Progresul extraordinar al stiintei, descoperirile facute mai ales in ultima jumatate de secol ne ingaduie sa vedem lumea, viata intr-un mod diferit de ceea ce se putea gandi in urma, sa zicem cu 100 de ani?
Stim ca in jurul pamantului exista o retea intreaga de sateliti de comunicare, am poluat eterul cu emisiile noastre pana dincolo de granitele sistemului solar, exista numeroase mijloace de informare accesibile oricui. In ciuda existentei presei, radioului, TV, satelitilor , doar o mica parte din aceste descoperiri ajung la “marele public” intr-o forma substantiala, inteleasa. Nimic nu pare sa se fi schimbat substantial in modul in care omul de rand, contemporan priveste lumea. O mare parte a populatiei inca mai crede ca lumea a fost creata de Dumnezeu acum zece mii de ani. Dezarmant!!!
Si chiar daca nu mai credem acest lucru inca mai folosim expresii de genul: “am admirat apusul soarelui”, “rasare soarele”, ceea ce inseamna ca soarele s-ar invarti in jurul Pamantului. Teoretic stim ca acest lucru nu este adevarat, dar in reprezentarea noastra, Soarele este actorul, cel care rasare, apune, se invarteste.
Persistenta acestor imagini si mituri traditionale in subconstient au o explicatie: ofera o imagine linistitoare, oarecum flatanta, despre noi insine, deoarece ele spun ca noi ne aflam in centrul universului, suntem unici, soarele se invarte in jurul nostru, si pentru cei religiosi ca am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu.
Ideea unui univers finit nu este in contradictie cu principiile teologiei, un univers in expansiune si in continua schimbare, ale carui limite nu pot fi atinse si nici localizate si care numara la infinit planete, face ca Pamantul nostru sa-si piarda privilegiul de a fi proprietatea exclusiva a lui Dumnezeu sau cel putin sa nu fim singurii pentru care si-a trimis Fiul sa moara.
Imaginea pe care stiinta - si descoperirile pe care le-a produs - ne-o propune este mult prea cruda, mult prea realista pentru noi. Nevoia civilizatiilor traditionale este aceea de a avea o lume ordonata in care haosul sa nu isi faca de cap, in care totul este asa cum trebuie sa fie: ingerii sus, demonii stim noi unde iar oamenii intre ei.
Cred ca, in prezent, spritual civilizatia noastra se afla inca in stadiul adolescentei iar maturitatea se lasa asteptata. Oare nu exista o discrepanta intre maturitatea noastra spirituala si progresele pe care le facem in stiinta? Suntem oare niste copii teribili?