Pisica Bursucel




Tainice ape si unde, cer ce se asterne reverberand sunetele pietrei
melancolice in tremuratoare cercuri, flori anonime si ierburi brumate
printre paduri coclite de-acum, pamant pe jumatate invelit in
frunze, o luna noua ce vine in timp ce o luna pleaca si o femeie
ce stie cel mai bine toata frumusetea aceasta si cata dragoste
pot cuprinde aceasta zi incalzita de culori ale margelelor-arama
pline de patina si tot ea stie ca noiembrie e anotimpul
culorilor ce se odihnesc in privirile galben-aurii ale pisicilor
de casa ce se viseaza pasari libere, cu chip de om si cu virtuti
pe care numai ele le stiu…

La mulți ani!

Dana Stefan














Bursuc in versiunea Sache

Daca va mai amintiti, in vacanta de vara, am stat cateva zile in Govora. Intalnind-o la terasa pe vestita Geta a trebuit sa-mi fac, in graba, bagajele si sa-mi schimb destinatia. Nu se mai putea. Macar doua zile vroiam sa stau linistit in vacanta asta. Asa se face ca, arunc bagajul pe bancheta din spate si o pornesc spre Dragasani.
- Alo, buna ziua, Bursucel este acasa? Sunt Sache, din Bucuresti.
- Sache? Salut. Eu sunt, ce faci?
- Sunt in Oltenia si vreau sa trec pe la tine. Caut linistea unui orasel de provincie, cu o berarie, o cafenea, o biblioteca si un anticariat. Gasesc asa ceva in Dragasani?
- Ai bolanzit? Dar e plictis mare in Dragasani.
- Asta si caut. Plictiseala.
- Atunci, vino. Ai si berarie si cafenea, ofteaza Bursucel.
- Gata! Am si pornit. De fapt fug de Geta...
- Cine-i Geta?
- Geta-i sora-mea!
- Stai asa, tu n-ai nici o sora.
- Nu, e doar refrenul unei melodii... Cum te recunosc?
- Pai, o sa stau la intrarea in oras, zice ea.
- Totusi, presupun ca mai sunt si alte tipe la intrarea in Dragasani.
- Iti fac eu semn. Stiu ca ai o supernova verde cu numarul GUF. N-or
fi mai multe in orasul meu.
Peste o ora intru in Dragasani. Sunt deja alt om, sunt relaxat, il ascult pe Stefan Banica Jr. si ma simt minunat. In sfarsit un orasel cuminte, cu dealuri, cu vita, fara Geta, cu cafenea si anticariat...
- Aici! Aici!! striga un fluture de fata, dand din maini si sarind pe trotuar.
Gufi scartaie din toate incheieturile intr-o frana brusca si ma trezesc cu toate sticlele de apa plata sub pedale.
- Ai vazut ce usor ne-am gasit? ma intreaba razand Bursucel si urca in masina.
- Incotro?
- Doua strazi mai incolo, la blocul ala. Vrei sa ma ajuti cu ceva?
- Te ajut, cum sa nu. La ce?
- Sache, am o problema. Habar n-am sa gatesc si trebuie sa fac neaparat de mancare pana diseara. Poate reusim impreuna ceva...
- Sa facem de mancare?? Bursuc, inca mai sustii ca mi-ai citit textele de pe site. Ce-am zis eu ca stiu sa gatesc?
- Oua ochiuri si cafea. Parcheaza acolo, intre pomii aia. Dar acum e altceva, trebuie neaparat sa gatim o ciorba si o mancare. Nu-ti face griji, avem si un aliat.
- Aha, pe mama ta, rasuflu eu usurat in timp ce urcam scarile spre apartamentul ei.
- Nu, pe Sanda Marin.
Intram in casa si apoi in bucatarie.
- Bursuc, ti-a fost spart apartamentul?
- Nu, incercam doar sa curat legumele. Ia sortul ala albastru si pune-l pe tine.
- Unde-i Andreea Marin?
- Probabil cu Ionica, da' ce-ti veni? Sau esti fan surprize - surprize?
- Nu, il caut doar pe aliat.
- A, e cartea asta de bucate. E scrisa de Sanda Marin.

La ora paisprezece si douazeci de minute incepem sa gatim. Deschidem cartea doamnei Marin la capitolul supe si ciorbe si ne oprim la fiertura de cartofi. Scrie asa se pun la fiert intr-o oala cu apa, un morcov intreg si o ceapa taiata marunt. Cand a inceput sa fiarba, se adauga cartofii curatati si taiati in bucati potrivite. Ce daca avem intrebari de pus? Parca intereseaza pe cineva. Citim mai departe: Se pune sare si verdeata multa, marar, pastrunjel, cozi de ceapa verde, leustean, toate taiate marunt. Se adauga borsul fiert separat. Se potriveste de acru si de sare. Este mai gustoasa dreasa cu smantana. Voi ati inteles? Noi nu. Ne uitam unul la altul si ridicam din umeri.
- Stii ceva? Hai punem toate legumele in oala si gata. Vedem noi ce iese
- Bursucule, dar e vreun concurs, ceva? De ce trebuie sa gatim?
- Vin diseara niste colege de la scoala care sustin ca nu stiu sa gatesc. Auzi la ele!
Curatam legumele, le ingramadim toate intr-o oala de zece litri si o punem la fiert.
- Sache, cat trebuie sa fiarba ciorba?
- In carte ce scrie?
- Pai aia e! Nu scrie nimic.
Ca si cum n-ar fi fost suficienta ciorba, incepem sa mesterim felul doi: orez cu porumb si ciuperci. Deschidem cartea la pagina 190 si gasim acolo pilaful cu rosii si ardei.Se taie ceapa marunt. Se pune intr-o cratita cu ulei si se amesteca din cand in cand, pana incepe ceapa sa se inmoaie.
- Bursucule, de ce nu se inmoaie ceapa ta? Ce naiba are? intreb eu inghitindu-mi lacrimile.
- Nu stiu, Sache, se smiorcaie si tovarasa mea de bucatarie.
- Tu plangi sau e tot de la ceapa?
- Amandoua...

Amestecam ceapa pana incepe sa se arda cratita pe margini. Nu conteaza, schimbam cratita. Continuam lecturatul Se adauga orezul ales si spalat si apoi rosiile si ardeii taiati felii. Se toarna trei cesti de apa, se potriveste de sare, se acopera si se da cratita la cuptor. Se tine 20-30 de minute pana ce orezul este fiert. Se rastoarna si se serveste putin racorit.
- Fals, doamna Sanda Marin, strig eu. Am incercat noi si nu merge. Orezul nu vrea sa fiarba in douazeci de minute. Cel putin nu orezul asta de Dragasani!
- Nu te mai necaji, Sache. Ca asta a luat banii degeaba pe carte.
- Si apoi, doamna Marin, orezul nefiert indoit cu ardei si rosii, plus trei cesti cu apa, nu se poate gusta ca sa potrivim mancarea de sare. Dupa cateva ore si multiple arsuri pe varful limbii, oprim focurile aragazului Samus. Cele doua opere culinare au un aspect de mozaic, dar, minune! sunt comestibile. Am solicitat o parere independenta, in persoana doamnei Potop, vecina de la unu si ea a zis ca sunt okei.
La sapte si doua minute se aude soneria de la intrare.
- Ssache. Te rog desschide tu ussa, ca-ss profele.
- De ce te sasai? o intreb nedumerit.
- Ma pissca varful limbii de la gusstatul mancarii.
Cu un gest teatral, deschid larg usa intinzand amandoua bratele in lateral ca si cum le-as imbratisa pe toate deodata si invit cele trei doamne sa intre. Observ insa ceva si raman blocat intr-o pozitie absurda, de sperietoare.
- Hai ca esti baiat bun! Etalandu-ti palmele intr-un gest de binete dai dovada de sinceritate si onestitate. Tot asa cum cainele isi arata supunerea sau capitularea prin etalarea burtii, si omul se foloseste de palmele sale pentru a-si etala emotia.
- Geta!! Ce cauti aici??
- Am fost invitata de Bursucel. Ce, nu stiai ca-i ziua ei? La multi ani, colega!

- La multi ani, draga prietena!
Vlad Catalin


Natura lucrează, frământă, dospește și pe negândite naște oameni, așa, din senin, fără nici o legătură intimă între ea și întregul șir din care pornește. Ochi limpezi, luminați, vii, aprinși și veseli își găsesc clipeala învăluită în mistere nepătrunse de alte priviri. Surâsul, finețea, indiscreția și în același timp, dulceața, blîndețea și tinerețea acestor ochi este cea mai mare izbândă în a contura portretul celi pe care doresc să o prezint azi. Dacă aș fi pictor, mi-aș face o întreagă galerie cu Dana Stănescu scriind, citind, râzând, spunând povești copiilor și uitându-se în zare la capătul careia se deslușește o umbră…


Căutare - Sufletul mi se prelinge cuvinte, nu știu de clipa mi-i străină sau amară, știu doar atât că e târziu în noapte, trăiesc și vreau sa ajung acolo unde din vise se înnoadă anii, să-i potrivesc în zile, iar nopțile aproape liniștite le deslușesc ca timpul demult întors pe dos. Sunt coaptă ca fructul ce astăzi eu un mâine, și mâine va fi mereu un ieri, uitat în șoapte ce cu prisosință se scrie întru azi.

Nemărginitul norilor își vă săgeta vibrațiile în fulgi mari de zăpadă, iar tu încolțindu-mă în straturi pliante de viață îmi vei înverzi crengile unor aripi silabisindu-mi numele. Mă culegi din adâncuri dincolo de propriile umbre ale singurătății îmbălsămându-ți privirea cu freamătul trupului într-o îmbrațișare rece a deșertăciunii.
...........................................................

Ea poartă un nume, poate fi Maria, Elena sau mai bine Angela ( Geta nu, e a lui Sache). Angela e prințesa din desenele neterminate cu privirea bucălată în interiorul faludurilor rochiei roșii ca jertfa. Privirea-i caută dreptunghiurile și triunghiurile unor inimi așezate în mijlocul străzilor, să fie așa pentru toți trecătorii. Te durea privirea de galbenul culțurilor înfipte în griul unor trupuri cimentate de prea multe vise așternute pe buricele degetelor. Dar ea, prințesa, călcă cu fală peste triunghiuri și chiar peste cercuri, se oprește o clipă și...Și momentul în care își așează palma deasupra mainii mele, simt cum un cuțit rece îmi trece prin podul palmei… și în fiecare seară o visez că, stăm spate în spate, simt cum spinările noastre se unesc printr-un cordon care parcă mă lăsa fără viață. Ma trezesc urlând ca un posedat. Nu pe mine mă vrea, doar pe el îl caută de unde să știe că eu l-am lăsat acolo chircit în cabinetul lui, contorsionat ca într-o oglindă în care nu se mai percepea pe sine ci doar umbra spaimelor lui. De-ar fi avut habar cât l-am ținut în brațe, cum l-am învăluit în aripi moi fumurii, l-am legănat și alintat ca pe un copil mare. Degetele mele uriașe i-au atins fiecare gând, i-au amestecat amintirile, ochii… tu doctore, ai putea avea leacul, tu doctore m-ai putea mantui?… Relația pacient/doctor trebuie să rămână neschimbată, rece, impersonală... Iar eu nu mai știu cine sunt, mă uit în oglindă și nimic nu îmi e familiar.
O iau razna…

Și Angela pleacă așa târând tot în urma ei ca pe o mantie grea măturând pământul, agățând tot în calea ei. ..A doua zi doctorul nu a venit la cabinet. Si nici în următoarele zile nu a apărut. Nimeni nu știa nimic și până la urmă au fost nevoiți să spargă ușa apartamentului. Ipotezele asupra dispariției sale au fost multe și au ținut săptămâni întregi titlurile ziarelor. Poate că într-o zi se va întoarce... Și uite așa s-a mai dus un demon.

Așteptarea – Pe o bancă din gânduri mărgean înșirând pe ață copilul din mine te așteptă. Fără bagaj cu săli de așteptare în față… Ea, nu știa s-apuce clipa se tot gândea că ar aștepta o scrisoare în care să-i treacă timpul sau poate o iubire sau chiar o dimineață. În fața mea s-a așezat un domn, care așteaptă să i se strecoare prin colțul drept al inimii destăinuirea unui călător mereu singur, mereu palid, mereu pe ultimul drum. În buzunarul ponosit al inimii își ține ascunsă durerea unei tinereți așezată pe frânturi de viață încrustată pe o peliculă invizibilă de portrete alb-negru și alteori curcubeu.

În această lume în care Jocul prim este izvorul ce poate curge la limita dintre cer și pământ, se pare că cineva mișcă Universul, rătăcind prin lumea aceasta crezându-se…Uneori firul de iarbă, raza de soare, pasărea ce i se așeza pe umăr, alteori vorbea limbi nenumărate, se odihnea la marginea lumii și când totul devenea obositor de familiar, o lua de la capat. Pe cine să aștepti într-o lume în care haosul domnește, legile stau să se nască de unele singure?

Buzele conturează singurătatea, fără început și fără sfârșit. E liniștea clipei răsfrânsă în căldura răsăritului, acolo unde demonul curiozității te împinge spre disperare Acolo erai tu, atingând cu degetul oglinda apei, tulburarea ei dezvăluie minciuna, care acoperea halucinant adevărul. Mă întrebi de m-am îndrăgostit…? îți recompun imaginea din bucățile de oglinzi sparte, un puzzle halucinanat si mereu in schimbare. Însetată de cuvinte, astăzi nu știu a defini ploile …Dragostea te învăluie în amintirea începutului paradisiac și așteptarea va lua astfel sfârșit.

Ritual - Cu inima în palme, săruturile cuminți din noapte, ascunse doar în pântec își reazemă tâmpla pe umărul meu stâng. Mă culcasem pe o ureche, așa precum Motoflete, care din cauza durerilor își tot schimba urechea. O dulce mistuire, un tremur cuprinde infinitul, te vreau mult mai aproape!!…Ghemuită în taină, așteptarea poveste peste poveste mă-ndemnă:
- Hai, mușcă, e doar un măr!
Mă depeni ușor, așa precum lumina lunii își încălzește timpul…iar anii trec și-n fiecare an e-o zi când doruri lângă doruri galbene și mari îți tot șoptesc…
- Hai, mușcă, e doar un măr!

Cădere – de pe marginea clipei îngerul se amestecă în mine, în tine să-ți pot fi mai aproape. Obloanele ruginite ascund imaginea bântuită a unei umbre spulberate cu miros greu de măr putred. Își caută povestea în casa unde draperiile sunt trase, focul mocnește în vatră, somnul liniștit se așterne peste privirea mea înceată…jurnalul se deschide și… … Într-o zi , femeia cu șold frumos își șerpuiește gândurile, îmbracă pielea în șuier și gust de curcubeie. Privirea mângâie împletitura părului înfășurat în curbura trupului, căldura de cleștar a dimineții se pregătește de o nouă Poveste.



Întoarcerea – Închisă în cușca neputințelor mele mă izbesc de gratii, gust gândurile dincolo de tâmple, au miros de rugină și scrâșnet de piatră, miros de nopți nedormite. Durerea surdă aleargă carnea într-o ultimă întoarcere, însemnele privirii tale dâre de foc mocnit se oglindesc la răscruce… drumul spre casă e de cele mai multe ori cel mai greu, căci trebuie să pună capăt rătăcirii. Timpul mă joacă pe degete, arzându-mi secretul vieții în privirea din oglindă o dată, de...a câta oară?



O viață, în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. Astefl poți rămâne un stâlp de lumină caldă în jurul căruia crește și înflorește viața.