Holocaustul a rămas întipărit în memoria omenirii. A fost și va rămâne probabil unul dintre cele mai mari dezastre din istoria acestui pământ. Atât prin cruzime, cât și prin numărul victimelor, cel de-al doilea război mondial a marcat în mod decisiv istoria. Foarte puțini sunt cei care realizează adevăratul pericol. Hitler și armatele sale au fost la un singur pas de victoria finală. Și atunci, masacrul ar fi fost deplin. Nu putem să ne închipuim (și probabil că este mai bine așa) cum ar fi arătat lumea astăzi în cazul în care naziștii ar fi câștigat războiul!
Povestea noastră începe în negurile timpului. Atunci, când primul om a lovit, atunci a început problema care va măcina timpul oamenilor pe acest pământ. Războiul a devenit în timp o artă, iar numeroșii strategi au conceput teorii asupra luptei, încercând să găsească soluțiile cele mai potrivite.
De-a lungul istoriei, au existat câteva "mașinării de război perfecte". Armate care au obținut victorii după victorii, urmând câteva principii simple și bazându-se pe forța poporului. Macedonenii cu falanga lor, legiunile romane, elefanții cartaginezi, hoardele mongole, corăbiile vikinge, meticulozitatea unor strategi chinezi ca Sun Tzu, cutezanța lui Napoleon... Iată marile forțe armate din istorie.
Și, odată cu trecerea vremi, lecția timpurilor apuse își spune cuvântul, oamenii învață din trecut. Armata germană ajunsese la o technică de luptă desăvârșită învățând din greșelile trecutului. Nu trebuie să ne lăsăm amăgiți de propria noastră mândrie. Trebuie să acceptăm că armata nazistă a fost cea mai bună mașină de luptă din istorie. Și, dacă nu am fi avut norocul să aibă un conducător cu probleme psihice, probabil că acum ne-am fi salutat sub flamura zvasticii!
Începutul războiului a fost ambiguu. Cehoslovacia a fost spulberată de forțele combinate ale Germaniei și Rusiei. Tocmai acest atac a derutat marile puteri. Acestea nu înțelegeau la acea vreme puterea nazistă. Tocmai de aceea au ignorat acest semnal de alarmă - la fel cum l-au ignorat și între anii 1933-1939 când Hiltler și-a consolidat puterea politică în Germania.
Și consecințele acestei greșeli s-au văzut. La data de 10 mai 1940, odată cu primele raze ale soarelui, cea mai mare concentrare de blindate din istoria de până atunci a războiul a spulberat totul în cale revărsându-se pestre frontierele răsăritene ale Belgiei și ale Luxemburgului. În mai puțin de 4 zile, cele 1800 de tancuri au zdrobit orice rezistență reușind să spargă principala linie defensivă a francezilor de pe râul Meuse. În alte 7 zile, au ajuns la Canalul Mânecii. Aici, a fost prima greseală fatală făcută de Hitler. În loc să preseze, el a slăbit încercuirea, permițându-le trupelor aliate să evacueze de urgență. Hitler l-a convocat pe Walther von Brauchitsch, comandantul suprem al armatei și a ordonat oprirea ofensivei. 800 de nave folosite, 338.000 de soldați evacuați. Acesta a fost bilanțul acestei greșeli tactice fatale făcute de germani!
Cu toate acestea, efectele nu aveau să se vadă decât mai târziu. Pe data de 5 iunie, a început ofensiva generală în Franța. Alegând drumul anevoios prin Ardeni, tancurile germane au reușit să surprindă armata franceză. Pe 6 iunie armata s-a aliniat pe o linie de 2 km lungime în apropierea localității Les Quesnoy. "Divizia fantomă" a lui Rommel și panzerele impunătoare a lui Guderian au spulberat orice urmă de rezistență. Germanii au intrat în Paris la 14 iunie, și, în ciuda celor 192.000 de oameni care au fost evacuați, foarte mulți prizonieri de război au sfârșit tragic. La data de 22 iunie, la Compiegne, francezii au semnat tratatul de încetare a focului, în același vagon în care fusese semnat în 1918 armistițiul ce pusese capăt primului război mondial.
În acest moment, în loc să se concentreze asupra Europei și să curețe Franța de rebeli, Hitler se hotărăște să atace Anglia. El credea în forța Luftwaffe, iar Hermann Goring îl asigurase că vor reuși să învingă Aviația Militară Regală (sau RAF). Operațiunea "Leul de Mare" a debutat la 16 iulie 1940. Forța germanilor nu putea fi stăvilită de nimeni în acea perioadă. Între 23 august și 6 septembrie, englezii au pierdut 466 de avioane, în timp ce germanii au pierdut 352. Dar forța germanilor era mult mai mare, astfel că pierderile lor erau neglijabile. De asemenea, alianța cu Rusia le asigura germanilor o poziție inatacabilă pe continent. Dar Hitler s-a lăsat din nou pradă gândurilor sale haotice... Astfel, dacă la început, erau bombardate aeroporturile și bazele militare, de la această dată bombardamentele au fost concentrate asupra orașelor. Și, chiar dacă pare ciudat, trebuie să spunem că victimele umane au însemnat mult mai puțin decât eventualele victime materiale pe care germanii ar fi putut să le producă dacă ar fi atacat doar obiectivele militare. Poate că pare cinic, însă aceasta a fost realitatea! Și astfel, britanicii au avut ocazia să-și refacă armata și războiul s-a prelungit...
În acest timp însă, Hitler are alte obiective. Rusia devine ținta sa principală. Anglia cade pe planul secund și eforturile pentru a învinge regatul unit se reduc, ele vizând doar Africa, unde din nou Hitler nu atacă la momentul potrivit. Și astfel, cel mai mare general german, Erwin Rommel, supranumit "Vulpea deșertului", ajunge cu întârziere în Africa, abia pe data de 11 februarie 1941, când deja aliații își consolidaseră poziția... Mobilitatea armatelor germane a fost uluitoare pe parcursul anilor 1941-1942, iar geniul militar al lui Rommel a strălucit! Germanii au obținut victorii importante, însă Hitler a refuzat sistematic să aloce trupe pentru acest front. În cele din urmă, superioritatea numerică a aliaților s-a dovedit decisivă... La Gazala, aliații construiseră o puternică linie defensivă. Rommel, deși știa că nu dispune de armata necesară, a înțeles că singura șansă este atacul. La 26 mai 1942, Rommel a atacat cu toată forța sa localitatea Bir Hacheim. Atacul a fost magistral, iar până pe 6 iunie, Corpul Africa condus de Rommel distrusese 100 de tancuri, spulberase Brigada 10 și capturase mai mult de 3100 de oameni, 96 de tunuri și 37 de tunuri antitanc. Apoi, la 20 iunie, Rommel a capturat și Tobrukul. Acesta era simbolul puterii militare aliate în Africa. Dar armata lui Rommel era slăbită, pierderile sale nu puteau fi înlocuite. Această problemă a armatei germane a fost intuită de generalul britanic Auchinleck. Acesta și-a dispus trupele pe linia fortificațiilor din zona El Alamein. Dar britanicii nu au vrut să-l asculte pe Auchinleck. Ei au încercat să apere și Mersa Matruh. Dar pe 27 iunie, Rommel a distrus defensiva din zona Matruh.
Ultima șansă a aliaților era El Alamein... Rommel, speriat de raportul de superioritate deținut de aliați a ezitat. Și aici războiul din Africa a fost definitiv pierdut de Axă. Dacă Rommel ar fi atacat, el ar fi putut învinge în ciuda lipsei totală de interes pe care a dovedit-o Hitler față de frontul din Africa. Aici s-a observat clasa acestui general. Și el nu era singurul din armata germană care putea face diferența. Singura problemă era în cazul lui Hitler. El a fost singurul care a dus la pierderea acestui război!
La 30 august, după o ultimă ofensivă respinsă în zona El Alamein, Rommel s-a recunoscut învins și a părăsit frontul african. Însă rolul său în acest război nu avea să se încheie aici.
Rusia a fost piatra de încercare pentru marii cuceritori ai Europei. Iar Hitler nu a luat în seamă exemplul predecesorilor. La 22 iunie 1941, fiind angajat deja pe 2 fronturi, Hitler a atacat direct Uniunea Sovietică, ignorând cele mai elementare reguli ale războiului. Renuntând la o alianță care putea să îi asigure un avantaj important pentru o perioadă destul de lungă, Hitler a atacat. Operațiunea Barbarossa era cea mai îndrăzneață operațiune nazistă de până atunci.
Neglijând puterea poporului sovietic, Hitler, în loc să încerce să îi atragă de partea lui pe oamenii și așa măcinați de revolte, a trimis în urma armatei detașamente de exterminare, Einsatzgruppen. Acestea trebuiau să omoare toți evreii. Astfel, germanii i-au făcut pe sovietici să devină solidari pentru a își apăra țara.
Bătălia în cazan, noul concept care se baza pe forța de percuție a panzerelor germane a fost cea care le-a oferit acestora avantajul temporar.
Pe data de 22 iunie 1941, Germania atacă. Panzerele germane năvălesc în teritoriul sovietic surprinzând armata sovietică care se aștepta la un atac în Ucraina. Kleis reușește să desfacă cleștele rus și cucerește la 30 iunie orașul Lov. De acolo panzerele sale au pornit spre Kiev. Armata a XI-a, compusă din români și germani a cucerit într-o săptămână Basarabia, înaintând apoi spre Odessa și ocupând orașul.
Grupul de armate Nord a pornit din Prusia Orientală sub conducerea lui Hoepner și s-a îndreptat spre Leningrad. Grupul de panzere a lui Guderian a trecut râul Bug pe la Brest-Litovsk, iar grupul de panzere a lui Hoth s-a îndreptat spre Minsk.
Guderian (maestrul atacurilor rapide pe flancuri), a trecut ușor râul Bug pentru a ajunge mai apoi pe 28 iunie la Boruisk. În acest timp, tancurile lui Hoth cuceriseră orașul Minsk. Cei doi generali închiseseră astfel între cele două capete de pod 15 divizii rusești! Germanii au luat 233.000 de prizonieri, 1800 de tunuri și au distrus 3300 de tancuri.
Apoi, Hoth și Guderian au lansat o nouă ofensivă, îndreptându-se spre Smolensk. Aici germanii au spulberat trei armate sovietice, luând 310.000 de prizonieri, distrugând 3200 de tancuri și capturând 3100 de tunuri.
Rușii greșiseră capital la aranjarea tactică, împingându-și trupele spre frontieră. Iar germanii, folosindu-se de viteza și mobilitatea panzerelor ce aveau loc de manevră în largile câmpii sovietice, au trecut fulgerător prin liniile inamice. Drumul spre Moscova era deschis. Dar Hitler avea alte planuri. În ciuda protestelor disperate ale comandanților săi, Hitler a ordonat atacul spre Kiev. Și succesul bătăliei de aici i-a întărit moralul... Germanii au început atacul la 25 august, după o lună de discuții, timp de vară uscată pierdut inutil. Guderian nu a putut fi oprit și a străpuns după o săptămână de lupte rezistența de la Starodub. Cum Stalin nu a autorizat retragerea, brațele cleștelui german s-au strâns zdrobind armatele sovietice. 665.000 de prizonieri au fost capturați de germani în cazanul de la Kiev!
Dar, deși orice general ar fi opinat acum că Moscova trebuia atacată cât mai repede, Hitler avea din nou alte planuri. Grupul de panzere a lui Hoth s-a îndreptat spre Leningrad. Din cauza absenței tancurilor (întrucât Guderian participa la cazanul de la Kiev), generalul german Rundsted nu a reușit să cucerească Rostovul, încetinind astfel ofensiva germană. Și totul a fost în van, pentru că Leningradul nu a căzut în acel an. Asediul a durat până în 1944, milioane de oameni murind pentru un oraș care practic nu conta!
Totuși până la urmă, beneficiind în sfârșit de tancuri, Rundsted a cucerit bazinul Doneț. De aici însă nu putut să se retragă și a fost ținut mult pe loc.
După ce Kievul căzuse și Manstein reușise să închidă peninsula Kerci, blocând accesul spre Crimeea, Hitler era gata să atace în cele din urmă Moscova! Operațiunea Taifun debuta la data de 28 septembrie. Frontul rusesc a fost spart în 5 locuri. Guderian s-a deplasat întâi spre Orel, apoi spre Briansk. Hoth între timp zdrobise rezistența din Viazma. În aceste bătălii germanii au capturat 700.000 de oameni. Rușii erau la capătul puterilor. Mareșalul Jukov a organizat atent linia Mojaisk, ultima defensiva a Moscovei. Germanii au atacat violent la 2 noiembrie 1941, profitând de o perioadă de îngheț care redase mobilitatea trupelor. Guderian s-a apropiat la doar 50 de km de Moscova. Dar venirea iernii și contraofensiva lui Jukov au oprit înaintarea germană. A început ucigătoarea acalmie a iernii rusești.
O altă greșeală a Axei a ținut de data aceasta de Asia... Astfel, la 7 decembrie 1941, Japonia a bombardat Pearl Harbour, forțând practic intrarea SUA în război. Astfel Germania se vedea pusă față în față cu încă un inamic.
Hitler mai apoi a schimbat conducerea armatelor sale, eliberându-i din funcție pe maeștrii panzerelor, Guderian și Hoth, precum și alți 30 de generali. Hitler nu a înțeles că Rusia este o țară în care intri ușor, dar din care ieși foarte greu!
Și de aici încolo totul s-a terminat pentru germani. Pentru că, în primăvara anului 1942, în loc să-și concentreze forțele pentru a păstra controlul asupra frontului moscovit, Hitler și-a împărțit în 2 armata. Obiectivele erau orașul Stalingrad și terenurile petrolifere din Caucaz. Stalingradul a fost practic momentul în care armata germană a pierdut ultima fărâmă de avantaj. Hitler a insistat asupra acestui obiectiv și a înțeles abia în ultimul moment dezastrul iminent, permițându-i lui Manstein să salveze cât de cât corpul sudic al armatei. Geniul militar al acestuia din urmă i-a permis să inițieze un atac surpriză în peninsula Kerci, zdrobind moralul rușilor. Însă Hitler nu a vrut să rămână în defensivă și a atacat încă o dată.
La 19 noiembrie 1942, după ce asaltul asupra Stalingradului eșuase, contraofensiva sovietică condusă de Vatutin a spulberat armatele germane. La sud, armata română s-a dezintegrat și rușii nu au întâmpinat rezistență. Armatele generalului Paulus au fost prinse într-o dublă încercuire și, din cauză că Luftwaffe nu a putut asigura aprovizionarea aeriană, totul părea pierdut. Manstein a spart însă încercuirea sovietică. Hitler nu a vrut să audă de o retragere, iar Paulus nu a avut curajul să i se opună. Manstein a trebuit să se retragă, iar Stalingradul a rămas în continuare al rușilor.
Manstein era încă capabil să întoarcă soarta războiului. Dar marea lui retragere, care ar fi adus armatele germane pe cursul inferior al Niprului nu a fost aprobată. Manstein intenționa să aștepte atacul rusesc și să iși încercuiască inamicul, impingându-l spre marea Azov și zdrobindu-l. Dar Hitler nu a acceptat, insistând ca armata germană să păstreze fiecare metru de pământ deja obținut. Germanii au reușit să scape cu greu din împresurare și s-au retras în cele din urmă.
În 1943, când deja aliații atacaseră în Sicilia și Italia era pe punctul de a se prăbuși, încurajat de succesele japoneze în Pacific, Hitler a ordonat o ofensivă totală asupra orașului Kursk. Formidabilele divizii de panzere germane s-au angajat în cea mai mare bătălie de blindate din istorie. Operațiune Citadela a fost declanșată la 5 iulie. Bătălia feroce din jurul protuberanței Kursk s-a încheiat la 23 iulie, când armatele germane au fost împinse înapoi până la linia de pornire a atacului inițial. Frontul de Est era pierdut pentru germani!
Finalul războiului nu a adus nimic nou... Rușii au zdrobit în 1944 armatele germane. În același timp, cu tot sprijinul acordat de Hitler, Mussolini s-a prăbușit. Cu toate astea, Axa reușea să reziste în Italia.
Dar Hitler și-a desăvârșit autodistrugerea... Debarcarea din Normandia, celebra zi Z a fost de fapt o crasă greșeală tactică. Dacă Hitler ar fi ascultat de Erwin Rommel care intuise locurile posibile de debarcare pentru aliați (chiar dacă doar în ultimul moment), războiul nu ar fi fost definitiv pierdut pentru Germania. Dar diviziile germane au fost ținute departe de zona de luptă, iar aliații și-au putut asigura capetele de pod necesare. 4 debarcări (pe plajele Gold, Juno, Sword și Utah) au fost relativ ușoare, însă piatra de rezistență a Zidului Atlanticului era plaja Omaha. Fortificațiile de aici erau extraordinare. 3000 de morți au înroșit nisipul de la Omaha, însă americanii au reușit să înainteze 10 kilometri.
De aici încolo totul era clar. Germania a fost zdrobită, iar Hitler a continuat să își demonstreze nebunia. În 1945, când Berlinul era încercuit, Hitler plănuia o ofensivă care să întoarcă soarta războiului, uitând că nu mai avea diviziile necesare! El se baza doar pe hărți și pe armate virtuale, uitând că un comandant trebuie să coboare în mijlocul frontului pentru a putea să conducă!
Japonia s-a prăbușit și ea grație loviturilor geniale ale aliaților. Hiroshima si Nagasaki au încheiat un război care altfel s-ar fi perpetuat.
Germania a capitulat pe data de 7 mai, ora 2:41, când Friedeburg și Jodl au semnat capitularea.

Hitler s-a sinucis în buncărul său. A încercat să cucerească lumea. Toți au fost scandalizați de crimele sale. Trebuie însă să vedem partea bună. Cei care au ucis atunci au pierit la rândul lor, nu trebuie să numărăm morții... Războiul este dur, trebuie să înțelegem asta. Oamenii nevinovați plătesc pentru acțiunile conducătorilor pe care i-au ales... Așa este firesc!
Deci, când vreți să plângeți pentru victimile Holocaustului, gândiți-vă că până la urmă totul s-a terminat cu bine. Pentru că trebuie să înțelegem că cel care are puterea, se poate folosi cum dorește de ea atâta timp cât nimeni nu poate să îl oprească. Fiecare dintre noi ar face la fel!
Hitler nu a reușit! Dar dacă ar fi făcut-o? Sau dacă alții ca el o vor face în viitor? Ce vom face noi atunci? Sau poate chiar noi vom fi următorul Hitler?!