, tu cea mai adevărată, cea mai pură și chiar dacă te simți vulnerabilă,.... nu vei fi rănită. Încrederea pe care mi-o dăruiești, prin gesturile pe care le faci fără să îți dai seama, mă copleșesc pentru că știu cât îți este de greu să fii atât de onestă cu tine însăți în astfel de momente. Acum, când simți că dincolo de erotică, dincolo de carne, mai este e o lume, o lume de care ți-e frică, de care te ferești și care te înspăimântă.”

Mișcările ne erau de acum leneșe căci foamea i se dizolvase în nenumărate orgasme ce nu-i mai măsurau timpul. Îi mângâiam fața, pleoapele peste ochii închiși, buzele ușor întredeschise, gâtul suav și îi repetam mantra care speram că îi va elibera sufletul și o va face să mă recunoască și într-o mie de ani. ”Nu te mai ascunde!! Nu te mai ascunde!! Sunt cu tine aici și te simt, te simt dincolo de carne și tu știi asta”.

Seara începuse calmă într-un restaurant discret în care flacăra lumânărilor le desenau umbre întunecate pe pomeții obrajilor. Prietene și iubite. Femei tinere, deștepte, cu ochi luminoși și cu foc viu în sânge, în căutare de trăiri misterioase.
“Cât de bine te cunoști când faci dragoste?”, am întrebat-o pe Suzie Q. I-am dat acest prenume care mi s-a părut că i se potrivește cu momentul în care ne-am strâns mâinile la prima întâlnire. Asta fost cu luni înainte, când ne-am așezat tustrei pe saltele înflorate din mica ceainărie în care John Fogerty de la “Creedence Clearwater Revival” striga din boxele de pe pereți: Oh! Suzie Q”. M-a privit atentă, pleopele lăsând ochii mari să plutească parcă și mai mult în mirare. “Știu ce vreau, știu ce iau” mi-a răspuns după o secundă de tăcere, aproape ostentativ, cu vocea aceea pe care o are orice Jeanne D’Arc călare pe bărbatul pe care îl folosește. Parcă o și vedeam cum mă îmbrățișa cu coapsele, unduindu-se pe mine în căutarea primului orgasm. Motto-ul ei părea să fie:“Use and abuse”. Mi-o imaginam singură, înfometată de ceva, furioasă aproape în dorința de a simți o trăire care îi rămânea cumva tăinuită. Cât despre întrebarea pe care i-am pus-o, ea ar fi putut fi una din mesajele fără răspuns, scrijelite clar pe cutia Pandorei pe care o avea in posesie. Mi se părea fragilă în ciuda cuvintelor dure, în ciuda siguranței cu care își alegea și susținea argumentele. O știam însă prea puțin și încercam să nu las gândurile care mă târcoleau să o judece în tăcerea asta dintre noi. Mă încânta impetuozitatea și curajul ei aproape de granița bravadei.
“Ce iei tu de la o femeie?” m-a contrat ea scurt, aproape răzbunător, ochi în ochi, parcă dorind să egaleze prima mea întrebare ce părea că reverberează încă în mintea ei. Am privit-o lung și m-am gândit preț de o respirație. “Nu pornesc la vreo întâlnire cu gândul de a lua ceva. Dansul trupurilor e mereu unic iar reguli pentru așa ceva nu există. Încerc să trec dincolo de pofta cărnii, să nu mă las intoxicat de frumusețea ei fizică și caut să mă întâlnesc cu omul din ea. Dacă asta se poate și dacă descoperim existența acelei substanțe magice între noi, atunci poate vom putea genera o formă de apropiere pe care să o recunoasca și peste ani. Ți se pare că am aspirații prea mari?”
“Nu știu dacă sunt mari sau nu, dar mi se pare că ești foarte convins de tine și de ce poți face cu o femeie.” Crezi că toate avem nevoie de un buchet de flori ca să ne desfacem picioarele? Ușoara vulgaritate a cuvintelor s-au rostogolit de pe buzele ei cu nosalanța unică, aproape sfidătoare, pe care unele femeile frumoase și le asumă în unele clipe. Râsul ei, era clichetul unui lanț invizibil iar în spatele hohotelor era promisiunea unei sclavii de durată. Știam că știe și ea asta.
“Poate nu de un buchet de flori aveți nevoie, ci mai curând unul de curiozitate” i-am răspuns zâmbind. “Alegerile mele oricum nu sunt făcute pe astfel de criterii. Nu cer circumstanțe atenuante și nu aspir să primesc ceva care nu mi se cuvine iar dacă semnalele reciproce nu se materializează în gesturi, atunci nu a fost să fie. Nu ne recunoaștem suficient. Sau poate ne intersectăm prea devreme ori ne descoperim prea târziu. Unele întâlniri nu au fost născute cu o anumită menire. Iar aceasta este singura ieșire înțeleaptă pe care o respect la prima întrevedere.

Angie avea ochi albaștri, uneori cenușii. I-am dat numele acesta pentru gura ei păcătoasă, cu niște buze a la Angelina Jolie, pe care le știa folosi cu dexteritate atât in modelarea sunetelor în cuvinte cât și în sărut. O știam de ani, am crescut cumva împreună. Cu ea încrederea avea nume. Lângă ea cuvintele puteau adormi în tăcere, chiar îmbrățișându-se. Îi cunoșteam gândurile și recunoșteam stările. Învățasem distanța ideală pe care o cerea și pe care o respecta față de ceilalți. I-au trebuit ani să-și recunoască adevărata valoare și rezonanța trăirilor. Putea iubi până la dizolvare dar se regăsea apoi după doliul emoțional așa cum se regăsesc mereu într-un întreg, boabele de mercur. Era nemiloasă cu ea însăși iar acceptarea propriei naturi i-a fost dureroasă precum obișnuința cu materialul aspru, zgâriecios al hainelor țesute manual în mănăstiri neștiute și care nu permit o vreme să te bucuri de confort. Asta a făcut-o să devină atât de liberă încât putea să sperie pe cel care încerca să și-o apropie. Citise mult și profund iar întrebările pe care și le-a pus i-au ținut mintea aproape de piatra de polizor a vieții, făcând-o de-a lungul anilor, tăioasă ca o sabie de samurai.

Angie și Suzie Q au fost colege la facultate din primul an dar a trecut vreo patru semestre până s-au privit întâia oară direct în ochi. Atunci au simțit instantaneu, îmi povestea mai târziu Angie, că vor fi una pentru cealaltă ceva special, unic și de netăgăduit.
S-au luat brațe imediat după ce am închis ușa în urma noastră. În boxe Freddy Mercury sususpina cu vocea lui inconfundabilă împărtășind un adevăr binecunoscut. ”I’m the big pretender”. În timp ce desfăceam sticla de șampanie ele erau deja refugiate într-o mantie nevăzută de dorință și abandon. Câti dintre noi nu facem la fel când năvălim în vreo încăpere unde ne putem darui simțurilor? Se dezbrăcau ușor, aproape dansând, fiecare familiară cu trupul celeilalte. Gesturile păreau economisite la maximum. Clinchetul paharelor de șampanie era singura promisiune către noaptea ce abia începuse iar râsul care se auzea între noi era pecetea de sinceritate. Se iubeau frumos, fără cuvinte, fără grabă, mișcările înfiripându-se și crescând odată cu trăirile interioare. Între ele nu erau măști, nu erau pretenții. Nimic, decât bucuria regăsirii și desprinderea de timp. Sufletele le zâmbeau.

Eram întins pe cearceafuri lîngă ele și le priveam apropierea. Le priveam joaca și forma dorinței. Una dintre ele activă, cealaltă cu ochii închiși, în așteptare. Angie mă fermeca mereu cu mișcarea ei, pentru mine imprevizibilă dar mereu plină cu broderii de gesturi neașteptate. Le priveam aproape curios, așa cum admir dimineața cum se amestecă laptele cu lichidul negru în cana de cafea. Arabescuri imposibil de anticipat. ……..

Cum poți simți când două persoane sunt chitite să îți mlăștinească creierul cu senzații erotice? Cât timp poate trupul să absoarbă trăiri prin piele, să inhaleze arome, dinții să guste tăria sau moliciunea cărnii iar ochii să păstorească mișcările altor mâini? Cum poate atenția să negocieze aceste salturi curajoase dintre buze, sâni sau coapse?

…….

“Jocul pe care l-am putea juca o vreme se va numi…se va numi: Ce credem noi despre tine!” am spus, spărgând tăcerea lor post-orgasmică.
“Unde l-ai învățat?” mă întrebă Angie, întorcându-se încet pe o parte și culcându-și capul pe pieptul meu.
“Încă nu l-am jucat vreodată dar îl putem inventa acum, împreună. Dacă vreți amândouă?” “ "Eu mai vreau un pahar de șampanie înainte de a începe să gândesc” spuse Suzie Q în timp ce se ridica din pat în drum spre frigider. Eleganța în mișcare și goliciunea ei arătau anii de sport acumulat în trupul perfect. Era o plăcere pentru privire. ”I like the way you walk, I like the way you talk” Oh, Suzie Q, Baby I love you, Suzie Q”

“Adu sticla aici să nu mă scol și eu” i-am zis, încercând pe pipăite să găsesc paharul abandonat undeva pe podea.
“Un toast fetelor, un toast care să fie un jurământ. Pentru ce bem acest pahar cu sampanie?”
“Pentru înțelegerea alegerilor greșite pe care le facem” zise filozofic Suzie Q și se așeză între noi.
“Nu !! Eu vreau un toast pentru pasărea phoenix a unei iubiri nebune. Una care se redescoperă mereu și care nu are nevoie de ștampila de autenticitate a vreunui ofițer al stării civile!” spuse Angie dintr-o singură răsuflare.
“Mama-mia, fetelor dar variante mai scurte nu aveți? În ce letopisețe feminine le-ați mai citit?” am formulat eu părerea masculină din cameră.
“Păi vino și tu cu o idée de-a ta și apoi vom ciocni de trei ori și vom bea după fiecare toast câte trei înghițituri dar nu înainte de a ne privi în ochi”, spuse Suzie Q și întorcându-se către mine a continuat:“și să știi că toastul meu, e al meu, personal și original și nu vine din nici o revistă muierească, așa că cereți scuze pentru că m-ai insultat ”, încheie ea cu buzele, țuguiate într-un botic obraznic.
“La fel și eu” sări Angie.”Ce crezi, că nu mă mai duce bobina de inducție doar pt c’am avut nu’știu câte orgasme? Vreau și eu să aud scuzele de rigoare, altfel te punem la treabă până când vei vedea soarele cum urcă peste turla bisericii.” Râsul lor zglobiu umplu camera. “Imi cer scuze pentru eroarea de a face afirmații aparent adevărate” am spus, privindu-le cât mai serios însă pufnind în râs. Apoi într-o voce mai joasă: “Îmi cer scuze pentru lipsa de încredere arătată, sau mai exact pentru aparenta lipsă de respect... și nu mai faceți atâta bot că doar știți că sunt topit după mințile voastre.!! OK și acum vreau un toast pentru Cenușărese și pentru pantofii lor de sticlă din care noi, bărbații putem bea șampanie!! Și mai vreau un toast pentru onestitate. Gata. Hai să-i dăm drumul” și fără să mai aștept după ele am ridicat paharul ciocnind cu fiecare și privindu-le în ochi atât de adânc cât se putea.

“Despre cine vorbim mai întâi în jocul ăsta?
“Cum ai spus că se numește? întrebă Angie.
"Ce credem noi despre tine”.
“Și zici că l-ai inventat tu? mă interpelă Suzie Q încă o dată.
“Nu dragă. Încă nu l-am inventat. Poate acuma l-om inventa împreună dacă l’om începe cumva.”
“Bun! Cu cine începem?” aruncă iar Angie nonșalant întrebarea.
“Tragem la sorți” spuse Suzie Q.
“OK. Tragem la sorți. Spune un număr” am zis eu întorcându-mă către ea. “Șapte” spuse Suzie Q.
“Treișpe” zise Angie.
“Șapteșpe” am zi eu.” Și am câștigat pentru că numărul meu e cel mai mare. Ha! ha! ha!”
“Nu-i fair” spuse Angel, râzând la rândul ei, “Nu ne-ai spus regulile”.
“Pai nu m-ați întrebat dar hai să n-o lălăim atâta c-o să ne-apuce somnul și nu are importanță cu cine începem.
“ Ești de acord Suzie Q?”
“Da”
“Suzie Q e aproape perfectă”, spuse sentențious Angie “iar dacă nu s-ar strădui atât de tare să nu dezamăgească pe alții ar fi și mai aproape de vârf, noroc că m-am prins repede de asta și am iertat-o în sinea mea” încheie ea privindu-și în ochi cu multă afecțiune prietena.
“Eu o văd pe Suzie Q ca pe o Matroskă, păpușa rusească pe care o deschizi doar ca să găsești în ea una mai mică care la rândul ei ascunde în ea una nouă, mai mică și mai subtilă, fiecare mai aproape de adevăr decât precedenta.”
“Adică voi spuneți că nu sunt adevărată? ne privi printre pleoape Suzie Q.
“Nu, Suzie Q, nici chiar așa, nici unul dintre noi nu a spus asta, eu vorbeam de e o nuanță care se simte uneori între ce vrei să pari și ce ești cu adevărat. Cu cât te cunosc mai bine cu atât îmi dau seama că tăinuiești omul din tine deși eu cred că ești grozavă așa cum ești acolo, adânc. De unde vine nevoia asta mare de acceptare?
“Nu știu”, i se auzi vocea în șoaptă.
“Acceptare poate însemna și o nevoie de de apartenență. Ai vreo idée de unde vine nevoia asta? Eu pot afirma că alegerea unei singure stele m-a ajutat să mă orientez noaptea și nu mi-a lăsat atenția să devieze către niște licurici cu aspirații de puncte cardinale. Cu alte cuvinte, e de preferat să luăm lumina dintr-o singură sursă."

Angie se aplecă spre ea și o luă cu afecțiune în brațe și adăugă fără ezitare “Știu că ai fost răsfățată de la 16 ani de bărbații care te-au dorit și ai învățat să-ți folosești acest amestec de copil-femeie, sau femeie-copil că să poți manevra mai ușor direcția atenției lor. De fapt, nici nu știu dacă ai nevoie de așa ceva.” Degetele ei mângâindu-i fără întrerupere fața.
“Recunoști ceva din tine când îți spunem aceste vorbe?” am întrebat-o pe Suzie Q.
“Nu-mi place ce îmi spuneți, chiar mă deranjează, iar jocul acesta nu e ceea ce credeam că este; însă recunosc că nu greșiți foarte tare și chiar dacă vă urăsc acum, nu mi-o luați în nume de rău.”
“Te admir uneori” i-am spus, ”când văd cum citești bărbații ca pe un meniu, cum ști cu rapiditate daca ți se oferă produse de calitate, supă din conservă, tofu botezat în friptură sau pește dezghețat. Mă amuză și prostia lor pentru că pun botul în fața frumuseții tale și se lasă hăndrăliți de tine, de vorbele tale dure, în speranța că atitudinea lor de supușenie îți vor înmuia țepii și le vei permite accesul către lenjeria ta intimă. Însă ce mă deranjează cel mai mult este că tu, “the best ball breaker in town and the coolest cock-rider north of the Bulgarian border”, îi folosești cu nerușinare până la muchia plictiselii ca apoi să-i emasculezi cu nonsalanță doar pentru că îți poți permite așa ceva. Asta nu e clasa pe care o aștept din partea ta”
“Nu-i tot timpul adevărat!!”a spus Suzie Q, fără prea mare convingere, apoi privindu-mă direct, pe un ton mai ferm zise: ”pe tine, nu.”
“Suzie Q”, am continuat aproape în șoaptă, aplecându-mă să-i fiu aproape de scoica urechii, ”dacă nu ai fi pentru mine așa de specială, poate mi-aș cere scuze pentru unele afirmații dar te apreciez enorm ca om și ca femeie și, îmi ești dragă dincolo de cuvinte. Acum doresc să te informez că nu e nevoie să fii iubită de toată lumea și nu trebuie să fii precum marea care se mlădiază pe forma fiecărui mal pe care-o întâlnește în cale. Noi, cei care suntem în jurul tău acum și uneori în trupul tău, nu te judecăm, cel mult, descriem ce observăm și ce simțim. Ce vei face tu cu aceste afirmații e o libertate care nu se discută iar dacă nu vrei să mai vorbim despre tine spune doar stop!.... și nu vei mai auzi vreo vorbă.
“Vreau să știu în primul rând ce vă place la mine?
“Mie îmi place și naturalețea ta și curajul să faci cu mine acele lucruri pe care doar noi le știm. Îți admir abilitatea de a improviza și îmi place chiar și riscul la care te expui în unele momente, mai ales că știu că nu consumi vreodată alcool sau droguri”, spuse Angie, iar mâna ei care era ocupată cu fața și gâtul lui Suzie Q, a început să coboare fără un scop vizibil spre umeri, spre sâni.
“Apoi îmi place..”, a continuat ea,”… și acel grad de risc pe care nu doar îl accepți ci pe care-l provoci și atunci văd persoana pe care o iubesc cum scăpa de sub controlul reținerilor și devine cea mai adevărată”, ultimele cuvinte de-abia audibile pentru că fețele le erau din nou apropiate și buzele gata să se întâlnească într-un sărut.

Eram prins între ele, în mreaja unui joc fără scop, dincolo de simpla bucurie a trăirii clipei. Știam că Suzie Q putea fi uneori atât de imprevizibilă încât eforturile de înțelegere a celor din preajma ei deveneau inutile. În acele momente mi se părea că ia de la viață tot ceea ce își dorea, lacomă precum o hoață de pietre prețioase într-o expoziție de bijuterii de lux neocrotită de vreun sistem de alarmă.

Cu repeziciune Angie a scos din poșetă o eșarfă lungă de mătase și m-a legat cu ea la ochi. “Va trebui să identifici doar cu buzele, cu limba, cu nasul, cu fața și cu flautul tău fermecat…. nu doar guri ci mult mai mult,…va trebui să-ți folosești și intuiția să recunoști …Te vom conduce încet, ca să poți atinge diverse părti ale anatomiei noastre, te vom atinge noi și tu va trebui să indentifici nu doar cu ce ai fost atins ci și cui aparține aceea parte…ai înțeles? De fiecare dată atenția îți fi răsplătită iar neatenția…. pedepsită. Ești de acord?” mi-a șușotit ea la ureche, în felul ei inimitabil dar obraznic în același timp.
“De acord, dar nu o facem mai mult de o oră!!”, am negociat eu destul de hotărât termenii jocului. Legatul la ochi are pentru majoritatea dintre noi un anumit farmec și desigur și un efect afrodisiac însă pentru mine un astfel de joc era mult mai mult.
Era și o retrăire a unei perioade de experimentări pline de învățăminte erotice. Într-una din verile trecute am călătorit cu fratele meu prin Scandinavia și căminele universităților erau locurile cele mai accesibile pentru niște studenți călători pe bugete de austeritate. Într-un astfel de cămin ne-am bucurat câteva nopți de atenția a vreo șapte fete care ne-au inițiat printre altele și în jocul numit de ele “Daca mă recunoști?” Anonimatul și apartenența de grup poate dărui femeilor un curaj neașteptat, unora chiar o febră creativă în a experimenta diverse trăiri fără teama de a fi reprimate pentru vreun gest nesăbuit și fără emoția de a fi judecate de bărbați, ca obsedate sexual. Așa cum stăteam întins între ele, cu ochii acoperiți de eșarfa de mătase am regretat pentru câteva clipe că le povestisem despre acele nopți scandinave în care soarele nu apunea mai deloc și despre innovativitatea femeilor din nord.

Le cunoșteam trupurile atât de bine încât știam că nu îmi va fi prea greu…acum însă Angie mi-a interzis folosirea mâinilor….. Asta nu fusese in acea lună a lui Cuptor una dintre reguli. Pe atunci nu cunoșteam mai deloc trupurile tovarășelor noastre de joacă, deci degetele au fost de mare ajutor. Acum știam însă că le voi recunoaște chiar fără să le ating cu palmele, după aroma pielii, după gust, după fermitatea și textura cărnii când voi prinde ușor între dinți diverse zone din corp. Am încercat să îmi amintesc cu repeziciune toate semnele particulare pe care le-am mângâiat vreodată, cicatricile lăsate de accidente în urma căzăturilor cu bicicleta, după patinajul pe rotile, după cățărături pe munte sau cine știe ce năzdrăvănii nemărturisite. Știam bătăturile accumulate în palme sau pe genunchi în urma orelor de sport, știam exact cum au fiecare forma unghiilor, a pomeților, a umerilor și evident a sânilor, feselor, pulpelor sau gleznelor, dar mai știam că sunt istețe foc și că vor face tot ce e posibil să mă inducă în eroare.
“Vreau câteva condiții înainte de a începe: Aș vrea să merg în primul rând să închid eu personal ușa și să ascund cheia că vă cred în stare să aduceți pe șestache vreo colegă de-a voastră în cameră să-i faceți o bucurie” am zis hotărât și m-am îndreptat așa legat la ochi spre ușă.”Apoi nu vreau să folosiți vreo loțiune să vă acoperiți aroma pielii cu nu știu ce prafuri ca să îmi desensibilizați limba.ok”?
Au chicotit afirmativ, mai curând încântate că am intrat cu atât de puține rețineri jocul lor, atunci când mi-am reluat locul între ele.
“Da’să sorbi niște picături de șampanie de pe pielea noastră în semn de afecțiune, cu asta ești de acord? m-a întrebat Suzie Q, cu o ușoară cochetărie în voce și, înainte de a-i da un răspuns m-a și mângâiat peste buze, pătrunzând ușor între ele cu degetul arătător muiat în lichidul șoptitor.“Ok, șampania e permisă”,am zis gândindu-mă la ce or fi pus ele la cale și cum mă voi descurca.
“Gata”, a zis Angie, “de acum încolo noi două nu mai vorbim, vom mai bea șampanie, vom asculta muzică și te vom atinge sau te vom conduce spre zona ce trebui s-o identifici. Ne vei mângâia acolo și îți vom lăsa ceva timp să ne dai răspunsul….Dacă vei răspunde corect vei simți buzele noastre undeva pe corpul tău…..hi! hi! hi!.... și dacă vei răspunde greșit vei fi surprins de…altceva”, intonația vocii promițând mai multe decât conținutul peșterii lui Ali Baba.

Farmecul acestui joc oferă pe lângă supunerea la dorințele unei alte persoane și o provocare pentru atenție. Mi-am amintit că era mult ușor să recunoști cu buzele decât cu alte părți ale corpului meu chiar dacă gura îmi era plăcut stimulată. Am reușit să consum o jumătate de sticlă făcând cu limba și cu buzele o cartografie șampanină de corpuri feminine, că una marină nu aveam cum să o numesc. La sfârșit am constatat că au fost câteva zone pe care nu le-am recunoscut, lucru care nu m-a surprins prea tare, dar cel mai mult m-a frapat că nu am putut simți diferența clară dintre ele când au inițiat câte o penetrare. Mi-au cerut în șoaptă, ca să nu le recunosc vocea, mi-au cerut să rămân pasiv lipsindu-mă de alte informații senzoriale. În intervalul de timp acordat pentru a da un răspuns, mișcarea le era atât de exactă și lipsită de orice contact adițional încât nu am putut fi convins dacă răspunsul dat a fost corect sau nu. Pe parcurs m-am așteptat să simt dureros pedepsele promise pentru greșelile făcute dar nu a fost așa. Cum toată comunicarea dintre noi a fost tactilă nu simțisem pe parcurs decât atingeri de buze și uneori niște mângâieri ce mă stârneau și păreau făcute cu o pană sau cu o pensulă. “Ok. Ce ați spune să facem și dragoste adevărată dincolo de sexperimente? am zis și am ridicat eșarfa de pe față. Le-am privit, așa cum stăteau întinse leneșe, Suzie Q între mine și Angie.
Deodată amândouă au izbucnit într-un râs deșănțat, amândouă cu privirile sudate pe zona mea intimă. Pedeapsă era vizibilă. Eram pictat, eram vopsit. Aveam acolo, aveam acolo jos un ou în diverse nuante de roșu, un ou de Paște în mijlocul verii, un ou care mi-a acaparat ca un magnet privirea. Am început să râd și eu de situația creată și cred că am hohotit minute în șir încântat de idea lor dar și amuzat de propria mea naivitate, gândindu-mă la cum sunt uneori bărbații când au în preajmă femei deștepte și dezinhibate.
Fetelor”, am zis într-un târziu, “deși m-ați pictat ca pe un boșiman ce urmează să participe la un concurs de fertilitate pot să spun doar că nu am mai fost așa de expus fizic și emoțional, de multă vreme.”
“O fi gama asta de culori naturale pe care le-am folosit ceva care să-ți fi topit ghețarul de rețineri” spuse amuzată Suzie Q.“Hei, hei, my dear, când sunt cu voi știți doar că, nu prea există astfel de constrângeri. Eu nu am foarte multe chestii de aliniat. Angie știe și mai bine asta. Amândoi suntem fani Ayn Rand. Amândoi știm ce înseamnă și cum se trăiește cu acea formă de egoism care dă libertate dar nu rănește. Poate ar trebui să te inițiem și pe tine”
“Pai ce credeți că eu nu sunt egoistă?” spuse Suzie Q, aproape surprinsă că am fi putut scăpa așa ceva din vedere.
“Nu e cazul să subliniezi acest lucru. Știu prea bine nivelul tău de egoism. Uneori chiar mă întreb cât de clar îți este asta. Eu te iubesc oricum, chiar și când dispari câte două săptămâni și nu catadicsești să dai un telefon”, îi răspunse Angie, pe un ton fără vreo tentă de reproș.
“Da, știu” spuse Suzie Q”dar n-o fac cu intenție, știi că și eu te iubesc și ești prietena mea cea mai bună, de aceea nici nu mă scuz”
“Suzie Q, că tot suntem aici și discutăm așa profund despre noi, ar fi ceva în tine care ai dori să schimbi? am întrebat-o cu un amestec de glumă și seriozitate glas.
“Iar începem jocul pe care l-am jucat mai devreme?” m-a interogat ea ușor.
“Ei, nu fi așa sensibilă, ești cu persoane pe care le cunoști și pe care le ști bine, care nu îți vor face vreodată ceva. La cine ai apela dacă avea vreo problemă? Ai pe cineva apropiat? Personal, nu cred ca vreunul din iubiții mai vechi sau mai actuali te-au cunoscut sau te cunosc atât de profund, cât cunoaștem noi” am spus, întorcându-mă către ea și luând-o in brațe.
“La ce ai spus acum, într-adevăr nu am argumente să te pot contrazice. Mi-ar placea să fiu mai tranșantă cu cei mai apropiați așa cum sunt cu voi, dar voi mă iubiți fără pretenții, mă acceptați așa cum sunt. Cu alții nu e chiar așa și atunci sunt alta.”
“Iți amintești că am dezbătut această temă? zise Angie. “Iti amintești că ți-am spus atunci că nu poți trata pe unii așa cu tifla iar față de alții să nu ai curajul de a-i contrazice?”
“Da, bineînțeles că îmi amintesc” a șoptit Suzie Q dar a făcut-o așa încet încât cred că doar eu am auzit-o.
“Mi-aș dori uneori să pot face asta, mi-aș dori aproape fizic, dar mi-e frică; întodeauna mi-a fost frică că voi fi respinsă dacă voi fi văzută și judecată așa cum sunt”, a spus ea cu o voce mai serioasă și mai introspectivă decât am auzit-o vreodată.
“Iți este clar că această frică nu e decât e o formă de îndoială față de dragostea pe care ei o au față de tine?, a întrebat-o Angie.
“Bineînțeles că îmi este”spuse Suzie Q “dar nu pot să fiu altfel. Ei nu sunt ca voi. Pt că voi mă puteți îmbrățișa cu adevărat și cu voi, când sunt cu voi, sunt cea mai liniștită, cea mai adevărată.”
“Cât de tare ți-ai dori sa fii așa cu ei?”, am întrebat-o. “Dacă îți dorești cu adevărat, atunci răspunsul e simplu. Pentru că tăcerea ei s-a prelungit am continuat. “Mai am o întrebare pentru tine: Ce ai avea de pierdut? Răspunsul nu e pentru noi, ci pentru tine, așa că nu trebuie să ni-l destainuiești. Aș vrea însă să știi altceva și cred că, asta este cel mai esențial aspect. Să știi, fără vreo ezitare, că ai unde să suni când ai nevoie să fii ascultată, când ai nevoie de un sfat, când ai nevoie de un umăr. Pentru mine asta a fost întodeauna ceea mai mare libertate.”
“Da” spuse Suzie Q, cu un oftat lung înecat apoi în liniște.
“Uneori, când ridicăm tivul realității de pe genunchii percepției observăm că avem temeri cât suntem de acceptați sau nu. Acceptarea e umbra nevoii de a nu fi abandonați”am spus sărutându-i fața și pleoapele. “Am povesti și cu Angie mult despre asta în momentele ei de criză când zgâlțâia ușa realității ca să vadă dacă are cineva curaj să intre sau nu. Cu toții avem nevoie mai mare sau mai mică de a fi iubiți, acceptați sau protejați uneori. Cu toții simțim dorința să ne destăinuim cuiva adevărata noastră natură și să nu fim speriați că odată împărtășit acest gând persoana în cauză ne va abandona.”
“Da, știu cu cine trebuie să vorbesc. Și mai știu că ai avut dreptate când m-ai comparat cu acele păpuși rusești. Știu că sunt mai multe persoane în mine pe care le țin sub cheie, noroc că nu pot fi ușor văzute de alți ochi” spuse ea cu un ton ușor melancolic în voce.
“Îi povesteam cu ceva timp în urmă lui Angie” am continuat eu,”că scopul crizelor pe care le genera în relațiile ei era o dorință profundă să vadă cine o iubește necondiționat, cine rezistă și rămâne cu ea și cine nu. Și pentru că avea ferma convingere că nu e iubită pentru adevărata ei valoare, îndoiala că va rămâne singură o măcina în continuare încât o determina să forțeze situația până în punctul în care mai toți aruncau mănușa. Iar asta era dovada finală de care avea nevoie, care îi întărea convingerea că nimeni nu merită încrederea și afecțiunea ei.”
“Da”, spuse Angie gânditoare, “și atunci mi-ai povestit istoria familiei de broaște țestoase care, deși nu ți-am spus vreodată, m-a zguduit profund dar m-a ajutat să înțeleg și să sparg balonul îndoielilor. Poate ar trebui să i-o povestești și lui Suzie Q.”
"Hai povestește-mi-o” spuse Suzie Q, cu capul pe brațul meu și cu fața lipită de a mea așa cum eram întins alături.
“Am să ți-o povestesc Suzie Q, sigur că am să ți-o povestesc dar pentru că e o poveste lungă și nu vreau să ți-o relatez acum în varianta scurtă, o să folosim o altă ocazie. E aproape dimineață și văd că ne este la toți cam somn.
”Ai dreptate”, spuse Angie cu vocea ușor voalată de oboseală.
“Da, ai dreptate” repetă și Suzie Q în același ton.
“Inainte să adormiți aș vrea mărturisesc că îmi pot imagina de-acum, privind înapoi din acumularea anilor la astfel de momente când vom tânji iar tustrei, fiecare in felul lui, către mierea unor astfel de discuții nocturne, să ne lingem și atunci, ca acum, încet, degetele sufletului chiar dacă uneori albinele întrebărilor cu înțepăturile lor ne vor zgâria țesutul delicat al inimii. Dar atunci va fi un alt timp în care ne vom zâmbi privindu-ne dar atunci nu va trebui îți repet așa cum am făcut-o noaptea în asta: ”Fii tu însăți Suzie Q.”