Introducere

Problema refugiatilor a fost considerata un fenomen temporar care trebuia si putea fi solutionat. Mai bine de o jumatate de secol mai tarziu, motivele care au transormat milioane de oameni in refugiati nu numai ca inca persista, dar gama problemelor in domeniul refugiului devine tot mai complexa. De altfel, Europa nu este doar continent gazda al refugiatilor, ci si continent generator de milioane de refugiati.
Totusi, problema refugiatilor nu este o problema a zilelor noastre sau secolului nostru. Este o problema care a existat inca dinaintea celor doua razboaie mondiale, razboaie ce au generat milioane de refugiati.
In incercarea de a intelege mai bine ce este un refugiat si care sunt problemele cu care acesta se confrunta, trebuie sa fie analizate mai pe larg cauzele ce duc la nevoia de refugiere si protectia de care este nevoie si care se poate aplica persoanelor refugiate. Nu trebuie sa uitam ca persoanele ce se vad nevoite a se refugia au cunoscut indeaproape incalcarea dreputurilor omului, incalcare ce le’a afecatat in mod direct sau indirect integritatea morala, psihica si chiar fizica. Trebuie avut in vedere ca problema refugiului nu este doar o problema a statelor africane sau asiatice (cum de multe ori se crede in randul oamenilor lipsiti de informatie in domeniu) ci este inca o problema si in Europa. Sa nu uitam ca pana acum cativa ani Romania a fost una din tarile generatoare de refugiati.
Aproximativ 50 de milioane de persoane sunt dezradacinate in intreaga lume. Acestia sunt refugiati care au cautat protectie in alta tara sau persoane deplasate in interiorul tarii lor. Fie ca este vorba de copii, de batrani, femei sau barbati, numarul acestora este foarte mare, povestea lor este impresionanta iar realitatea situatiei in care se afla este de multe ori dramatica.
Familii intregi sunt nevoite sa se refugieze si sa lase in urma tot ce au agonisit intr-o viata. Mai mult, sunt nevoite sa supravietuiasca intr-un teritoriu strain, intr-o cultura pe care nu o stiu, intr-un sistem despre care nu stiu mai nimic. Aceste familii trebuie atat sa se adapteze la noul mediu, cat si sa continue o relatie familiala cat mai apropiata de normal, in care copiii sa se dezvolte si sa aiba sanse si oportunitati pe care le-ar fi avut in orice intr-o alta situatie, intr-una normala.









Capitolul I
Elemente introductive in domeniul refugiatilor


1.1. Notiunea de refugiat in documentele internationale

In plan universal, statutul de refugiat este guvernat de Conventia din 1951 si de Protocolul din 1967 privind statutul refugiatilor. Aceste doua instrumente juridice internationale sunt aplicabile numai persoanelor care sunt « refugiate» conform definitiei date notiunii. Determinarea statutului de refugiat revine, conform Conventiei din 1951 si Protocolului din 1967, statului pe al carui teritoriu se gaseste solicitantul in momentul in care cere sa i se recunoasca statutul de refugiat. De mentionat este faptul ca o persoana nu este refugiata in urma recunoasterii ca atare ci, dimpotriva, recunoasterea statului de refugiat vine sa ateste ca o anumita persoana indeplineste conditiile necesare considerarii sale ca refugiat.
Atat Conventia din 1951, cat si Protocolul din 1967 stipuleaza cooperarea intre statele parti si Biroul Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR). Aceasta cooperare se extinde si in determinarea statutului de refugiat, conform dispozitiilor adoptate de diferitele state contractante.

1.2. Genesa
Primele documente care incearca o abordare cat mai completa a sferei problemelor legate de fenomenul de refugiere dateaza din perioada anilor cuprinsi intre 1921 si 1946. Astfel, la inceputul secolului 20, o noua problema vine in atentia comunitatii internationale : protejarea si asistenta refugiatilor.
Cum era nevoie de un suport legal pentru actiunile internationale menite sa sprijine refugiatii, Liga Naiunilor a adoptat o serie de acorduri internationale care sunt mentionate in Articolul 1.A (1) al conventiei din 1951 referitoare la statutul refugiatilor :
« Pentru scopurile prezentei conventii, termenul de ‘refugiat’ se va aplica oricarei persoane care :
(1) a fost considerata refugiat potrivit Aranjamentelor din 12 Mai 1926 si 30 Iunie 1928 sau potrivit Conventiilor din 28 Octombrie 1933 si din 10 Februarie 1938 si Protocolului din 14 Septembrie 1939 sau ca urmare a aplicarii Constitutiei Organizatiei Internationale pentru Refugiati ;
Hotararile de neeligibilitate, luate de Organizatia Internationala pentru Refugiati in timpul mandatului sau, nu constituie o piedica pentru acordarea statutului de refugiat persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute de paragraful 2 din prezenta sectiune ».

Aceste documente raporteaza fiecare categorie de refugiati la originea lor nafionala, la teritoriul pe care l-au parasit, precum si la lipsa protectiei diplomatice din partea tarii de origine. Acest felul acesta de a defini (pe categorii) s’a ajuns la o interpretare simpla si nu a creat dificultati in a stabili cine era refugiat si cine nu.

1.3. Conventia din 1951 privind statutul refugiatilor
In perioada imediat urmatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial a inceput sa se faca simtita nevoia unui nou document international pentru a defini statutul juridic al refugiatilor. Si asta deoarece problema refugiatilor nu fusese rezolvata. In locul unor acorduri adoptate pe moment in legatura cu categoriile specifice de refugiati, s-a optat pentru un document care sa cuprinda o definitie generala a refugiatului, un document care sa reuseasca sa acopere cat mai bine aceasta problema a refugiatilor. Conventia privind statutul refugiatilor a fost adoptata de o Conferinta a Plenipotentiarilor Natiunilor Unite la 28 iulie 1951, intrand in vigoare la 21 aprilie 1954 (cunoscuta drept « Conventia din 1951 »)

1.4. Protocolul din 1967 privind statutul refugiatilor
In coformitate cu definitia generala a Conventiei din 1951, un refugiat este o persoana care:
« In urma unor evenimente petrecute inainte de 1 ianuarie 1951 si a unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata... se afla in fara tarii a caret cetatenie o are... »
Data limita de 1 ianuarie 1951 a tost fixata din dorinta guvernelor, in momentul elaborarii Conventiei, pentru a limita astfel obligatiile lor la situatii ale refugiatilor ce erau cunoscute ca existente la vremea aceea sau la cele ce ar putea aparea ulterior dar cauzate de evenimente ce deja se produsesera (de asemenea, Conventia din 1951 prevede posibilitatea de a introduce limitari geografice). Dar, cu trecerea timpului si o data cu aparitia de noi si noi probleme ale refugiatilor, s’a simtit nevoia de a face aplivabile prevederile Conventiei din 1951 si pentru noile categorii de refugiti. Astfel, a fost elaborat Protocolul privind statutul refugiatilor. Dupa analizarea sa de catre Adunarea Generala a Natuinilor Unite, acesta a fost deschis aderarii la data de 31 Ianuarie 1967 si a intrat in vigoare in 4 Octombrie 1967.
Prin aderarea la Protocolul din 1967, statele se angajeaza sa aplice prevederile de fond ale Conventiei din 1951 refugiatilor ce se incadreaza in definitia data de Conventie, dar fara a tine cont de data limita de 1 ianuarie 1951. Desi este legat in acest fel de Conventie, Protocolul este un document independent la care statele pot adera chiar daca nu sunt parti la Conventie.

1.5. Principalele prevederi ale Conventiei din 1951 si ale Protocolului din 1967
Conventia din 1951 si Protocolul din 1967 contin trei tipuri de prevederi:
(\) Prevederi ce dau o definitie generala a persoanelor care sunt si care nu sunt refugiati precum si a celor care au fost refugiati dar au incetat de a mai fi, iesind astfel din sfera de actiune a prevederilor legate de refugiati
(\\) Prevederi ce definesc statutul juridic al refugiatilor, precum si drepturile si obligatiile acestora In tara de refugiu. Desi aceste prevederi nu au o influenta in procesul de determinare a statutului de refugiat, autoritatea careia i s-a incredintat acest mandat trebuie sa le cunoasca, deoarece deciziile sale pot avea consecinte deosebit de importante pentru persoana interesata sau familia sa.
(\\\) Alte prevederi ce se refera la implementarea acestor documente din punct de vedere administrativ si diplomatic. Articolul 35 al Conventiei din 1951 si Articolul II al Protocolului din 1967 contin un angajament al statelor parti de a coopera cu Biroul Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati in exercitarea functiunilor sale si, in special, de a-i facilita indatoririle sale de supraveghere a aplicarii acestor documente.


1.6. Statutul Biroului Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati
Biroul Inaltului Comisariat al Natuinilor Unite pentru Refugiati a fost creat la 1 Ianuarie 1951, in urma unei efugiati de efugiaticizii a Adunarii Generale a ONU.
Statutul Biroului este anexat Rezolutiei 428 (V), adoptata de Adunarea Generala la 14 decembrie 1950. Conform Statutului, Inaltul Comisariat este chemat sa asigure protectie internationala, sub auspiciile Natiunilor Unite, sub auspiciile Natiunilor Unite, refugiatilor ce intra in competenta Inaltului Comisariat.
Statutul contine definitiile acelor persoane asupra carora se exercita mandatul Inaltului Comisariat. Aceste definitii sunt foarte asemanatoare cu definitia continuta in Conventia din 1951. In virtutea acestor definitii, Inaltul Comisariat isi exercita mandatul sau fara a se aplica data limita sau limitarea geografica (cele despre care am am amintit mai sus).
In acest fel, o persoana ce indeplineste criteriile Statutului UNHCR beneficiaza de protectia Natiunilor Unite asigurata de Inaltul Comisariat, indiferent daca acesta se gaseste sau nu intr-un stat parte la Conventia din 1951 sau la Protocolul din 1967, ori daca a fost sau nu recunoscut de tara de primire drept refugiat pe baza oricaruia dintre aceste documente. Astfel de refugiati, ce se afla sub mandatul Inaltului Comisariat, sunt numifi de obicei ,,refugiafi sub mandat". Astfel, o persoana poate fi simultan considerata refugiat sub mandat si refugiat pe baza Conventiei din 1951 sau a Protocolului din 1967. Aceasta se poate afla intr-o tara ce nu este obligata de vreunul din aceste documente, sau nu poate fi recunoscuta ca refugiat pe baza Conventiei prin aplicarea datei limita sau a limitarii geografice. Chiar si in astfel de cazuri, aceasta va putea solicita protectie din partea Inaltului Comisariat, in conformitate cu prevederile Statutului.
1.7. Azilul si conditia refugiatilor
Desi exista referiri la azil in Actul final al Conferintei plenipotentiarilor, cat si in preambulul Conventiei, acordarea de azil nu este tratata nici in Conventia din 1951, nici in Protocolul din 1967. Inaltul Comisariat a pledat intotdeauna in favoarea unei politici generoase in materie de azil, in spiritul Declaratiei universale a drepturilor omului si a Declaratiei asupra azilului teritorial, adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948 si, respectiv, la 14 decembrie 1967.
In ceea ce priveste conditia refugiatilor pe teritoriul statelor, aceasta face obiectul prevederilor de fond ale Conventiei din 1951 si ale Protocolului din 1967. Mai mult decat atat, trebuie acordata atentie Recomandarii E continuta in Actul final al Conferintei plenipotentiarilor, care a adoptat Conventia din 1951:
«Conferinta
Exprima speranta ca Conventia privind statutul refugiatilor va avea valoare de excmplu. depasindu-si scopul contractual si ca toate na(iunilc vor fi ghidate de aceasta in acordarea, pe cat posibil, a tratamentului pe care ea II prevede persoanelor aflate pe teritoriul lor ca refugiaU' si care nu ar fi acoperite de termenii Conventiei»
Aceasta recomandare da posibilitatea statelor sa rezolve acele probleme ce pot surveni cu privire la persoanele care nu sunt considerate ca satisfacand pe deplin criteriile cuprinse in definitia notiunii de „refugiat".

1.8. Principiile generale în asistenta refugiatilor (Text preluat din Ghidul de integrare a refugiatilor in societatea romaneasca de Vasile Dragoi si Radu Mircea)

1. Refugiatii sunt o categorie deosebita de straini: ei au fost fortati, în urma persecutiilor, sa-si paraseasca tara de origine.
2. Ei au acces la dreputrile economice si sociale în aceleasi conditii cu cetatenii romani.
4. Refugiatii au dreptul la servicii specializate: orientare culturala, consiliere si cursuri de invatare a limbii romane, în prima faza a sederii lor în Romania, servicii reunite în programe de integrare.
5. Integrarea este un proces individual care presupune eforturile si participarea activa a refugiatilor, dar pentru ca acest proces sa aiba o finalitate pozitiva este necesar sa existe un cadru general legal, economic, social si cultural care sa faciliteze si sa sprijine eforturile individuale.
6. Crearea cadrului general care sa faciliteze integrarea refugiatilor presupune realizarea unui parteneriat între autoritatile publice de la nivel central si local, societatea civila si refugiati.
7. Activitatile întreprinse în vederea facilitarii integrarii refugiatilor în societatea româneasca urmaresc promovarea unei societati multiculturale. Includerea în programele de integrare se face în urma unei evaluari a situatiei individuale sau familiale, care urmareste cunoasterea gradului si a masurii de acoperire a nevoii de asistenta în vederea facilitarii integrarii. În urma acestei evaluari se elaboreaza un plan individual sau familial de integrare , care presupune o abordare globala (problemele unei persoane fiind interdependente). Programele de integrare , desfasurate în baza planurilor individuale, urmaresc activizarea persoanelor participante, dar si evitarea inducerii dependentei (constientizarea beneficiarilor cu privire la scopul asistentei, activitatile si durata acesteia).
Acest principiu face trimitere la procesul de integrare care trebuie privit din doua perspective: din perspectiva refugiatilor dar si din cea a societatii române. Din perspectiva refugiatilor, integrarea cere o adaptare la stilul de viata al societatii noastre si, totodata, participarea activa în procesul de integrare. Din perspectiva societatii românesti, se doreste o atitudine de acceptare si facilitare a eforturilor individuale ale refugiatilor de a se integra.
Participarea activa în toate dimensiunile societatii românesti (legala, culturala, economica
si sociala) presupune implicarea tuturor actorilor institutionali, dar si a refugiatilor care prin activitatea lor cotidiana pot arata celorlalti cetateni ca merita un loc în societatea româneasca. Actorii sociali si mass-media au rolul si responsabilitatea de a forma si promova o atitudine pozitiva fata de refugiati.
Aceste masuri nu vin doar în sprijinul refugiatilor ci si al românilor, în sprijinul societatii
românesti care va beneficia de abilitatile si potentialul refugiatilor, odata ce ei vor deveni
membrii deplini ai comunitatii. Refugiatii pot contribui nu doar economic la dezvoltarea
societatii românesti, ci si cultural prin diversitatea de opinii, traditii, obiceiuri, practici
religioase etc. pe care le aduc odata cu ei.



Capitolul II
Criterii pentru determinarea statutului de refugiat

2.1. Definitie
In acord cu Conventia de la Geneva din 1951, o persoana este considerata refugiat daca «in urma unor evenimente petrecute inainte de 1 ianuarie 1951 si unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata datorita rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un grup social sau opiniei politice se afla in afara tarii a carei cetatenie o are si care nu poate sau, datorita acestei temeri, nu doreste sa se puna sub protectia acestei tari, sau care, neavand nici o cetatenie si gasindu-se in afara tarii in care isi avea resedinta obisnuita, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca. »
Totusi, data limita de 1 Ianuarie 1951 si-a pierdut foarte mult din semnificatia ei initiala. Aceasta data fusese stabilita pentru a limita astfel obligatiile guvenelor statelor la situatiile care erau deja existente sau la cele ce aveau sa apara ulterior dar cauzate tot de evenimentele deja produse. Astfel, dupa ce Protocolul din 1967 a fost adoptat, definitia universala a refugiatului isi ‘pierde’ limitarea datei. De asemenea, data limita prevazuta in conventie, se referea nu la data la care o persoana a devenit refugiat ori la care si’a parasit tara, ci la evenimentele in urma carora o persoana a devenit refugiat.
O persoana poate sa se fi refugiat ori inainte ori dupa aceasta data dar conditia ca ea sa fie considerata refugiat este ca temerea sa de persecutie sa fie datorata acelor « evenimente » petrecute inainte de data limita prevazuta in Conventie ori a efectelor ulterioare acestor evenimente mentionate. Dar, dupa cum am mentionat in randurile de mai sus, semnificatia practica a acestei date limita s-a diminuat foarte mult o data cu aparitia de noi probleme ale refugiatilor si de noi evenimente care sa duca la cresterea numarului de refugiati.
Pentru a intelege cat mai bine criteriile in baza carora o persoana este sau nu considerata refugiat, vom incerca sa patrundem intelesul acestei definitii universale a refugiatului prin disecarea ei si prin interpretarea fiecarui termen in parte.

2.2. Definitia in lumia termenilor folositi
« Temere bine intemeiata de a fi persecutat »
Aceasta fraza reprezinta centrul definitiei universale a refugiatului. Si asta pentru ca ea reflecta principalele elemente ale notiunii de refugiat. Notiunea « temere » poate trece drept ambigua, definitia implicand astfel un element subiectiv la persoana ce solicita sa fie recunoscuta ca refugiat. Din aceasta pricina, determinarea statutului de refugiat va consta mai mult in evaluarea declaratiilor solicitantului decat in evaluarea situatiei din tara sa de origine, implicand astfel evaluarea credibilitatii sale.
In interviurile persoanelor ce solicita azil se insista asupra unor aspecte legate de trecutul personal, de situatia familiei, de apartenenta sa la un grup politic, religios, etnic, relatarea experientelor personale si orice alt aspect ce ar putea indica si dovedi faptul ca respectiva persoana are o temere bine intemeiata de a fi persecutata.
In general se pleaca de la premiza ca o persoana nu si-ar abandona casa si tara de origine decat daca este constransa de motive bine intemeiate, exceptand cazurile in care motivatia este alta decat cea subliniata in definitia refugiatului. Pot exista mai multe motive de constrangere, insa numai unul a fost desemnat drept criteriu de recunoastere a calitatii de refugiat. Expresia « in urma unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata » face ca orice alt motiv de refugiere sa devina irelevant in lumina definitiei generale. In acest mod, sunt excluse persoanele care cad victime ale foametei sau ale cataclismelor naturale, exceptie facand cazurile cand exista si temeri de persecutie.
In ce priveste elementul obiectiv, este de asemenea necesara evaluarea declaratiilor facute de solicitant. Desi autoritatilor competente in determinarea statului de refugiat nu li se cere judecarea conditiilor din tara de origine a solicitantului, declaratiile acestuia trebuie analizate in contextul unor situatii concrete. In acest fel, cunoasterea conditiilor din tara de origine a solicitantului reprezinta un element important in aprecierea credibilitatii sale. In acord cu criteriile de recunoastere a statutului de refugiat, temerea solicitantului trebuie considerata bine intemeiata daca el poate stabili, intr-o oarecare masura, ca ramanerea sau intoarcerea sa in tara de origine este intolerabile pentru sine din motivele indicate in definitie.
Nu este neaparat necesar ca aceste consideratii ale solicitantului sa fie bazate pe experienta personala a solicitantului. Si asta pentru ca, de exemplu, ceea ce li s-a intamplat prietenilor si rudelor sau altor membri ai aceluiasi grup rasial sau social se poate rasfrange si asupra persoanei sale, aratand in acest mod catemerea sa de a deveni o victima a persecutiei este bine intemeiata. Relevante pot fi legile din tara de origine si felul in care sunt aplicate. O sumedenie de factori, printre care caracterul persoanei, trecutul acesteia, influenta sa, averea sau sinceritatea sa, pot conduce la concluzia ca temerea sa de persecutie este in acord cu definitia, deci «bine intemeiata».
Situatia din tara de origine nu trebuie raportata la situatia din Romania ci doar cunoscuta. Printr-o cunoastere buna a informatiilor din tara de origine, declaratiile solicitantului pot fi evaluate intr-un mod corect.
Expresiile de “persecutie” sau “temere de persecutie” nu fac parte din vocabularul curent al unui refugiat. Desi temerea de persecutie este des intalnita in relatarile solicitantilor, termenul de “persecutie” este foarte rar folosit de catre acestia.

2.3. Despre persecutie
In ceea ce priveste persecutia, nu exista o definite care sa fie acceptata in plan universal. Diferitele tentative de a formula o astfel de definitie au avut un succes limitat. Potrivit articolului 33 al Conventiei din 1951, « persecutia » se poate deduce ca o amenintare asupra vietii sau libertatii pe motive de rasa, nationalitate, religie, opinie politica sau apartenenta la un anumit grup social constituie intotdeauna persecutie. Alte violari grave ale drepturilor omului - din aceleasi motive - vor constitui, de asemenea, persecutie.
Exista posibilitatea ca si alte actiuni sa aduca prejudicii sau amenintari, putand constitui persecutie. Insa aceasta va depinde de circumstantele fiecarui caz, tinand cont de elementul subiectiv la care s-a facut referire in randurile de mai sus. In acest fel, caracterul subiectiv al temerii de persecutie necesita o evaluare a opiniilor si sentimentelor persoanei interesate.

2.4. Despre pedepse
Este nevoie sa se faca o distinctie clara intre persecutie si pedeapsa prevazuta de lege pentru o infractiune de drept comun. Persoanele care incearca sa fuga de pedepse prevazute pentru astfel de infractiuni nu sunt refugiate. Un refugiat este o victima a injustitiei, nu o persoana care incearca sa fuga de justitie.
Diferentierea intre o persoana care fuge de justitie si una care este victima injustitiei nu este intotdeauna usor de facut. Exista cazuri in care sa existe persoane care intr-adevar sunt vinovate de savarsirea unor infractiuni de drept comun, dar care de asemenea sa fie pasibile de a fi supuse unor pedepse excesive. In acest caz pedeapsa echivaleaza cu persecutia. Mai exista si posibilitatea in care o persoana sa fi incalcat normele de drept comun, dar sa aiba si temeri bine intemeiate de persecutie. In cazul acesta persoana este un refugiat atata timp cat infractiunea comisa nu are un caracter atat de grav incat sa incadreze solicitantul in cauzele de excludere.
In vederea determinarii faptului daca urmarirea penala merge pana la persecutie va fi necesara o referire la legile tarii de origine a solicitantului, deoarece exista posibilitatea ca o lege (sau mai multe) sa nu fie conforma cu standardele acceptate in domeniul drepturilor omului. Dar cel mai adesea nu este legea discriminatorie, ci felul in care aceasta este aplicata de catre organele competente. In cazurile de acest fel se pot lua decizii luand ca etalon propria legislatie nationale sau diferitele documente internationale ce se refera la drepturile omului.

2.5. Migranti economici sau refugiati?
Ce este un migrant? Un migrant este o persoana care isi paraseste voluntar tara in vederea stabilirii sale in alta parte. El se poate deplasa din dorinta de schimbare, de aventura, din motive familiale sau din alte motive de natura personala, motive diferite de cele continute in definitia refufgiatului. Daca acesta se deplaseaza exclusiv din considerente economice, atunci el este un migrant economic si nu un refugiat.
Problema este ca in spatele masurilor economice ce afecteaza mijloacele de existenta ale unei persoane pot exista motive rasiale religioase sau politice, dirijate impotriva unui anumit grup. Acolo unde masurile economice compromit existenta economica a unei anumite parti a populatiei (de exemplu constarngerea dreptului la comert, taxarea discriminatorie ori excesiva pentru grupuri etnice sau religioase etc), victimele acestor masuri pot sa devina refugiati atunci cand isi parasesc tara.
Daca persoana este o victima a masurilor economice generale (adica acelea aplicate intregii populatii, fara discriminare) sau o victima a unor masuri economice discriminatorii se decide prin prisma circumstantelor cazului. Masurile economice generale nu sunt, prin ele insele, motive pentru a putea cere statutul de refugiat. Trebuie avut insa grija de a deosebi migrantul economic de persoana care poate aparea initial ca parasindu-si tara din motive economice dar care, in realitate, este expusa unui risc cu consecinte grave datorita opiniilor sale politice sau religioase.

2.6. Cine sunt agentii persecutiei?
In general, persecutia este legata de actiunile autoritatilor unei tari. Ea poate proveni si de la parti ale populatiei ce nu respecta standardele stabilite de legile tarii respective. Unul din cazuri poate fi intoleranta religioasa, care adesea duce la persecutie. Acolo unde actele grave de discriminare sau altele infractionale sunt comise de populatia locala, acestea pot fi considerate ca persecutie daca sunt tolerate cu buna stiinta de autoritati, sau daca autoritatile refuza, sau se dovedesc incapabile sa ofere o protectie adecvata.

«datorita rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup social sau opiniei politice»

Pentru a putea fi considerata refugiat, o persoana trebuie sa poata demonstra o temere bine intemeiata de a fi persecutata, pentru unul din motivele prezentate mai sus. Conteaza mai putin daca persecutia vine dintr-un singur motiv sau dintr-o combinatie de doua sau mai multe dintre ele. Se poate intampla ca insusi solicitantul sa nu fie constient de motivele de persecutie de care se teme. In plus, nu intra in datoria lui analizarea propriului caz intr-o asemenea masura incat sa poata identifica motivele persecutiei intr-un mod foarte precis.
Atunci cand se investigheaza cazul, stabilrea motivului sau a motivelelor persecutiei de care solicitantul se teme cade in responsabilitatea examinatorului. Acesta decide daca acestea se incadreaza in termenii definitiei din Conventia din 1951. Adeseori, motivele de persecutie se vor suprapune. De obicei, la o singura persoana vor fi mai multe elemente combinate, de exemplu, un oponent politic ce apartine unei grupari religioase sau nationale, ori ambelor, iar combinarea de astfel de motive in persoana sa poate fi relevanta in evaluarea temerii sale bine intemeiate.

2.7. Ce inseamna rasa?
Atunci cand vorbim de rasa, ea trebuie inteleasa in sensul sau cel mai larg posibil, pentru a putea include toate felurile de grupari etnice la care ne referim ca ,,rase" in limbajul comun. Aceasta notiune va implica frecvent apartenenta la un grup social specific de descendenta comuna, ce formeaza o minoritate in cadrul unei populatii majoritare. Discriminarea din motive de rasa este condamnata in plan universal, ca fiind una din cele mai flagrante violari ale drepturilor omului. Din acest motiv discriminarea rasiala reprezinta un element important in determinarea existentei persecutiei si implicit in acordarea statutului de refugiat.
Simplul fapt de a apartine unui oarecare grup rasial nu va fi suficient pentru a stabili temeinicia unei solicitari a statutului de refugiat. Totusi, pot fi situatii in care, datorita circumstantelor particulare ce afecteaza grupul, o astfel de apartenenta este prin ea insasi un motiv suficient pentru a justifica temerea de persecutie.

2.8. Persecutie pe motive de religie
Declaratia universala a drepturilor omului si Pactul international relativ la drepturile civile si politice proclama dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si religie, drept ce include atat libertatea unei persoane de a-si schimba religia si convingerile, cat si libertatea sa de a-si manifesta religia si convingerile sale deopotriva in public si in particular, prin educatie, practicarea religiei, cult si ritualuri.
Persecutia din motive de religie poate lua diferite forme. Poate consta, de exemplu, in interzicerea apartenantei la o comunitate religioasa, de a practica un cult in public sau in particular, de a da sau primi educatie religioasa, sau aplicarea de masuri grave de discriminare fata de persoane deoarece isi practica religia sau apartin unei anumite comunitati religioase.
Ca si in cazul rasei, in mod normal simpla apartenenta la o comunitate religioasa nu va fi suficienta pentru a justifica temeinicia unei cereri de recunoastere a statutului de refugiat. Totusi, pot exista circumstante speciale in care simpla apartenenta poate reprezenta o justificare suficienta.

2.9. Nationalitatea
Termenul « nationalitate » nu trebuie inteles in acest context numai ca « cetatenie ». El se mai referea la apartenenta la un grup etnic sau lingvistic, iar uneori se poate suprapune termenului de « rasa ». « Persecutia din motive de nationalitate poate consta in motive ostile si masuri prejudiciabile dirijate impotriva unei minoritati nationale (etnica, lingvistica) si, in unele circumstante, faptul de a apartine unei astfel de minoritati poate conduce, prin el insusi, la temerea bine intemeiata de persecutie. »
In cazul coexistentei in cadrul frontierelor unui stat a doua sau a mai multor grupuri nationale (etnice, lingvistice), pot aparea situatii de conflict si, totodata, situatii de persecutie sau de pericol de persecutie. Distingerea persecutiei din motive de nationalitate de persecutia din motive de opinie politica, atunci cand un conflict intre grupuri etnice este combinat cu miscari politice, indeosebi acolo unde acestea se identified cu o nationalitate specitlca, este uneori greu de facut.
Desi in majoritatea cazurilor persecutia din motive de nationalitate este resimtita de persoane ce apartin unei minoritati nationale, au existat totusi multe cazuri in care o persoana apartinand unui grup majoritar sa se poata teme de persecutie din partea unei minoritati dominante.

2.10. Apartenenfa la un anumit grup social
Prin «anumit grup social» se inteleg persoanele care apartin unui grup ce are aceeasi origine, obiceiuri sau statut social. Temerea de persecutie, ca urmare a acestei apartenente, se poate suprapune frecvent cu temerea de persecutie din alte motive, cum ar fi rasa, religia sau nationalitatea.
Apartenenta la un anumit grup social poate sta la baza persecutiei, fie datorita lipsei de incredere in loialitatea grupului fata de guvern, datorita pozitiei politice, a antecedentelor si activitatilor economice ale membrilor grupului sau datorita faptului ca simpla existenta a grupului social este privita ca un obstacol in aplicarea politicii guvernului.
Simpla apartenenta la un anumit grup social nu este suficienta pentru justificarea temeiniciei cererii de acordare a statutului de refugiat. Totusi, pot exista circumstance speciale in care simpla apartenenta la un anumit grup sa constituie un motiv suficient de temere de persecutie.

2.11. Opinia politica
Faptul de a avea opinii politice diferite de cele ale guvernului nu inseamna, in sine, motiv pentru a cere statutul de refugiat. Solicitantul trebuie sa demonstreze ca aceste opinii ale sale ii dau motive intemeiate de a se teme de persecutie. Aceasta inseamna ca opiniile sale sunt critice la adresa politicii sau metodelor aplicate de autoritati si ca sunt netolerate de catre acestea. De asemenea, se presupune ca aceste opinii au ajuns la cunostinta autoritatilor sau ca ii sunt atribuite solicitantului.
Cu toate ca definitia vorbeste de persecutie datorita opiniei politice, nu intotdeauna este posibila stabilirea unei legaturi concrete intre opinia exprimata si tratamentul aplicat, sau posibil de a fi aplicat solicitantului. Tratamentele persecutorii s-au bazat rareori pe opinie. Astfel de masuri iau forma unor sanctiuni pentru pretinse acte criminale indreptate impotriva puterii conducatoare. De aceea va fi necesar sa se stabileasca opiniile politice ale solicitantului (raportat la contextul politic al tarii din care provine) si faptul ca acestea au dus, sau pot duce, la persecutia de care el se teme.
Pot exista situatii in care solicitantul nu si-a exprimat opiniile sale politice. Dar, datorita tariei convingerilor sale, se poate presupune ca opiniile acestuia vor fi, mai devreme sau mai tarziu, exprimate, rezultand un conflict al solictantului cu autoritatile. In acest caz solicitantul poate fi considerat ca avand o temere de persecutie datorita opiniei sale politice.
Daca o persoana este urmarita sau pedepsita pentru o infractiune cu caracter politic, trebuie sa se faca distinctie intre faptul daca urmarirea penala este o urmare a opiniei politice sau a unor acte ce sunt motivate politic. Si asta pentru ca daca urmarirea penala se refera la un act pedepsibil, comis din motive politice, si daca pedeapsa prevazuta este conforma normelor de drept ale tarii respective, teama de astfel de urmarire nu-i va conferi solicitantului calitatea de refugiat.
Totusi, urmarirea penala pentru o infractiune poate sa fie un pretext pentru a-l pedepsi pe delincvent pentru opiniile sale politice sau pentru exprimarea acestora. De asemenea, pot exista motive sa se creada ca un delincvent politic, desi pedepsibil, poate fi expus unei pedepse excesive pentru pretinsul delict. Astfel de pedepse excesive vor echivala cu persecutia.
Pentru a putea determina daca un un infractor politic poate fi considerat refugiat trebuie avute in vedere urmatoarele elemente: personalitatca solicitantului, opinia sa politica, natura unnaririi penale si motivele acesteia, motivatia si natura actului comis, precum si natura legii pe care se bazeaza urmarirea penala. Aceste elemente pot conduce la demonstrarea faptului ca, pentru actul pe care l-a comis, persoana respectiva se teme de persecutie si nu numai de urmarire penala si de pedeapsa prevazuta de lege pentru astfel de fapte.

« se afla in afara tarii a carei cetatenie o are»

In acest context, nationalitatea se refera la «cetatenie». Fraza «este in afara tarii a carei cetatenie o are» se refera la persoane care au o cetatenie pentru a se putea distinge de apatrizi. In majoritatea cazurilor, refugiatii pastreaza cetatenia tarii lor de origine.
Una din cerintele generale ale recunoasterii statutului de refugiat este ca solicitantul sa fie in afara tarii a carei cetatenie o are. Protectia internationala nu poate fi aplicata atata timp cat o persoana se afla sub jurisdictia teritoriala a tarii sale de origine.
Acolo unde un solicitant invoca temerea de persecutie in legatura cu tara sa de cetatenie, trebuie stabilit ca acesta poseda in mod efectiv cetatenia acelei tari. Totusi, pot exista indoieli cu privire la faptul daca o persoana are o cetatenie.

« si care nu poate sau, datorita acestei temeri, nu doreste sa solicite protecfia acestei tari »
Aceasta parte din definitie se refera la persoane care au o cetatenie. Daca persoana respectiva nu poate sau nu doreste sa se puna sub protectia guvernului tarii de provenienta, atunci refugiatul este intotdeauna o persoana care nu se bucura de astfel de protectie.
Faptul de a nu putea solicita o astfel de protectie implica circumstante independente de dorinta persoanei respective. Se poate ca tara de nationalitate sa fi refuzat sa acorde protectie solicitantului. Un asemenea refuz poate confirma sau intari temerea de persecutie a acestuia, putand constitui un element al persecutiei.
Factorii care conduc la refuzul protectiei trebuie determinati prin prisma circumstantelor cazului. Daca se pare ca solicitantului i-au fost refuzate servicii (de exemplu, refuzul eliberarii unui pasaport national ori prelungirea valabilitatii sale sau refuzul de a i se permite accesul pe teritoriul national) acordate in mod nominal compatriotilor sai, aceasta poate constitui un refuz de protectie in sensul definitiei.
Exista si cazuri in care anumite persoane refuza sa accepte protectia guvernului tarii a carei cetatenie o au. Aceasta situatie este explicata de fraza « datorita acestei temeri ». Acolo unde o persoana doreste protectia tarii sale, o astfel de dorinta va fi in mod normal incompatibila cu afirmatia ca se afla in afara acelei tari « datorita unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata ». Atunci cand este acceptata sa beneficieze de protectia tarii sale si nu exista motive intemeiate, bazate pe temere, de a o refuza, persoana respectiva nu are nevoie de protectie internationala si nu este considerata refugiat.
« sau care, neavand nici o cetatenie si gasindu-se in afara tarii in care isi avea resedinta obisnuita, ca urmare a unor astfel de eveninente nu poate sau, datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca»
Aceasta fraza, ce se refera la refugiatii apatrizi, este paralela cu cea precedenta privind refugiatii care au cetatenie. In cazul unui refugiat apatrid tara a carei cetatenie o are este inlocuita cu tara in care isi avea resedinta obisnuita, iar expresia « nu doreste sa se puna sub protectia» este inlocuita de cuvintele «nu doreste sa se reintoarca». Refugiatul apatrid nu poate solicita protectia tarii in care isi avea in mod obisnuit resedinta. Mai mult, odata ce o persoana apatrida a parasit tara in care avea resedinta obisnuita, din motivele indicate in definitie, aceasta este de obicei in imposibilitatea de a se reintoarce.
Nu toate persoanele apatride sunt refugiati. Pentru a fi refugiati, acestea trebuie sa se afle in afara tarii in care aveau resedinta obisnuita, dintr-unul din motivele indicate in definitie. Atunci cand aceste motive nu exista, persoana apatrida nu este un refugiat.
O persoana apatrida poate avea mai multe tari in care a avut resedinta obisnuita si poate sa se teama de persecute in raport cu mai multe dintre aceste tari. Definitia nu cere ca refugiatul apatrid sa satisfaca criteriile fata de toate aceste tari.
Din momentul in care o persoana apatrida a fost recunoscuta ca refugiat in raport cu tara in care isi avea resedinta obisnuita, orice schimbare viitoare a tarii de resedinta obisnuita nu-i va afecta statutul de refugiat.

2.12. Dubla sau multipla cetatenie
In cazul unei persoane care are mai multe cetatenii, expresia «tara a carei cetatenie o are» vizeaza fiecare dintre tarile a carei cetatenie o are. Aceasta clauza are ca scop sa excluderea de la statutul de refugiat toate persoanele ce au dubla sau multipla cetatenie si care pot sa solicite protectia a cel putin una dintre tarile ai caror cetateni sunt. Acolo unde este posibil, protectia nationala are prioritate fata de protectia internationala.
Atunci cand se examineaza cazul unui solicitant cu dubla sau multipla cetatenie este necesar sa se faca distinctia intre posesia unei cetatenii, din punct de vedere juridic, si beneficierea de protectia tarii respective. Pot fi cazuri in care solicitantul are cetatenia unei tari fata de care nu are nici o temere, dar o astfel de cetatenie poate fi considerata ca fiind ineficace din moment ce nu implica protectia acordata. Ca regula, trebuie sa fi existat o cerere pentru protectie si un refuz de acordare a acesteia inainte de a se decide ca respectiva cetatenie nu este eficace.

2.13. Principiul unitatii familiei
Actul final at Conferintei ce a adoptat Conventia din 1951:

« Recomanda guvernelor sa ia masurile necesare pentru protectia familiei refugiatului, in special cu privire la:
(1) Asigurarea mentinerii unitatii familiei refugiatului. indeosebi in cazurile in care capul familiei a indeplini conditiile necesare pentru a fi admis intr-o anumita tara.
(2) Protectia refugiatilor minori. indeosebi a celor neinsotiti. mai ales in cazul tutelei si adoptiei. »

Asadar, in cazul in care capul familiei indeplineste criteriile continute in definitie, membrilor de familie aflati in intretinerea sa li se acorda, de regula, statutul de refugiat, pe baza principiului unitatii familiei. Totusi, statutul de refugiat va fi acordat acelor membri de familie al caror statutut juridic nu permite. Astfel, un membru al familiei unui refugiat poate avea cetatenia tarii de azil sau a altei tari, putandu-se bucura de protectia tarii respective. In astfel de imprejurari, sau se inscrie in clauzele de restrictie si in felul acesta nu este necesara sau nu ii poate fi acordata protectia prevazuta de statutul de refugiat.
Referitor la membrii familiei care pot beneficia de principiul unitatii familiei, trebuie sa se includa cel putin sotul, sotia si copiii minori. In practica pot ti luati in eonsiderare si alti membri ai familiei aflati in intretinerea refugiatului, precum parintii varstnici, daca acestia locuiesc impreuna cu refugiatul respectiv.
Pe de alta parte, atunci cand capul familiei nu este refugiat, nu exista nici un motiv care sa il impiedice pe oricare dintre membrii familiei aflati In intretinerea sa ca sa ceara recunoasterea ca refugiat, daca invoca, in acest scop, motive proprii. Cu alte cuvinte, principiul unitatii familiei opereaza in favoarea membrilor de familie aflati in intretinere si nu impotriva acestora.
« In cazul in care unitatea familiei s-a destramat prin divort, separere sau deces, persoanele intretinute carora li s-a acordat statutul de refugiat pe baza principiului unitatii familiei isi vor pastra statutul de refugiat, cu exceptia cazurilor in care acestia se incadreaza intr-una din clauzele de incetare sau doresc sa-si pastreze statutul de refugiat doar pentru avantaje personale, ori daca ei insisi nu mai doresc sa fie considerati refugiati. »
Principiul unitatii familiei se aplica si atunci cand unitatea familiei s-a destramat temporar datorita plecarii unuia sau mai multora dintre membrii sai.




Capitolul III
Clauze de incetare a protectiei internationale

Clauzele de incetare determina conditiile in care o persoana inceteaza sa mai fie refugiat. Aceste clauze de incetare au in vedere principiul conform caruia protectia internationala trebuie acordata doar acolo unde este nevoie. Daca nu mai este cazul atunci protectia inceteaza.

Articolul 1 C al Conventiei din 1951 prevede ca:
«Aceasta Conventie va inceta sa fie aplicabila oricarei persoane vizate de dispozitiile sectiunii A mai sus mentionate, daca:
(1) S-a repus in mod voluntar sub protectia tarii a carei cetatenie o are;
(2) Dupa ce si-a pierdut cetatenia, a redobandit-o in mod voluntar;
(3) A dobandit o noua cetatenie si se bucura de proteclia tarii a carei cetatenie a dobandit-o;
(4) S-a restabilit in mod voluntar in tara pe care a parasit-o sau in afara careia a stat de temerea de a fi persecutata;
(5) Nu mai poate continua sa refuze protectia tarii a carei cetatenie o are, datorita faptuliii ca imprejurarile in urma carora ea a fost recunoscuta ca refugiat an incetat sa existe;
Se subintelege, totusi. ca dispozitiile prezentului paragraf nu se vor aplica oricarui refugiat mentionat in paragraful 1 al sectiunii A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza protectia tarii a carei cetatenie o are, motive imperioase ce se refera la persecutii anterioare;
(6) Fiind o persoana fara cetatenie, ea este in masura sa se intoarca in tara in care avea resedinta obisnuita, nemaiexistand imprejurarile in urma carora a fost recunoscuta ca refugiat;
Se subintelege, totusi, ca dispozitiile prezentului paragraf nu se vor aplica oricarui refugiat mentionat in paragraful I al sectiunii A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza sa se intoarca in tara in care el avea resedinta obisnuita, motive imperioase ce se refera la persecutii anterioare. »

Din cele sase clauze de incetare notate mai sus, primele patru reflecta o schimbare in situatia unui refugiat ce a fost provocata de el insusi (repunerea in mod voluntar sub protectia tarii a carei cetatenie o are, redobandirea cetateniei in mod voluntar, dobandirea unei noi cetatenii sau restabilirea in mod voluntar in tara in care se temea de persecutie).
Ultimele doua clauze de incetare reflecta o schimbare survenita in tara de origine a refugiatului, protectia internationala incetand sa’si mai aiba justificarea datorita schimbarilor din tara in care solicitantul se temea de persecutie, motivele pentru care persoana respectiva a devenit refugiat incetand sa mai existe.

3.1. Interpretarea termenilor

(1) Repunerea in mod voluntar sub protectia tarii a cfirei cetatenie o are
Articolul 1 C (1) al Conventiei din 1951 prevede:
«S-a repus in mod voluntar sub protectia tarii a carei cetatenie o are; »

Aceasta clauza de incetare face referire la un refugiat ce poseda o cetatenie si care ramane in afara tarii a carei cetatenie o are. Un refugiat care s-a repus In mod voluntar sub protectia tarii a carei cetatenie o detine nu mai are nevoie de protectie internationala deoarece repunerea in mod voluntar sub protectia tarii de origine semnifica faptul ca el nu mai are nici o temere de persecutie.
Pentru ca aceasta clauza sa poate fi aplicata, este nevoie ca refugiatul sa actioneze de bunavoie, sa realizeze cu intentie actul prin care s-a repus sub protectia tarii a carei cetatenie o are, si sa obtina o astfel de protectie.

Daca refugiatul nu actioneaza in mod voluntar, el nu va inceta sa fie un refugiat. In cazul in care primeste un ordin de la o autoritate din tara sa de resedinta, sa faca impotriva dorintei sale un gest ce poate fi interpretat ca o solicitare a protectiei tarii a carei cetatenie o are ca, de pilda, sa ceara un pasaport national consulatului tarii de origine, el nu va Inceta sa fie un refugiat doar pentru simplul fapt ca s-a supus unei astfel de instructiuni. El poate fi, de asemenea, determinat de circumstante independente de vointa sa sa recurga la masuri de protectie din partea tarii a carei cetatenie o are. El poate, de exemplu, sa fie nevoit sa ceara un divort in tara sa de origine, deoarece nici o alta hotarare de divort n-ar fi recunoscuta pe plan international. Un astfel de act nu poate fi considerat ca o solicitare voluntara a protectiei si, prin urmare, nu va conduce la pierderea statutului de refugiat.
Pentru a determina daca statutul de refugiat este pierdut In astfel de circumstante, trebuie facuta distinctia intre adevarata solicitare a protectiei si contactele ocazionale sau incidental cu autoritatile tarii de origine. Daca un refugiat cere si obtine un pasaport national sau il reactualizeaza, se va presupune, in absenta dovezilor contrare, ca intentioneaza sa solicite protectia tarii a carei cetatenie o are. Pe de alta parte, obtinerea de documente de la autoritatile acestei tari - pentru care, in conditii similare, orice strain poate depune o astfel de cerere, precum a unui certificat de nastere sau de casatorie sau pentru servicii similare -nu poate fi privita ca o solicitare de protectie.
Un refugiat care cere protectia autoritatilor tarii a carei cetatenie o are poate fi considerat ca s-a repus sub aceasta protectie numai cand cererea j-a fost aprobata in mod efectiv. Cele mai frecvente cazuri de repunere sub protectie sunt cele in care refugiatul doreste sa se relntoarca in tara a carei cetatenie o are. El nu va inceta sa fie refugiat numai pentru ca a cerut sa se repatrieze. Pe de alta parte, obtinerea unui permis de intrare sau a unui pasaport national.
Un refugiat poate sa fi obtinut in mod voluntar un pasaport national, intentionand ori sa solicite protecfia tarii sale de origine pe timpul sederii sale in strainatate, ori sa se reintoarcii in aceasta tara. Dupa cum este mentionat mai sus, odata cu primirea unui astfel de document, in mod normal el inceteaza sa mai fie un refugiat. Daca ulterior acesta renunta la oricare din intentiile relevate in acest paragraf, este nevoie de o noua determinare a statutului de refugiat. El va trebui sa explice de ce si-a schimbat parerea si sa demonstreze ca nu exista schimbari esentiale ale conditiilor care, la origine, au facut ca el sa devina refugiat.
In unele imprejurari, obtinerea unui pasaport national sau o extindere a valabilitatii acestuia pot sa nu implice pierderea statutului de refugiat. De exemplu, acesta poate fi cazul in care posesorului unui pasaport national nu i se permite reintoarcerea in tara a carei cetatenie o are.
Cand un refugiat si-a vizitat tara natala fara un pasaport national ci, de exemplu, cu un document de calatorie eliberat de tara sa de resedinta, s-a considerat de unele state ca a solicitat protectia tarii sale de origine si ca si-a pierdut statutul de refugiat conform clauzelor de incetare. Totusi, cazuri de acest fel trebuie judecate In functie de situatiile concrete in care au avut loc. A vizita un parinte batran sau bolnav are o alta semnificatie a relatiei refugiatului cu tara sa de origine decat vizitele regulate in aceasta tara pentru a-si petrece vacantele, sau in scopul de a stabili relatii de afaceri.
(2) Redobandirea voluntara a cetateniei Articolul 1 C (2) al Conventiei din 1951 prevede:
«Dupa ce si-a pierdut cetatenia, a redobandit-o in mod voluntar; »

Aceasta clauza este asemanatoare celei precedente. Se aplica acelor cazuri in care un refugiat, dupa ce a pierdut cetatenia tarii fata de care s-a recunoscut ca are o teama justificatii de a fi persecutat, o redobandeste in mod voluntar.
Redobandirea cetateniei trebuie sa fie voluntara. O persoana nu inceteaza a fi refugiat prin simplul fapt ca ar fi putut sa opteze pentru redobandirea cetateniei precedente, exceptand cazul in care optiunea a fost facuta in mod efectiv.
Articolul 1 C (3) al Convcntiei din 1951 prevede:
«A dobandit o noua cetatenie si se bucura de protectia tarii a carei cetatenie a dobandit-o; »

Ca si in cazul redobandirii cetateniei, aceasta a treia clauza de incetare deriva din principiul ca o persoana care se bucura de protectie nationala nu mai are nevoie si de protectie intemationala.
Cetatenia pe care un refugiat o dobandeste este, in general, cea a tarii de resedinta. Totusi, un refugiat ce locuieste intr-o tara poate, in unele cazuri, sa dobandeasca cetatenia unei alte tari. Daca se intampla asa, statutul sau de refugiat va inceta cu conditia ca noua sa cetatenie sa antreneze protectia tarii respective.
In cazul in care prin dobandirea unei noi cetatenii, o persoana a incetat sa mai fie refugiat, iar apoi denunta o temere bine intemeiata in tara ce i-a acordat-o, se creaza o situatie complet noua, iar statutul sau trebuie determinat in raport cu tara ce i-a acordat noua cetatenie.
Atunci cand statutul de refugiat a incetat prin dobandirea unei noi cetatenii iar aceasta noua cetatenie a fost pierduta, in functie de circumstantele pierderii, statutul de refugiat poate fi redobandit.

(4) Restabilirea voluntara in tara pe care a pardsit-o de teinerea de afi persecutat
Articolul 1 C (4) al Conventiei din 1951 prevede:
«S-a restabilit In mod voluntar in tara pe care a parasit-o sau in afara careia a stat de temerea de a fi persecutata;»

Aceasta a patra clauza de incetare se aplica atat refugiatilor ce au o cetatenie cat si refugiatilor apatrizi. Ea se refera la refugiatii care, reintorcandu-se in tara de origine sau unde avusesera resedinta obisnuita, nu au incetat anterior de a mai fi refugiati, conform primei sau celei de-a doua clauze de incetare, atunci cand se aflau inca in tara de refugiu.
Clauza se refera la restabilirea in mod voluntar. Aceasta trebuie inteleasa ca reintoarcere in tara a carei cetatenie o are sau unde avusese resedinta obisnuita, in vederea ramanerii permanente acolo. O vizita termporara a unui refugiat in tara sa de origine, fara un pasaport national ci, de exemplu, cu un document de calatorie eliberat de tara sa de refugiu, nu constituie restabilire si nu va conduce la pierderea statutului de refugiat pe baza prezentei clauze.
(5) Cetciteni ale caror motive de a deveni refugiati au incetat sa existe
Articolul 1 C (5) al Conventiei din 1951 prevede:
«Nu mai poate continua sa refuze protectia tarii a carei cetatenie o are datorita faptului ca imprejurarile In urma carora ea a fost recunoscuta ca refugiat au incetat sa existe;
Se subintelege. totusi, ca dispozitiile prezentului paragraf nu se vor aplica oricarui refugiat mentionat in paragraful 1 al sectiunii A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza protectia tarii a carei cetatenie o are motive imperioase ce se refera la persecutii anterioare; »

Conditia ca imprejurarile au incetat sa mai existe se refera la schimbari fundamentale care au avut loc in tara de origine si care pot fi considerate ca inlaturand bazele temerii de persecutie. O simpla schimbare, fara sa duca la eliminarea cauzelor de temere bine intemeiata de persecutie, nu este suficienta pentru a face aplicabila aceasta clauza.
Al doilea alineat al acestei clauze contine o exceptie de la prevederea de incetare continuta in primul alineat. Acest al doilea alineat se refera la situatia speciala a unei persoane care a fost subiectul unei grave persecutii (vezi capitolul Tortura inca se practica) in trecut si, ca urmare a acestui fapt, nu va inceta sa fie refugiat, chiar daca in tara de origine au survenit schimbari fundamentale.

(6) Persoane apatride ale car or motive de a deveni refugiati an incetat sa existe
Articolul 1 C (6) al Conventiei din 1951 prevede:
«Fiind o persoana fara cetatenie. ea este in masura sa se intoarca in tara in care avea resedinta obisnuita, nemaiexistand imprejurarile in urma carora a fost recunoscuta ca refugiat;
Se subintelege totusi ca dispozitiile prezentului paragraf nu se vor uplica oricarui refugiat mentionat in paragraful 1 al sectiunii A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza sa se intoarca in tara in care el evea resedinta obisnuita, motive imperioase ce se refera la persecutii anterioare. »

Aceasta ultima clauza se refera exclusiv cazul persoanelor apatride ce sunt in masura sa se relntoarca In tara in care aveau resedinta obisnuita.
Imprejurarile care nu mai exista trebuie interpretate in acelasi fel ca in cadrul celei de-a cincea clauze de incetare.








Capitolul IV
Cazuri speciale in determinarea statutlui de refugiat

4.1. Copiii despartiti
Secolul XX a fost «anuntat» ca fiind secolul copilului. De altfel, una dintre cele mai importante aspecte ale evoulutiei scocietatii a fost acordarea unei importante deosebite copilului si lupta de a defini si proteja drepturile copiilor. Copiii, vazuti deseori drept fructul cel mai deosebit al unei familii, binecuvantarea ochilor parintesti, este parte integranta a familiei in general. Acolo unde familiile au de suferit, copiii vor simti rasfrangerea acestei suferinte asupra lor.
Se estimeaza ca in ultimii zece ani aproximativ 12 milioane de copii si-au pierdut casele, mai mult de 5 milioane au fost fortati sa traiasca in tabere de refugiati, peste 4 milioane de copii au ramas cu handicap iar mai mult de 1,5 milioane de copii cu varsta mai mica de 18 ani au fost ucisi. Aceste cifre sunt cutremuratoare atunci cand reusesti intr-un fel sau altul sa realizezi catastrofala situatie prin care milioane de copii trec in lumea intreaga.
Copiii nu fug numai de teama persecutiei ori datorita conflictelor armate. Ei se refugiaza si datorita unei combinatii de factori din tara de origine. Aceastea include dezastre ecologice, abuzuri sau abandonuri, lipsa oportunitatilor sau nerespectarea dreptului la educatie. Din pacate s-a inregistrat si o crestere a traficului uman in randul copiilor, trafic ce are ca scop exploatarea.

Raspunsul guvernelor statelor Uniunii Europene la aceste evenimente a a fost deseori caracterizat de incercarea de a limita numarul de cereri de azil pe teritoriul Uniunii Europene. Aceasta limitare ii cuprinde atat pe adulti, cat si pe copii.
Copiii care au fost despartiti de parintii lor sau de persoanele care ii aveau in grija reprezinta este in mod deosebit o categorie vulnerabila, indiferent de motivele pentru care acestia calatoresc. De multe ori copiii sunt despartiti de parintii lor in valtoarea evenimentelor haotice a conflictelor, in timpul deplasarii. Este de la sine inteles ca parintii sau cei care ii au in grija reprezinta cea mai importanta sursa de siguranta fizica si emotionala pentru copii. Separarea de familie poate avea un impact psihologic devastator. Copiii neinsotiti sunt in mod deosebit vulnerabili, fiind supusi riscului de neglijare, violentei, recrutarii in fortele armate, abuzurilor sexuale etc.
In timpul Razboiului din Bosnia, de exemplu, in jur de 10.000 de copii au fost despartiti de parintii lor, dar au ramas in regiunea fostei lugoslavii. Peste 90% din ei si-au regasit mai tarziu parintii, dar nu s-au pastrat date despre cei care au plecat mai departe, nestiindu-se ce s-a intamplat cu ei.
Cu toate ca statisticile difera de la tara la tara (diferenta datorata definitiei si metodelor de colectare a datelor) exista totusi niste cifre care pot fi concludente. In Austria, de exemplu, s-au primit 265 de cereri de azil de la copiii separati in anul 1999, Tn Suedia 137 de cereri Tn aceeasi perioada, Tn Grecia Tn jur de 500, in Cermania numai Bavaria a inregistrat 825 de cereri de la copiii singuri, in Olanda 3.500, iar in Romania, din datele centralizate de Oficiul National pentru Refugiati si instantele de judecata in anul 2001 s-au inregistrat 121 astfel de cereri, in anul 2002 - 53, iar in prima parte a anului 2003, 11.
Copiii neinsotiti sunt cunoscuti atat ca «minori neinsotiti» cat si «copii separati».
Copiii separati sunt acei copii care au mai putin de 18 ani si se afla in afara tarii de origine fara parinti ori alte persoane care sa ii poata sustine, sa le poarte de grija ori sa ii insoteasca.
Copiii singuri pot cere azil datorita temerii de persecutie ori datorita unui conflict armat sau problemelor din tara de origine. Ei pot avea de asemenea temerea de a cadea victime ale traficului uman in scopul exploatarii sau au plecat din tara de origine pentru a scapa de saracie.

Copiii separati sunt un grup vulnerabil. Asupra lor se rasfrange in mod puternic si nociv socul despartirii de familiile de origine si de mediul care le este familiar, fiind fortati de diferite imprejurari sa ajunga intr-o cultura straina unde nu pot vorbi limba locului. De asemenea ei se confrunta desea cu proceduri de azil complexe, cu interviuri obositoare legate de trecutul lor, de motivele parisirii locului de origine. De asemenea ei pot fi supusi unor tratamente nu tocmai potrivite unui copil: pot fi amprentati, supusi la examene medicale pentru stabiiirea varstei, pot fi retinuti in zonele de asteptare ale aeroporturilor, in centrele de primire sau inchisori.
De asemenea se poate intampla sa fie returnati in tara de origine, tara din care au fugit, tara de a carei situatie au dorit si s-au zbatut sa scape.

Procedura de azil din Romania referitoare la minorii neinsotiti
In conformitate cu decretului nr. 31/1954 care face referire la persoanele fizice si juridice, este considerata minora orice persoana care nu a implinit varsta de 18 ani. In ceea ce priveste aspectele de refugiu si deci minorii neinsotiti, se considera minor neinsotit orice persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si care se afla pe teritoriul Romaniei fara parinti, rude sau reprezentanti legali.
Datorita faptului ca minorii neinsotiti reprezinta o categorie vulnerabila, cei care solicita azil in Romania nu intampina refuz in accesul pe teritoriu. De asemenea, celor care au intrat ilegal pe teritoriul Romaniei nu li se aplica sanctiuni penale si nu sunt tinuti in detentie.
Totusi ordonanta prevede ca solicitantul de azil, indiferent de varsta, este obligat sa se supuna fotografierii, amprentarii si sa furnizeze date reale si complete la identitatea sa si situatia care l-a determinat sa se refugieze.
Se are in vedere:
- asistarea copiilor pe toata durata procedurii de azil de catre un reprezentant legal fara plata vreunei taxe;
- atacarea unei solutii negative la o instanta de judecata independenta.
De asemenea se tine cont de aspecte precum:
- felul intrebarilor;
- cine sunt adultii implicati in cazul sau;
- calitatea si natura evenimentelor traumatice care trebuie memorate;
- limba in care se tine interviul;
- teama impactului spunerii adevarului;
- folosirea declaratiilor gata facute oferite de catre traficanti.
In procesul de luare a deciziilor cu privire la cererea de azil a unui minor neinsotit trebuie avute in vedere o serie de aspecte precum: dreptul copilului de a-si exprima opiniile, protectia fata de exploatarea sexuala sau orice alt fel de exploatare etc.

4.2. Femeile. Persecutia pe motiv de gen
Ce inseamna persecutie pe motive de gen? Este nevoie a se face o diferentiere intre gen si sex. In timp ce sexul este determinat biologic, genul face refereire raportul dintre femei si barbati si are are la baza identitati definite socio-cultural, se refera la roluri si responsabilitati care au fost atribuite unui sex sau altuia. Aceasta inseamna ca pe motive de gen pot face cereri de acordare a statutlui de refugiat atat femeile, cat si barbatii. Dar in practica ponderea este covarsitoare in de partea femeilor. Asta nu inseamna ca orice femei care va depune cerere de azil va fi privita si tratata prin prisma legaturii cu apartenenta sa sexuala.
In general solicitarile pe motiv de Solicitarile pe motive de gen au la baza acte de violenta sexuala, violenta domestica, mutilare genitala feminina (de altfel una dintre cele mai grave rele tratamente aplicate femeilor), pedepse exagerate izvorate din incalcarea unor cutume etc.
Cu toate ca atat femeia cat si barbatul pot fi supusi in mare la acelasi tratament persecutoriu, fiecare in parte se poate confrunta cu forme de persecutie specifice sfiecarui sex in parte. Dar este stiut faptul ca violentele pe motiv de gen, printre care violul, traficul de fiinte umane, mutilarea genitala, violenta domestica se rasfrang in general asupra femeilor.
Si in acest caz se are in vedere nu numai daca statul de provenienta interzice astfel de practici, dar si daca este intr-adevar intentionat sau putincios in a stopa tratamentele persecutorii. Astfel, nu numai simpla adoptare a unei legi ce interzice persecutia este suficient ci este nevoie de aplicabilitate a acestei legi.
Ca grup social, femeile intampina aceleasi orobleme de protectie pe care le intampina toti refugiatii: au nevoie de protectie impotriva returnarii fortate in tara de origine, impotriva actelor de violenta, de securitate etc.

Problema incalcarii drepturilo nu se rasfrange doar asupra femeilor. Dar majoritatea cazurilor de persecutie pe baza de sex au legatura cu femei ce au avut de suferit de pe urma violentei masculine.
Declaratia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la eliminarea violentei indreptate asupra femeilor prevede in articoulu 2:

«Se va intelege prin notiunea de violenta impotriva femeilor, dar nu se limiteaza la urmatoarele:
a) Actele de violenta fizica, sexuala, psihologica petrecute in familie, inclusiv bataia, abuzul sexual facut fata de fetele din gospodarie, violenta legata de probleme de zestre, violul comis de catre sot, mutilarea genitala a femeilor si alte practici traditionale care afecteaza femeile, violenta indreptata asupra femeilor in afara familiei, precum si cea legata de exploatare.
b) Actele de violenta fizica, sexuala, psihologica petrecute in cadrul comunitatii, cum ar fi violul, abuzul sexual, hartuirea sexuala si intimidarea la locul de munca, in institutiile de
invatamant si in alte locuri, traficul de femei si prostitutia fortata.
c) Actele de violenta fizica, sexuala sau psihologica comise sau tolerate de stat, oriunde s-ar produce.»
In legatura cu solicitarile de azil, aceste incalcari ale drepturilor omului devin relevante in urmatoarele contexte: chiar si atunci cand legile sau politicile au obiective justificabile, metodele de implementare care conduc la consecinte considerabile de natura a prejudicia persoanele carora li se adreseaza, vor conduce la persecutie.
Nu intotdeauna discriminarea duce la persecutie. Dar daca acel tratament discriminatoriu conduce la persecutie sau temerea unei persecutii, atunci poate aceasta poate fi luata in considerare. Sa nu uitam ca tratamentele discriminatorii pot constrange o persoana si o pot impiedica sa aiba acces liber la resursele necesare subzistentei si si necesare unui trai decent.
Asadar femeile cat si barbatii pot sa sufere tratamente persecutorii legate de gen (cazul prizonierilor barbati irakieni supusi relelor tratamente cu tenta sexuala in inchisorile de sub jurisdictie americana sau a coalitiei), dar femeile tind sa fie mult mai expuse violentei sexuale si a discriminarii pe motiv de gen. Ca este vorba de premize culturale, ca este vorba de prejudecati de natura religioasa sau de educatie, femei din intreaga lume se pot confrunta cu un risc mare de a face parte din randul persoanelor persecutate pe motiv de gen.

4.3.Refugiatii sur place
Refugiatul sur place este refugiatul care «nu a fost refugiat cand si-a parasit tara, dar devine refugiat la o data ulterioara»
Astfel, o persoana devin refugiat sur place in urma evenimentelor care au loc in tara de origine a refugiatului, dar in lispa acestuia.
In Romania majoritatea refugiatilor sur place provin din tarile Africane, tari in care au survenit schimbari politice majore in timpul absentei persoanelor refugiate de pe teritoriul tarilor de origine.
«O persoana poate deveni refugiat sur place ca rezultat al propriilor sale actiuni, de exemplu, asocierea cu refugiati deja recunoscuti sau prin exprimarea vederilor sale politice in tara de rezidenta»





Capitolul V
Tortura si exil
Cu toate ca ni se poate parea imposibil ca in ziua de azi sa se practice tortura, cu toate ca avem impresia sau speranta ca aceste metode barbare fac parte dintr-un trecut rusinos al istoriei umane, se estimeaza ca tortura se practica in prezent in aproximativ 90 de tari, ceea ce inseamna 50% din tarile lumii. Multe din aceste state au sub-scris la conventia anti-tortura a ONU cu motivatia de a masca eficient «tortura alba». Ce inseamna aceasta ? Inseamna ca victima ca victima este torturata predominant cu mijloace electronice intr-un mod care se poate pune foarte greu in evidenta din punct de vedere medical. Conventia pentru apararea Drepturilor Omului prevede clar: «Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.»
Tortura a fost interzisa pentru prima oara o data cu Revolutia Franceza si, in consecinta, a disparut si de facto. Acest progres istoric ratiune si respect fata de fiinta umana a fost pentru prima oara intrerupt de nazistii germani. In razboiul din Algeria in anii '50 si francezii au folosit tortura. In cele din urma ea s-a raspandit din nou printre regimurile teroriste si dictatoriale din intreaga lume. In data de 09.12.1975 ONU a emis o rezolutie pentru interzicerea torturii.
In epocile de intuneric, tortura esra folista in special in fortarea unor marturisiri si informatii secrete. In ultima vreme ea este folosita din ce in ce mai mult pentru pedepsirea opiniilor politice indezirabile sau chiar pentru distrugerea personalitatii si pentru intimidarea unor intregi grupuri de populatie. Un exemplu pentru aceasta este regimul dictatorului Pinochet din Chile. Acolo au «disparut » aproximativ 8 000 de oameni ucisi prin tortura. Acest gen de actiune a instalat frica in alte parti din populatie si s-a obtinut un sio de toleranta a sistemului dictatorial.
Printre posibilitatile de a institui tortura, ca instrument de intimidare sociala, trebuie numit in primul rand «doliul inghetat», un procedeu care a fost folosit in Chile pentru intimidarea populatiei. Politia militara si se-creta au facut sa dispara persoane cunoscute sau chiar mai putin cunoscute. Aceste disparitii erau publice, in sensul ca populatia stia de ele tocmai pentru a fi instaurata teama. Orice forma de doliu dupa cei disparuti era interzisa atat in mass-media cat si in privat. Aceasta a dus la o ruptura a continuitatii personalitatii cu grupul social. Exilul fortat, alungarea in afara tarii a persoanelor care se opun duce si el la o ruptura in personalitate si in continuitatea sociala. Tortura sistematica, are forme fizice, psihice si, in unele variante, si farmacologice.
In cazul torturii fizice, nu exista vreo josnicie si barbarie care sa nu fie pusa in aplicare de catre torturator. De la arsuri pe mari suprafete ale corpului pana la tortura cu electrosocuri, de la plonjarea in excremente pana la intindere, detinerea in spatii prea stramte si supraincalzite, rani corporale chinuitoare. Toate aceste rele tratamente si altele cu mult mai greu de inchipuit sunt aplicate chiar si in zilele noastre.
In cazul torturii psihice se instituie, printre altele, tortura sexuala, violarea femeilor, barbatilor si copiilor, pentru a patrunde prin aceste rani in regiunile cele mai intime ale fortei de rezistenta psihica. Sunt savarsite executii false, victimele sunt obligate sa asiste la torturarea altor persoane, mai ales a membrilor familiei. Prin astfel de metode se incearca slabirea si demoralizarea personalitatii.
Tot de tortura psihica tine si folosirea sistematica a metodelor de dubla legatura, asa-zisul procedeu good guy-bad guy. Un complice al torturatorului intervine ca un pretins aparator al prizonierului, pentru a-i da acestuia un fals sentiment de siguranta si a construi o relatie de incredere, in care el isi va trada mai usor secretele. Tradarea secretelor afecteaza mai departe integritatea morala a persoanei, scopul turnatorului fiind tocmai aceasta prabusire interioara, pierderea increderii si totala zdruncinare a intelegerii de sine si a lumii, care in final duce la «moartea sufleteasca».
Ce se intelege prin tortura farmacologica? In acest tip de tortura sunt folosite fie medicamente care declanseaza dureri insuportabile fie substante care trebuie sa franga puterea de rezistenta psihica si somatica. La acest gen tortura participa adesea medici.
Tortura farmacologica si psihologica nu sunt administrate foarte frecvent, dat fiind faptul ca sunt necesari torturatori foarte bine pregatiti, care provin in general din clasa medie si superioara. Ca torturatori se folosesc frecvent membri ai claselor inferioare. Acestia au fost instruiti sistematic pentru tortura in formatiuni militare si paramilitare.
Formarea calaului se aseamana adesea structural cu acele metode de tortura care le vor fi administrate apoi victimelor. Presiunea de grup si spiritul de camaraderie sunt folosite pentru destramarea progresiva a inhibitiilor naturale ale torturatorului. Exercitarea torturii se foloseste adesea de metode din teoria invatarii, care, ca si desensibilizarea sistematica, destrama treptat temerile si inhibitiile in ceea ce priveste aceste actiuni sangeroase.



5.1. Consecinte psihologice ale torturii
Dovedirea fizica a torturii se poate dovedi dificila. Unele metode lasa urme specifice dar multe lasa si urme nespecifice. Cele mai raspandite metode de tortura lasa totusi urme specifice (cum ar fi falanga - bataia peste talpi, tortura telefono - lovirea victimei cu mainile goale peste urechi, tortura care duce la rupturi lineare, gauri mici ale timpanului provocand zgomote suparatoare in urechi si surditate). .
Consecintele torturii electrice se pun in evidenta mai ales in leziunile pielii. In cazul torturii prin scufundare consecintele sunt: pneumoniile, iritatiile cronice ale membranei conjunctive, otita externa (inflamatia organului extern al auzului) si eczeme ale organului auditiv.
Supravietuitorii torturii care au fost supusi metodelor de spanzurare se plang frecvent de dureri de coloana vertebrala, ale articulatiei pumnului, ale partii din spate a gambei.
Arsurile provocate cu tigara lasa cicatrice de 5 pana la 10 mm diametru, care prezinta un centru depigmentat si o periferie relativ neclara, hiperpigmentata.
Consecintele biciuirii sau pedepsei cu bata sunt cicatrice lungi, drepte sau ondulate, lineare, care sunt ordonate asimetric. Legarea victimei poate sa lezeze tesuturile subcutanate presate. Astfel poate lua fiinta o leziune a nervilor, cu pierderea functiei senzoriale sau motrice.
Taieturile cu briciul lasa o cicatrice de 5-10 cm lungime si 1 mm lati-me, maculara, adesea depigmentata. Daca peste rana s-a presarat piper se ajunge la hipertrofierea cicatricei. Cicatricele victimelor torturii sunt frecvent asimetrice.



5.2. Situatia traumatica a torturii
In cazul torturii, printre consecintele pe termen scurt au fost observate in special urmatoarele simptome: atacuri de frica si panica, victima fiind parca adesea intr-o pozitie de asteptare, ca si cum trauma s-ar putea repeta in orice moment. Stimuli cu un grad foarte mic de asemanare cu situatia traumatica pot sa declanseze intreaga stare de panica. De aceea la consilierea si tratamentul victimelor torturii trebuie evitata pe cat posibil orice asemanare cu situatia de tortura, de exemplu, purtarea halatelor albe, utilizarea netransparenta a unor aparate, o atmosfera birocratica etc.
Se adauga frecvent oboseala, epuizarea, apatia, tulburarile de concentrare, plans nemotivat, dorinte suicidare, respectiv, incercari de suicid. De asemenea se pot intalni halucinatiile vizuale, auditive sau tactile, false recunoasteri, pierderea sentimentului timpului si spatiului, ca si pierderea orientarii. Relatiile sociale ale victimei sunt frecvent marcate de tulburari de comunicare, agresivitate si manie intensa, hiperactivitate iritabila si tulburari sexuale. Starea depresiva corespunde unei inapetente.
Consecintele pe termen lung ale torturii prezinta un complex de aspecte ale sindromului general psihotraumatic. Din cauza situatiei extreme traumatice, apar si fenomene psihotice, ca halucinatiile, ideile paranoide, dar si alterari maniacale de personalitate. Autovindecarea este cautata in abuzul de alcool si de medicamente. Victimele torturii trebuie sa uzeze de toate fortele lor psihice pentru a supravietui, in viata cotidiana, la experientele adesea impovaratoare ale exilului, pentru a fi capabile de supravietuire.
Din cauza diferentei de limba este nevoie uneori de traducator. La alegerea traducatorului trebuie respectate urmatoarele reguli: tra-ducatorul trebuie sa pastreze contactul vizual cu pacientul, traducatorul si pacientul nu trebuie sa fie cunoscuti apropiati, traducatorul trebuie sa se mentina sub supervizare si sa dispuna de anumite cunostinte medicale si terapeutice. El trebuie sa cunoasca metodele de tortura si fondul etnic, sa exercite o traducere cat se poate de exacta, trebuie sa isi controleze sentimentele si reactiile in toate conditiile.
Eventual si varsta, si sexul traducatorului trebuie sa fie luate in considerare la alegerea acestuia. Pot exista cazuri in care anumite persoane, datorita culturii din care provin, sa refuze colaborarea cun traducator barbat (sau femeie) ori cu un traducator de o varsta mult diferita de cea a persoanei care are nevoie de traducator. In cazul victimelor torturii trebuie acordata atentie explicarii intelegerilor in ceea ce priveste fiecare masura terapeutica. In domeniul somatic, trebuie tinut seama de faptul ca tratamentele stomatologice pot declansa atacuri de panica daca dentitia a fost implicata in actele de tortura.
Experientele de tortura sexuala sunt de obicei investite atat de mult cu rusine, incat pacientul nu doreste deloc sa vorbeasca despre aceasta. Daca terapeutul, dimpotriva, lasa sa se inteleaga, intr-o situatie potrivita, ca si el insusi este informat despre practicile de tortura si poate vorbi cu o anumita siguranta despre aceasta, atunci el il poate incuraja pe pacient sa comunice si el cu terapeutul lui despre aceste experierte deosebit de distructive.












Capitolul VI
Efectele situatiilor de conflict armat asupra copiilor

Din nefericire, inca de la inceput, conflictele armate dintre popoare au implicat si copiii. Acestia au picat neputinciosi in mijlocul unor conflicte cu care nu ar fi trebuit sa aiba a face. Fie ca este vorba de legendare episoade, cum ar fi cel a Troiei, sau ca este vorba de conflicte mai recente, copiii au avut de suferit de pe urma neintelegerilor iscate intre adulti. Chiar si in Biblie se regasesc referinte la aceasta mare tragedie a copiilor victime ale razboaielor:
«Ah ! Fiica Babilonului, sortita pustiirii, ferice de cine-ti va intoarce la fel raul pe care ni l-ai facut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tai, si-i va zdrobi de stanca! »
«Copiii lor vor fi zdrobiti sub ochii lor, casele le vor fi jefuite si femeile necinstite»
Suferinta celor mici a continuat si Evul Intunecat si continua si in ziua de astazi. La inceputul secolului se spera in sfarsit copiii nu au sa mai sufere de efectele nocive ale razboiului si persecutiilor.
Insa, cele doua razboaie mondiale au doveditcontrariul si ironia: Intreaga istorie a umanitatii nu inregistrat un numar mai mare de victime copii de pe urma razboaielor, cat a facut-o de pe urma celor doua razboaie mondiale, a holocaustului, a conflictului americano-vietnamez sau a recentelor conflicte din orientul mijlociu. Ultimii 80-90 de ani au batut un record negativ, trist, dramatic si alarmant in ceea ce priveste copiii ucisi.
Evolutia in domeniul balistic, sofisticatele sisteme de ghidare a rachetelor de distanta, armele tot mai «performante», faptul ca se poate ucide de la distanta si se pot «ghida» distrugeri pe arii tot mai mari, duc la cresterea alarmanta a numarului de decese in randul copiilor si adolescentilor.
Din punct de vedere teoretic stim ce importanta deosebita au copiii. Din acelasi punct de vedere stim sa ne ocrotim si sa ne sacrificam pentru copii. Dar, din punct de vedere practic, suntem departe. Atat de departe, incat neglijam constant acest lucru.
De asemenea, copiii implicati in situatii de conflict se confrunta cu o situatie traumatica deosebita. Ei incep sa dezvolte un comportament crampon fata de parinti si de frati, traiesc cu teama ca trauma se va reintoarce, sufera de angoasa de separare ori de sentimente de culpabilitate pentru ca au supravietuit etc. Acesti copii sunt afectati chiar daca au fost implicati ca martori sau victime ale violentei ori ca faptasi (copii soldati).
In cazul in care este greu a crede ca un copil poate cadea victima unor atrocitati, este nevoie sa amintim ca milioane de copii sunt ucisi, raniti fizic prin impuscare ori prin tortura, sunt torturati, supusi abuzurilor sexuale de tot felul, violati, separati de frati si de parinti, sunt tinuti in sclavie, pusi la munci istovitoare, pusi sa se prostitueze, nevoiti sa se refugieze, sa sufere de saracie ori de foamete. Sau pot sa se confrunte imaginile terifiante ale ranirilor sau mortilor, pot fi martori la uciderea ori torturarea unor persoane apropiate, chiar rude, frati/surori, parinti. Pot fi chiar constransi sa ia parte la acte de vandalism in locurile pradate de razboi, sau sa ia parte la actele de violenta.
Evenimentele acestea pot fi de grea incercare pentru copii si pentru dezvoltarea lor ulterioara. Relatiile lor cu meduil social sunt alterate, pot fortati de imprejurari sa se refugieze in locuri in care cultura locului le va fi cu totalitate straina sau limba de neinteles.
Iata exemplul unui baietel ce a ramas cu urme ale unor evenimete de gen:
«Un baietel bosniac de 13 ani a fost adus in ambulator de catre mama lui din cauza unei nelinisti generale, anxietate, tulburari de somn si atacuri de sufocare cu palpitatii. Cu ajutorul unei traducatoare, s-a putut afla ca familia provenea de pe un teritoriu de razboi din Bosnia. La inceputul razboiului, lui A., atunci de 10 ani, i-a fost foarte frica si ii rugase pe parinti sa paraseasca terenul de lupta si sa se retraga la bunica din partea cealalta a tarii, unde nu se desfasurau nici un fel de operatiuni de razboi. Aceasta nu s-a intamplat insa. Tatal a fost inrolat imediat dupa aceea si apoi a fost ucis. A. si-a vazut tatal mort si a cazut imediat lipsit de puteri. Primul atac de insuficienta respirato-rie a avut loc la mormantul deschis al tatalui; totusi el nu i-a impartasit aceas-ta mamei, pentru a nu o mai ingrijora in plus. Apoi restul familiei s-a refugiat, via Muntenegru si Croatia, in Germania unde A., mama lui si fratele lui mai mic cu 4 ani locuiau pe un vas pentru refugiati care plutea pe Elba. »
Astfel, daca un copil de 9-10 ani este intr-o relatie agresiva cu tatal, iar tatal este ulterior inrolat, la copil ar putea sa apara gandul ca poate ar fi mai bine ca tatal sa nu se mai intoarca. Daca tatal este intr-adevar ucis in razboi, aceasta va fi interpretata de copil ca fiind vin sa si astfel se poate ajunge la sentimente de culpabilitate.
Din pacate, copiii si adolescentii prinsi in toiul razboilui nu reprezinta un eveniment izolat si nefericit, ci numai unul nefericit.
Dincolo de efectele directe si de «moment» ale razboiului, copiii ajung sa sufere de separari, sa sufere in urma dezradacinarii, si sa poarte cicatrice fizice si psihice ale unor evenimente care nu ar fi trebuit nicicand sa se intample.





















Capitolul VII
Aspecte generale ale familiei

7.1.Ce este familia?
De-a lungul istoriei, omenirea a cunoscut diverse forme de asociere, de aliante, de structurare. Dar forma cea mai veche de asociere, forma care este la fel de valabila astazi ca si in vremurile de inceput, este familia. Familia reprezinta o institutie de baza in societate, oferind climatul necesar si indispensabil formarii indivizilor.
Asadar, familia nu reprezinta doar o celula indispensabila a societatii, ci si un mediu foarte important in istoria si existenta fiecarui individ in parte. In cartea de baza a religiei crestine, Biblia, genesa omului este strans legata de geneza primei familii. Insusi Dumnezeu Creatorul afirma «nu este bine ca omul sa fie singur» si nu numai ca afirma acest lucru, dar trece si la actiune. Astfel ia fiinta prima familie. De asemenea, tot Dumnezeu este Cel care da si un calificativ acestei opere, calificativul acesta fiind “foarte bine”.
Familia cuprinde un grup intreg de indivizi care sunt unititi prin rudenie sau prin casatorie, a caror viata cuprinde elemente comune ce-i leaga in sentimente in drepturi şi obligații morale si juridice, care coopereaza economic si impartaseste aspecte religioase si sociale comune.
Acest tip de asociere al indivizilor, familia, se regaseste in toate colturile lumii si in toate culturile si civilizatiile din toate timpurile. Este deci, o dovada a importantei si necesitatii existentei familiei.
Din perspectiva sociologica am putea spune ca familia este un grup axat pe relatiile si functiile existente intre indivizii care fac parte din familie, relatii si functii ce se stabilesc prin intermediul unui sistem de comunicare si de relationare.
Diferenta dintre grupul familial si alte grupuri consta faptul ca familia este un grup in care relatiile sunt bazate pe sentimente puternice existente intre membrii grupului, grija pe care si-o poarta unii altora, solidaritatea intregului grup.
Principalele functii ale familiei se regasesc in procreere, in transmiterea valorilor si mostenirea culturala catre urmasi, implinirea emotionala, asigurarea sentimentului de securitate etc.
De asemenea, familia reprezinta prin felul in care este constituita, rampa de lansare a individului in societate, o lansare care il propulseaza pe individ cu un bagaj de cunostinte, de aptitudini si reflexe necesare integrarii in societate.
Limbajul referitor la familie folosit in domeniul sociologiei contine o serie de termeni pe care vom incerca sa-I identificam si sa-I explicam pe scurt.
Sa luam, pentru inceput, termenul de familie nucleara. Acest termen desemneaza acel tip de familie care este compus din cele doua generatii frecvent intalnite: sotii legati intre ei prin legatura de casatorie si copiii acestora, sau, mai bine zis, din parinti si copii.
De altfel, familia largita are in structura mai multe familii nucleare legate intre ele prin diferite grade de rudenie sau afiliere.
Un alt termen legat de domeniul familiei este acela de familie de origine. Acest tip de familie sta la originea fiecarui individ, fiind formata din parintii acestuia, fratii si/sau surorile, ori alte rude.
Familie cu probleme. In genere, acest termen face referire la tipul de familie care se confrunta cu un neajuns in structura, neajuns ce poate fi explicat prin absenta unuia din parinti sau prin deficitul financiar-material. Acest tip de familie mai este cunoscut si ca familie vulnerabila sau familie dezorganizata ori disfunctionala.
Putem intalni si termenul de familie de interactiune, ce desemneaza rudele unui individ, rude cu care acesta intra in contact prin participarea la evenimentele familiale indiferent de locul domiciliului.
Atunci cand se foloseste termenul de familie conjugala, se face referire la intelesul de familie intemeiata prin actul casatoriei prin alegerea libera a partenerului de viata. Astfel de relatia isi are baza in sentimentul dragostei dintre un barbat si o femeie.
Cert este faptul ca familia este un grup in care ia nastere o relatie complexa stabilita intre diversii membri ai grupului familial, o relatie stabilita pe sentimente si puternice legaturi si interese comune. Oricare ar fi numarul membrilor in acest grup familial, interactiunea membrilor ramane un aspect important ce defineste si deosebeste acest tip de grup fata de altele existente. Asadar, familia este un grup bine legat in care membrii sai sunt uniti prin afectiune reciproca, printr-o unitate sociala, culturala ale familiei si chiar economica si prin grija purtata pentru copii.
De asemenea, spre deosebire de alte tipuri de grupuri, familia mai este caracterizata si de un numitor comun in ceea ce priveste valorile si obiceiurile promovate si transmise de-a lungul generatiilor. Pentru individ, familia este mediul in care acesta se poate forma, se poate informa, isi poate gasi siguranta, poate gasi si poate oferi afectiune, invata principiile dupa care va trebui sa se ghideze in viata, invata ce sa caute si de ce sa se fereasca.
Am putea spune ca familia este «un grup primar caracterizat prin puternice relatii de tipul , prin asocierea si colaborarea intima a tuturor membrilor ei. Potrivit unei astfel de viziuni, familia este grupul in care se naste o retea de relatii interindividuale determinate atat de personalitatile membrilor, cat şi de unele fenomene exterioare grupului. »
7.2.Principalele functii ale familiei
Este important de stiut ca familia indeplineste functii pe care nici un alt grup nu le poate satisface. Principalele functii ale familiei sunt:
-functia sexuala
-reproductiva
-economica
-culturala
-educationala
-protectie
-recreationala
-religioasa
-social psihologica

Prin ansamblul acestor functii, familia dezvolta relatii puternice intre membri, creste si isi educa copiii transmitand mai departe valorile, normele si traditiile, pregateste pe individ pentru societate si ii asigura suportul afectiv si sentimentul de securitate.
Henri H. Stahl vede familia cu doua mari categorii de functii ale familiei. Aceste doua cuprind functiile interne ale familiei si functiile externe ale acesteia.
Astfel, functiile interne contribuie la crearea unui tip de viata intima ce asigura un climat de securitate membrilor familiei si suport afectiv. Functiile externe asigura dezvoltarea personalitatii fiecarui membru in parte, asigura socializarea si integrarea sa in viata sociala.

Nevoile sexuale ale partenerilor cuplului conjugal sunt implinite si satisfacute prin functia biologica caracteristica familiei. Tot prin aceasta functie mai este implinit si rolul de perpetuare, prin nasterea de copii. Familia asigura copiilor un un set de standarde morale educandu-i si ghidandu-i. Familia realieaza si o functie economica prin acumularea unor venituri pentru intreg colectivul familial si prin organizarea financiara se economica pe care o face in seama unui buget comun.
Este important de retinut faptul ca satisfacerea acestor functii ale familiei tine de o serie de factori. Familia este si poate fi influentata de tipul de structurarea al societatii din care face parte, de nivelul dezvoltarii economice, de backroundul social si cultural al statului sau al comunitatii in care se afla, nivelul de educatie, legi ale statului in vigoare sau de aplicabilitatea acestor legi, de raportul familiei cu alte grupuri sociale, de locatia sa geografica etc.

7.3.Importanta unitatii familiale
Este foarte important ca viata de familie sa fie caracterizata de un climat sau mediu familial optim, bazat pe înțelegere reciproca, dragoste, comunicare si sustinere. Căminul familial deosebit de important pentru viața conjugală a soților, dar si pentru creşterea şi educarea copiilor. In felul acesta, mediul familial are cel puțin trei dimensiuni: una de contopire în plan afectiv, loc de ocrotire, de siguranță şi spațiu necesar învățarii primelor experiențe de socializare.
Unirea partenerilor şi fondarea familiei pare sa fie un act de obedienta si intelepciune in fata mersului universal, act ce aduce dupa sine o dulce rasplata: necesitati majore ale vietii primesc raspuns si satisfactie. Cuplul format in familie nu dispare din cursul lcrurilor ce se perpetueaza prin intermediul urmasilor sai. Familia trebuie să fie un garant al securitatii, al protecției fizice, afective, mentale, morale şi sociale pentru toți membrii ei si cu deosebire pentru copii. În sanul familiei se nasc oameni, persoane, cetățeni şi tot aici ei deprind virtuțile sociale şi morale. Climatul sau mediul familial are o importanță covârşitoare pentru evoluția oricărui cuplu, a oricărei familii sau căsătorii si pentru copii.
In familie se creeaza un set relatii deosebite, relatii ce se bazeaza pe dragostea sau iubirea ține de suflet, de spirit, de tot ceea ce este uman in noi si de tot ceea ce este caracteristic fiintelor umane, si pe aspectul biologic reprezentant de instinctul fiecarui individ.
Componenta cea mai in forta a mediului familial este dimensiunea afectiva. Ea este capitala pentru viata de familie, este componenta de capatai. Poate tocmai din acelasi motiv este si dimensiunea care poate fi cea mai vulnerabila, cea mai afectata. Evenimentele de razboi, de refugiu, de exil, de separare fortata, de segregare pot afecta inntr-un mod foarte serios si nociv viata de familie si viata fiecarui membru al unei familii afectate de astfel de cauze. Cea mai mică tulburare în echilibrul afectiv al părinților poate aduce tulburări nebănuit de mari în psihicul copiilor. Exista cazuri in care nesăbuința partenerilor poate duce la destrămarea familiei, dar sunt si cazuri in care cauze externe pot duce la destramarea familiei cu consecințe extrem de grave în plan psihic şi moral pentru toți membrii ei.
Oare cine se poate considera mai nefericit decât un om care conştientizează că dragostea membrilor familiei (in special părinți, frați si surori) nu mai este posibila sau nu se mai poate bucura de ea? Un copil lipsit de posibilitatea de a se mai bucura de atentia si dragostea parintilor (fie ca acestia sunt deportati, exilati, refugiati, separati, inchisi sau poate chiar morti) este afecatat nociv in cresterea si formarea sa.
Lacunele de care copilul a avut parte in compartimentul afectiv se vor regăsi, mai târziu, în comportamentul copilului devenit adult. Copiii crescuți într-un climat violent pot deveni, la rândul lor, la vârsta adultă, ei înşişi violenți.
Atmosfera căminului familial primeşte o mare încărcătură afectivă dacă dragostea se dăruieşte reciproc şi dacă fiecare persoană din familie doreşte să fie prima care să poată oferi acest lucru. Această întrecere în dragoste generează respectul şi deschide dialogul între părinți şi copii, chiar în cele mai delicate şi mai grele momente pe care le traversează familia. Un climat afectiv, creat cu măsură şi înțelepciune de către părinți în casă, se constituie în prima şcoală la care copilul învață să pună relațiile dintre membri unei comunități sub semnul armoniei şi echilibrului, nu sub cel deşănțat al egoismului, urii şi furiei. Odată însuşite aceste «lecții» de către copil în familie, se poate considera că el le va extinde, tot sub această formă, şi în societate.
In general, mediul familial cultiva copiilor virtuți morale precum: iubirea fata de celalat respectul pentru semeni si pentru legile statului, puterea de a se bucuria, de a se veseli veselia, răbdarea, bunătatea, blândețea, dispoziția de a face binele, fidelitatea etc. Este lesne de inteles ca daca aceste aspecte vor lipsi din viata si formarea unor copii, efectele asupra acestora si asupra societatii in care acestia activeaza vor fi nu dintre cele mai placute si mai cautate.




7.4.Rolul familiei in cresterea si educarea copilului
«Familia constituie cadrul de realizare a sociabilitatii, premisa deprinderii normelor dezirabile, a modelelor de conduita aşteptate. Individul, in cadrul familiei, stabileste primele contacte in intelegerea notiunilor de responsabilitate si rationalitate, primele confruntari cu situatii supuse prescriptiilor, interdictiilor, evaluarii normelor şi idealurilor grupului social larg»

In cadrul familiei, copilul isi insuseste normele si valorile sociale devenind apt sa relationeze cu ceilalti membri ai societații.
Cadrul familiei are patru dimensiuni:
- normativa sau educatia morala, prin care se transmit copilului principalele norme si reguli sociale, avand la baza autoritatea;
- cognitiva, prin care copilul invata cunostinte si deprinderi necesare in viata de adult;
- creativa, prin care se dezvolta capacitatile de gandire creatoare si gandirea perspicace;
- psihologica, care dezvolta afectivitatea necesara in relatiile cu parintii, cu viitorul partener, cu proprii copii si cu alte persoane.

Tot familia este cea care exercita o activitate de invatare:
- copiii invata in familie cum trebuie sa se poarte pentru a fi acceptat in societate
- invata sa traiasca in asa fel incat sa se poata bucura de drepturi fara a le incalca pe ale altora
- cum sa se descurce in societate prin managerizarea resurselor proprii

Familia este primul factor care influenteaza cresterea si educarea copilului. In sanul familiei, acesta isi formeaza cele mai trainice pareri asupra lumii inconjuratoare. Inainte ca sa poata avea pareri proprii, copilul isi insuseste pe deplin parerea parintilor sai. Parintii sunt cei care se ingrijesc de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, de educatia, invatatura si pregatirea lui profesionala. Familia poate exercita asupra copiilor o supraveghere permanenta si completa, deoarece copiii isi petrec cea mai mare parte a vietii lor sub privirea parintilor ori a celorlalti membri de familiei, care pot sa intervina ori de cate ori este necesar.
Familia este locul in care copilul poate sa fie pregatit cel mai bine pentru viata, pentru a indragi si respecta munca. Aici jocul poate fi impletit cu munca, aici poate fi sadita in copil dorinta de a se descurca singur, de a se face util celor din jur si de a indeplini un rol activ in cadrul vietii de familie. Maturarea si invatarea sunt doua procese care trebuie sa mearga mana in mina. Cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai important rolul maturarii. Cu cat copilul este mai mare, cu atat este mai important rolul invatarii. Invatarea trebuie sa decurga insa dupa anumite reguli, iar principala regula de care trebuie sa se tina seama este aceea ca invatatura trebuie aplicata la timpul potrivit, adica atunci cand copilul este suficient de matur pentru ceea ce trebuie sa invete.
Fiecare lucru trebuie invatat la timpul sau. Orice intarziere a invataturii atunci cand copilul este apt s-o primeasca, este in dauna copilului. Cu cat incepe mai tarziu invatarea unui lucru pe care copilul este matur sa si-l insuseasca, cu atat scade interesul sau pentru acel lucru si, in consecinta, el il invata mai greu. Tot ce nu se invata sau se invata gresit la varsta potrivita, va trebui reluat la o alta varsta, mai inaintata, cand copilul trebuie sa invete in plus alte lucruri corespunzatoare varstei la care a ajuns.
7.5.Familia monoparentală - o problema curenta a familiilor refugiate
Datorita faptului ca foarta multe familii sunt despartite in timpul refugierii si ca sunt dese cazurile in care copiii sunt despartitit de unul din parinte, am ales sa detaliem un pic ce implicatii are familia de tip monoparental in socializarea si formarea membrilor unei astfel de familii.
Familia monoparentală este tipul de familie ce prezinta o structura asimetrica deoarece este formata dintr-un părinte şi copii (sau copil). Cauzele generale ce conduc la apariția familiei cu un singur părinte sunt multiple, dar cea mai frecventă situatie in cazul familiilor refugiate este situatia in care, datorita evenimentelor de conflict si a unei temeri de persecutie, familia hotaraste sa se refugieze. In foarte multe cazuri familia este fractionata in timpul incercarii de refugiere. Din nefericire, o alta situatie destul de des intalnita este aceea in care unul din parinti este inchis sau chiar ucis in mijlocul evenimentelor de conflict.
Despartirea de unul din parinti este grea atat pentru partenerul acestuia cat si pentru copii. In comportamentul copiilor care au fost despartiti de unul din parinti se evidentiaza in special :
- complexe de inferioritate socială si senzatia de stigmatizare
- simtirea puternica a unui gol in relationare
- incercarea de a gasi criteriile parintelui lipsa in alte persoane (de obicei de acelasi sex cu parintele lipsa si aproximativ de aceeasi lipsa)
- sentimente de autoinvinuire legate de evenimentele ce au dus la despartirea de unul din parinti
- anxietate
- confuzie si teama
In urma despartirii de unul din parinti, copiii se pot confrunta si cu sarcini deseori prea grele pentru ei. Una din acestea ar putea fi tendinta mamelor (in cazul in care acestia s-au refugiat impreuna cu mama) de a-i transforma pe acestia in confidenti. Acest gen de relationare poate fi periculoase. De multe roi mamele pot avea tendinta de a-i considera pe copii mai maturi decat sunt de fapt si tind sa-i transfere copilului roluri ce apartineau partenerului acum lipsa. Asta ar putea pune de multe ori o povara prea mare pentru umerii fragili ai copilului si asa traumatizat de absenta unuia din parinti.
Copilul se poate trezi intr-o situatie in care sa nu stie cum sa actioneze si sa poarte in acelasi timp un sentiment de vina pentru ca nu-si poate ajuta mama. De asemenea, poate aparea riscul unei neputinte de a-si mai exprima propriile trairi, sentimenete sau temeri. Acestea pot duce la o sumedenie de carente in procesul de socializare. Mama se poate confrunta pe langa sentimentul de injumatatire si cu sentimentul de coplesire. Poate simti ca nu face destul si ca poate nu este destul pentru copiii sai, se poate confrunta cu o suprasolicitare si o incercare de autosuprasolicitare.
Acolo unde tatal este cel care se refugiaza impreuna cu copiii (desi cazurile sunt mai rare), poate aparea constientizarea coplesitoare a faptului ca de acum incolo el trebuie sa tine atat rolul de tata cat si cel de mama.









CAPITOLUL VIII
Studii de caz privind efectele refiugiului asupra familiei

Universul cercetării

Cercetarea a fost realizata in centrele de azil Stolnicu si Gociu, cu sprijinul si supravegherea CNRR. Subiecții au fost aleşi dintre azilantii celor doua centre.


Obiectivele studiului

1. Identificarea efectelor refugiului asupra situatiei familiale
2. Identificarea cauzelor refugiului si motivul alegerii facute in dreptul Romaniei ca tara de azil
3. Obtinerea unei imagini copmarative intre situatia familiala de dinaintea refugiului cu ce de dupa refugiere



Metode cercetare

Studiul de caz
In vederea realizarii cercetarii am optat pentru folosirea studiului de caz. Am folosit aceasta metoda deoarece mi s-a parut cea mai potrivita in surprinderea calitativa a datelor ce pot aduce lumina in subiectul de cercetare ales. De asemenea, numarul de familii complete sau in mare parte complete prezente pe teritoriul Romaniei este destul de scazut.
In afara faptului ca numarul scazut de familii refugiate pe teritoriul Romaniei nu permite esantionarea, povestea impresionanta si unica a fiecarui refugiat si a fiecarei familii m-a indemnat sa incerc nu o analiza tip grafic a situatiei refugiatilor, ci o abordare care sa poata genera si generaliza teorii.
De altfel, unul din punctele forte ale studiului de caz este tocmai acela de a descoperi elemente noi la fiecare caz in parte, elemente ce ar fi putut fi ignorate prin folosirea altor metode de cercetare.
Am optat pentru studiul de caz deoarece mi s-a parut cel mai potrivit subiectului ales de mine si pentru ca in felul acesta am avut posibilitatea unei analize generale evitand riscul unor raspunsuri vagi si incomplete.

Instrumentele de lucru
Interviul
Pentru a putea obtine datele necesare studiului de caz, am apelat la interviu. Interviul este o tehnica prin care se obtin informatii verbale de la intervievati prin intrebari si raspunsuri.
Am considerat ca cea mai buna forma de interviu este cea a interviului nondirectiv, deoarece este caracterizat de un numar redus de intrebari si de o libertate mare de exprimare a persoanei intervievate. In plus, fiind vorba de persoane refugiate din motive de temere de persecutie sau chiar din motive de persecutie, un interviu directiv ar fi putut starni amintiri neplacute din perioada unor acte de tortura din viata persoanei intervievate sau viata unor rude\cunostinte ale acesteia. Aceasta ar fi putut duce la incheierea prematura a interviului.
Intrebarile din interviu au avut scopul de a scoate in evidenta urmatoarele:
- situatia familiala inainte de refugiere
- cauzele car au dus la nevoia de refugiere si implicit refugiu
- atitudinea diverselor autoritati fata de cei refugiati
- cum erau relatiile dintre mebrii familiei inainte de refugiu si cum sunt in prezent
- evolutia sau involutia nevelului de resurse si cum afecteaza aceasta viata de familie

Cazul 1 - I.S. Yugoslavia, 35 de ani, femeie – Refugiat recunoscut

I.S. are 3 copii : 2 nascuti inainte de refugiu,1 nascut dupa refgiu (in Romania)

Ea a venit in timpul conflictului din Kosovo. Este de etnie roma. Declara ca sotul a fost arestat dupa care a disparut. L-a vazut mai apoi intr-o groapa comuna. Casa i-a fost bombardata si a hotarat sa se refugieze. A venit in Romania, a cerut statutul de refugiat si l-a primit in anul 2001.
Aceasta familie este o familie care prezinta si se confrunta cu foarte multe probleme.
Copiii: 1 – 13 ani (baiat)
2 – 12 ani (fata)
3 – 4 ani (fata)

Pentru o vreme i s-a platit chiria in oras dar nu si-a gasit un loc de munca. Ulterior s-a mutat la Tudor Gociu. A participat si la programul de integrare rurala implementat de CNRR. I s-a gasit o casa langa Titu. A fost mutata acolo impreuna cu copiii, i s-a oferit o suma de bani pentru a putea cumpara 2 porci si niste pasari. Insa nu a reusit sa se inteleaga cu vecinii. Banii din ajutor social si alte sume de care a beneficiat au fost cheltuiti. I.S. spune ca vecinii i-au otravit porcii. Baiatul cel mare a intrat intr-o gasca. Fata mijlocie este putin intarziata. Are probleme de sanatate si la scoala. Apoi s-a dus in Stolnicu.
A fost convinsa sa mearga la un psiholog. Tatal copilului mic (roman) a cerut custodia fetei de 4 ani. Insa, la tribunal, o organizatie a declarat ca mama este in stare sa-si creasca cei trei copii, inclusiv pe cea mica, asa ca tatalui nu i-a fost acordata custodia. I.S. a incercat sa isi gaseasca un loc de munca dar nu a reusit decat sa schimbe mai joburi fara sa ramana undeva anume.
Se confrunta cu foarte mari probleme in ceea ce priveste copiii. Copilul cel mare este delincvent, fata mijlocie este mai mereu in spital, cu toate ca in urma unor studii medicale cerute de CNRR, ea este sanatoasa din punct de vedere clinic. Totusi I.S. sustine ca in urma unei operatii de apendicita, fata mijlocie a fost lovita cu piciorul in zona operatiei si de atunci continua sa aiba probleme.
Astfel s-a ajuns si la suspiciunea asupra mamei ca ar putea sa o oblige pe fata sa mimeze boala. In Stolnicu, I.S. a acuzat in un alt refugiat din azil ca ar fi agresat-o sexual pe fata mica, aratandu-i organul sexual. Insa in urma sedintei la un psiholog, nu a reiesit acest lucru. Dupa acest eveniment, mama refuza sa’si mai lase copiii la psiholog deoarece, afirma ea, cineva bine intentionat i-a spus ca daca-si mai lasa copiii la psiholog ii vor fi in cele din urma luati. Chiar din declaratiile I.S. deducem faptul ca relatia sa cu ceilalti ocupanti ai azilului este greoaie. Astfel, cand I.S. hotaraste sa nu mai salute pe nimeni si sa nu mai vorbeasca cu nimeni, pot trece zile intregi sau chiar saptamanai fara ca aceasta sa sa comunice cu acestia.
Intrebata cum difera viata ei de acum de cea dinaintea refugiului, I.S. isi aminteste cu o oarecare nostalgie ca inainte de a fi nevoita sa fuga cu cei doi copii, viata ei de familie era o viata normala, o viata pe care orice om normal si-ar dori-o s ar plange-o daca ar pierde-o. Ea declara ca inainte locuia impreuna cu sotul si copiii la o casa maricica, avea curte, avea mai tot ce-i trebuia, locuia in apropierea mai multor rude, copiii erau foarte fericiti si linistiti. Toate acestea s-au schimbat ins dramatic in urma conflictului din Kosovo. Familia ei a fost atinsa ingrozitor de despartirea de sot/tata si de moartea acestuia, de faptul ca au trebuit sa se instraineze de locurile in care traisera o viata si de rudele lor. Efectele au fost covarsitoare atat asupra copiilor, cat si asupra ei, unul dintre cele mai puternice simtaminte fiind cel al dezorientarii si al deradacinarii.


Cazul 2 – Familia K. din Irak, (Protectie Umanitara Conditionata)


Familia K este o familie completa provenita din Irak (2 parinti + 5 copii). 3 dintre copii sunt nascuti inainte de exil si 2 in Romania. Ei se declara Irakieni crestini de origine afgana. Aceastia nu au obtinut statul de refugiat, ci cel de Protectie Umanitara Conditionata in 2002. Neavand statul de refugiat, in anul 2002 nu aveau dreptul de cazare in camin asa ca au stat intr-un apartament platit de JRS (Serviciul Iezuit pentru Refugiati). Dar intr-un apartament cu trei camere se inghesuiau 2-3 familii.
Sotul are handicap de gradul II si este mai mare cu 20 de ani decat sotie, el avand 60 de ani iar ea 40. Ea s-a casatorit obligata de familie. El are atat handicap fizic, cat si mental. Pe vremea cand stateau in Irak, erau intretinuti de familie. Aici, in Romania, ea lucreaza la restaurantul unui arab unde este platita cu 3 milioane pe luna. Atat timp cat au stat la apartamentul JRS, baiatul cel mare a fost cel care a intretinut familia din punct de vedere financiar. Din acest motiv, relatia dintre el si familie s-au degradat. In anul 2004 s-au mutat in camin la Gociu. Copiii merg la scoala, iar cele mici la gradinita. Fiind nevoit sa o ia de la inceput cu scoala, baiatul cel mare este nevoit sa faca scoala fara frecventa deoarece este prea mare (ca varsta) pentru a urma cursurile de zi.
Acum, pentru ca munceste si mama, fetita cea mare are grija de familie (in sensul activitatilor pe care le face pentru familia ei: spaland, ducunad fratii mai mici la scoala sau la gradinita etc). In luna Martie, programul de protectie a expirat in ceea ce ii priveste. Se punea problema ca ei sa fie dati afara din camin. S-a reusit insa prelungirea acestui program cu 6 luni. Fiind in relatii bune cu ceilalti din camin, ei gasesc in felul acesta sprijin din partea celorlalti refugiati sau azilanti.
Inainte de a fi nevoiti sa se refugieze, familia K. declara ca avea o situatie mult superioara celei de acum. Mare parte din grijile financiare si administrative cadeau pe umerii familiei largite iar relatiile dintre copii si parinti erau mai bune.


Cazul 3 - A. Somalia, 40 de ani, femeie – PUC (Protectie Umanitara Conditionata)

A. este o mama singura 40 de ani (din Somalia). Are o fata de 15 ani. Au obtinut Protectie Umanitara Conditionata in anul 2001. Au locuit o vreme la locuintele JRS. A. este de origine aristocrata provenind dintr-o familie regala. Protectia Umanitara Conditionata au obtinut-o pe baza temerii de FGM (Female Genital Mutilation), temere bine intemeiata in cazul fiicei sale. Parintii si sotul ei au fost in guvern. Copilul nu a urmat scoala cat timp a stat in Romania. Ele doresc sa paraseasca Romania. De altfel, fata a incercat sa paraseasca tara in urma cu doua luni dar a fost returnata. S-au mutat la Stolnicu in 2004. A. declara ca ii este foarte greu pentru ca are de crescut un copil adolescent intr-o societate europeana. Ele beneficiaza de sprijinul financiar al unei familii de somalezi din Bucuresti. Fata are prieteni de toate natiile. Mama este foarte suparata pentru ca fata umbla foarte mult, vede foarte multe lucruri pe care apoi si le-ar dori.
Ea declara ca sotul a disparut si toata familia este surghiunita. Au ajuns in Romania dupa ce au trecut si prin Turcia si Moldova. Cineva i-a sfatuit sa treaca Prutul si sa ceara azil in Romania deoarece este bine. Ele si-ar dori sa junga in Finlanda,acolo unde se afla cea mai mare parte a comunitatii somaleze.
Atat din punct de vedere financiar, cat si al satisfactiilor sufletesti, A. tanjeste dupa viata pe care o ducea in Somalia in vremea cand situatia era calma. A. declara ca relatiile cu familia erau foarte bune si se bucura de o armonie pe care probabil ca nu o va mai cunoaste prea curand.
Refugiul si-a pus amprenta terbil pe familia ei. Acum este nevoita sa traiasca intr-o societate straina, cu o cultura si religie la fel de straina, fara sa stie ce s-a intamplat cu sotul si ce o sa se intample cu ea si cu fiica sa.


Cazul 4 – V. Iran, femeie, 33 de ani, Refugiat recunoscut

V. are 2 copii: unul baiat de 5 ani si unul de 3 ani

Ea s-a refugiat datorita violentei sotului. Este o femeie cu studii universitare. A studiat teatru. In anul 2003 a solicitat statutul de refugiat si l-a obtinut in anul 2004. Intre 2003-2004 a incercat sa treaca sa paraseasca Romania de 3 ori. V. explica greutatea unei astfel de incercari atunci cand ai in grija 2 copii mici. Era mai usor cu P. care avea 5 ani dar cu cel mic de doar 3 ani era mult mai greu. El trebuia sa fie adormit. V. povesteste cum au incercat sa treaca granita Romaniei cu Ungaria si cum au fost prinsi de politistul de frontiera. Mama a declarat ca provin din Iran si ca abia au ajuns in Romania. Insa politistul de frontiera ii intinde lui P. o bomboana si il intreaba in romanste daca vrea. P. raspunde si el in romaneste “da”. Astfel au fost returnati in Romania.
V. spune ca isi iubea foarte mult sotul si ca s-au casatorit din dragoste. Dupa casatorie s-au mutat la el acasa. O vreme au fost foarte fericiti. V. povesteste ca tatal sotului il invata pe acesta sa se poarte urat cu sotia. In cele din urma sotul si-a gasit si o amanata si a inceput sa-si bata sotia.
Dupa venirea in romania, ea a doptat un stil de viata european. Din aceasta cauza a avut de suferti din partea celorlalti refugiati sau azilanti de religie musulmana care o judecau pentru stilul ei de viata ajungand chiar sa o si scuipe. La un moment dat a ajuns chiar sa-si abandoneze rolul de mama si sa planga mereu. In aceasta perioada a avut si un accident de masina. Majoritatea celor care o cunosteau credeau ca ea a incercat sa se sinucida.
La ceva timp dupa acest accident, in camin a venit o familie de irakieni crestini (alta decat familia K). Aceasta familie a aratat inca de la inceput o prietenie deosebita pentru V. si copiii sai. Astfel, mama familiei de irakieni crestini avea grija sa gateasca atat pentru familia sa, cat si pentru V. si copii.
In anul 2004, dupa ce a obtinut statutul de refugiat, V. a fost sunata de catre sotul de la care ea a fugit. V. declara ca ii era un dor nespus de sotul sau si mereu o incerca gandul sa se intoarca la el. M, copilul cel mic, manifesta o “dependenta” fata de mama. De cate ori nu era langa ea incepea sa planga, refuza sa manance, si intindea mainile in asteptarea mamei sale. P, baiatul cel mare, arata un grad de maturizare foarte ridicat fiind parca mult mai “batran” decat varsta sa reala ar putea spune. De asemenea a avut o perioada in care avea cosmaruri, in care refuza sa manance, o acuza pe V. de fuga de langa tatal lor. P. este un copil foarte matur pentru varsta lui si foarte deschis la nou. Dovedeste un talent innascut pentru limbile straine, el putandu-se intelege cu majoritatea copiilor din camin in limba fiecaruia si asta la numai 5 ani. Se ataseaza foarte repede de barbati adulti si de fiecare data sufera si plange cand acesta pleaca din camin, semn ca a fost foarte marcat de despartirea de tatal sau.
Desi V. a fost nevoita sa se refugieze datorita violentei sotului, ea declara ca refugiul nu i-a adus o eliberare ci mai degraba o povara. O povara de a-si vedea copiii suferind fara tata, o povara de a-si vedea copiii intr-un azil de refugiati si inghesuiti de nevoi materiale.


Cazul 5 - Familia J. din Afghanistan

In anul 1998 au venit in Romania mama impreuna cu cei 8 copii. 6 luni mai tarziu a venit si tatal insotit de parintii si doua surori ale lui. Au obtinut statutul chiar in acelasi an. El este fost membru cu grad inalt in armata afgana. S-au refugiat pe motive politice. Ajunsi in Romania, ei au ales sa duca o viata in stil european.
Copiii cei mari nu prea au frecventat scoala si nici nu acorda o importanta foarte mare educatiei scolare. Surorile tatalui s-au casatorit intre timp cu barbati din comunitatea afgana si au plecat in alte tari. El are un frate in Franta. In urma cu doi ani mama sa a suferit un atac cerebral si a ramas cu o usoara forma de invaliditate. In urma acestui incident, parintii lui, impreuna cu unul din copii au plecat in Franta la fratele lui. Acum se afla acolo.
El a gasit un post destul de bine platit in slujba Armatei Romane si si lucreaza impreuna cu fiul sau in afara Romaniei.
In Romania a ramas mama impreuna cu 6 dintre copii. Ei locuiesc in Stolnicu. Pe la inceputul anului, expirandu-le programul de protectie, riscau sa fie dat afara din camin considerandu-se ca sotul castiga bine si ca-si pot acoperi cheltuielile necesare.
Totusi au obtinut o prelungire de 6 luni. Din declaratiile mamei, reiese ca atat ea cat si sotul ei prefera ca ea si copiii sa ramana in camin deoarece este un mediu mai sigur, sunt mai protejati.
Cu toate ca in prezent s-au reechilibrat din punct de vedere financiar, familia J. resimte efectele refugierii. Faptul ca acum un copil, socrii si un cumnat sunt in Franta, sotul si un alt copil in afara tarii (in afara Romaniei) si ca mama trebuie sa-si creasca (cel putin pentru o vreme) singura copiii, o fac pe mama sa considere refugierea ca pe un act pe care ar fi dorit sa-l evite daca ar fi fost cu putinta. Chiar daca au adoptat un stil european si le este astfel ceva mai usor sa se adapteze la cerintele societatii, dezradacinarea se resimte destul de puternic.




Concluzii

In urma acestei cercetari am ajuns la concluzia ca refugierea are efecte zdruncinatoare asupra familiei. Pentru ca aceste efecte ating familia, ele se rasfrang si asupra fiecarui individ care face parte din aceasta familie, fie ca este copil sau adult..
Este important de retinut faptul ca refugiatul nu este un aventurier in cautare de senzatii tari. El este nevoit sa imbratiseze ideea de a se refugia in urma unor traume directe si personale. Astfel, refugiatul se confrunta cu pierderea bunurilor materiale, cu pierderea temporara sau pentru totdeauna a unor membri din familie, poate cu pierderea partenerului de viata sau chiar a copilului\copiiilor.
Se poate confrunta (si in cele mai multe cazuri se confrunta) cu rele tratamente administrate sau tolerate de autoritatile locului de origine, nerespectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (dreptul la a fi protejat impotriva torturii, impotriva sclaviei si a muncii fortate, dreptul la libertate si la siguranta, dreptul la un proces echitabil, dreptul de a nu fi pedepsit fara lege, libertatea de gandire, de constiinta si de religie etc.).
Toate acestea il constrang pe refugiat sa-si paraseasca tara si sa se indrepte spre un alt loc in speranta ca va putea sa duca o viata normala, o viata in care sa nu fie supus unor tratamente degradante sau discriminarii din diverse motive. Conditiile in care acestia sunt primiti in tarile in care cauta speranta nu sunt intotdeauna corespunzatoare.
Pe langa faptul ca un refugiat se confrunta ca grave violari ale drepturilor si libertatilor omului, el se confrunta cu efecte nascute tocmai din actul ultim la care a putut apela: refugierea.
Copiii risca sa fie despartiti de parintii lor in haosul care se declanseaza in toiul unei situatii de conflict. Astfel ei sunt privati de suportul afectiv si de sentimentul de securitate ce il putea oferi familia.
Din nefericire, refugiatul nu scapa de probleme in momentul in care a parasit zona in care viata sau integritatea ii erau amenintate. Traficul cu fiinte umane a devenit tot mai raspandit. Majoritatea solicitantilor de azil care vin in Europa sunt adusi ilegal iar unii dintre ei cad victime traficantilor de fiinte umane. In general, femeile si copiii singuri sunt cele mai expuse si cele mai vulnerabile categorii de persoane ce pot cadea in calea traficantilor. Un numar mare de femei si de copii ajung sa fie traficati, exploatati si abuzati.
In cazul in care familiile nu sunt fractionate, ele se confrunta cu nevoi materiale, cu suprasarcini izvorate din aceste nevoi materiale si din nevioa de a se adapta noii situatii si noului mediu in care trebuie sa-si duca existenta.
Trec prin situatii care pot fi traumatizante: amprentare, proces, emotia si teama de a i se respinge cererea de recunoastere a statutului de refugiat, a trai in stil european sau a continua in stilul locului de origine etc.
Deseori se naste in ei sentimentul de dezorientare si dezradacinare. Trebuie sa incerce sa-si duca mai departe responsabilitatile desi noua situatie poate fi mult inferioara cele preexilice.
Consider ca persoanele refugiate au nevoie de nevoie de consilere si de suport. Ei au trecut prin situatii solicitante, au avut de luat decizii importante, poate chiar vitale. Procesul de integrare in noua tara nu este unul usor. Trebuie sa fie acceptati de catre cei din jur. Ei au nevoie sa fie apreciati, au nevoie sa li se acorde oportunitati si sanse.
Pe langa suportul pe care il putem oferi acestor persoane minunate, acestor supravietuitori extraordinari, avem obligatia de a le oferi un mediu propice, un mediu in care sa-si poate continua viata si stilul pe care l-au intrerupt in momentul in care au fost nevoiti sa-si paraseasca tara de origine.
As vrea sa trag un semnal de alarma legat de nationalismul prost inteles si, probabil, lipsa de informare a populatiei cu privire la existenta refugiatilor si a motivelor ce i-au determinat sa se refugieze.
Este timpul sa nu ne mai holbam pe strada si sa nu mai aratam cu degetul atunci cand vedem o persoana de culoare sau imbracata altfel. Este timpul sa nu mai judecam gresit o familie de straini refugiati care se muta in vecinatate. Consider, de asemenea, ca programul de informare legat de persoanele refugiate este slab si fara mari rezultate. Cred ca este un domeniu in care se poate face mai mult, ar trebui sa se faca mai mult si, daca este bine facut, poate duce la o atitudine pozitiva fata de aceste persoane.
Nu ni se cere sa-i ducem in carca, nu ni se cere sa-I ajutam pentru restul vietii. Au nevoie de o mana de ajutor pe care trebuie sa le-o intindem. Un refugiat nu vine in noua sa tara doar cu o lista lunga de nevoi. El vine cu un potential, cu un bagaj cultural, cu o lectie in plus pentru cei care vor sa invete.

















Bibliografie:


Boudon, Raymond, Besnard, Philippe. (1996). Dicționar de sociologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.
Ciofu, Carmen. (1989). Interacțiunea părinți – copii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Chelcea, Septimiu. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Bucureşti: Editura Economică.
Cohen, Steven & Jessica Kingsley. Immigration Controls, the Family and the Welfare State. Publishers London and Philadelphia.
Cristus, Nicoleta. (2005). Jurisprudenta Nationala in domeniul azilului. Bucuresti: Regia autonoma Monitorul Oficial.
Culegere de acte normative in domeniul azilului in Romania, ARCA – Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti
Ethnic Cleansing in Kosovo: An Accounting. (December 2001). Preppared by the U.S. Department of State.
Fischer, Gottfried & Peter Riedesser. (2001).Tratat de traumatologie. Editura trei pentru versiunea romaneasca
Grosu, Nicolae. (1999). Tratat de sociologie. Abordare teoretică. Bucureşti: Editura Expert.
Handbook For Emergencies, United Nations High Commissioner For Refugees, Second edition
Manual referitor la proceduri si criterii de determinare a statutului de refugiat (in baza Conventiei din 1951 si Protocolului din 1967 privind statutul refugiatilor – reeditare Geneva, Ianuarie 1992
Mihăilescu, Ioan. (2000). Sociologie generală. Bucureşti: Editura Universității.
Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae. (1991). Familia de la A la Z. Mic dicționar al vieții de familie. Bucureşti: Editura Ştiințifică.
Mucchielli, Alex. (2002). Dicționar al metodelor calitative în ştiințele umane şi sociale. Iaşi: Editura Polirom.
Neculau, Adrian. (1996). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom.
Position on the integration of Refugees in Europe . ECRE Decembrie 2002
Rădulesu, Sorin. (1994). Sociologia vârstelor. Bucureşti: Editura Hyperion.
Sexual Violence Against Refugees. Guidlines On Prevention and Responses.UNHCR Geneva 1995.
Statutul si regimul refugiatilor in Romania. ( Legislatie relevanta) (2002) Bucuresti: Regia autonoma Monitorul Oficial.
Stănciulescu, Elizabeta. (1997). Sociologia educației familiale. Iaşi: Polirom.
Urban Refugees A community Based Approch, Community Services Guidlines
Voinea, Maria. (1993). Sociologia familiei. Bucureşti: Editura Universității.
Voinea, Maria. (1996). Psihosociologia familiei. Bucureşti: Editura Universității.
Woodward, E. Alison. (2001). Practici corecte pentru egalitatea sanselor. Bucuresti: Editura Punct
Serviciile Sociale in Europa. (1999). Bucuresti: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale