CE ÎNSEAMNÃ STEAMPUNK

Termenul Steampunk este folosit astăzi pentru a desemna un stil artistic dar și design. Există un număr de artiști care modifică sau creează obiecte pentru a obține o estetică steampunk. Câteva dintre aceste obiecte au un scop practic, în timp ce altele sunt piese de artă sau piese de costum. Designerii îmbină obișnuitul cu exoticul și mulți artiști steampunk au fani entuziasmați care ar plăti sute de dolari pentru creațiile lor. Ce fel de oameni creează obiecte steampunk și ce fel de materiale folosesc? Cum arată un obiect modificat în stil steampunk? Voi prezenta acestea în rândurile ce urmează.
Artistul steampunk este, în parte, inventator, în parte inginer și în parte om de știință. Mulți se descriu pe sine ca inventatori și gânditori. Arta steampunk are o înfățișare foarte industrială. Unii cred că folosirea materialelor precum metalul sau lemnul fac obiectele să pară mai durabile decât cele făcute din plastic sau din alte materiale moderne.
Mulți artiști steampunk sunt autodidacți și lucrează în garaje. Mulți tratează propria artă ca pe un hobby. Timpul și efortul depus investite în crearea unei singure piese de artă steampunk fac greu momentul în care aceasta trebuie vândută pentru a asigura traiul zilnic. Artiștii steampunk folosesc anumite materiale pentru a obține înfățișări antice ale operelor. Cele mai folosite materiale în arta steampunk și în design sunt: metale precum cuprul, oțelul și fierul. Nu există magazine care să vândă materiale pentru artiștii steampunk, așa că aceștia trebuie să își procure singuri materialele. Mulți recurg la Internet, mai ales eBay pentru achiziționarea materialelor. În ceea ce privește uneltele, fiecare artist are preferatele sale. Pentru mulți artiști, cea mai importantă unealtă este o masă de proiectare sau un spațiu similar de design. Chiar și cea mai mică piesă de artă steampunk necesită un proces îndelungat de realizare. Din acest motiv, mulți artiști dețin unelte tradiționale precum compasuri, raportoare, radiere, etc. Prin crearea unor design-uri meticuloase artiștii pot evita anumite probleme când se află în procesul de asamblare. Referitor la acest proces, partea ce mai dificilă e întâlnită în momentul în care obiectul trebuie modificat, fără a fi deteriorat sau imposibil de folosit. E de preferat ca artistul să știe cum funcționează fiecare obiect înainte de a-i aduce modificări. În cazul majorității obiectelor, artistul nu încearcă să schimbe funcția originară a obiectului. Astfel, artistul schimbă aparența obiectului astfel ca acesta din urmă să arate ca o invenție din secolul al 19-lea.

Steampunk nu se rezumă la acele lucruri create manual, dar încorporează și desenele animate. Am făcut o mică cercetare pe Internet și am găsit mai mult despre anime, de exemplu, m-am uitat la multe (o simplă căutare pe Youtube, precum cea pentru Castelul mișcător al lui Howl, Last Exile sau Jasper Morello îți pot oferi o privire asupra genului).
Îmi place să mă uit la Jasper Morello și Elephants Dream, datorită impactului lor asupra imaginației. Lumile arătate de cele două desene animate, cea a lui Jasper Morello și Elaphants Dream, sunt imprevizibile, create în mod original, și pline de imaginație.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Elephants Dream este relația stabilită între ființa umană și mașină. Lumea în care Emo și Proog trăiesc este o lume ficțională, dar faptul că se poate chiar și într-o astfel de lume ca un personaj precum Proog să forțeze pe cineva precum Emo să creadă în idei, forțat, este cât se poate de real.
Celălalt desen animat steampunk la care îmi place foarte mult să mă uit este Misterioasele Explorări Geografice ale lui Jasper Morello [The Mysterious Geographic Explorations of Jasper Morello, î.or, n.t.] .Acesta este mai important, datorită faptului că este extrem de steampunk. Povestea se derulează într-un oraș industrial, condus de dirijabile pe bază de abur, numit Gothia. Voi vorbi despre acesta mai încolo în eseu. Dar ce m-a interesat la acest desen este puterea de sacrificiu întâlnită în adâncul sufletului lui Jasper, felul în care acceptă să-și atașeze acea nesuferită mașină la brațul său pentru a hrăni creatura , știind că aceasta este singura modalitate de a păstra oribila creatură în viață, deoarece era leacul pentru boala soției sale.
Mi-a plăcut atât Elephants Dream, pentru fascinantul scenariu și scene. pentru fascinanta lume și pentru jocul personajelor. Dar și Misterioasele Explorări Geografice ale lui Jasper Morello, pentru mesajul moralizator, acela al sacrificiului și puterea voinței, dar, de asemenea, și pentru scenele steampunk. Ambele desene animate sunt interesante și merită văzute, chiar și pentru că sunt scurte ( 10 minutes Elephants Dream și 30 minute The Mxsterious Geographic Explorations of Jasper Morello). Dar iată mai mult despre ele:



1. Elephants Dream
Elephants Dream este un scurt film produs pe calculator produs aproape în mod complet folosind software-ul gratuit Blender (exceptând studioul cu sunet modular Reaktor și materialul care s-a transmis ca producție finală, care a folosit Mac OS X). A avut premiera pe 24 mai 2006, după aproximativ 8 luni de muncă. Începând în septembrie 2005, s-a dezvoltat sub numele de Orange de către o echipă de șapte artiști și animatori din toată lumea. Mai târziu a fost redenumit Machina (Mașina, n.tr.), și apoi Elephants Dream, după modul în care poveștile nemțești se sfârșesc în mod abrupt.
Intriga și explicații
Filmul a fost făcut mai mult ca un experiment, decât pentru a spune o anumită poveste și, deci, are o puternică atmosferă arbitrară și suprarealistă. Prezintă doi oameni, Proog (cel mai în vârstă și mai experimentat) și Emo (mai tânăr și mai nervos), trăind într-o miraculoasă construcție la care se referă ca și la „Mașina”; Proog încearcă să-i prezinte lui Emo natura acesteia, dar acesta in urmă este refractar și îl contrazice asupra scopului acesteia. Inițial, creatorii au avut intenția ca filmul să arate esența unui computer.
Mesajul final nu este ușor de înțeles datorită naturii abstracte a filmului și, de aceea, câțiva privitori l-au criticat ca neavând vreun scop și că e făcut la întâmplare, și merită atenția doar dacă e văzut ca un demo. Alții au interpretări total diferite ale înțelesului . Acest comentariu îndrăzneț, de exemplu, descrie punctul de vedere conform căruia Proog reprezintă partea logică a creierului, pe când Emo este celaltă jumătate creativă. Proog nu poate integra imaginativul, distracția imprevizibilă în atât de grijuliu creata sa lume logică și izolată, de aceea încarcă să îl domine pe Emo și în cele din urmă îl atacă. Altă teorie este legată de teoria evoluționistă, unde Proog și Mașina reprezintă viața multicelulară și ADN-ul, în timp ce Emo ar fi doar o simplă mitocondrie și nu poate înțelege complexitatea Mașinii.
Bassam Kurdali, Director al Elephants Dream, explică intriga filmului, spunând:
„Poveste este foarte simplă – nu sunt sigur că îi putem spune totuși o poveste completă – este despre cum oamenii pot crea idei/povești/ficțiuni/realități sociale și să le comunice sau impună celorlalți. Astfel își creează Proog, în mintea lui, conceptul unui loc/mașină special(ă), pe care încearcă să i-l „prezinte” lui Emo. Când Emo nu acceptă povestea lui, Proog devine disperat și îl lovește. Este o parabolă, de fapt, despre relațiile umane. Poți substitui multe idei (bani, religie, instituții sociale, proprietăți) în locul mașinii lui Proog – povestea nu spune că ideile creative sunt rele, ci doar arată că este mai bine să împărtășești idei decât să le impui celorlalți. Sunt o mulțime de mici indicii despre acest lucru în film – multe lucruri mărunte au un rost - dar noi nu suntem foarte apropiați de acest lucru, deoarece sperăm că oamenii vor avea propriile lor idei despre poveste, și vor face o nouă versiune asupra filmului. În acest fel (și altele) începem povestea filmului cu ideea unui film deschis”.
Titlul ‘Elephants Dream’ este de asemenea ambiguu. Titlul original trebuia să fie Machina dar s-a renunțat datorită problemelor de pronunție. O motivație pentru titlu privind povestea este conceptul de Elefant în cameră, referindu-se la (negrăitul ) fapt că lumea prețioasă a lui Proog există doar pentru el.
Descrierea poveștii
Filmul începe pe un pod mic între doi pereți apropriați fără sfârșit. Un bătrân , Proog, îl împinge pe mai puțin experimentatul Emo pe pământ pentru a-l salva de la a fi secerat de o mulțime de țevi care se învârt între cei doi masivi pereți în stilul anilor 1930-40. Firele aparțin celor doi, legând la nesfârșit șuvoaie de sunete și realități bizare. După ce-și mișcă amenințătoarele firele, Proog se asigură că Emo este teafăr și îl forțează să meargă pe o cracă de pe un perete – de fire, spunând că „nu este sigur” și că trebuie să plece.
Ei merg de-a lungul unui hol îngust într-o cameră masivă care se transformă în întuneric pe toate părțile. Doar o cale este vizibilă, suspendată în aer care plutește printre mii de cabluri electrice ce se leagănă, pe care stau mulțimi de roboți asemănători păsărilor. În timp ce Proog și Emo întră în cameră, păsările încep să se trezească și să îi observe.
Conștientizând pericolul, Proog îl trage pe Emo de braț, și îi strigă să se grăbească.
Ei fug pe aleile din ce în ce mai ciudate pe măsură ce păsările încep să roiască. Toate sunetele sunt blocate de păsări care fac aceleași zgomote precum firele, țipete gâtuite și fraze obscure. Cărarea duce într-o înfundătură, oprindu-se în mijlocul unui nicăieri deasupra infinitei căzături. Proog se întoarce pe măsură ce păsările ajung la ei și încep să se lanseze precum niște bombe. În ultimul moment, Proog scoate un vechi telefon sub formă de sfeșnic iar păsările nimeresc în speaker. Ecranul se întunecă.
În următoarea scenă, Proog stă la un capăt al camerei, privind suspicios probabil același telefon care sună. Emo îl privește de la celălalt capăt al camerei. Telefonul continuă să sune. După un timp, Emo se apropie să răspundă, dar Proog Proog îl plesnește peste mâini, Emo îl întreabă de ce nu poate răspunde, iar Proog ridică telefonul ușor și scoate piesa – pentru ureche din receptor. Din momentul în care piesa - pentru ureche este activată , speaker-ul se deschide revelând, înăuntrul unor fire ale telefonului, o masă de gheare care strigă și trăncănește obscen cu aceeași voce mecanică, statică, cum vorbește orice în Mașină. Proog îl avertizează pe Emo că ar putea muri dacă nu este atent. Se lasă o tăcere solemnă, apoi Emo râde necrezând. Ecranul devine întunecat.
După o nouă pauză, cei doi intră într-o altă masivă cameră întunecată. Nu mai există nicio cărare, platforma de intrare este singura structură care pare să fie acolo exceptând o altă ieșire, luminată de la distanță de farul aflat de o parte a sa. Proog face un pas înspre vid, iar picioarele sale sunt brusc prinse de uriașe brațe precum mașinile de scris care țâșnesc din întuneric pentru a-i prinde picioarele p măsură ce el dansează în aer. Emo îl urmează pe Proog cu un entuziasm scăzut pe măsură ce bătrânul îi arată drumul și îi spune lui Emo despre pericolele Mașinii, spunând că îi poate strivi. Când Emo încearcă să vorbească despre probabilitatea de a muri, Proog îl întrerupe țipând „pulp!” cu o fervoare crescândă până ce Emo renunță și rămâne tăcut.
Ajung la capătul camerei și intră printr-un hol într-un mic compartiment. Proog apasă un buton iar ușa se închide. Este un lift. Liftul se clatină brusc deoarece este apucat de un gigantic braț mecanic și aruncat în sus, către un tunel ce se deschide în continuu. Când începe să încetinească, un alt braț înșfacă acea capsulă și o aruncă mai departe.
Pe măsură ce se ridică, pereții se desprind, lăsând doar podeaua cu cei doi, ridicându-se din ce în ce mai sus. Proog îi spune lui Emo să-și închidă ochii chiar înainte ca platforma să iasă din tunel și să ajungă în cerul întunecat. Pe măsură ce ajunge la culmea arcului, Proog îl întreabă pe Emo ce vede el, de la stânga la dreapta, iar Emo îi spune că nu vede nimic. Liftul începe să coboare, în final prăbușindu-se pe podeaua unei alte încăperi, potrivindu-se într-o gaură din pământ și aducându-i pe cei doi la sosire. O cameră strălucește.
Se află într-o cameră largă, murdară, umplută cu ciudate dispozitive organice ca niște generatoare, dotate cu proiectoare holografice. Unul dintre ele proiectează pe o porțiune de perete o ușă. Din ușa proiectată se aude încet muzică. Ușa pare destul de inofensivă , dar când Emo întreabă dacă pot merge acolo, Proog spune, încă o dată, că nu este în siguranță. Refuză să mai răspundă la alte întrebări, și astfel apasă un buton din bastonul său, care schimbă holograful pe alt perete.
După o pauză, scenele încep cu Proog terminând cu peretele și trimițându-i în Camera Sigură, înafara ariei de privire a celui de afară. Apoi, se întoarce și se confruntă cu Emo, întrebând de ce acesta din urmă nu poate vedea frumusețea și perfecțiunea Mașinii în locul pericolului. Emo răspunde că se întâmplă astfel deoarece nu se află acolo, și că nu vede nici un ucru din cle prin care au trecut, așa că de ce și-ar încredința viața unui lucru care nu există? Proog începe în frustrare, dar Emo îl întrerupe și ăi cere un răspuns. Proog îl plesnește, încercând să-l aducă în fire, dar Emo îl numește un om bolnav, în timp ce se îndreaptă către un perete pe care, în mod aparent, nu îl vede. Proog preivește cu oroare cum – în loc ca Emo să pășească spre zid – zidul începe să se miște, extinzând lungimea camerei pentru a găzdui credința lui Emo cum că nimic de acolo nu este real. Proog strigă după Emo că este o capcană, iar Emo se întoarce și începe să îl tachineze.
Emo: „E o capcană. [pufnind]. La stânga puteți privi… Grădinile Babylonului! Ce zici asta capcană?”
Pe măsură ce vorbește, pereții încep să se decoloreze și rădăcini mecanice încep să răsară pe perete la stânga sa, mișcându-se spre Proog. În ciuda rugăminților bătrânului de a se opri, Emo continuă:
„Oh, și în partea dreaptă…Păi, ia te uite! Colosul…din Rhodos! [râzând] Colosul din Rhodos! Și e aici pentru tine, Proog! Doar pentru tine!
Restul zidului de siguranță se prăbușește pe măsură ce o pereche de mâini masive țâșnesc din pământ și încep să atace. Proog este aruncat la pământ de undă, în timp ce Emo se întoarce și se depărtează, învârtind degetul la tâmplă, făcând semnul nebuniei, necunoscând ceea ce se întâmplă. Într-un ultim efort, Proog se eliberează de rădăcinile tentaculare și îl lovește pe Emo peste cap cu bastonul său. Pe măsură ce Emo cade, totul se prăbușește, iar Proog și Emo sunt lăsați într-o micuță dâră de lumină în mijlocul întunericului.
Pe măsură ce ecranul se întunecă, Proog șoptește spre figura înclinată a lui Emo că „este acolo”.





2. Misterioasele Explorări Geografice ale lui Jasper Morello
Povestea: Prima călătorie – Jasper Morello și pierduta navă
Filmul începe în orașul Gothia, un oraș industrial plin de fum unde dirijabilele pe bază de abur sunt principala sursă de transport, și unde o teribilă ciumă decimează populația. Personajul principal, navigatorul regal Jasper Morello, este însărcinat de guvern la început să distribuie faruri mobile de-a lungul rutei viitoarei sale expediții. Are dificultăți în concentrarea asupra sarcinii , totuși, și încă este lovit de vina simțită față de moartea recentă a unuia dintre membrii echipajului, cauzată de o eroare a calculelor sale. Situația se complică datorită faptului că liderul celei mai noi expediții ale lui Jasper, căpitanul Griswald, încă îi mai poartă pică lui Jasper pentru eroarea sa, iar relația dintre cei doi este tensionată. Dirijabilul lor, Resolution, este condus de Kemp, un tehnician; Kovacs, un picher; și Emile LeBrun, bucătarul navei. De asemenea, lor li se alătură excentricul Dr. Belgon, un fizician al Academiei Regale, căutând un leac pentru ciumă.
Curând după decolare, Resolution este prinsă într-o furtună și strivită într-o coliziune cu o navă abandonată, Hieronymous. Echipajul își mută imediat echipamentul și se pregătesc să-și continue drumul cu noua navă. Pe măsură ce Jasper pune în funcțiune echipamentul navigațional, află, printr-o transmisie, că soția sa Amelia, pe care a lăsat-o acasă, a contractat boala, și în panică încearcă să întoarcă nava. Ceilalți sunt nevoiți să se lupte cu el, și este sedat de Dr. Belgon.
După ce Jasper se trezește, pășește pe puntea navei, unde îl găsește pe Kovacs și Kemp observând o mare concentrare de raze luminoase, cu mici particule de lumină plutind în aer. Kovacs identifică razele ca fiind borealis, dar Kemp crede că luminile sunt „sufletele morților”. În curând, LeBrun este infectat cu boală. Căpitanul decide să se întoarcă și să se îndrepte spre casă, dar aceștia întâmpină o insulă ce pare pustie. După ce aterizează pe insulă, Jasper este atacat de o creatură uriașă, căreia reușesc să-i vină de hac, spre marea nemulțumire a lui Dr. Belgon, care vroia să păstreze specimenul în original, în ciuda pericolului acesteia. În timp ce mâncau rămășițele monstrului, echipajul observă că sângele fiert al creaturii îl vindecă pe LeBrun. Belgon insistă să aducă niște coconi ai creaturii pe Gothia, pentru a stabili o colonie.
Coconii sunt izolați într-o cameră separată a navei. După ce Jasper descoperă că unul dintre camarazi a fost ciopârțit, Dr. Belgon îi revelă că a descoperit că acea creatură trăiește cu sânge uman, cealaltă creatură neacceptând mâncare, mărturie fiind cadavrele uscate. Belgon explică faptul că a hrănit creatura cu propriul său sânge. Jasper insistă să îi spună căpitanului Griswald, dar Belgon îl convinge că dacă echipajul află, vor ucide creatura, și cu ea, leacul pentru soția sa. În timpul nopții, membrii echipajului se reunesc după ce Kovacs prinde un delicat pește-porc. Jasper observă că Begon se alătură desfrâului, deși nu l-a văzut niciodată bând. Echipajul se trezește, observând lipsa lui Kovacs. Concluzionează că a căzut peste bord, beat, și îl plâng. Dar după ce LeBrun lipsește, Jasper devine suspicios și privește în camera creaturii, unde găsește monstrul devorând bucătarul. Este apoi prins și sedat de Dr. Belgon.
Se trezește în lanțuri. Belgon, obsedat de planul său, ăi spune că a sedat restul echipajului și plănuiește să îi transforme în hrană pentru creatură, deoarece vede în asta singura cale pentru a o păstra. Îl păstrează pe Jasper în viață pentru a duce nava acasă. Jasper, cunoscând faptul că se află în pericol iminent datorită creaturii și nebunului Dr. Belgon, și că soia sa este în pericol, ghidează nava spre casă. Când Belgon sugerează că îl va ucide pe Jasper înainte de a ajunge acasă, acesta din urmă îndreaptă nava spre un aisberg din apropiere. Belgon cade peste bord, dar se prinde de margine, și îl imploră pe Jasper să îl salveze, pentru a-și salva conștiința sa vinovată. Totuși, Jasper este încă înlănțuit de punte și nu poate ajunge la el. Dr. Belgon este strivit când partea navei se lovește de aisberg. Jasper este în măsură de a se elibera, folosind cheile lui Belgon. Filmul se sfârșește cu Jasper, singur, atașat la o mașină sugătoare de sânge prinsă de brațul său pentru a hrăni creatura. Știind că e posibil să nu supraviețuiască, iar prioritară este ajungerea acasă, Jasper o asigură pe soția sa că va fi „Marea companie a sufletelor, conducând borealis spre eternitate” ( referire la anterioarele observații de acest gen).
„Poate”, bâiguie el, „vor avea nevoie de un navigator”.
Stilul Animației
Filmulețul se plasează într-o lume stilizată după Anglia victoriană cu dirijabile de fier și computere pe bază de abur, unde gigantice aeronave mecanice sunt principalele modalități de transport. Personajele sunt create în stilul Wayang (păpuși indoneziene de umbre) descrise ca siluete. Stilul este similar celui folosit de filmul din 1926 The adventures of Prince Achmed (Aventurile Prințului Ahmed, n.tr.), (unul dintre cele mai vechi filme de animație). Jasper Morello a fost creat și produs în asociere cu Australian Film Comission; creat și produs cu ajutorul Film Victoria și produs în asociere cu SBS Independent.
Privind la două desene animate steampunk, Elephants Dream și Misterioasele călătorii geografice ale lui Jasper Morello, îmi aduc aminte de ceea ce Rebecca Onion afirma pentru revista Neo Victorian Studies: ”Mașinile steampunk sunt reale, respiră, tușesc, părți luptătoare și huruitoare ale lumii. Ele nu sunt zânele aeriene și intelectuale ale matematicilor algoritmice, ci manifestări grosiere de mușchi și minte, progenituri ale transpirației, sângelui, lacrimilor și deziluziilor. Tehnologia steampunk-ului este naturală; se mișcă, trăiește, îmbătrânește și chiar moare. (Catastrophone Orchestra și Colectivul Arte 2006:4).” În lumea Steampunk, mașinile nu sunt o altă lume, ci o anexă a lumii noastre. O mașină, în lumea steampunk, este o prelungire a corpului uman. În cazul Elephants Dream, acest lucru mi se pare evident în momentul în care, pășind în gol, pașii lui Proog îi sunt susținuți de uriașe tastaturi ale unor vechi mașini de scris. Am simțit o senzație ciudată când am vizionat acest cartoon: încercând să mă pun în pielea lui Emo, mi-am dat seama cât de greu i-a fost lui Proog să-i demonstreze tânărului neștiutor că toate acele fire, acele angrenaje mecanice ce îi susțin fiecare pas sunt reale. Proog chiar credea în ceea ce vedea. Dar Emo nu vedea nimic. Asta a fost, de fapt, drama tehnologiei: de a nu putea fi simțită de om. Întorcându-ne în timp, în epoca victoriană, știm că acei oameni care au văzut pentru prima dată un tren, au simțit un anume fior la vederea uriașei bedtii de fier. Au investit-o cu o anume calitate, ca o anexă a mirării lor. Acest lucru mi-a venit în minte, văzând pasiunea pe care Proog o punea în apologia Machinei sale.
Pe de altă parte, am văzut în acest discurs o oarecare perversitate în a manipula imaginația celuilalt, de a-l face să vadă ceea ce vrei tu să vadă. Emo nu vedea, însă, pentru că nu credea că ar exista ceva. De fapt, acesta ar fi unul dintre scopurile Steampunk: să arate că există, cu adevărat, ceva, acolo, pe care noi nu îl conștientizăm sau căruia îi acordăm mult prea puțină importanță. Că există lucruri, stiluri de viață, ideologii, care nu sunt doar resturi sau farse ale unei culturi „adevărate”, ci ele însele constituie o cultură. Majoritatea este precum lui Emo: nevăzând, nu crede că există.
Referitor la celălalt cartoon, Misterioasele călătorii geografice ale lui Jasper Morello, trebuie spus că, în acest caz, lucrurile se complică. Jasper crede în ambiția sa de a reuși să o salveze pe soția sa, Amelia, de la groaznica boală. El face orice, e capabil de uriașe sacrificii pentru a face acest lucru. Mesajul nu mai este atât de Steampunk, cât decorul, locul unde se desfășoară: un oraș Steampunk, condus de dirijabile, o lume de fier, oțel, cărbune, o lume ireală și întunecată, în care Jasper Morello trăiește, plin de sentimentul vinovăției față de moartea unui camarad dintr-o călătorie anterioară. Această lume, specifică stilului steampunk, în care elementele victoriene, regăsite în îmbrăcăminte și atitudinea personajelor, nu cuprinde decât siluete. Fețele personajelor nu se văd, parcă s-ar ascunde, cuprinsă de o vină, sau poate că arătându-și fața ar deveni mai vulnerabile, prin exteriorizarea unei părți din sentimentele lor. Cel mai interesant mi s-a părut personajul principal, Jasper Morello, un tânăr explorator ambițios dar cuprins de remușcări, care recurge la un imens sacrificiu: acela de a se lăsa „devorat” de o creatură odioasă, sperând că aceasta ar fi leacul pentru boala soției sale. Mesajul, însă, care nu trebuie să ne scape, este că această lume nu este cea mai bună din lumile posibile, așa cum Leibniz ar fi vrut să ne facă să credem. Lumea noastră este plină de compromisuri care pot duce, uneori, la moarte. O replică inteligentă a Dr. Belgon era că „Fiecare are scopul său; trebuie să te limitezi la scopul tău”. Scopul lui Morello, credea Belgon, era de a conduce nava. Dar se înșela. Morello avea ca scop salvarea soției sale. Aici intervine, după părerea mea, un element fascinant: scopul este dictat de sentimentele proprii, nu de voința exterioară ție. Compromisurile le faci de dragul propriului tău scop, nu de dragul scopului străin ție. Asta nu a înțeles acel profesor al Academiei Regale, cel care nu a făcut nici un compromis, ci și-a sacrificat echipajul în dorința de a hrăni creatura. Totuși, referitor la scopul străin, Jasper afirmă la un moment dat, crezând că va muri, că el călătorește în compania sufletelor; „Poate vor avea nevoie de un căpitan de vas..”. Replica aceasta denotă faptul că el, în adâncul său, și-a internalizat un scop străin, acesta putând fi un element de egoism. Față de Emo, însă, Jasper are credință în lumea pe care alții i-o arată, poate și pentru că speră într-un viitor mai bun, alături de soția sa. Când Jasper se răzvrătește, precum Emo, este imediat sedat. Emo este pălmuit. Lucrul acesta înseamnă că dacă nu te supui unor reguli străine, dacă nu accepți că scopurile unora sunt propriile tale scopuri, atunci îți poți pierde chiar și viața. Dacă te opui, pățești același lucru. Însă, spre deosebire de Jasper, Emo punea întrebări, la care vroia răspunsuri. Ar fi vrut să cunoască lumea, deși nu o vedea. Jasper nu vrea să cunoască lumea, pentru că o vede.
Oricum, în ambele cazuri, Emo și Jasper, concluzia ar fi că, într-o lume străină ție, chiar dacă o consideri lumea ta, ca în cazul lui Jasper, nu poți supraviețui fără compromisuri.