TITLUL

Titlul reprezinta ecuatia generala a existentei, ea fiind generatorul inregii noastre lumi (pentru a indeparta eventuale neintelegeri trebuie mai intai sa precizez ca toti termenii ecuatiei sunt pozitivi), formula de baza a fiintei umane iar de existenta si indeplinirea ei se leaga desfasurarea intregului nostru univers. La o prima privire asupra ecuatiei observam ca pentru ca ea sa existe este absolut necesar ca rau sa fie mai mare ca zero. Prin urmare conditia necesara pentru existenta intregului nostru univers este existenta raului. De ce putem exista numai prin prisma raului? Deoarece fara prezenta lui binele nu ar putea exista. Binele nu este o forta de sine statatoare ci este o conseciinta a raului si pe care nu il poate depasi niciodata ci poate cel mult sa il egaleze. Precum ecuatia arata atunci cand binele este egal cu zero ecuatia are sens iar termenul stang este egal cu zero si este mai mic decat unu si astfel este satisfacuta inegalitatea deci lumea poate exista in absenta binelui. In aceasta ecuatie raul este o constanta, nivelul lui neschimbandu-se, in schimb binele este o variabila care poate creste sau scade. Prin urmare omul prin fiinta sa poate influenta intr-un sens sau altul numai si numai binele. Astfel, nu putem afirma ca nu exista oameni rai, deoarece nivelul raului nu poate fi influentat. La o simpla analiza putem observa ca exista doua metode de lupta impotriva raului. Intrebarea care se pune este care este calea pe care trebuie sa o urmam in viata: sa aducem nivelul binelui la zero pentru a anula si raul sau sa aducem binele la acelasi nivel cu cel al raului pentru a atinge limita superioara a inegalitatii. Raspunsul este ca ambele cai au acelasi efect si prin urmare ele sunt la fel. Deci putem afirma ca este gresit sa ii judecam pe cei care aleg sa scada nivelul binelui sau cum sunt interpretati gresit de majoritatea oamenilor drept “cei care fac rau” deoarece acestia sunt cei care au ales prima cale pentru a ajuta la indeplinirea ecuatiei existentei. Judecarea si condamnarea lor de catre cai care au ales cea de a doua cale nu este o solutie si este poate cea mai mare lacuna in gandirea umana. De ce ii dispretuim pe acestia? De ce suntem noi, cei care dorim sa marim nivelul binelui, mai presus ca ei? De ce consideram ca prin calea aleasa de noi avem dreptul de a decide asupra vietii celor care nu au ales aceeasi cale? Aceasta este cea mai veche si mai dura forma de rasism, nimeni neavand dreptul de a judeca actiunile celorlalti deoarece si acestia sunt in cautarea aceluiasi rezultat si prin urmare, desi ne aflam pe pozitii diferite, reprezentam o echipa deoarece urmarim acelasi scop. Blamarea si condamnarea celor care nu au ales aceeasi cale pentru indeplinirea scopului comun este o incalcare a dreptului omului de a alege calea pe care o vrea in viata.
Indiferent de calea pe care o alegem pentru a indeplini ecuatia existentei rezultatul pe care il generam este acelasi si prin urmare suntem egali si asta ne anuleaza orice drept de a judeca pe cei care au ales calea opusa celei alese de noi.

OMUL

Ce este omul? A da o definitie a omului si a rostului existentei acestuia a fost poate una dintre cele mai mari provocari pentru toti ganditorii inca din cele mai vechi timpuri. Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare si pentru a ne elucida asupra rostului nostru trebuie sa privim relatia dintre om si viata sa din prisma a ceea ce el reuseste sa dea si nu din prisma a ceea ce el doreste sa obtina sau obtine de la viata. Omul se identifica cu ceea ce ofera si nu cu ceea ce da. Viata ne ofera doar posibilitatea de a oferi si nu este o forta suprema de la care trebuie sa cerem sau care ne conduce intreaga existenta.
Gandirea omului trebuie sa fie in cautarea raspunsurilor la intrebarile pe care viata le-a creat ca un sistem de verificare si, de ce nu, de diferentiere. Aceste intrebari sunt aranjate in ordinea dificultatii lor si descriu un drum presarat cu obstacole care devin din ce in ce mai mari. Acest drum are o particuritate si anume ca odata cu depasirea unui obstacol, care reprezinta o intrebare, sentimentul de fericire ce ar fi trebuit sa fie generat de depasirea obstacolului este inlocuit de sentimentul de dezamagire generat de intalnirea unui obstacol mai mare, fiind constient ca si dupa acesta se afla unul si mai mare si asa mai departe. Astfel omul este singura fiinta in cautarea dezamagirii absolute. Intrega existenta umana se masoara in nivelul dezamagirii pe care reusim sa il atingem. Dezamagirea este valoarea spre care trebuie sa tindem si reprezinta fundamentul rostului nostru ca fiinte umane.
Cei ce se opresc la intalnirea noului obstacol sau cei care se lamenteaza in a se bucura la depasirea obstacolului in schimbul trairii si infruntarii dezamagirii nu pot fi numiti oameni, ei inseland viata si anulandu-si astfel rostul propriei existente. Acest tip de gandire are rolul de a limita, deoarece nu facem decat sa ne bucuram pentru ce am realizat in schimb sa fim dezamagiti pentru ce nu am realizat.
Cei ce nu cauta dezamagirea sau cei ce o neaga sunt nevoiti sa se ascunda, sa-si creeze propriul univers in care nu exista obstacole. Acest univers este inchis, limitat si nu ofera posibilitatea patrunderii nici unui element perturbator din universul real. Aici dezamagirea nu exista deoarece intrebarile acestui univers sunt create de “titularul” sau si nu reprezinta obstacole deoarece raspunsul lor este deja cunoscut. In acest univers desavarsirea nu se obtine, ea existand in orice moment. Acest tip de manifestare este caracteristic celor slabi, inacapabili sa traiasca intr-un univers deschis si infinit si prin urmare in cautare de limite iar iesirea din univesul artificial nou creat este foarte grea si aproape imposibila.
Omul este deci fiinta ce nu cere ci fiinta care ofera si este de asemenea fiinta care nu fuge de dezamagire ci fiinta care cauta dezamagirea absoluta.

DUMNEZEU

Inainte de a incepe aceasta discutie trebuie mai intai sa precizez un lucru. Fiecare lucru exista deoarece exista si opusul sau (ex: binele si raul, alb si negru, inchis si deschis etc.). Nu putem afirma ca ceva exista atat timp cat opusul sau nu exista, iar daca ceva este general valabil, fara nici o exceptie putem considera ca nu exista deoarece nu este un element de identificare atat timp cat el este general valabil. Prin urmare orice lucru exista deoarece opusul sau exista. Deci plecand de la premiza ca tot ce este general valabil nu exista cum putem afirma ca omul moare. Vedem zilnic oameni care mor, deci moartea exista insa toti oamenii mor deci moartea nu exista. Cum putem deslusi aceasta dilema? Printr-un singur mod: prin acceptarea existentei unei fiinte nemuritoare. Aici intervine conceptul de Dumnezeu. El este acea fiinta care prin nemurirea sa permite existenta mortii. Dar cine este Dumnezeu?
Dumnezeu nu a creat binele deoarece a realizat ca binele este doar o conseciinta a raului ci in schimb a creat si stabilit nivelul constant al raului. De ce afirmam ca Dumnezeu este creatorul intregului univers? Deoarece a fost primul care a descoperit ecuatia generala a universului si a creat premisele existentei acesteia. Pentru acesta el a creat si stabilit nivelul raului si a lasat oamenii sa influenteze numai nivelul binelui deoarece a realizat ca omul nu va intelege ecuatia si va incerca sa aduca nivelul raului la zero, astfel distrugandu-si propria existenta. El are puterea de judecata asupra actiunilor noastre deoarece ele influenteaza numai binele si in acest caz foloseste aceeasi masura pentru fiecare deoarece sistemul de referinta este acelasi, El neputand judeca obiectiv si nepartinitor un om ce ar fi influentat nivelul raului deoarece sistemul de referinta ar fi fost altul. Dumnezeu nu reprezinta neaparat cel descris in scripturi ci el este fiinta nemuritoare care a creat premisele existentei ecuatiei universului si care are prin urmare dreptul de judecata asupra noastra. Insa in urma judecatii nu exista decizii bune sau rele deoarece precum am mai afirmat mai sus indiferent de calea aleasa toti urmarim acelasi scop. Prin urmare in urma judecatii Dumnezeu doar decide ce cale ai ales-o in mod predominant iar decizia este doar de a aseza acel om in locul unde se afla restul oamenilor care au urmat in mod predominant aceeasi cale. Prin urmare Raiul este locul unde se afla cei care dealungul vietii au ales sa mareasca nivelul binelui iar Iadul este locul unde se afla cei care dealungul vietii au ales sa micsoreze nivelul binelui. Prin Iad nu se intelege locul de tortura si chinuire ci locul unde se afla oameni ce au ales aceeasi cale, Dumnezeu dorind sa separe sufletele celor care au ales cai diferite spre binele acestora deoarece armonia este deplina intre personae care impart aceeasi conceptie. Dumnezeu ne-a pus o singura limita si anume ca nu putem influenta in nici un fel nivelul raului insa in rest a promovat libertatea, el oferindu-ne ocazia sa alegem ce drum vrem si prezentandu-ne si conseciintele fiecarui drum.
Dar de ce nu ne ofera dovezi palpabile a existentei sale? La acesta intrebare raspunsul se afla in sufletul fiecaruia. Dumnezeu se afla in interiorul fiecaruia si este asa cum fiecare vrea. El nu doreste sa-I probezi existenta ci doar sa crezi in existenta sa si sa-L gasesti in interiorul sufletului tau. Noi insine suntem singurii capabili de a stabili o legatura cu Dumnezeu, aceasta legatura netrebuind intermediata de nimeni. Credinta in Dumnezeu nu se masoara in numarul de vizite la biserica sau numarul de docme bisericesti respectate ci in gradul de acceptare a Lui in sufletul tau si a puterii legaturii pe care individul reuseste sa o creeze intre el si Dumnezeu. Este la alegerea fiecaruia in a crede ce doreste si ceea ce indica sufletul sau. Biblia si celelalte carti sfinte sunt doar imaginea lui Dumnezeu din sufletul unor anumite persoane. Important este sa-L descoperim noi insine pe Dumnezeu si sa creem o legatura proprie si neintermediata cu El. Prin aceste cuvinte nu neg invataturile cartilor sfinte si nici nu acuz in nici un fel pe cei care cred in ele ci consider ca orice om Il poate gasi pe Dumnezeu indiferent daca el crede sau nu invataturile acestor carti. Cei ce cred in aceste invataturi inseamna ca asa l-au descoperit pe Dumnezeu insa cei ce nu cred nu inseamna ca neaga credinta in Dumnezeu ci inseamna ca asa L-au descoperit in sufletul lor.
De obicei alaturi de conceptual de Dumnezeu intalnim asociat conceptul de destin. Destinul nu este o forta ce ne dirijeaza intrega existenta insa nu putem nici afirma ca ne facem propriul destin deoarece acesta nu exista. Existenta noastra nu se incadreaza in sabloane pe care fie credem ca o forta superioara ni le deseneaza, fie credem ca noi insine ni le desenam. In realitate orice actiune pe care omul o face in timpul vietii nu trebuie sa aiba o alta finalitate decat moartea. Da, singura finalitate a actiunilor noastre trebuie sa fie in mod absolut necesar moartea, in caz diferit acea actiune isi va pierde intrega valoare.
Dumnezeu este in sufletul fiecaruia si tine de fiecare sa reusim sa Il gasim.

IUBIREA

In legatura cu acest subiect imi vin in minte numai trei intrebari: de ce iubim, de ce iubim persoanele care nu ne iubesc si de ce iubim persoanele care nu exista? Raspunsul la prima intrebare este foarte greu de gasit. Pai de ce sa iubim, sau de ce sa ne dorim sa iubim cat mai mult o persoana deoarece suntem constienti ca mai devreme sau mai tarziu vom pierde persoana iubita fie pe calea despartirii fie pe calea mortii. Atunci de ce mai iubim, ca sa suferim? Nu! iubim ca sa fim iubiti. Iubirea este cel mai ciudat sentiment generat de sufletul omului, el nerespectand nici una din regulile existentei. Iubirea este sentimentul generator de trairi puternice, de fericiri imense dar si de suferinte teribile. Este singura forta cu putere de razbunare, inselarea sau tratarea ei cu indiferenta sau cel mai grav negarea ei putand avea conseciinte grave pentru sufletul celui care se comporta astfel in raport cu ea. Dragostea este cel mai de presus lucru pe care il putem oferi si prin urmare trebuie sa o oferim acelei persoane care consideram noi ca ne merita.
De ce sa iubim persoane care nu ne iubesc? Poate ca multi ar tinde sa spuna ca de fapt nu iubim ci doar ni se pare. Nu este adevarat, putem iubi si fara sa primim iubire in cazul in care acea persoana careia ii oferim cea mai de pret posesie a sufletului nostru este singura persoana care noi consideram ca merita acest dar, indiferent daca acea persoana ne raspunde cu aceeasi moneda sau nu. Dar parca mai sus scrie ca iubim ca sa fim iubiti? Nu cumva creez un paradox sau dau dovada de o incoerenta in idei? Unii ar tinde sa creada asa ceva insa trebuie sa intelegem ca anumiti oameni pun dorinta de a oferi in fata dorintei de a primi si pentru ei dragostea lor e alocata unei singure persoane si nu doresc sa faca compromisuri.
Dar cum putem iubi persoane care nu exista? Primul impediment este acela ca nu ai cum sa sti daca acea persoana te iubeste si ea sau nu. Insa, la fel ca si credinta in Dumnezeu, nici iubirea nu are neaparat nevoie de dovezi ci doar de credinta. Prin urmare ne putem asculta sufletul si putem crede ca si persoana care nu are o existenta fizica, palpabila are aceleasi sentimente ca si noi si astfel putem iubi o persoana care nu exista atat timp cat sufletul ne indica sa credem ca si acea persoana ne iubeste. Acest tip de iubire nu se incadreaza in cazul de mai sus (adica sa iubim fara sa fim iubiti) deoarece si in acest caz primim in schimbul iubirii noastre tot iubire insa prin credinta si nu prin existenta palpabila. Acest tip de iubire exista numai in cazul persoanelor care au parasit aceasta lume, in cazul existentei palpabile a persoanei iubite dragostea pe care aceasta ne-o ofera in schimbul iubirii noastre trebuie sa aiba o existenta reala si trebuie dovedita clar. Spun acest lucru deoarece doresc sa diferentiez clar dragostea bazata pe credinta fata de persoanele aflate in nefiinta si noul trend de iubire, cea virtuala. Despre iubirea realizata prin S.M.S., internet sau orice altceva am o singura opinie si anume ca nu exista si nu are rost sa discut despre un lucru inexistent.Iubirea este o virtute, un ideal iar cei care o trateaza cu disrespect nu vor avea niciodata parte de iubire adevarata si chiar daca va exista vreodata cineva care sa le ofere iubirea adevarata ei nu vor fi capabili sa o inteleaga si prin urmare o vor respinge si nega cu desavarsire.

CONCLUZII

Aceasta lucrare isi propune sa deschida ochii cititorilor si sa ii faca sa mediteze asupra anumitor aspecte ale vietii. Lucrarea nu-si propune sa creeze un model de gandire ci doar sa descrie premisele de la care trebuie sa plecam pentru a ne forma un sistem de gandire sanatos.
Ea se doreste sa fie un deschizator de drumuri, un punct de plecare pentru toti ce inca nu si-au gasit desavarsirea sufleteasca. Parerile personale nu au valoare de adevar si prin urmare nici a mea nu are. Este numai o proiectie a gandirii mele, o imagine a ceea ce eu simt. Am dorit in aceasta lucrare sa abordez subiectele esentiale ale existentei umane si am incercat sa prezint opinia mea despre fiecare. Gandirea si parerile personale nu primesc atribute, asocierea lor cu orice caracteristica sau inscrierea intr-o oricare scara de masura avand doar rolul de a le inscrie in limite. De asemenea nu putem compara doua gandiri deoarece nu avem nici un sistem obiectiv de raportare. Deci nu putem afirma ca avem o gandire precara, matura, buna, interesanta sau orice altceva iar cei ce se blameaza in a-si eticheta propria fiinta nu vor mai reusi sa-si depaseaca niciodata eticheta.
De asemenea este important de stiut ca obiectivitatea se dobandeste numai prin amplasarea punctului de observare deasupra obiectului de studiat in acest fel neobtinandu-se o parere corecta sau demna de luat in seama ci se obtine o parere proprie, nealterata si conforma cu caracterul special al fiintei fiecaruia.
Cel mai important aspect in gandirea unui om este aceea ca el trebuie sa-si propuna sa ajunga la un nivel de desavarsire cat mai mare chiar daca nu va reusi sa ajunga acolo. Nu trebuie sa ne limitam in a ne propune sa ajungem la un nivel al desavarsirii mai scazut in speranta ca pe acela il vom si putea atinge deoarece nu vom reusi sa depasim acel autoimpus prag. De aceea nu trebuie sa facem compromisuri si nu trebuie sa ne multumim niciodata cu putin. A nu obtine mult, insa a-ti dori acest lucru si de asemenea a trudi pentru a incerca obtinerea lui, este mult mai presus decat a obtine putin.
Traim pentru a oferi, traim pentru a iubi, traim pentru dezamgire si nu in ultimul rand traim pentru a muri.