nero a dat foc romei punct.
această acuzație am auzit-o atât de des, încât nimeni, dar absolut nimeni, nu mai crede altceva, nimeni nu mai pune la îndoială faptele lui nero.

ca și în cazul incendierii reichstag-ului există un șablon din care nu se iese – naziști au pus foc din motive bine cunoscute și asta e domnilor / în cazul nero versus roma, precis nebunul ăla a incendiat și a pustiit cetatea eternă ca să se distreze.
punct.
eu nu zic ca nero nu are o reputație proastă; de-a lungul mileniilor a fost descris în fel și chip – nu am auzit pe cineva care să nu aibă o părere mai mult decât urată mizerabilă și așa mai departe.
dar de la niște păreri proaste până la un adevăr istoric este totuși cale lungă.

foarte greu, acum după atâta timp, să refacem cu exactitate tabloul celor petrecute atunci, mai ales că suntem influențați de mass media de filmele care s-au făcut pe aceasta temă; de unde obiectivitate când de mic înveți la școală ca nero a fost așa și pe dincolo și a dat foc orașului ca să se uite la spectacol și așa mai departe

cum a fost de fapt?

în luna iulie 64, în oraș era caniculă mare.
nero se afla la vila sa din antium pe coasta marii, la aproximativ 45 de kilometri de oraÈ™.
focul a pornit de la niște mici magazii de lângă marele circ și alimentat de un vânt foarte puternic, a aprins clădirea circului și s-a întins pe înălțimile învecinate, mai ales pe colina palatinului.
un mesager s-a repezit spre reședința lui nero și l-a sculat din somn; imediat împaratul a pornit spre roma unde a ajuns după patru ore.
era deja dimineață și dezastrul total.

tacit ne-a lăsat relatări despre scenele îngrozitoare care se petreceau în oraș.
lumea urla fugind care încotro încercând să își care bolnavii.
dar incendiul avea asemenea proporții încât oamenii erau înconjurați de foc din toate părțile.
vâlvătaia a fost stinsă după o săptămână de luptă cu focul ucigaș.
pagubele au fost imense – cinci din cele șapte coline au fost distruse, iar din cele paisprezece cartiere ale orașului etern, trei au fost distruse în întregime și șapte parțial.
palatinul, quirinalul, esquilinul, au fost, practic, în întregime arse.
din locuințele imperiale de pe colina palatin nu mai rămăsese decât o uriașă grămadă de cenusa.
palatul lui nero a ars.

ce a făcut nero în timpul catastrofei?

el a încercat, mai întâi, să salveze obiectele de artă care se găseau în palatul său. știm că era amator de artă și de literatură și că îi susținea pe artiști și pe scriitori. georges-roux scrie, referitor la aceasta că – era pasionat după lucrările de artă, îi susținea pe sculptori, își transformase locuința într-un adevărat muzeu.
apollo din belvedere și faimosul grup laocoon provin din colecțiile lui.
și să fi fost el cel care a dat foc, nu mahalalelor sărăcăcioase, ci templelor antice, bijuterii ale tezaurului national?
este greu de conceput… - și aceasta deoarece – toți istoricii sunt de acord – împăratul a fost primul sinistrat.

nero a încercat să coordoneze acțiunea de dominare a calamității.
a fost văzut pe străzi, noaptea, fără escortă.
dușmanii săi s-au gândit să îl omoare, dar au renunțat.
n-ar fi fost prea elegant să ucizi un împarat atunci când își face datoria.
totuși cine a fost vinovatul?

opinia publică i-a acuzat întâi pe evrei.
romanii toleranți cu străinii și cu religiile lor, îi primiseră bine la început.
apoi, se produseseră unele incidente care au provocat apariția unui anti-semitism violent. astfel că poporul din roma i-a acuzat imediat pe evrei că au dat foc orașului. simțind pericolul, evreii au căutat să îndrepte bănuielile spre creștini.

de altfel, pentru mulți romani nu era mare deosebire între evrei și creștini.

important este faptul că romanii au început să îi considere pe creștini ca țapi ispășitori și să îi ucidă.
după tacit, creștinii au fost aruncați în gropile cu animale sălbatice sau au fost crucificați înainte de a fi arși de vii; au fost transformați în torțe care luminau într-un mod înfiorator gradinile lui nero.
în numeroase tablouri au fost reprezentate aceste scene.
nimic nu dovedește că incendiatorii au fost creștinii.
tacit sugerează vinovăția lor, dar suetonius nu face nicio aluzie, de altfel la fel ca pliniu cel bătrân.
pliniu cel bătrân spune – incendiile prințului nero fără altă precizare.
suetonius spune – nero a incendiat roma.
tacit și suetonius erau înalți funcționari flavieni, adică din altă dinastie decat nero și aveau toate motivele să îl acuze.

plutarh, flavius josef, martial, nu fac nicio aluzie la eventuala sa vinovăție.
când conjurații complotului condus de pison, în anul care a urmat incendiului, l-au acuzat pe nero, ei nu au făcut nicio aluzie că el ar fi fost autorul dezastrului.
la fel, când galba va provoca o revoltă contra lui nero, el îi va aduce acestuia multe acuzații, dar nu va face nicio referire la incendiu.

atunci dacă nero nu este vinovat, dacă nici creștinii, nici evreii nu au provocat incendiul, cine a făcut-o?
istoricul georges roux rămâne la părerea că incendiul din roma nu a fost provocat, ci s-a produs din întâmplare.
în niciun caz nu putem să îl vedem pe nero cântând din liră în fața flăcărilor, așa cum ne-a fost prezentat de atâtea ori.
iată ce scrie istoricul în finalul cercetarilor sale – istoria, se spune, este o doamnă în vârstă căreia nu îi place să fie tulburată.
trebuie, totuși, uneori, să fie zguduită pentru a se face loc adevărului.


***