Fiecare epocă își are eroii săi , personalitățile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori datorită meritelor , capacităților și calităților de excepție cu care-au intrat în istorie . De obicei , acești oameni au un profil asemănător : modești , curajoși , plini de entuziasm și tenacitate , altruiști , cu gîndul mai mult la idealurile și aspirațiile poporului său decît la viața și comfortul personal . Asemenea calificative vin să contureze într-un mod fericit din negura anilor chipul unui OM care exprimă o epocă din istoria și cultura spațiului românesc dintre Nistru și Prut . Vorba e de preotul , cărturarul , poetul și profetul Alexei Mateevici , cel care a luptat cu toată simțirea sa românească întru împlinirea visului suprem –UNIREA , asta în pofida tuturor restricțiilor de partid existente la vremea aceea . Or , nu era atît de simplu să te declari la 1917 sus și tare că ești român și punctum , vorba marelui Eminescu .Mateevici a avut cutezanța să o facă . Astfel , la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia ce s-a desfășurat la Chișinău în perioada 25-28 mai 1917 , el avea să declare în cuvîntarea sa ce-a trezit multă admirație următoarele : ”Trebuie știm că suntem români , strănepoți de-ai romanilor , și frați cu italienii , francezii , spaniolii și portughezii . Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați . Să-i luminăm pe toți cu lumină dreaptă . ” , ca mai apoi să
adauge : “N-avem două limbi și două literaturi , ci numai una , aceeași cu cea de peste Prut“. Aceste mărturisiri de o ținută patriotică remarcabilă denotă sincera și neprefăcută dorință a lui Mateevici de a-și lumina și îndrepta poporul spre calea cea dreaptă , adică spre originile milenare , spre adevărata noastră identitate , spre limba , tezaurul , istoria , credința și , în genere , spre toată ființa noastră românească .
Descendend dintr-o familie de intelectuali cu tradiții vechi patriarhale stabilite în tîrgușorul Căușeni , a știut să venereze frumusețile și splendorile meleagurilor locale , imortalizîndu-le în nemuritoarele sale versuri . Faptul ca a văzut lumina zilei la Căinari , iar mai apoi copilărind la Zaim , aflîndu-se de mic copil printre țărani , printre veșnicile lor chinuri și necazuri și-a lăsat o amprentă viabilă în întrega sa activitate literară . Poeziile sale sunt pătrunse de un profund spirit revoluționar , manifestîndu-și astfel nemulțumirea și îngrijorarea pentru “acei ce-n jug și chin / Pe-a lor spinare țara țin , /Cari în robie și necaz / Voinici , puternici au rămas .“ Aflat mereu printre ghimpii străiniei , departe de adevărata sa dimensiunea spirituală , a purtat corespondențe permanente cu cei de acasă , dar și cu distinse personalități din Basarabia și România , precum ar fi Pan Halippa , Simion Murafa , Ioan Bianu , Nicolae Iorga , Nichifor Crainic etc Aceste contacte l-au determinat să reziste vitregiilor timpului în care se afla , deschizîndu-i totodată noi perspective pentru desfășurarea firească a activității sale literare , publicîndu-și versurile în mai multe reviste de la Chișinău , cît și din Iași .
Astfel se stabilise o legătură organică între Poet și Popor . Într-o poezie de-a Sa cu titlul “Basarabenilor“ el avea să se adreseze neamului său : “Să știți de nu veți ridica / Din sînul vostru un proroc , / În voi viața va seca ,/ Zadarnic soarta veți ruga “. Iar dorința sa se realizase , căci chiar el urma să devină prorocul de care amintise .
Am parcurs imaginar biografia acestui scriitor nu pentru a aminti de vredniciile Sale , ci pentru a înțelege o dată și pentru totdeauna ce-a însemnat ș ce mai înseamnă făptura acestui OM pentru împlinirea noastră spirituală ca neam . Pe lîngă faptul că este autorul “Limbii noastre “, imnul de stat a R.Moldova , Mateevici rămîne în sufletul și conștiința noastră drept cel mai de seamă patriot , iubitor de tot ce este legat în mod esențial de acest popor . Anume pentru aceste calități Mateevici este iubit (și va fi iubit întotdeauna) , astăzi existînd zeci de instituții de învățămînt și străzi ce-I poartă numele , mai multe busturi cu chipul poetului , fiind înființată Casa-muzeu “Alexei Mateevici “ la Căinari și Zaim . E unicul mod de a-I cinsti și păstra vie memoria .Căci , precum spunea și Eugeniu Lovinescu “Pe morți nu trebuie să-i cinstim numai comemorîndu-i la aniversări și ocazii solemne , ci să-i aducem printre noi , oricînd e nevoie de exemple și de îndreptare ; ei sunt și degete de lumină ce ne arată drumurile și catapulte ce le curăță ...“