Unele opere sunt ficționale, altele nu. Mai mult decât atât, autorul spune că există genuri ale literaturii care sunt considerate drept ficționale și altele care sunt non-ficționale. Cred că aici literatura este luată într-un sens mai general, referindu-se mai curând la modul efectiv de scriere. În cazul unui discurs ficțional sunt alterate inclusiv regulile semantice, lucru care se întâmplă și în cazul unui registru figurat, însă într-un alt mod. Există din acest punct de vedere un fel de neseriozitate a cadrului ficțional care nu conduce către anumite afirmații ce trebuie înregistrate în maniera efectivă în care sunt expuse. Dacă aș spune: „ Voi scrie un articol despre conceptul de ficțiune”, aceasta ar presupune că am spus ceva și serios și literar. Dacă aș menționa că : „Hegel este o mână moartă pentru filosofia actuală” (Hegel is a dead horse on the philosophical market....în versiunea originală) voi spune că această remarcă este una serioasă dar nonliterară. Dacă aș începe o povestire în genul: „Într-un castel din îndepărtatul Regat trăia...”, aș face o remarcă literară, dar nu și serioasă. Aici se încearcă distincția dintre figurat și ficțional, deoarece aceste două sensuri de multe ori sunt acceptate ca și parțial sinonime. Cum am precizat și în capitolul precedent, Searle asociază genului ficțional un anume registru de acte ilocuționare (a scrie povestiri, nuvele, jocuri, etc.) care este diferit de cel asociat unui alt gen de scriere. Ulterior, după tratarea cadrului menționat și specific al ficționalui, Searle trece la o scurtă incursiune în problematica metaforei, ca și modalitate de exprimare a unui mesaj printr-un text aparținând genului literaturii (acest aspect nu mă interesează aici deoarece ar trebui să aloc un spațiu destul de extins deschiderii unui altfel de registru de discrurs).
Pentru a realiza opere sau lucrări de ficțiune nu există în mod necesar o metodă anume, însă trebuie afirmat că există mai multe genuri care s-au dezvoltat prin abordarea unei direcții anume. Acest aspect a dat ceea ce s-ar putea intitula drept stilul scrierii ca atare.
Filosoful Hans Vaihinger a dezvoltat în „Filosofia lui ca și cum” o teorie conform căreia toate cunoștințele, inclusiv cele șiințifice, sunt ficțiuni. Din acest punct de vedere nu se cunosc decât fenomenele neputând să se ajungă la esențele lucrurilor. Personal, cred că această teorie a fost adoptată parțial și de către alte teorii filosofice, iar altele i se opun categoric (cum ar fi, de exemplu, fenomenologia). Desigur, cum am văzut mai sus, un anumit tip de scriere poate să constituie un adevărat gen sau stil care să devină caracteristic acelei modalități. Trebuie să menționez faptul că inclusiv în modul efectiv de a scrie o lucrare ficțională se manifestă diferențe care conduc la constituirea unui stil sau subgen anume. Astfel este cazul conceptului science-fiction (SF). Acest stil ar putea fi caracterizat drept un gen al ficțiunii speculativ-imaginative din cadrul căreia mai fac parte și fantasy (gen în care realitatea diferă de modul de operare a magicului și supranaturalului), dark fantasy (horror-ul supranatural) și spy-fi (gen care include acțiunea, misterul sau thriler-ul combinat cu elemente de supranatural- seria James Bond). Definirea fiecărui element se face în funcție de genul căruia aparține și de spațiul pe care îl ocupă în cadrul mai larg al ficțiunii. Desigur, se poate observa că am intrat deja pe tărâmul science-fiction-ului care presupune o terminologie aparte. După ce am văzut în prima parte a lucrării că ficțiunea este prezentă în filosofie și după ce am surprins modul în care ea funcționează în acest registru, în această ultimă parte a lucrării voi avea în vedere incursiunea și intervenția ei în cadrul science-fiction-ului. De ce acest element și nu altul? Voi motiva această opțiune prin: statutul bine considerat al ficțiunii în operele acestui gen, extinderea posibilităților imaginației este unul dintre obiectivele de referință, aportul science-fiction-ului în eviluția tehnologică și științifică ce a urmat perioadei de marcă din istoria sa - Golden Age, în anii 1950-1960. Ce este mai exact science-fiction-ul? Există multe definiții ale acestui termen, precum există foarte mulți autori care au scris în cadrele specifice acestui gen. În general, science-fiction-ul explorează impactul tehnologiei asupra societății, lucru realizat prin extrapolarea cunoștințelor din domeniul științific și tehnic. De asemenea, un element pe care autorii îl utilizează din punctul de vedere al expresiei este redat de abilitatea acestora de a introduce aspecte care transcend și extind scrierile convenționale. Comparativ cu literatura fără cuvinte („Here, then is the beginning of silence, a literature without words”), aici aș putea spune că există o literatură a imagisticii, dovadă stând și numeroasele ecranizări de care s-a bucurat acest gen. Brian Aldiss definește science-fiction-ul drept cercetarea definiției omului și a statutului său într-un univers care va sta pe bazele avansate, dar confuze, ale cunoștințelor noastre (știința) sau acesta este pur și simplu un gen de proză care tratează o situație care nu se regăsește în lumea noastră, dar ipostaziază inovațiile din știință, tehnologie sau pseudo-tehnologie. După un clasic al genului, Isaac Asimov, science-fiction-ul este unica formă de literatură care consideră în mod consistent natura schimbărilor care ne întâmpină, posibilele consecințe, posibilele soluții. Sigur, din acest punct de vedere aș putea argumenta că acest gen este o subdiviziune a literaturii fantastice care substituie știința sau raționalismul pentru a crea aparența de plauzibilitate. Care este diferența dintre science-fiction și fantasy? Acest lucru este consemnat de către John Campbell Jr.: “The basic nature of fantasy is "The only rule is, make up a new rule any time you need one!" The basic rule of science fiction is "Set up a basic proposition—then develop its consistent, logical consequences” .
Ceea ce cred că trebuie reținut în principiu este impactul pe care îl are acest gen de scriere asupra societății prin influența asupra tehnologiei. După Frank Herbert acesta reprezintă o erezie modernă și o margine decupată a imaginației speculative într-un timp liniar sau non-liniar. Motto-ul acestuia este: “Nothing Secret, Nothing Sacred”.
Desigur, am prezentat câteva opțiuni subiective din punctul de vedere al fluctuațiilor definirii ca atare, însă cred că există un punct comun care a fost suprins deja. Spațiul existent în cadrul acestui gen este extrem de vast, luând în considerare faptul că ficțiunea este punctul de pornire al demersurilor care sunt deja presupuse. Mai mult decât atât, există mișcări ce presupun depășirea ficțiunii, surprinderea într-un sens larg-iluminarea geografiei imaginației. Sarcina acestora este de a explora limitele ideilor, creând povestiri ce împing limitele imaginației (este cazul revistei-grupului Ideomancer, care își propune să treacă limita scrierilor clasice ale genului science-fiction).
Am avansat ideea semnificației science-fiction-ului pentru a scoate și mai bine în evidență importanța unei rediscutări a statutului ficțiunii ca și act productiv. Mai mult decât atât, am avut în vedere posibilitatea analizei a ceea ce ar putea semnifica o eventuală flosofie a ficțiunii.