dacă ar trebui să merg pe o insulă pustie și să iau cu mine o carte, cu siguranță ar fi o carte din seria maigret de georges simenon (n. 13.02.1903, liège, belgia - m. 04.09.1989, laussanne, elveția).
pentru mine, romanele lui sunt pur și simplu hipnotizante. de altfel, andré gide declara admirativ că scriitura lui simenon este "o culme a artei". pe cât de liniștită și cenușie se prezintă la prima vedere atmosfera cărților sale, pe atât de tumultoasă a fost viața acestui autor cu totul ieșit din comun.

georges simenon se naște în liège, ca fiu al unui contabil la o firmă de asigurări și al unei casnice. ambii părinți descind din vechi familii flamande din zona franceză (tatăl) și olandeză (mama). urmează cursurile unui colegiu iezuit, dar fără să susțină examenele finale de absolvire. după câteva slujbe minore, la șaisprezece ani se angajează redactor la un ziar din liège, unde își formează reflexul de a scrie succint și la obiect pe diferite teme, incluzând criminalitatea din regiune și deprinzând tehnicile unei anchete polițienești. tot acum scrie primul său roman, care va fi publicat trei ani mai târziu. se căsătorește prima oară și se mută cu soția la paris, unde face cunoștință cu lumea metropolei: bulevarde, bistrouri, restaurante, baruri, alături de tipologii umane aparținând diferitelor clase sociale, îndeosebi clasei muncitoare și micii burghezii pariziene. are numeroase aventuri extraconjugale, cea mai cunoscută fiind aceea cu cântăreața de culoare josephine baker. trăiește o perioadă pe o ambarcațiune cu care străbate canalele franței împreună cu soția, bucătarul, menajera (care îi devine amantă) și câinele său. ulterior se mută la o fermă, unde i se naște primul fiu. în 1930 se naște și personajul maigret, care îi va aduce celebritatea. în timpul celui de-al doilea război mondial este considerat de unii colaboraționist, în timp ce gestapoul îl suspectează de origini evreiești. are loc chiar un proces, la sfârșitul războiului, în urmă căruia i se interzice să publice timp de cinci ani. scăpat de anchetă, simenon pleacă în statele unite ale americii, unde locuiește zece ani. divorțează de prima soție și se căsătorește cu o canadiancă. vor avea împreună doi băieți și o fată, marie-jo. în 1955 revine cu familia în europa. construiește un somptuos conac pe o proprietate de lângă lausanne, unde va trăi de atunci încolo. divorțează a doua oară, având o relație cu o altă menajeră, care îi devine și ea parteneră, și care îl va îngriji cu devotament până la sfârșit. ultimii ani ai vieții îi sunt întunecați de o uriașă tragedie: singura lui fiică se sinucide la vârsta de douăzeci și cinci de ani, la paris, fapt care îl va îngenunchea emoțional pe scriitor. suferă o intervenție chirurgicală la creier, se recuperează, apoi starea i se înrăutățește din nou. se stinge într-o toamnă, la vila din lausanne. cenușa îi este împrăștiată la rădăcina unui arbore din grădină, vechi de trei sute de ani, acolo unde fusese împrăștiată, cu un deceniu în urmă, și cenușa iubitei sale fiice.

georges simenon a fost un fenomen. a scris în jur de cinci sute de romane și povestiri, numeroase articole și chiar piese de teatru (în tinerețe), o performanță greu de egalat. stilul său este inconfundabil: grevat de austeritatea educației catolice și a flandrei natale - învăluită într-o perpetuă ceață rece - scrisul lui simenon se pliază și el pe aceste coordonate. cuvintele sunt măsurate, tonul sobru, atmosfera întunecată. se vorbește puțin, doar atât cât e necesar. în cele optzeci de romane citite de mine nu am întâlnit nici măcar o ironie, darămite o glumă. ochiul ager al scriitorului observă totul: ambientul, oamenii, reacțiile lor. efuziunile emoționale sunt excluse, deși transpare o simpatie nedisimulată față de omul mărunt, portretizat în mediul său de existență, de cele mai multe ori meschin, insalubru ori de-a dreptul sordid. îi percepem pe acești nefericiți ca pe niște victime resemnate ale destinului, debusolate și abrutizate de lipsuri. de cealaltă parte, mica burghezie a orășelelor franceze, o castă închisă și privilegiată în ochii celorlalți, dar măcinată în interior de conflicte, interese, vicii și secrete bine ascunse în spatele impenetrabilelor porți ale vilelor. cele două lumi, ca și discrepanța dintre ele, sunt evidențiate cu măiestrie. simenon prezintă imparțial personaje, împrejurări și fapte, lăsându-l pe cititor să emită judecăți, aprecieri și concluzii.
în încheiere, aș aminti o declarație a scriitorului, în cadrul unui interviu: "am oroare de înflorituri. e adevărat că stilul meu este tern, dar am exersat ani de zile ca să îl obțin...".