Am privit pentru prima data viata ca pe o cobra strangulata in pumnul meu...care se zbatea si pe care am sarutat-o pe limba. Viata ia o cu totul alta intorsatura privita astfel, te simti stapan, speriat si sclav al voluptatii unei morti pe care o intrevezi in varful a doi colti ascutiti. Care se intind spre tine suierand a durere, care se intind spre tine cersind aer, care se rostogolesc o data cu capul taiat in tarana pe care calci nepasator. Cobra a murit, tu o data cu ea. Zbaterea ei este zbaterea ta pe care nu ai avut curajul sa o recunosti in timpul unei vieti despre care credeai ca este totul. De fapt, nimic. Si nimic nu va mai fi la fel daca vei avea puterea sa te vezi in bratele cobrei. Ultima si cea mai calda imbratisare ce i-a fost dat unui om sa simta. Caldura din trupul cobrei este de fapt caldura soarelui pe dedesubtul caruia ai trecut prea grabit sa traiesti. Ce sa traiesti? Ce sa traiesti cand de fapt serpii sunt ascunsi in gauri infinite, si infinitul zace otravit de veninul lor, cand chiar tu calci pe venin clocotind zi de zi si te intrebi de unde ai capatat blestematul de reumatism...
Nimic nu va mai fi la fel in clipa in care vei recunoaste. Vei ramane atintit cu ochii in ochii ei hipnotici, te vei trezi incolacit de raceala si caldura, iar sufocarea va veni mult mai tarziu, destul de tarziu cat sa apuci sa suferi si sa hohotesti sub soarele pe care l-ai dispretuit. Dormi linistit, pentru ca linistea este definitiva iubind cobre. Iar somnul asisderea, poate putin mai zbuciumat. te tarasti prin ultimul praf asa cum te-ai tarat aiurea prin viata despre care credeai ca stii totul. Experienta? Rahatul in care calcai inciudat din cand in cand. De data asta il vei simti cu tot pantecul, pentru ca esti sarpe. Mirosul prafului va fi ultimul pentru cine nu stie ca viata se termina cu un cap taiat. Nu al tau, din pacate. Ti-ai dori din tot sufletul care ti-a ramas imprastiat ca acel cap rostogolit cu un sunet sec sa fie al tau. Nu e asa. Este al sarpelui. Al ultimei fiinte pe care o vei iubi.
Cobra ta.