George Geacãr este autorul volumelor: "întâmplãri cu creierul meu" - 1997, "concert pentru coarde vocale ºi nervi" - 2002, aparute la Cartea Romaneascã, si "eu. zise el" - 2005, publicat la editura Vinea.
Activitatea sa publicisticã a fost distinsã cu premiul de debut al editurii Cartea Romaneascã ºi cu premiul de debut al asociaþiei scriitorilor din 1997.
        Intrucât nu am reuºit sã fac rost de volumul "întâmplãri cu creierul meu", acest articol îºi va îndrepta atenþia asupra ultimelor douã volume ale sale."
        S-ar spune cã George Geacãr este un optzecist veritabil, dar ºi un post-optzecist, aºa cum susþin Bogdan Alexandru-Stãnescu în Luceafãrul nr. 29/2003 ºi Geo Vasile în Contemporanul, nr. 1/2004.
Realitatea însã este cu mult mai simplã.
        Acum un an, dupã ce am citit doar câteva texte pe clubliterar, i-am trimis un e-mail în legãturã cu achiziþia ultimelor douã volume ale sale, întrebându-l, de asemenea, dacã nu cumva este frate cu Diana Geacãr. Reply-ul a fost unul pe mãsurã, George îmi cerea adresa pentru trimiterea volumelor incluzând însã ºi un P.S.: "sunt tatãl, nu fratele. eºti sigur cã mai vrei volumele ?"
        In momentul ãla am ºtiut cât de tare ma poate deruta scrisul sãu ºi cam cât de mult o sã-mi placã ce voi primi.
        Aºa cã George Geacãr oscileazã mai degrabã între optzecism, post-optzecism ºi douãmiism, fãrã a se incarda în ceva concret.
Volumele sale sunt ca douã zile din viaþa cuiva, însoþite de un amalgam de stãri diferite. Pentru cã numai ce ai impresia cã autorul mizeazã pe minimalism, ºi, hop, schimbã puþin registrul, ca o privire care, in funcþie de siluetele feminine care-i trec pe dinainte, se însenineazã, se încrunta, devine mai serioasã, mai melancolicã sau mai fericitã.
        Un exemplu de poem de idee, lejer, aerisit ºi puternic este "3" din volumul "eu.zise el":

"un lucru atât de puþin durabil
clãtinarea apei în pahar.
imaginea ei
joc de lumini ºi umbre proiectat pe perete
nãscut din nimic
se va întoarce în nimic de îndatã ce degetul tãu
se va opri. el apare
de câte ori loveºti paharul cu unghia. tu

de câte ori lovesc eu
lumea cu unghia"

        Textul nu este greoi, nu suferã de stãnescianism ºi nici de vreun aer sorescian, aºa cum ar putea crede unii care, spre diferenþã de mine, ar ºti din start cã George este tatãl Dianei ºi nu fratele.
Se foloseºte o comparaþie de efect, destul de profundã ºi dinamicã.
        E imposibil sã nu-þi imaginezi acest scurt metraj în timp ce citeºti; pentru cã autorul mizeazã foarte mult pe aceste scene scurte în volumele sale, secvenþe cotidiene rapid derulate.
        Nu este timp de aproape nimic - e principiul pe care ni se întâmplã tot, atunci când ne grãbim sã ajungem la muncã, când lovim, în fugã, pe cineva care scapã o sacoºã, suntem martorii primei ninsori sau silueta noastrã face alþi oameni sã întoarcã pur ºi simplu capul dupã noi, din diverse motive.
        Aºadar secvenþele par a fi redate cu aceeaºi vitezã ºi putere cu care se întâmplã în realitate, la fel de concis,
fãrã exagerãri, neînfoiate, precum pãunii, de metafore ºi epitete inutile.
In poemul "omul e ceva trecãtor", din volumul "concert pentru coarde vocale ºi nervi" ( ed. Cartea Romaneascã 2002 ), George Geacãr dã ºi o lecþie tare de minimalism:

"un cerºetor oprind lângã blocul nostru
se piºã. blocul
nu va creºte mai mare
nici nu se va usca"

        Douã lucruri cotidiene puse parcã-n antitezã.
Apropiate, acestea dau o senzaþie de dinamicã, de lume în formare ºi într-o continuã schimbare, ca ºi-n poemul anterior, un peisaj de cauzã-efect.
Citindu-l, e imposbil sã nu-mi amintesc de "Când îþi sug sfârcurile/sunt un personaj/din benzi desenate -/din gura mea/ies/bule/în care nu/scrie/nimic" a lui Dan Sociu.
        Câteva alte pasaje care scot în evidenþã dinamismul realitatii poetice ar mai fi:

"alãturi de blocul nostru/e-un alt bloc/aºa cum un castel englezesc se vede în apã" ( "în oglindã. cu muzicã de fond" ), "blocurile din micro doiºpe/au sãrit azi-noapte ºanþul cetãþii/au pãtruns în oraº. blocuri fãrã gaze fãrã cãldurã/la primãrie! sã ia puterea! blocuri jupuite dar încã vii/ blocuri de pe vremea lui ceauºescu" ( "popor de blocuri" ), "vrãbiile de la fereastrã/ciugulesc repede/monolitul de spaimã/ºi trag linii apoi spre tufiºuri/fiecare din praºtia ei" ( "vertij" ), "ceasornicul sunã dimineaþa la orele cinci/membrele bâjbâie pe lângã corp consolându-l" ( "imersiunea" ), chiar întreg poemul "limitã de rupere.sunet":

"conecteazã-ne la fiinþa ta ascunsã
umblã la grifful
nervilor tãi. scoate sunetul ãla
de care tot spui cã-l auzi. lasã
monotonia ºi nebunia ta
sã lupte pe bune

e clar ca e toamnã.
e clar. fâl-fâl pleacã iar în þãrile calde
romania nu e o þarã caldã
romania este o þarã destul de rece.
hai sã plecãm în tãrile calde
în toamna asta.
n-ai o þara caldã
o þariºoara în sângele tãu
ca sã plecam acolo ?
n-ai sânge cald ?

gata. acum obiectiveazã-te
priveºte c-un unghi exterior
ºi ascultã. sunetul
va umple un gol
care nu existã"

        Esenþial, deschiderea optzecistã a lui George Geacãr devine o rãdãcinã cu terminaþii multiple. Cheia textelor sale este diferitã la tot pasul, texte care adesea conþin adevarate revelaþii cotidiene cum ar fi "pãstorul întristat": "în hala de lactate la unu mai/un pãstor tânãr frumos la faþã/contemplã lumea curgând pe plai/fãrã lumini în ochi fãrã viaþã/de ce pãstorule ?".
În ansamblu textele, cu cât sunt mai scurte, cu atât devin mai puternice. Cele lungi nu fac excepþie, însã scurt metrajele par a fi specialitatea lui George Geacãr.
        Intertextul sau descriptivitatea exagerata nu pare a se regãsi pe nicãeri.
Autorul surprinde, în acelaºi timp, prin multe texte în care îmbina minimalismul cu suprarealismul.
        Deseori, pentru a putea întelege spiritul de frondã sau deschiderea modernã spre lucrurile care ne înconjoarã aievea, la nivel fizic ºi existenþial, ºi nu ca spirit contemplativ ºi abstract, unii din noi ar avea nevoie sã repete 2 ani de lecturã, rãsfoind însã literatura americanã, ori sã fumeze mãcar o datã o þigarã de marijuana pentru a putea întelege ideea de TRIP. Poezia modernã ºi în general poezia care îndrãzneºte sã-ºi asume ºi altceva în afarã de flori ºi ceruri înstelate e ca un TRIP.
        La George Geacãr stilul frust, concis, fãrã o apartenenþã prea clarã la un curent exclusivist, e principalul lucru de admirat. Faptul cã reuºeºte sã realizeze cu uºurinþã aceste TRIP-uri.
De la un text profund, în genul "pãstorul întristat" sau "3", sare cu uºurinþã la un poem minimalist precum "fãrã milã. reportaj":

"în gara târgoviºte sud e un câine
nu un câine de pluº
cu limba roºie atârnând
ci un câine adevãrat
fãrã mandibulã.

cum îl vezi îi arunci
un sfert de covrig
iar el ºterge cu limba
un metru pãtrat de pavaj
pânã-înghite cumva.

pânã vin trenurile
mulþi aruncã bucãþele de pâine
ca sã vadã chestia asta. aºa
timpul trece mai repede."


        De asemenea, existã în "eu. zise el" ºi un ciclu, numit "imersiunea", foarte bine închegat, care dã un fel de voce interioarã prelungitã asupra tuturor poemelor, un backgrround peste care actualul se petrece.
Sunt douã volume care demonstreazã polivalenþa ca stil a autorului ºi, nu în ultimul rând, scot în evidenþã un absurd cotidian sensibil, rebel, fragilitatea clipelor, a momentelor esenþiale care stau la baza oricãrei zile.
        Autorul pare un adolescent rebel adesea, folosindu-se de realitate pentru a ajunge la ficþiune.

Alte 2 texte din biblioteca virtualã de George Geacãr:

eu.zise el
despre un fel de singurãtate