Singura opinie care nu mi-a fost publicată în ziarul la care lucrez. Hai să gândim "pozitiv" și să zicem că n-a fost vorba de cenzură cenzură, pur și simplu, am scris-o într-o perioadă extrem de bogată în evenimente politice, așa că a durat ceva pînă i s-a găsit loc în ziar. Iar, cînd i s-a găsit, era prea tîrziu, evenimentul la care făceam referire ieșise, între timp, din actualitate. Evident, alte materiale jurnalistice nu voi putea posta, pentru că nu mai am texte nepublicate, iar, în privința celor publicate, ziarul deține proprietatea lor deplină, conform contractului meu de cesiune a drepturilor de autor.

Cu voia dumneavoastră, vă voi povesti o întâmplare pe care am trăit-o cu niște ani în urmă. Mărturisesc că, până acum, n-am avut nici cea mai mică intenție s-o fac publică pentru că o consideram irelevantă. De atunci, anii au trecut și peste personajul principal al întâmplării. Părea să fi devenit cu totul altul, prin comparație cu cel care îmi păruse mie a fi. Începusem chiar să mă suspectez că l-am judecat greșit la acea vreme. Dar, și de nu ar fi fost așa, tot nu simțeam nevoia să fac publică întâmplarea respectivă, pentru că nu cred că trebuie judecat un om în puterea vârstei pentru ce era și cum gândea în vremea studenției. Însă, fără cea mai mică urmă de satisfacție, chiar dimpotrivă, am descoperit, zilele acestea, că nu m-am înșelat atunci.
Era la doar câteva zile după ce se murise pe străzile Clujului, în decembrie `89 sau primele zile ale lui ianuarie `90, mărturisesc că nu mai știu exact. Într-o sală a Casei de Cultură a Studenților, ne adunasem reprezentanți ai studenților din toate facultățile clujene. Să nu vă imaginați că ne alesese cineva. Pur și simplu, dintre studenții care, speriați de gogorița cu teroriștii, vegheau sediile facultăților, câte unul a venit la întâlnirea respectivă. Încercam să ne organizăm și noi într-un fel de sindicat și să pregătim deplasarea unei delegații la București pentru a răspunde invitației ministrului Învățământului din acea vreme, Mihai Șora, care dorea să stea de vorbă cu studenți și cadre didactice din toate centrele universitare. În paranteză fie spus, cum subsemnatul (de la Mecanică) și un coleg de la Fizică urma să mergem în Capitală, un coleg ne-a avertizat să luăm legătura cu Liga Studenților condusă de Marian Munteanu (ceea ce am și făcut) și nu cumva să mergem la un alt sindicat studențesc (i-am uitat numele), pentru că acolo "e unu` George Copos, fost mare activist UTC". În tentativa noastră de a ne organiza cât de cât ne simțeam "datori" să atenționăm și Frontul Salvării Naționale (FSN) că existăm. Vă amintesc că era epoca în care, în virtutea reflexelor comuniste, proaspete încă, toată lumea trimitea adeziuni și simțea nevoia "să-și exprime solidaritatea" cu noua putere politică, chiar dacă FSN nu devenise, încă, partid.
La un moment dat, a intrat în sala aceea un individ care ne-a anunțat că reprezintă Partidul Democrat din Cluj (avea să fie primul partid politic înființat în România după Revoluție). Nu a încercat să ne convingă să ne înscriem în partidul său, ne-a invitat, doar, să mergem să-i cunoaștem. Dar țin minte că ne-a spus să nu ne aruncăm, ca turma, spre FSN. Ne-a vorbit despre partidul unic și despre pluripartitism. Ne-a avertizat că în FSN se adunase întreg eșalonul doi al PCR, că țara era în pericol să fie acaparată, din nou, de comuniști. Din păcate memoria nu mă ajută să-mi amintesc nici numele individului respectiv, dar știu că ne-a pus serios pe gânduri. Practic discuția noastră a degenerat într-o dezbatere pro și contra aderării studenților clujeni, fie și formal, la FSN. Fără a-mi face vreun titlu de glorie din asta, am fost printre cei care militau pentru neimplicarea sub nici o formă în politică a tentativei noastre de sindicat. Consideram că datoria noastră era să luptăm pentru interesele studenților și atât, fără "adeziuni" la unii sau la alții.
Exact în fața mea, la masă, era reprezentantul celor de la Drept, unul mic, cu ochelari, cu început de chelie și cu un debit verbal specific celor obișnuiți cu discursurile propagandistice. Și limbajul și argumentația sa tot acolo își aflau sorgintea. Evident, milita pentru a ne "exprima sprijinul", pentru a rămâne "strâns uniți în jurul FSN", care reprezenta, în viziunea sa, "forța democratică a țării", "garanția..." bla, bla, bla. Față în față fiind, am început o polemică destul de aprinsă cu el. Îmi amintesc perfect ultimele replici. I-am spus: "Tu ai fost ceva activist ASC". "Da, am fost președinte ASC pe facultate", mi-a răspuns. "Se vede, după cum vorbești. Ai limbaj și discurs specific de activist", i-am replicat. Din acel moment a depus armele. Pentru că, de acum, sunt convins că ați intuit cine era oponentul meu, pot spune că mă mândresc cu faptul că sunt, probabil, printre puținii care au reușit să-l reducă la tăcere pe Emil Boc. Abia peste mulți ani aveam să mai aud de el, odată cu intrarea sa năvalnică în politică. De fapt abia atunci am aflat și eu cum îl cheamă.
Nu știu dacă președintele PD își mai amintește de mine și de disputa pe care am avut-o noi doi atunci. Cum spuneam, nu intenționam să dezvălui vreodată acest episod. Nu îl consideram definitoriu pentru Boc, cel de acum. Dar, zilele trecute, Crin Antonescu l-a numit "caricatură târzie a foștilor activiști PCR-UTC". Cum am spus, nu-mi oferă nici o satisfacție această confirmare târzie a modului în care îl caracterizasem pe Boc în studenție. Chiar speram că m-am înșelat. Dar când Boc înfierează, cu sfântă mânie proletară, niște oameni pentru crima de a se fi amuzat la un "pamflet cu critici jignitoare la adresa lui Traian Băsescu", mă gândesc că domnia sa pregătește o lege prin care să li se dea "indicații prețioase" românilor, când și în legătură cu care lucruri le este permis să se amuze. Vai de cei care vor îndrăzni să spună vreun banc cu Ceauș..., pardon, Băsescu. Pușcăria îi va mânca. Nu știu dacă Boc știe, dar zeci, sute de mii, poate milioane de români se amuză, săptămânal, la un pamflet animat realizat, la TV, de grupul "Divertis", care abundă în "critici jignitoare" la adresa lui Băsescu și, Doamne apără și păzește, până și de Boc se râde în pamfletul cu pricina. Gândesc că puțină reeducare prin muncă, marca "Turianu", nu le-ar strica, nu-i așa?
Domnule Boc, permiteți-mi să fiu primul care se autodenunță: zilele trecute i-am spus un banc, conținând o "critică jignitoare" la adresa lui Băsescu, purtătoarei dumneavoastră de cuvânt. A râs...