CU RÃDÃCINI ȘI CU LUMINÃ


De Paște sărbătorim viața, care a învins moartea prin iubire și credință. Pentru aceasta ne pregătim prin zilele în care ne purificăm sufletul și trupul. Acum 60 de ani, în 4 aprilie 1944, țara s-a zguduit sub cumplitul bombardament declanșat de aviația anglo-americană asupra Gării de Nord și a Bucureștiului. Forțele războiului și-au găsit victime nevinovate. A fost un adevărat genocid. Mii de oameni, copii și femei, mulți refugiați, au fost omorâți cu o lașitate care va fi depășită doar la Hiroshima și Nagasaki. Peste 300 de clădiri, multe dintre ele folosite ca spitale, având semnul crucii roșii pe ele, au fost distruse. Atunci, ca și în ultimii ani în Iugoslavia, Afganistan sau Irak, mai ales aviatorii și-au făcut obiceiul de a distruge uneori mai mult civili decât soldați adverși. Dacă eroii neamului erau conștienți că pot pieri în luptă, acești oameni fie erau în tranzit, fie încercau să-și găsească un cămin nou, ca refugiați. Printre ei a fost și tatăl meu care plecase de la Liceul Militar Mănăstirea Dealu, în vacanță. A scăpat de bombardament, fiind în trenul ce a plecat spre Craiova. Avioanele au survolat trenul, dar nu l-au bombardat. Destinul lui a fost să trăiască pentru a-și dărui viața pământului țării ca agronom-cercetător și pentru a deveni tată. În acele momente „viața lui a renăscut”, devenind a doua aniversare pentru el, iar mai târziu și pentru mine. Numerologic, pentru cei care cred în numerologie, totul a fost fără noroc (ziua de marți, de patru ori patru și suma datei, opt). Totuși atunci și în 1977 pe 4 martie, pentru tatăl meu trenul cu care pleca din București a fost salvator. Altfel ar fi fost în Hotelul Victoria care s-a prăbușit la cutremur. Uneori ne vine greu să înțelegem că există un destin hotărât dinaintea nașterii, dar el este precizat în Psalmul 139. 16: „în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înaite de a fi fost vreuna din ele”. Înțelegerea lui ne poate ajuta să privim cu seminătate, chiar dacă ni se prelinge o lacrimă. Azi, gândindu-ne la cei care au pierit, poate le alinăm suferința de a fi murit într-un mod atât de violent. Prin nemulțumirea noastră față de acel bombardament, prin conștientizarea efectelor negative ale unor acte reprobabile care încalcă legile umane, poate ceva în lume se schimbă. Astfel lumina care va izvorî de Paște va spăla rănile celor jertfiți atunci și va alimenta sperațele de pace ale oamenilor.
Suntem datori să sperăm într-o lume mai bună, în care pacea și armonia să fie izvorul care să potolească orice pornire negativă. De fiecare dată când iau condeiul în mână sper ca lumina să-mi umple sufletul, iar gândurile să aducă acea schimbare în care armonia să dăruiască oamenilor acea dorință de iubire față de strămoși și de patria străbună. Eu sunt ca o plantă; n-aș putea trăi fără rădăcini și fără lumină...