Texte publicate anterior:
0. Motivație: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161333/index.html
1. O Poveste postmodernistă: http://www.agonia.ro/index.php /essay/157964/index.html

*

În "Agonia", la adresa la adresa http://www.agonia.ro/index.php /prose/157964/ index.html, am publicat o povestioară postmodernistă cu pretenții filosofarde. Mărturisesc că am simțit, scriind-o, o plăcere suspectă ("deconstructivă"?) intrând în pielea unui autor de astfel de povestiri iconoclaste care răstoarnă habitudinile. Plesnind cu mânușa provocării spiritul academic-ortodox, închistat al "Modernismului". Amestecând de-a valma, într-un joc juvenil: adevărul cu realitatea, virtualitatea cu posibilitatea (care se poate), iluzia/auto-mistificarea cu buna credință, etc.. Dar, oare, se poate pune semnul identității între "Postmodernism" și Postmodernitate. Postmodernitate în care am început să trăim. Și în care - cel puțin unii dintre noi - ne simțim dezorientați, dacă nu cu mult mai mult?
Mulla Nasurdin (Nastratin Hogea) vine acasă, noaptea târziu, cam afumat. În fața ușii sale - întuneric beznă. Tot încercând să potrivească cheia în broască, o pierde. Puțin mai departe, era un stâlp în capătul de sus cu un felinar ce lumina puternic. Nasurdin , târându-se pe jos, începe să caute de zor cheia în jurul stâlpului. Un oarecare, aflându-se din întâmplare pe acolo, îl întrebă: Ce cauți? Nasurdin: Cheia de la ușă . Și unde ai pierdut-o? Lângă ușă. Și unde-i ușa? Nasurdin arată undeva, în întuneric. Atunci de ce cauți aici cheia?. Pentru că acolo e întuneric iar aici e lumină! ! (Poveste "sufi").
Cred că așa face și "Postmodernismul": caută cheia și rădăcinile Postmodernității utilizând, de cele mai multe ori, "lumina" Modernismului (i.e. a Iluminismului) acolo unde ele nu pot fi găsite. Și nici măcar nu e conștient de acest lucru !. Aceasta e o teză pe care aș dori s-o argumentez. Dar e destul de complicat, dacă nu imposibil, s-o fac dintr-odată, în spațiul redus de care mi-am propus să dispun pentru prezentul text. E necesară o abordare step by step. Și, iată, în cele ce urmează, primul pas - destul de mic - pe care vreau să-l fac.

*
Povestea lui Baudrillard…..Povestea lui Baudrillard este o dramă a autorului (dar care - cred că nu greșesc - este a întregului Postmodernis). Demnă de stilul apodictic-paradoxal al lui Nietzche [1] pe care autorul , într-un anumit fel, îl și adoptă. Și de geniul lui Borges [2]. Ajungând, în final, într-o "realitate" S.F. halucinantă gen filmul "MATRIX" în care însă nu există nici un "One" (mesianic) care să-l salveze. Dar, să nu anticipez.
Povestea (lui Baudrillard) este, într-un fel, prefigurată de…Constantin Noica [3], în 1942: 'Tehnica nu te scoate dintr-o lume abstractă…produsele tehnicii sunt, în fond, abstracțiuni. Un tramvai, de pildă, e o abstracțiune. Un pod, o șosea - sunt o abstracțiune. Evident, o abstracțiune materializată; dar tot abstracțiune rămâne. Pe o șosea se pot întâmpla lucruri concrete: se poate aproviziona o armată, sau poate pleca în lume fiul risipitor. Șoseaua, însă, rămâne o abstracțiune, așa cum rămâne toată creația tehnicii. Trăim cu ea într-o lume de abstracțiuni și până și copiii ni-i creștem printre aceste abstracțiuni, materializate pe măsura lor, care sunt jucăriile tehnicii mecanizate de azi…'
Dar, iată cum începe povestea lui Baudrillard [4 ].
'Abstracția astăzi nu este nimic altceva decât o hartă, [un fel de] "dublu", oglindă sau concept. Simularea nu este altceva decât un [fel de nou] "teritoriu"…El este generat de modelul unui real fără origine sau realitate: un hiper-real. Teritoriul [inițial] nu mai precede harta, nu-i mai supraviețuiește. De aici încolo, harta este cea care precede teritoriul - precedentul unui simulacru - harta este cea care naște teritoriul și dacă noi am rămas să supraviețuim neajutorați astăzi, aceasta ar fi în teritoriul ale cărui zdrențe slabe au mai rămas putrezind dincolo de hartă. Ele sunt realul (și nu harta) ale cărui vestigii subzistă ici și colo, în deșerturi care sunt …. chiar ale noastre înșine. Deșertul realului însuși.'
Și continuă.
'[Simulacrul este] nu numai o oglindire a aparențelor realului și a conceptului acestuia; nu numai o coextivitate; mai curând o miniaturizare genetică a dimensiunii simulării. Realul [de acum] este produs din rămășițe, din matrice, bănci de memorie și modele comandate - și toate acestea se pot reproduce de un număr indefinit de ori…Acesta este un hyper-real: produsul unor sinteze iradiante ale unor modele combinatorice într-un hyper-spațiu fără atmosferă.….Astfel acest lucru se întâmplă cu simularea în măsura în care ea este opusă reprezentării. Reprezentarea pleacă de la principiul că semnul și realul sun echivalente (chiar dacă această echivalență este Utopie, ea este o axiomă fundamentală). Invers, simularea începe de la Utopia acestui principiu al echivalenței, de la negarea radicală a semnului ca valoare, de la semn ca revers și sintagmă a morții oricărei referințe. În timp ce reprezentarea încearcă să absoarbă simularea prin interpretarea ei ca o falsă reprezentare, simularea [în schimb] îmbracă întregul edificiu al reprezentării ca fiind el însuși un simulacru…. Acestea ar fi fazele succesive ale imaginii [ hiper-realului]: (1) ea este o reflexie a unei realități de bază; (2) ea maschează și pervertește realitatea de bază; (3) ea maschează absența realității de bază; (4) ea nu mai prezintă nici o relație cu nici o realitate: este propriul pur simulacru…..Tranziția de la semne care disimulează ceva la semne care disimulează ceea ce nu mai este nimic, aceasta marchează punctul de cotitură. Primele [semnele care disimulează ceva] implică o teologie a adevărului și misterului. Cele de al doilea [semnele care disimulează "nimicul"] inaugurează era simulacrului și a simulării în care nu mai există nici un Dumnezeu care să se auto-recunoască, nici un ultim raționament care să separe adevărul de fals, realul de resurecția sa artificială, deoarece orice lucru este deja mort și, simultan, apare în avans [rupând orice legătură între "real" și "virtual"].'
Iar, în acest caz, concluzia devine clară [5].
'Dacă gândirea [acum] consideră un obiect drept adevărat, aceasta înseamnă numai o provocare a auto-realizării obiectului [deoarece orice lucru este deja mort și, simultan, apare în avans]. Necazul [în legătură] cu realitatea [simulacrului] este că ea merge mână în mână cu o ipoteză care o neagă. Și atunci realitatea capitulează la primul avertisment și se înclină în fața violenței conceptuale. Semnul său distinctiv este acela al unei sclavii voluntare. Realitatea e o târfă!'.
Și, dintr-o astfel de "realitate" (a "simulacrului"), văzută din interior, nu mai există nici o ieșire.
'Ați fi de acord cu formula virală ?' îl întreabă cineva (Philippe Petit) care-i ia un interviu lui Baudrillard [6] (sau se întreabă el însuși, n.m., G.M.). 'Virală da, în sensul în care gândirea creează reacții în lanț. În acest sens, da, există o viralitate sau o virulență. În schimb, viralitatea face parte din lumea contagiunii. Este promiscuitatea absolută (i.e. Realitatea - Târfă de care este atât de îndrăgostit Badrillard încât i se dăruiește necondiționat, și care începe să-l trădeze; din "sclavă, ajunge să-l domine, n.m. G.M.) deci exact opusul înlănțuirii formelor. Viralitatea este un fenomen foarte misterios (ca și iubirea nemăsurată care la făcut pe autor robul "viralității", n.m.G.M.). Există un mod de acțiune și de propagare care nu [mai] este o formă (nu mai este o "hartă" chiar și a altei "hărți" - devine o mâzgălitură de nedescifrat, n.m. G.M.), care ține de inform (el însuși, Baudrillard, se "pierde" în această "mâzgălitură", n.m., G.M.), este un fenomen extrem, de o prodigioasă eficacitate. De ce toate astea le descoperim (de fapt, B. "le descoperă", n.m., G.M.) azi ? Cum se face că viralitatea, care până acum, în gândirea și acțiunea oamenilor cel puțin, pur și simplu nu exista și dintr-odată există? ……Apariția bruscă a acestei cauzalități indeterminate pune totul sub semnul întrebării…' .
Așa se încheie povestea tragică a lui Baudrillaqrd și a dumisale "Realități - Târfe". Și, în acest mod, orice graniță dintre realitate, virtualitate, probabilitate (posibilă sau nu)…..și adevăr este, pur și simplu pluverizată. Aceaste noțiuni pierzându-și orice sens cum își pierd orice sens noțiunile uzuale de "spațiu" și "timp" dicolo de 10 la -37 cm, atunci când se trece de la nivelul cuantic la cel subcuantic.
Și totuși, am mai uitat ceva. Și anume, să redau soluția propusă de autor. Iat-o: 'Brusc, gândirea trebuie să devină și ea virală. Cu tot ce-i mai bun și mai rău în aceasta.' [6]
Las cititorul singur să comenteze această "soluție".

*
Personal sunt tentat de a face complet abstracție de povestea lui Baudrillard. Și de a lua în considerație numai următoarea afirmație a acestuia, rupând-o complet din restul contextului: ' Necazul [în legătură] cu realitatea este că ea merge mână în mână cu o ipoteză care o neagă. Și atunci realitatea capitulează la primul avertisment și se înclină în fața violenței conceptuale. Semnul său distinctiv este acela al unei sclavii voluntare. Realitatea e o târfă!'.[5]
Și, mai departe, ași continua, mult mai simplu și mai puțin subtil decât autorul 'Simulacrurilor și simulării', după cum urmează.
Ei da, Realitatea e o târfă! (Mie mi-ar place s-o numesc mai neaoș; sună mai sugestiv). Și e o târfă dacă ne referim la "realitatea empirico-pozitivistă" născută în lupanarul europocentrist al Modernismului (nu al Modernității). Și importată cu mare pompă și veselie peste ocean unde și-a desăvârșit educația într-un mediu extrem de propice. Mai catolic (sau ortodox - dacă vreți) decât cel de baștină. Ferit, vidat, sterilizat de orice "virus" provenit din alt context cultural. În ciuda faptului că națiunea americană (de Nord) este, poate (de fapt, sigur) cea mai eterogenă de pe glob. Și toate astea, în numele eficienței și pragmatismului. A eficienței și pragmatismului bine plătit, chiar și atunci când ea, târfa, e violată (sau se face că e) în vederea unor despăgubiri. Mult mai rentabile decât câștigul, dealtfel onorabil, al exercitării meseriei alese. Ca să nu mai vorbim ca atunci când actul devine ilegal (sau este provocat să devină) adrenalina respectivei (târfe) crește, înfiorată de plăcerea perversității. Dar, culmea: "Realitatea-târfă" (de care vorbim) este acum de-a dreptul negată de altă "Realitate" tocmai pe terenul extrem de propice pe care se aciuase. Pe terenul USA al "tuturor posibilităților". Această țară - într-adevăr paradoxală - în care "pozitivismul empiric modernist (și raționalist)" este, în prezent, cu încrâncenare lovit în față de ceea ce am putea numi, hiperbolizând, "Valul ucigător al Postmodernului". Și care, culmea, s-a ivit și erupe tocmai din domeniul științei și tehnologiei avansate, odată cu explozia comunicațiilor și apariția și dezvoltarea Internetului (lucru care pare "straniu", dar pe care voi încerca să-l argumentez cu alte ocazii). Să nu exagerez însă, "Realitatea-târfă" este, în prezent, în America, numai exilată și nu ucisă. Este exilată în academismul prăfuit (american) unde curtea pe care i-o fac unii bieți bătrâni libidinoși îi amintește de "timpurile Falnicei Veneții". Și, mai mult, ea rămâne (încă) stăpână de necontestat în spațiul politicii sub masca moralității și a democrației, pentru că (și aici îi dau perfectă dreptate lui Baudrillard):
'Dar bunii apostoli se întorc și întreabă: cum puteți voi să renunțați la ceea ce tocmai ați obținut cu atâta greutate pentru a trăi ca și noi în mod real și rațional? Aceiași obiecție insidioasă este proclamată în numele Lumii a Treia: cum puteți voi să vă bucurați de abundență când unii oameni mor înfometați? Sau poate: cum puteți să nu țineți seama de lupta de clasă în cazul popoarelor care nu s-au bucurat de binefacerile Revoluției Burgheze? Sau încă: cum puteți să nu țineți seama de aspirațiile de egalitate ale femeilor cu bărbații în cazul acelor femei de pe glob care nu se bucură de acest drept? Dacă vouă nu vă place această realitate, nu-i faceți pe alții să se facă că nu o văd. Aceasta este o chestiune de moralitate democratică. Nu puteți, ori cât ați vrea, să lăsați restul lumii în suferință și disperare!' [5]
Și o astfel de mască dă dreptul unui export masiv de "democrație made USA", evident, cu minimizarea pierderilor "colaterale" (altă gogoriță a pragmatismului empirico-pozitivist "eficient", ultima expresie a Modernismului și "Raționalității" iluministe în agonie). Export similar cu ceea ce a încercat să facă, în general, comunismul cu "revoluția din octombrie", național-socialiștii cu "supraomul arian", burghezia cu "revoluția burgheză" și, în particular, Che Guevara, cu "revoluția" în general. Să precizez, pentru a fi foarte clar înțeles. Indiferent că vreau sau nu, personal nu pot să mă opun DEMOCRAÞIEI sau DICTATURII. Dar prefer DEMOCRAÞIA care s-a dovedit a genera cea mai bună lume dintre toate (proastele) "lumi posibile" - cel puțin, așa se spune. Sunt însă împotriva inport/exportului (cu forța) de democrație tip "american", "european", sau "asiatic" și/sau care s-o mai ivi în viitor. De asemenea, nu sunt, nu pot, fi - indiferent că vreau sau nu vreau, cum am mai spus - împotriva REVOLUÞIEI. Dar sunt împotriva import/exportului (cu forța) a celor tipic-generalizatoare: "socialiste", "comuniste", "national-socialiste", "burgheze" etc.. Personal, prefer ca fiecare individ sau grup de indivizi (mai mic sau mai mare), să facă "democrație" sau "revoluție" într-un mod natural, "paradigmatic", în propria ogradă - a se vedea Thomas Khun [7] - (într-adevăr postmodern și nu postmodernist). Ceea ce-i cu totul altceva decât "falsificabilitatea ipotezelor" care conduce, volens nolens, la "Lunea a treia" [a cărților] postmodernistă, de simulacru, a lui Karl Popper [8]. Și asta, în orice domeniu (științific, tehnologic, social, religios, etc.) și în orice spațiu. Dar aici este încă mult și bine loc de discuții. Ceea ce vreau să accentuez este că modul "paradigmatic" (natural) are mult mai multe șanse de reușită pe termen mediu și, mai ales, lung. În contrast cu cel de tip "Popper" care nu reprezintă - la limită - decât o "postmodernist-izare" prin prelungirea unui "Modernism întârziat".

*

O shiță (sintetică și provizorie) a diferenței de perspectivă între Postmodernism și Postmodern(itate), ar putea fi următoarea.
În Postmodernism, 'Necazul [în legătură] cu realitatea este că ea merge mână în mână cu o ipoteză care o neagă. Și atunci realitatea capitulează la primul avertisment și se înclină în fața violenței conceptuale'. Ca în fizica particulelor elementare atunci când rezultatele depind de alegerea condițiilor experimentale dar sunt "previzibile" deoarece alegerea acelorași condiții experimentale conduce, totdeauna, la același rezultat. În astfel de condiții orice "obiectivitate" pare să dispară și, odată cu ea, orice senzație a unei "realități" ferme pe care să te poți baza. Este un fel nou de "incertitudine" în a mai putea distinge "realul" de "imaginar".
În Postmodern, în schimb, la nivelul "realității" cotidiene, incertitudinea, pe toate planurile (începând de la cel individual, trecând prin cel colectiv și până la cel al mediului (natural?) înconjurător, pare a se înstăpâni cu frenezie. Și aici nu mai este vorba de nici un efect (controlabil) al schimbarii condițiilor (conceptuale) ale "experimentului" (astfel de "condiții" a fost scăpate complet din mană). Deci nu mai e vorba de un adevăr "logic" care se verifică, până la un punct, în "empiric" prin experiență "obiectivă", în cadrul unui sistem de gândire. Ci, se pare, de un adevăr "ontic". Ceea ce este cu totul altceva.

*

Oricare ar fi versiunea adoptată (și pot exista - și sigur există - nenumărate alte versiuni ale Postmodernismului [9] și/sau Postmodernității), apar cel puțin două întrebări care nu mai pot fi evitate:
1. Care existență este "reală": cea Postmodernă sau cea Postmodernistă ? Și care este, de fapt, criteriul de a considera că ceva este "real" sau nu (inclusiv "teritoriul inițial" de la care pornește o simulare ca, treptat, să ajungă la "n" simulacre, așa cu presupune Baudrillard)?
2. Nu cumva Postmodernismul pune semnul identității între "adevăr", "existență" și "realitate", reducând "realitatea" la cea plată, "empirica" [10]?. Fără a se afirme răspicat aceasta. Considerându-se însă ca fiind un lucru subînțeles, infailibil. O "realitate" (empirică) care a "ascultat", până nu demult, de o "logică" a predictibilității. Chiar și dacă nu mai era una strictă, ci, uneori, relaxată prin probabilitate și/sau una aristotelică "lărgită" prin admiterea "terțului inclus". Realitate "empirică" care dă semnale, din ce în ce mai evidente, de impredictibilitate (și nu la nivel "logic" ci, pur și simplu, la cel mai evident, banal și trivial nivel "ontic" perceptibil direct în mod "empiric") . Mai ales după explozia comunicațiilor, în general și a Internetului, în particular (așa cum am mai spus). Și atunci, postmoderniștii găsesc soluția. Și anume că "adevărul" - identic cu "realitatea empirică" și, în prelungire, și cu "existența" - începe și el, la rândul său, să se relativizeze, ajungând impre-vizibil/dictibil. Și acest lucru este postulat (adică, luat drept "adevăr" de necontestat !?) - afirmație ne explicită, dar rezultând dintr-o analiză chiar și sumară - devenind axioma de bază a Postmodernismului. Evident, aici apare o contradicție în termeni între "adevărul" (de necontestat !?) al acestei axiome și relativizarea până la dispariție a "Adevărului", în general. Contradicție de care Postmodernismul nu este nici măcar conștient !.
_______________
[1] A se vedea, de exemplu, Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ed. Humanitas, 2005 și, de același autor, Așa grăit-a Zarathustra, Ed. Edinter, 1991.
[2] Jorge Luis Borges, 'On Exactitude in Science', Povestirea a fost pentru prima dată publicată în martie 1946 în ediția Los Angeles de Buenos Aires, an 1, no. 3 sub pseudonimul B. Lynch Davis și reluată ulterior în 1946 în cadrul celei de a doua ediții pentru L. Borges, Historia Universal de la Infamia (A Universal History of Infamy).
[3] Constantin Noica, 'Certitudinile filosofiei față de incertitudinile științei', Caiete de filosofie, nr. 4, 1942.
[4] Jean Baudrillard, Simulacra and Simulation, Ed. Ann Arbor The University of Michingan Press, 2005 (Originally published in French by Édition Galilée, 1981).
[5] Jean Baudrillard, Radical Thought, http://www.uta.edu/english/apt/ collab/ texts/radical.html , Translation of Jean Baudrillard's La Pensée Radicale, published in the fall of 1994 in French by Dens Tonka, eds., Collection Morsure, Paris, 1994.
[6] Jean Baudrillard, Paroxismul indiferent - Convorbiri cu Philippe Petit, Ed. Idea Design & Print, 2001.
[7] Thomas S. Khun, Tensiunea esențială, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982.
[8] Karl R. Popper, Logica cercetării, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981.
[9] Aici pot fi luate în considerare și alte variațiuni postmoderniste pe aceiași temă. Ca, de exemplu, cea a lui Rorty ('The Decline of Redemptive Truth and the Rise of a Literary Culture' http://www.stanford.edu/~rrorty/ decline.htm) sau cea a lui Deleuze ('Différence et répétition'
Epiméthée - P.U.F. - 1ére édition 1968 ) și a altor postmoderniști bine cunoscuți (Lacan, Lyotard, Derrida, Fukuyama, etc.) sau mai puțin cunoscuți, cum ar fi cea a Susanei Blackmore în psihologie (' Demolishing the self ', Journal of Consciousness Studies, vol. 1 (2), 1994), sau cea a lui Dennett în filosofia mentalului ('Consciousness Explained', ed. Little Brown & Co., 1991) , etc., etc., etc..
[10] "Empirismul" considerând că singura "realitate" ce poate fi acceptată ca atare este cea perceptibilă prin "simțurile" comune, prelungită prin aparate de măsură din ce în ce mai sofisticate. Mergând, de exemplu, de la (banalii) ochelari de vedere în infraroșu, microscoape, telescoape, etc. și până la implantare de cip-uri care maresc întinderea gamelor de frecvență pentră "văz", "auz', etc

REACÞII APÃRUTE ÎN 'EGOPHOBIA' LA ACEST TEXT

Adrian Ioniță

Comentariu (parodie) la "Este Realitatea o Târfă?" de Gorun Manolescu (EPH #4)

Cu ani în urmă am publicat o povestioară în The New Yorker . Nimic postmodernist, o simpla povestioară despre un miliardar care a donat un testicul. Critica a întimpinat cu ovații publicarea povestirii și peste noapte am fost declarat un fel de rege al postmodernismului.
Toată povestea asta mă lăsa rece dacă într-o zi nu l-ași fi întâlnit pe Gorun Manolescu. Gorun mi-a fost coleg de școală, am copilărit împreună, ași putea spune chiar că am fost vecini ; doar ne despărțeau numai doua case. Circumstanțele în care l-am reîntâlnit după 20 de ani au fost ciudate, ca să nu spun mai mult. Pe vremea aceea eram redactor la Chicago Tribune și aveam un apartament în Pilsen, o suburbie din South. În drum spre redacție obișnuiam să mă opresc la un BP gas station , ca să îmi cumpăr cafeaua. La intrare , într-un cărucior de invalizi era un cerșetor căruia îi dădeam de obicei câte un dollar. Ritualul nostru devenise clișeu: eu mă făceam ca nu îl văd, el îmi ura o zi bună și norocoasă și îi dădeam un dollar. S-a întâmplat ca într-o zi să nu îi dau nimic.
Cerșetorul mi-a urat o zi buna cu o jumătate de gură, parcă ar fi știut dinainte că nu va căpăta nimic de data asta. A fost cea mai mizerabila zi din viața mea. Totul mi-a mers pe dos, am avut un accident de mașină , mi-am pierdut cheile de la apartament și am uitat să îmi plătesc bilul la American Express. A doua zi am oprit taximetrul, mașina era în reparație , și am coborât la BP cu un dollar în mână.
- Nu e cazul Larry , mi-a răspuns cerșetorul pe românește .
- What, de unde mă cunoști , cum de îmi știi numele ?
- Uită-te mai atent la mine . Îți spune ceva fața asta?
Jesus Christ , în cărucior era Gorun.
- The coffee is on me, mi-a spus, și s-a ridicat în picioare.
- Am crezut că ești invalid.
- Nevermind! Vii înăuntru sau nu?
- L-am urmat înmărmurit șchiopătând involuntar.
- Sumatra or Columbian ?
- Sumatra. Spune-mi ... Nu înțeleg... Ce cauți în Chicago?
- Știi povestea cu Mulla Nasurdin ?
- Da.
- Știi câte variante are ?
- Phh, Păi cred că și derbedei din România au făcut una.
- Peste 2000 !!! Gorun era roșu la față, nu mă așteptam la o asemenea răbufnire.
- C’mon man, take it easy. Nu trebuie să te enervezi pentru atâta !
- Larry, realitatea este o Târfa cu T mare, capital T , TÂRFÃ, TÂRFÃ , TÂRFÃ!
- Hei, hei , hei, mai încet că se uită lumea la noi , ce-ți veni?
- Larry, ai auzit de postmodernism?
- Mai Gorune, lasă-mă cu vrăjeli dintr-astea , aici suntem în America. Pe mine m-au făcut regele postmodernismului american pentru că am scris despre un coi într-o căldare. Toate chestiile astea sunt fantezii.
- Nu sunt fantezii !
- Eee?
- Ce știi despre realitate , despre existența, despre adevăr?
- Gorune, dacă crezi că sunt un second hand cock sucker pe subiect te înșeli !
- Ce s-a întâmplat cu tine ? În România vorbeai mai civilizat , watch your language!
- Nu știu , contagiune, te văd că zbieri ca descreieratul . Ce are Mulla cu Prefectura?
- Are. N-ai sa înțelegi niciodată. Și știi de ce ? Pentru că pe voi americanii vă preocupă mai mult bățul lui Sammy Sossa decât Baudrillard. Gorun s-a ridicat cu furie de pe scaun și cu mișcări agile s-a urcat pe masă și a început să răcnească :
- America, listen, Americaa, Americaaaa , Life is a beach. America, If you don’t like reality don’t make other people desgusted by it. Long live the Postmodernism. Viva il Postmodernismo Mundial!
- No, no, no, no, no, Gorun , da-te jos de pe masa ca ne ia poliția.
- Mie să nu îmi comanzi, lichea imperialista. Viva la Mini-Revolution !
Am ridicat din umeri cu mâinile în sus:
- The man is Cucu, Ok, everything will be taken care off.
Prea târziu, o mașina a poliției a oprit în față și doi polițiști vânjoși au intrat cu pistoalele în mână:
- Sir , mâinile sus și coboară încet de pe masa.
- You, mi s-au adresat, down on your knees!!!
- Is a missunderstanding ... am încercat...
- Împușcați-mă, a strigat Gorun și și-a rupt cămașa din piept cu un gest teatral ! Nu sunteți buni decât să mâncați gogoși la Dunkin Donat! Ce știți despre Postmodernism? N-ați auzit nici măcar despre Modernism. Woolf, Joyce, Eliot, Pound, Stevens, Proust, Mallarme, Kafka, Rilke...Viermilor , nu l-ați citi nici măcar pe Capote!
- Sir, please translate your friend to surrender...
- Gorun, eu zic că....
- Tu să nu zici nimic, eu vorbesc: America listen! Americaaa, how can you take away abundance when some people are starving to death? How can you take away the class struggle from all the peoples that never got to enjoy their Bourgeois revolution? How can you take away the feminist and egalitarian aspirations from all the women that never heard of women's right? America prepare yourself for the Mini-Revolution, Let's talk neighborhoods, and local organizations. Let's abandon the Grand Illusion of Global Cospiracyes. !
- Gorune , taci că ne înpușcă ăștia, am răcnit fără să îmi dau seama.
-Think glooooobally, and act looooocally, support the Police Organizations and Alcohol Anonymous; support your local leaders and Self- Improvement groups. Prepare yourself for the Big Change. Support your Laundromat and 7/11...
Gorun a căzut în genunchi pe masa și a început să plângă. Polițiștii și-au băgat pistoalele în toc și s-au apropiat de masă în aplauzele celor prezenți.
- Brother , a spus unul dintre ei , Lyotard is mandatory in the Police Academy. Thank you , Thank you , brother, what a magnificent day. God be blessed!!!

To my friend Gorun Manolescu,

Adrian

Ion Cassian-Trușești

Comentariu la 'Este Realitatea o târfă?' (EPH #4)

"Ceea ce vreau să accentuez este că modul "paradigmatic" (natural) are mult mai multe șanse de reușită pe termen mediu și, mai ales, lung. În contrast cu cel de tip "Popper" care nu reprezintă - la limită - decât o "postmodernist-izare" prin prelungirea unui "modernism întârziat". (G.M.)

Ideea „lumii a treia” – postmoderne – ar merita dezvoltată într-un alt context. Nu mi se pare însă, că „falsificabilitatea ipotezelor” conduce volens-nolens la „lumea a treia”. Mai degrabă „lumea a treia” apare ca un fel de „decupaj” conceptual al jocului fără sfârșit al conjecturilor și infirmărilor.

"Dar sunt împotriva import/exportului (cu forța) a celor [e vorba de revoluții] tipic-generalizatoare: "socialiste", "comuniste", "national-socialiste", "burgheze" etc.."(G.M.)

Cât privește refuzul „exportului” de dictatură sau democrație, sunt perfect de acord.

L. Pană

Poate că referirile la aspectele sociale ar merita adunarea lor într-un text distinct și mă refer mai ales la ceea ce eu am receptat ca problematică a integrării culturale europene, problematică în care am detectat opinii pe care le împărtășesc și pe care, desigur, autorul le-a exprimat chiar mai radical, iar comentariul „prietenului” american Y le surprinde foarte elocvent.


*******

TEXTE ce urmeaza:
3.Postmodernitate versus Postmodernism - 3. Este Existenta reala?: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html
4. Marșul triumfal (peste limite) al Empirismului Pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistente, Tehnoștiința și Posthumanul (Partea I-a)
http://www.agonia.ro/index.php/essay/164051/index.html