Increderea e un paradox..un exemplu...sa ai incredere dar sa nu crezi tot ce vezi si tot ce auzi..adica sa nu crezi tot ce spui tu si ce vezi in oglinda cand te uiti.De obicei obisnuiesti sa te minti singura/a?Sau lasi si pe altcineva sa te minta?Vrei nu vrei devii complicele la minciuna ce ti se spune sau pe care-o vezi,si de ce nu,la cea pe care-o traiesti si/sau simti.
Cand spun despre minciuna pe care-o simti ma refer la sentimente,minciuna pe care-o traiesti e farsa care ti se face,cand ti se insceneaza ceva.
Minciuna ce-o simti e atunci cand te minti tu insuti in privinta a ceva sau a cuiva...spunem ca sentimentele sunt inselatoare,dar trebuie sa ne dam seama ca si noi ne lasam inselati de acele sentimente.
Suntem vinovati de propria teapa oare?
Cum sa avem incredere in noi, in ceilalti, in ceea ce ne inconjoara traim si simtim, cand noi prin naivitatea noastra ne lasam pacaliti de propriile sentimente si de cei din jur?
Da, stiu ca rare sunt persoanele si sentimentele care sa merite increderea noastra,dar care-s alea?
Si uite asa ajungem sa luam totul la ghici.
Sa am incredere sau nu? Si daca am incredere si ma las pacalit/a de fapt?Daca nu am incredere si s-ar putea sa pierd ceva valoros? Sa am sau nu incredere?
Cam astea sunt unele intrebari din miile de alte intrebari pe care ni le punem cand suntem in situatii care implica si increderea.