La izvoarele Milcovului

Lumea noastră este precum o zi cenușie fără soare, plină de monotonia unor obișnuințe și idei preconcepute despre atingerea unui nivel ridicat al cunoașterii. În secolul XX s-au efectuat primele studii sistematice de seismologie, deși cutremure devastatoare au fost observate și descrise în multe cronici și documente bisericești. Așa s-a ajuns să se descopere că epicentrul celor mai mari cutremure din România se află în Vrancea, iar orașul Focșani a devenit un fel de sinonim pentru Vrancea.


Acolo, la 150 de km adâncime, se întîlnesc două plăci tectonice. Una acționează ca o chingă ce se strânge în jurul celeilalte.

Numele orașului Focșani se poate citi FOC-ȘA-NI, adică Focul din șaua lui AN (zeul creator al sumerienilor, iar în tradiția noastră o perioadă ciclică de timp). Șaua pare „pusă” pe scoarța Pământului, a cărui mișcare este animată sau condusă de divinitatea supremă căreia azi îi spunem Dumnezeu.

Așa se întâmplă cu termenul VRANCEA. Zonă a mișcărilor telurice, Vrancea este și un tărâm minunat. Aici se găsește Soveja, loc de zăbavă pentru marile personalități ale epocii pașoptiste și unioniste (1848 și 1859). Dacă ne aplecăm urechea spre alte neamuri care s-au desprins din poporul indoeuropean, vom înțelege cât de aproape au fost odată francezii, englezii, arienii din actuala Indie și germanii de Vrancea.

Zona de curbură a Carpaților împrejmuiește atât munții de încrețire cât și cei vulcanici, care în profunzime încă mai conțin magmă, din care se preling la suprafață izvoare termale, mofete și, mai rar, gheizere. Astfel cuvintele germane brand (ardere, foc) și bran’den (izbire de stâncă) definesc procesele din măruntaiele pământului (uneori consoana b se pronunță v, conform corespondențelor fonetice pornind de la indo-europeană); mai cunoscut este termenul breșe (spărtură) uzitat în limbile europene. Există în germană wa’ken (a se clătina), iar în engleză wreek (distrugere) și wring (smucitură). Sanscritul tvang (a cutremura) este alăturat de către lingviștii francezi de swing (oscilație, în engleză) și de schwingen (a vibra, în germană). Dacă rădăcina vran se aseamănă cu brand și tvang, silaba "cea" este fie pronume (cea care oscilează sau se cutremură), fie interjecție ( strigăt cu care se mână spre dreapta animalele).

Dacă stăm cu fața spre munții de curbură, zona Vrancei este în dreapta, spre Moldova. Astfel vom înțelege vechimea acestor termeni, care ne apropie de cele opt, chiar zece mii de ani care ne despart de arienii plecați spre India. Cei care au botezat zona cu numele Vrancea poate au crezut că direcția de mișcare a plăcilor tehtonice este spre Nord-Est, și într-un singur termen au pus toată știința lor.


Să privim cu seninătate fenomenele geologice care modelează planeta nostră, dar și caracterele pământenilor. Orogeneza implică niște energii imense (care produc ionizări și câmpuri electromagnetice deosebite, cu acțiune fie negativă, fie pozitivă) ce au contribuit la evoluția omului - în Vrancea poate mai mult decât în zonele „liniștite” din punct de vedere teluric. Așa se poate explica apariția spectaculoasă, în zonă, a unor culturi precum cea de la Cucuteni, Boian, Hamangia sau Brăilița.

Văzuți de sus munții Carpați în zona noastră „se adună” ca o cetate, sau coadă de șarpe ce se „deșiră” parcă invers spre izvoarele Dunării (în munții Pădurea Neagră); au creat o adevărată amprentă terestră a spiralei, imagine a ARN-ului - și implicit a vieții. Milcovul, poate, include înțelesul englezescului milk (lapte) și francezului alcov (firidă pentru pat, dormitorul unei doamne), sugerând vremurile când în Grădina Maicii Domnului a început să curgă lapte și miere. În Vrancea vechile îndeletnicire de pe vremea lui Burebista, precum creșterea albinelor, a vitelor (bourul rămas în heraldica moldovenească) și cultura viței de vie sunt încă prezente.

Milcovul, care ne-a unit, ne dă forță să trecem cu seninătate peste vremurile tulburi și să lăsăm lumina să pătrundă în viața fiecăruia dintre noi.