Rătăcim prin spațiile labirintice ale vieții, pătrundem în silabele nerostite ale suferinței aparente și inexplicabile ce formează cuvântul “iubire”, cu câinii geloziei ce urlă în sângele intoxicat de furii neputincioase și ilogice, și ne întoarcem din noi la realitate secătuiți și fără vlagă.
Suferința în iubire cutremură sângele în convulsiile decepțiilor și gripează dragostea cu frământări ce sfâșie carnea sufletului.
Cel care iese înfrânt din lupta cu îndoielile și angoasele sale este aruncat într-o lume nebună , virtuală, formată din avortoni și zombi în care se deghizează moartea dorinței de-a mai fi .O moarte a voinței de a transfigura putințele care are toleranța 0, căci viața nu tolerează greșelile, toleranța ei tinde spre infinit.
Suntem ca niște electroni smulși din atomii neființei, care se rotesc haotic în jurul nucleului numit ființare și uneori se ciocnesc , când destinele se încrucișează și se leagă unele de altele.Mișcarea haotică a gândirii creează umbrele delirului psihic, ce deschide poarta anormalității, delir întins ca o plagă peste substanța rațiunii.
Omul care și-a atins extremele suportabile ale trăirii, depășind intervalul zbuciumului lăuntric, își rupe liniștea într-un țipăt agonic al disperării, iar supraviețuirea sa depinde de rezistența în fața haosului dezlănțuit de dezechilibre și dezarmonii.Între omul sfâșiat de dezechilibre și echilibrul lumii crește un hiatus în centrul căruia se află eul bolnav.Pentru el, viața decade într-un exil din paradisul viselor albe în purgatoriul anormalității, iar realitatea se poate fărâmița în corpusculii întunericului.
Schizofrenia apare în acest caz din înfrângerea sistemului de iluzii în care era înfășurată percepția pozitivă asupra existenței, iar învinsul devine un biet autist, adâncit în furtuna minții și rătăcit prin labirintul cu umbre al stărilor interioare.
Entitatea imaterială a psihicului morbid călătorește de la un gând șubred la altul, de la o idee falsă la alta, de la un concept deformat la altul, până ce aerul minții capătă inconsistența vidului.
Vorbirea unui ipohondru este alterată de sursa gândirii bolnave care o generează, cuvintele se înlănțuie incoerente, ca un spasm de sunete moarte.
Timpul unui dezechilibrat mintal nu mai curge liniștit spre viitor, trece pe contrasens și este zdrobit de antitimp, cu secundele devenite entități temporale abstracte înlăuntrul cărora urlă spaimele și ipohondriile.
În antiteză cu lumea halucinantă prin care se mișcă un schizofrenic, lumea unui om rațional este creată de spirit și populată cu principii ale adevărului, cu gnoze personale și logică dialectică.