Despre examene și examinare

De-a lungul timpului s-a încetățenit ideea că pentru a promova un test, un examen, un interviu trebuie să înveți multă carte, să dispui de numeroase cunoștințe. Am observat însă că, uneori, când mă pregăteam foarte bine pentru ascultare, nota nu reflecta nivelul real al cunoștințelor mele. Cel puțin nu reflecta nivelul real pentru care se presupunea că va fi acordată. Dupa cum alteori, fără a depune un efort deosebit, obțineam nota maximă.
Cum întâmplări de genul acesta au fost destul de frecvente, am început să mă întreb ce reflectă de fapt nota, evaluarea.
Am avut curiozitatea să analizez componența astrologică a unor clase cu nivel intelectual sensibil egal dar cu rezultate la învățătură sensibil diferite. Întâmplător sau nu, sunt născută în zodia Berbecului iar clasele mele au avut predominant elevi din semne de foc și de aer și aproape întotdeauna, fie clase de zi fie de seral, au fost cele mai bune din școală. În clase de felul acesta nu puteai citi ziarul, trebuia să-ți faci lecția. Nu întâmplător se crede că felul în care se manifestă o clasa poartă amprenta puternică a dirigintelui ei. La clasele la care diriginții erau nativi din semne de foc sau de aer predominau același tip de elevi iar notele erau mult mai ridicate decât la clasele la care diriginții erau din semne de pământ sau de apă și în care predominau elevii din semne compatibile cu diriginții. Acolo unde nu exista compatibilitate a elevilor cu dirigintele, clasele cu greu puteau fi stăpânite, erau așa numitele “clase problemă”.
Când am dobândit cunoștințe temeinice de astrologie, dacă un elev nu era pregătit, mă uitam la data nașterii: elevii din zodiile de foc sau de aer mai pot veni nepregătiți la școală, mizând pe noroc. Cei din zodii de pământ și de apă nu, pentru că nu au încredere în forțele proprii așa că preferă să se pregătească. Întotdeauna am avut cu aceștia din urmă multă răbdare, pentru că un cuvânt nepotrivit sau nerăbdarea le crea blocaje greu de depășit. Nativii diferitelor zodii diferă între ei nu atât prin înzestrare, cât prin felul în care folosesc ceea ce le-a dat Dumnezeu! Ei se deosebesc de cele mai multe ori doar prin viteza de reacție, care poate fi confundată de cineva fără prea multă înzestrare pentru cunoașterea copiilor cu deșteptăciunea, cu inteligența. Primii se mai pot preface că au înțeles ceva, la ultimii în momentul în care nu înțeleg, “se rupe ața”. Dacă ai răbdare să le explici, pot merge mai departe excelent.
Am ajuns la concluzia că o evaluare nu reflectă nivelul cunoștințelor, ci reflectă capacitatea celui verificat de a convinge că nota sau postul i se cuvine, că e pregătit să facă față cerințelor.
Și pe noi, profesorii, ne evaluează permanent elevii. Profesorii “corigenți” sunt aceia care se plâng mereu de elevi, de părinți, de tot și de toate! Aceia cărora, orice întrebare li se pune, li se pare că ori nu e pusă la momentul potrivit ori e o prostie. Fiecare profesor are elevii pe care îi merită. Pentru că elevii vin la școală tocmai pentru a fi învățați lucruri pe care nu le știu încă, nu doar pentru a fi analizați și judecați că nu știu. Ei vin să învețe, dacă au de la cine. Dacă nu au, dau ei lecții de viață celor ce s-au apucat de un lucru și nu-l fac cum trebuie. Până la urmă lecția tot se ține, doar că se inversează rolurile. Profesoriii care terorizează elevii, sunt aceia cărora le este teama de elevi și, neputând să se impună și să-i țină în frâu prin competență, o fac prin teroare!
Examinările programate anume sunt doar vârful aisbergului, partea care se vede din el. De fapt fiecare clipă de viață este un examen mai ușor sau mai greu, după cât ești de pregătit. În școală se trezește și se cultivă teama elevilor față de note, de examene, de interviuri, de profesori, de examinatori. Această teamă este alimentată permanent prin grija celor ce-i pun pe elevi, pe oameni în general în astfel de situații, pentru a-și crea un ascendent în fața celor examinați, pentru a-și asigura confortul propriu. Pe termen scurt, chiar reușesc ce și-au propus. Dar pe termen lung, toată lumea pierde din astfel de “pregătiri” pentru viață......
Ce nu se spune niciodată nimănui este că un examen nu-ți poate lua nimic din ceea ce deja ai dar, dacă îl abordezi corect, poți face un pas înainte pe drumul vieții. Că la un examen nu te duci să-l dai, te duci să-l iei. Că nu te duci acolo ca să tremuri ca prostul și să te gândești ce va fi dacă nu-l iei, ci te duci să fii atent la ce ți se cere și să te apropii cât mai mult de cerințe pentru a reuși. Pentru a-ți pierde vremea și a-ți consuma energia cu clănțănitul și cu emoțiile nu trebuie neapărat să mergi la examen. Poți s-o faci, mai confortabil și fără cheltuială, acasă!
Elevilor mei le-am dat un minim de informații legate de felul în care trebuie să se poarte la un examen, plecând de la ideea că examenul verifică doar tangențial nivelul lor de pregătire și verifică mai ales capacitatea lor de a se adapta și de a convinge. În primul rând să nu uzeze de copiuțe, pentru că asta scoate din sărite pe aproape oricine. Dacă totuși au nevoie de ceva informații, le pot afla de la vecinul care li se pare mai pregătit. Dacă li se face observație, să-și ceară scuze și să se potolească pe moment. Niciodată însă să nu contrazică supraveghetorii, pentru că atunci ar putea fi eliminați din examen fără drept de apel. La oral întotdeauna se află în sală elevi care au subiecte apropiate de la care pot valorifica idei. La un examen nu se spune niciodată nu știu pentru că se ratează orice șansă. Dacă nu știu nimic din ce e pe bilet, cel mai potrivit e să spună am învățat dar nu-mi aduc aminte . În cazul acesta regulamentul permite de obicei examinarea elevilor și din alte capitole ale materiei. Dacă profesorul nu-i ascultă când răspund sau discută cu altcineva, vor expune subiectul ca și cum ar fi atent, pentru că altfel se simte deranjat și nu prea e de bine. Dacă, după ce au terminat ce au avut de spus, sunt întrebați dacă mai știu și altceva, s-o ia de la capăt pentru că oricum profesorul n-a fost atent la ce i s-a spus.
Adică i-am învățat pe elevi să se adapteze condițiilor și să facă față cerințelor. I-am învățat să țină seama de practica aflată deseori, la noi, în contradicție cu teoria!
Cândva o studentă se plângea că are de învățat cele 16 structuri de aldohexoze și nu poate să le țină minte. I-am spus că nici nu e nevoie, nici profesorul care i le-a cerut nu le știe, pentru că e inutil să înveți așa ceva. Și am sfătuit-o ca, dacă îi cad pe bilet, să scrie 16 structuri cum îi vin în minte, dar să aibă grijă să nu scrie una lângă alta structuri identice. Bineînțeles că i-au căzut la examen și a luat nota 9! S-a închinat și ea de ce i s-a întâmplat! Nu cred că un profesor este mai îndreptățit să trișeze decât un elev! Dacă unii profesori așa cred e regretabil.
Informațiile acestea nu sunt plăcute dar până la urmă tot trebuie să spună cineva lucrurilor pe nume! Profesorii sunt pregătiți astăzi mai rău ca pe vremea lui Gheorghe Lazăr, în timp ce copii sunt din ce în ce mai inteligenți și mai apropiați de informație. O persoană care deține numeroase informații dintr-un domeniu este un specialist! Profesor este doar acela care poate transmite și altora ceea ce știe. În școli sunt foarte mulți specialiști, dar profesori în adevăratul înțeles al cuvântului sunt mult prea puțini! Când vom conștientiza acest adevăr, vom găsi și soluții pentru rezolvarea problemei!
Pentru un om fiecare clipă a vieții este un examen, de aceea trebuie tratat subiectul cu multă responsabilitate nu cu amenințări sau cu indiferență.
Sunt în jurul nostru prea mulți corigenți la viață pentru a lua subiectul în glumă sau pentru a-l ignora!