Poezia se naște la vama dintre gând și lumină
la înălțimea de unde nu mai vezi decât :

anotimpurile nimănui / perechile de aripi de lemn sprijnite de un deal / zborul în graiuri neînvățate încă / albastrul ce ne ispitește / veșnicia mângâindu-ne aspru pe obraji / lacrimi-păsări din ochi ascunși de apus

toate
întru chip și asemănare
cu umbra magului.

La multi ani

Dana Stănescu




veneau dinspre poli reni prelungire
a saniilor in spirale de sori fara
vointa boreale porniri pitite in buzunarul
cu ceas al ultimului iglu in vremea aceea
toti cangurii isi mutau senzatiile de pinguin
intr-o marsupiala abandonare lumina imi punea
sufletul in atele mirosind a stele moarte

Vladimir Albu





Povățuitorul de stele își prinde adăpost în cingătoarea cuvintelor, apoi le pune pavăză blestemului de durere, își adună resturile neființei întru ființă și se dă pe mâna îngerului ca scut de apărare a meditațiilor indignate în liniștea deplină a inimii. El, cerșetorul de meteori, așteaptă o aripă perche. E pregătit să simtă mușcătura de soare, să asculte cântecul heruvimului astral și să zborare spre un tărâm nepângărit de talpi, într-un război nevazut, unde strategiile și artele imaginate perceptibil, vor transforma simțurilor, și vrajmașii în îngeri ai luminii. ***

Inimile încolțesc trandafiriu cu mersul ăsta de-a-ndoaselea, doar vântul încearcă să ucidă memoria clipei la ceasul cuvintelor mele, o minte plină de fantome a cărei dăruire zvâcnește ca un izvor pe trupul ei țintă, lănci de argint aduc jertfă trandafirului: ***

dincoace de timp...
săbiile feților-frumoși au ruginit,
au încărunțit cosânzenele.
balaurii se sting triști
în hrubele lor...
mușchiul verde le crește
pe pleoape și aripi. ***

Ca într-o fragedă minune Dan Mitruț cu Descantec pentru aplicarea teoriei relativitatii *** orchestrează cuvintele pe notele fără stele si le pune frâu să nu se lase despletite de sensuri, așa de la prima citire. Prin poezia lui visezi valsuri de voaluri albe tipărite pe palmele pline de licurici. Metafora se construiește prin acumularea obiectelor, care privite împreună, capătă un sens ce le transcende. Meditația e resemnată ca liniștea unui fluture care încurcă sunetele clopoțeilor de vânt.

*** Un poem de sinteză, emblematic dă seama parcă de tot ce cuprinde universul sau și ce concepții îl animă. După versurile sale de reflecție, autorul nu se ferește de locul comun dacă nu reușește să spună ceva, sensibilitatea sa, scoate la iveală o poezie filozofică, poate răsturna cu o privire stelele în universuri ca într-o radio-arheologia spiritulu:

In celalalt colt al sferei,
cel ce da spre haos,
imblanzitorul de oameni
mai imparte inca paine si pesti
puilor de stea, ucenici ai cuvintelor,
si necredintei voastre
pe unde ultrascurte. ***

O recuzită poetică de tip clasico–modernism se împrospătează prin sensibilitate și chiar gingășie. Totuși pentru o poezie plină, vine în plus cu o fascinație în fața lucrurilor și mai ales a scrisului. Versurile sunt elocvente:

Te-am cautat cifrandu-mi dimensiunile.
Spatiul taiat de zborul hyperluminic
mi se topea pe umerii fragezi de fraga.

Te-am cautat cioplindu-mi galaxii oarbe
impotriva geometriei iubirii.
Aveam nevoie de revolta luminii in iarba
ca sa-ti ghicesc privirea umbrita perpetuu
de cantecul unui greiere.
***

Poemele sale sunt de sinteză, cel de față emblematic dă seama parcă de tot ce curprinde universul său și ce condiții îl animă în Facerea...sistemului solar




Dezolanta ordine, spuse El
vazand cum materia
doarme. ***

Dan Mitruț practică o poezie clară, poemele sunt de o mare concizie și lasă loc mai puțin interpretării fiind mai ales creatoare de stare. Starea de poezie este perpetuă în el așa ca un lichid natural, toate sunt așternute cu rigoare:


un calator rotund prin desertul soarelui
toiagul ars
pasii magului scriu nisipul si trec visatori
mai departe ***

Doar omul care scrie cu fum într-o frenezie a unei existențe ce înseninează înainte de zori se face înțeles doar pentru cel care se apleacă cu inima asupra cuvintelor sale. Versuri de inspirație intelectualistă, fiecare vers are flozofia sa, este fascinat de cuvânt ca de primul sărut, îmbracă cuvintele în veșminte de sărbatoare:


așteptând o scrisoare
tresar
pe acoperiș, un zmeu de hârtie albastră
rostogolindu-se


tovarăș de tăcere
un paianjen pipăie drumul
din dreptul ferestrei spre munte


se înseninează înainte de miezul nopții
luna răscoaptă, miros de coceni aprinși ***

Stilul său realist dus undeva spre lumea astrelor, într-o fascinație a ideilor pare să-l caracterizeze. Cu o trecere grabită, el dezvălui ceva semnificativ de mareț. Mareția oglinzii ploii și a florilor de tei te aduce în liniștea cosmică ce nesecită răbdare și contemplație, pentru a le sesiza. Aceste imagini răspund celui care o privesc și eventual patrunde în interiorul ei, împrumutându-i ceva din grandoarea ei gravă și uneori muta:


nu o sa ai buzunare
pentru comorile acestei lumi.

orice drum vei lua cu noile tale aripi, ***

lumina din tei (de la comentarii - Monica Mihaela Pop) E atâta rutină pe lume și atât de puțin adevăr. Dar pentru adevărul acesta, puțin și rar, merită să trăim. (Raine Maria Rilke)
Și da, ai cuprins în cuvintele tale frumusețea adevărului simplu, pe care ar trebui să-l descoperim la tot pasul, Căci ce poate fi mai frumos de adevărat decât ploaia răcorind caldarâmul sau mângâierea fină a parfumului de tei?
Eu îți mulțumesc pentru frumusețea acestei simplități!




Astfel autorul parcă ne îndeamnă să pătrundem pe Orbita condamnată și să devenim asemenea lui, și să urmărim cu sensibilitate și cu afecțiune ceea ce la unii pare de neînțels, ca în golul pașilor să lași în urma ta lumina. fiindcă doar tu,cititorule, poti deveni „ fiul cerului”. Specificul senzitivității artistice în această lume, pentru grabiți va fi ceva de neînțeles, dar pentru cei atenți, fabuloasă, de natura metafizică. Dan Mitruț conferă un simț al realității fruste infipt într-un strat freatic de mister. Aceast mister îl și distinge pe autor în drumul său drept al artei scrisului cu o deschidere spre depărtarea cerului:

Seara, când presăram peste asfințit boabe Lebedei astrale, bunica mă îmbărbăta: „Va veni, fătul meu, într-o zi și vei cere pentru ea vremelnicia!”.

Eu nu înțelegeam iar ea lăcrima pe ascuns, sorbind din ochi mei genunea inocenței.



Cerul închis

Nu am aflat nici azi de ce a plecat. Inima mi-a rămas găurită de pete solare.

Bunica se temea să n-o scot dintre coaste, s-o arunc disperat spre înalt, mană orfanilor galaxiei.

Acum port înăuntru un altfel de gol. Știu. Eu nu mai sunt. Plutesc îmbătat de morfina neputinței.

Călătoresc fără țintă, pândind lumina ce m-a zămislit în părăsire. ***

Destinul fericit al fiecărui autor nu depinde doar de valoarea textelor sale, de notorietatea sa, ci, în mare măsură, și de șansa stăpânirii mijloacelor de răspândire a crezului său poetic. Dan Mitruț se înscrie într-o autentică demonstrație de curaj, ca un avertisment dat celor care, dintr-un soi de triumfalism, încă mai cred cu obstinație că versul solar nu poate pătrunde în lumea sufletului plin de senzații și interpretări:


Am să încerc să trec în revistă câteva principii de aranjare a textului, valabile chiar și în visual poetry. Ar fi patru principii de bază, care nu trebuie folosite restrictiv sau excesiv
1. Contrastul-ideea este de a se evita elementele doar asemănătoare pe aceeași pagină. Dacă elementele tip (grosime, poziție, mărime, culoare, formă) nu sunt identice, atunci ele trebuie să fie foarte diferite și în număr mic.
2. Repetiția-anumite elemente trebuie repetate, la nivel de sugestie pentru crearea unui ritm.
3. Alinierea- fiecare element trebuie să aibă o anumită legătură vizuală cu un alt element de pe pagină. Asta întreține prospețimea și oferă claritate.
4. Proximitatea-elementele aflate în legătură unele cu altele trebuie sa devină o unitate din punct de vedere vizual, nu să reprezinte mai multe elemente separate.

Prea multe fonturi obosesc privirea, după cum dispunerea lor „ploaie” sau „tăiere” distrug profunzimea în imagine. Lucrarea de acest gen trebuie să aibă o viață proprie, un anotimp al ei. Cititorul trebuie sa aibă senzația certă că deschide o ușă spre altceva decât tot ce a perceput până acum. ***

Parcurgînd poem cu poem observăm o unitate tonală distinctă, piesă cu piesă, ne dăm seama că sentimentele poetului au o viață a caror tensiune este cu foarte mare greutate mascată. Este făcut pentru versul acesta, uneori incitant, cu modulații prelungit metaforice, el nu-și dezminte stilul său veritabil într-o teorema zborului:

o pasăre zbura alandala
într-o nucă

de ce zbori alandala?
mi-am întrebat eu inima

păi tu nu-i vezi pe ăștia?
nu le mai plac stilourile chinezești
jumulesc îngerii,
cică vor să scrie cu pană vie ***

Situat ca un vitraliu pe tărâmul acesta incitant al poeziei, pietrificat în colone sonore, ne invită la mese de taină să luăm parte la Experiențe interzise. Si dacă până ieri nu știai dragă cititorule, că lumea se pravale doar în luceferi, că somnul semnează pacte, de acum încolo ai posibilitatea să intri în cetatea cea dulce, să pătrunzi sufletul acesta ochi de fântână adâncă și să te apropii de cer:

Și Laika s-a prefăcut în lumină, da,
și Chalenger,
stau la taifas cu îngerii
în norul lui Oort.
N-am învățat suficient jocul
de-a baba oarba
prin centura de asteroizi.
N-am învățat în numele cosmosului,
martirii gravitează în mințile noastre
sorbind auroră
boreală. ***

umanari -stelute!(de la comentarii - eden)M-a impresionat poezia ta. Este de fapt starea mea sufleteasca , de azi. Ieri nu stiu ce fel de stare am avut, nu pot le analizez pe toate, mai ales daca sunt starile mele.
Ieri priveam stupefiata transmisia CNN -live, Realitatea TV era simultana, crainicii romani erau si ei bulversati,dar s-au descurcat perfect.
Ma gandeam sau sau nu ma gandeam la cat de mici suntem in univers,la relativitatea unor valori care poate sunt valori numai pentru noi, nu stiu la ce ma gandeam. Poate nici nu mai gandeam.
Concret am devorat o ciocolata mare cu alune( nu suport ciocolata),am vrut sa intru pe net, dar prea mare era "nodul in gat",comportamentul mental usor aberant se mentine si azi.Probabil ca neuromediatorii de stress au fost in cantitate prea mare.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei din Colombia!
M-am gandit la prietenii mei din America si Canada( ma incapatanez sa spun prieteni, fiindca am descifrat o parte din sufletul lor frumos, aici in poezie ro).
Unde esti MIRACLE?
Dumnezeu ne-a dat inca o lectie, un avertisment.Daca "un 11 septembrie" poate fi socotit ca un gest deliberat de om, aici omul a ramas neputincios,a deliberat o forta superioara-hazardul( asa denumim noi ceea ce nu cunoastem).
La inceputul transmisiei live m-am gandit la varianta unui asteroid care ne-ar putea lovi oricand.
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei din Colombia.Cerul le-a aprins nedrept lumanare din propriile lor trupuri!
Si tie multe stelute pentru gandurile tale !



magul ( de la comentarii - Oriana )Dintr-o data mi-amintesc toata copilaria, umblam desculta si descopeream stele in tarana cerului si in cristalele pamantului. Ploaia era un releu de teleportare a izvoarelor cosmice. Oglinzi pulsau in cosmos si valureau pamantul cu imagini secrete despre locurile unde voi ajunge intr-o zi. Pleiadele gravitau nevazute in jurul unui focar, ochiul stang sau cel drept, depinde care era neacoperit de vreo eclipsa de-a lui Mos Ene.


Imi regasesc mintea
desculta prin gradina
unde infloresc pe talpi de scrum
primele stele. ***


Dan Mitruț, exigent cu sine iși exercită evoluția sa poetică în imediata noastră apropiere, in imediata noastra prezenta, fiindca el poetul dintr-un nobil impuls stăruie cu firească neliniște să-i pătrundem misterul și așa îmbrăcați în stele să privim luna ruginită dincolo de zarea noastră strîmtă. Poetul este onest față de mijloacele sale de exprimare, el nu vizează performanța imediată cu orice preț, ci mai degrabă, atingerea unui liman al liniștii interioare:

in general
tot ce stim despre viata
poate incapea lejer
in pata oarba
a unei galaxii
uitate de timp.

visele
nu sunt decat
onirice doruri
dupa
tot ce-am pierdut: ***



In viziuea autorului mereu va fi Un alt asfintit , in care isi suprima transfuigurarea metaforica, preferand esentialul, fiindca el traieste acest esentialin creatia sa in afara oricarei conventii. Discursul sau poetic e esentializat, daruindu-ne o poezie cu aparenta eufonica:

Pasarea apusului isi stinse zborul
in ageazma Marii Furtunilor.

Aripile ei, un sistem de oglinzi complicate,
sorb ultima zvacnire de rosu:

crepuscul pe Altair. ***

( de la comentarii - Filip )celeste jocuri de lumini inchipuind cortinele universului trase peste vazul unei Cauze, intocmai cum pleoapele cad ostenite de culoare... mi-a placut...




Poetul nu pregeta sa se lase asistat si de Starea de Cer , din care isi face arma, dar si cutie de rezonanta, ca sa te intrebi sfios din pragul poeziei: e loc si pentru mine? E aici un ritual al trecerii din lumea fizica in cea a spiritului fara a bate la usile si ferestrele inchise. Poetul de fapt nu vrea sa convinga pe nimeni nici sa bata bici sa intre , lasa libera alegere pentru a patrunde in vesnicia fara inceput:


* Apusul de jar,
umbra masoara tiptil
lumina de vis.

* Tresare, tresar
cu ochii furati in cer:
rasar papadii. ***

Prin pregatirea sa intelectuala, poetul ne invata tacerea, ne invata sa inmugurim intr-un Adânc penultim . Stiti cine e el? E omul din vis, care coboara pe aripa de inger si ne vorbeste cu gura lumilor astrale pentru a le inchide in sufletul nostru ca intru-un psalm de toate cele vazute si nevazute:

Să trăiești în umbra tachionilor,
să te naști când te aștepți mai puțin
în creierul delfinilor,
să se târâie trupul în genunchi după tine
prin Norii lui Magellan
și să nu-ți poți da sens...
Acestea nu-s povești de adormit Soarele. ***

Despre ce se mai aude sau nu pe fragezimea zapezii, ne va spune poetul in Cântece nemuritoare. Ne ofera poezii care supraliciteaza anumite efecte, ne incita la imagine chemandu-ne intr-un timp al revelatiei, pentru a gasi noi idei poetice. Parca descinde din lumea de dincolo de ceruri, aducand misterul acelor lumi intr-un scris pe deplin format:

În umbra săgeții roiuri tinere mor
Peste cerul sudic o povară ecliptică.
Vânătorul tace:
Pândește o stihie, jumătate om jumătate cometă.
Orbita în inimă dor se preface
Și pofta vernală lumină de cretă. ***



Ultimul sfat al lui Deceneu *

poezie [ ]
106 d.H, între două lumi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Dan Mitrut [magul]
2003-09-28 |

...în zori te vei trezi din somn râzând.
Și singur.
E semn: mai ai de trudit în trup
cu o zi mai puțin;
Răgaz spre Lupul Alb cu nouă sute de limbi de aur...

Un vierme orb e clipa. Roade.
Roade!
Părtașa învierii, oglinda sabiei
de-azinoapte-ți tânguie-n teacă.

O, regele meu, nu lăsa prin ochiul tau de șoim
copitele cailor lacrimă să semene furtună.
În coamele lor ude se rostuiesc acum
cele înalte, cu cele ale pământului.

Regele meu, nu lăsa povara aceasta
peste Amintire!


Des-povarata( de la comentarii - Marina Samoila) Abia de indraznesc sa scriu sub poezia ta grea de adanci intelesuri si mistere.
Incep cu muzica ei. Nu stiu de ce, poate gresesc, dar muzica ei mi-l aduce in minte pe Saint John Perse (Varsta Mare iata-ma...).
Succesiunea de afirmatii lucide-sentinte ("mai ai de trudit în trup/cu o zi mai puțin","Un vierme orb e clipa", ) si rugaminti, pendularea intre detasare si super-implicare - imi sugereaza dualitatea sau dialogul dintre creat si Creator.
Desi imi scapa simbolistica, intuiesc si in acest plan antiteza intre cel ce hotaraste ("Lupul alb cu noua sute de limbi de aur.."), si cel caruia i se hotaraste. Puterea sabiei ce poate aduce libertatea, invierea, de-ai putea s-o manuiesti...
Si-apoi alergatorii, cu coamele ude, ce rostuiesc "cele înalte cu cele ale pământului", alergatorii timpului, "caii lacrima", nu-i lasa sa ne ajunga. Nu acum. Nu inca!
Cred ca n-am apucat sa-ti spun cat ma cutremura poezia asta a ta.
Dar nu lasa povara asta peste amintire...




( de la comentarii - liviu dascalu) Mi-a placut primul vers "... in zori te vei trezi din somn razand". Inteleg continuarea - "Si singur.", am si eu un haiku ce transmite (cred) aceeasi stare: "grohaiam ma umflam cu vant/ la trezire/ singur printre obiecte" (cred ca l-am rescris, in pagina mea precis e sub alta forma). Starea de prezenta fluida care dispare la trezire, mirarea de a te fi simit alaturi de altcineva sau doar de Elemente (Vantul), si sa nu fi fost decat singur.
In rest, poezia e plina de pretiozitati:
"Lupul Alb cu noua sute de limbi de aur"
"oglinda sabiei/ de-azinoapte-ti tanguie in teaca"
"O, regele meu, nu lasa prin ochiul tau de soim/ copitele cailor lacrima sa semene furtuna", mai ales acel "cai lacrima".
Probabil ca peste tot sunt simboluri pe care eu nu le descifrez. In acest caz, e bine sa-ti pui intrebarea ce anume scrii, poezie, sau text, sa zicem, initiatic?
In ultimul caz pune si tu o placa deasupra muzeului: aici sa intre numai cunoscatorii. La fel ca si Platon, care a pus deasupra Academiei inscriptia: aici au voie sa intre numai geometrii!
Sau lasa o bibliografie, la urma, ori o "cheie" intoarsa pe dos, precum cele de la rebusurile de odinioara.






De multe ori galaxia poetului ramane goala de sensuri si cuvinte, doar cei care vad dincolo de el, si de cuvintele acoperite de prafuri stelare il descopera asa cum este intr-un al cincilea anotimp ***


( de la comentarii - Adriana Mihaita )Minunat! si imaginea si poezia.


gingasa forta( de la comentarii - Stefana Daos)poemul isi pulseaza sensurile dimpreuna cu imaginea, hranindu-se reciproc, simbiotic(ca mai toate lucrarile tale vizuale). desi aici sunt prezentate separat, legatura dintre ele e foarte puternica. pentru ca astfel mi se dezvaluie ca stelele atipite pe frunze sunt lumini reflectate in boaba ploii, oglindite la randu-le in apa.
al cincilea anotimp,al cincilea element si a cincea esenta. oglindiri paralele cu o infinitate de sugestii si corespondente intre universul marunt si Cosmos.



imagine( de la comentarii - Anca Veronica Anghel )Superba imagine in cuvinte , superba imagine in culoare !



steaua de pe frunze( de la comentarii - Alina Manole )O întreagă artă este aici, încerc să întrevăd sensurile, semnele. Al cincilea anotimp trebuia inventat și într-adevăr, el există prin acest poem superb.
Felicitări!




Sa ne simțim trădați de clipa ce-a trecut? Haideti sa nu mai orbecaim prin noapte, si pentru ca si apele tac, sa ascultam frunzele doinind magnitudini, imagini poetice constituite din esente metaforice, care ne dezvaluiec taine subtile ale sufletului. Cu tonul sau personal, Dan Mitrut are in fata un timp de mari deveniri. Daruit cu sensibilitate, stiind sa viseze frumos, iubind patrunderea cuvintelor in esenta lor si dandu-le noi straluciri ni se dezvaluie ca un nascut si nu facut pentru adevarata poezie:

pentru un pui de stea
tac până și apele limpezi ale ochilor

pentru un pui de stea
frunzele doinesc magnitudini condamnate la întuneric

pentru un pui de stea
închinăm somnul zilelor de august
și trecem înlăcrimați
mai departe. ***



Întomnaticul *****

poezie [ ]
ascultând pe furiș, dintr-o nucă
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Dan Mitrut [magul]
2004-09-27 |


...să mângâi o pasăre,
ca și cum ai face schimb de pene

ea, pentru vama din marginea dealului la apus,
tu, pentru încă o pereche de aripi de lemn,
strunjite după forma cerului

pâine aburind pe frunză de hrean, cuptorul deschis
pentru trecătorii posibili

să întrebi o pasăre în ce grai îi e sortit zborul
să-i guști smerit din ochiul picurând subțire
mustul înăsprit de-o veșnicie

o anume moarte
întru chip și asemănare
cu soarele


dupa toamne intomnatice autumnale( de la comentarii - Michel Martin )Asta e chiar intoxicatie. Toamna, autumnala, tomnatic, intomnatic...dumnezeule! Si nimeni nu aduce nimic nou, aceeasi defilare, aceleasi frunze.
Nu-i nimic, am sa vin si eu, sa pun capac.

Ok, acum despre poezie. (am citit-o abia dupa ce am scris cele de mai sus, trebuie sa intelegi ca titlul m-a scos din sarite).
E chiar buna. Uimitor. Daca ar fi sa ignor subtitlul ala siropos.
Recitesc. Da. Nu ma supara nimic in mod deosebit, curge bine, hai ca aproape ai comis-o. :)


Superb( de la comentarii - Albu Vladimir )E una dintre poeziile cele mai bune citite aici... am rezerve insa in partea de final... frumosul sta aici tocmai in nuanta pagana iar crestinarea poemului vine fortat parca...




natură moartă cu pîine aburindă pe frunză de hrean( de la comentarii - Virgil Titarenco )"ascultând pe furiș, dintr-o nucă" mi se pare că face tot textul. Sună extraordinar. Mai ales dacă ai spune ascultînd ploaia pe furiș dintr-o nucă în șopru. Hai că am zîmbit. Evident depinde de registrul în care îți acordezi sufletul. Sub nici o formă însă nu mi se pare siropoasă. Singurele locuri unde puțin am rezerve sînt "trecătorii posibili" și imaginea cu "ochiul" din care "guști". Cred că e chestie de... gust.



"să mângâi o pasăre"( de la comentarii - Silvia CALOIANU )eu simt altceva, cand mangai o pasare...ii simt nelinistea, neincrederea...freamatul sangelui...intru acum pentru prima data in pagina aceasta (tot amanam...) si...descopar o expresie "zburatoare", de care am facut uz si eu, noaptea trecuta, intr-o incercare poetica, pe care insa, dintr-un spirit acut de insatisfactie, am sters-o dimineata...ziceam cam asa ceva: "fiecare om isi alege moartea dupa chip si asemanare"...nu sunt chiar muta de uimire, dar cumva surprinsa, da...iti gasesc scrisul neschimbat, te-as confunda pe site, doar cu Ioan Ravel, probabil, avand in vedere unele afinitati expresive... o asemena atmosfera poetica imi pare cumva straina, incerc sa o "prind"...


părere( de la comentarii - Liviu Nanu) Da. Un text bun, o poezie sensibilă și plină de metafore și simboluri. Poate prea multe pentru unii. O singură sugestie: primul vers al ultimei strofe "o anume moarte". Aș înlocui "anume" cu "anumită", în felul ăsta scapi de MEMO.




Acolo unde metafora lipseste, cuvantul se imbina frumos ca forma, reflectand dimensiunile unei puternice sensibilitati:

aerul mă respiră
am uitat să mă scriu

cine ești tu?

(nu e posibil să revii înaintea momentului unei respirații. nu o poți repeta când ea s-a terminat)



Terranoia *
poezie [ ]
spovedania balaurului
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Dan Mitrut [magul]
2004-09-30 |


O noapte înaltă
furtuna de praf mai poartă spre cratere
spaimele mele: roșii, învolburate, nebune

arteră de sticlă,
cărarea tânguie desculță după apă,

după stelele de acasă

solzii căzuți, aripa uscată
târâie zornăind
cu zborul murind, cu
unghii de meteorit înfipte

amurg pe Marte
Pământul răsare
ca o hieroglifă vie de email


nu mi-au lăsat nici măcar o umbră, cuiburile spațiului m-au trădat. adorm la poarta unui foton, și el exilat pentru că iubise petala unei dalii. avem totuși ceva în comun, am crezut în vorbele Regelui Pescar, cum că oamenii nu pot răni constelațiile.

nu înțeleg unde am greșit.

Sirius, peste noapte, un biet neon de iluminat stradal. Luna un zar necâștigător, sculptat cu dălți de foc.



ultime cuvinte
cariind măselele de fildeș,
mai aproape de tăcere.

peste câteva revoluții o să îmi reamintesc răsăritul
doar în locul rotund
voi încerca a ști
de ce zboară fără odihnă
câțiva îngeri amari
de hârtie


(caniculă și praf. în dreptul unei benzinării, un maidanez doarme pe caldarâm. mai ciulește leneș o ureche... mă trage de mînecă un copil: - nene, nene, de ce-i așa de trist balaurul asta? s-o fi rătăcit de lumea lui?) ***

mai aproape de tacere (de la comentarii - Madalina Maroga )Am simtit ca am ceva in comun cu versurile acestea, am crezut si eu o vreme in vorbele Regelui Pescar, cum că oamenii nu pot răni constelațiile. M-au impresionat ultime(le) cuvinte cariind măselele de fildeș, mai aproape de tăcere , la fel si câțiva îngeri amari de hârtie...M-am ratacit un pic de lumea mea dar peste câteva revoluții o să îmi reamintesc răsăritul .Steluta o acord pentru balaur sa nu mai fie atat de trist...



e in fata ochilor dar...( de la comentarii - Dan Mitrut ) madalina, e o bucurie sa te regasesc printre cititoribalaurul e trist pentru ca nu il mai recunoastem. fie in norii de grindina, fie in razele de dimineata, fie oriunde te astepti mai putin, mereu va fi un balaur la spovedanie.

nici nu se mai stie de ce.ce e interesant in lumea noastra e ca toate experientele veritabile se inchid in simboluri. asta e o operatie mentala, prin care creierul spune: "lasa, azi nu am timp de chestia asta e prea grea, poate maine". in realitate aceasta amanare, nu va fi epuizata niciodata, pentru ca sindromul lipsei de timp ne arunca viata intr-un cerc vicios, de unde numai un balaur te mai poate scapa.

asta desigur, daca ai puterea sa crezi in asa ceva :)))



O viziune a sentimentelor( de la comentarii - Andu Moldovean )Interesant, e cam ce pot spune dupa ce am citit textul tau Magule de trei ori (asa cum se cade). Parca vad un pic de Ray Bradbury pe aici (doar ca nu sunt tigri, e un balaur). Sunt convins ca nu va veni oricui usor se treaca de primele nivele ale simbolisticii care a devenit deja obisnuinta a scrisului tau. De aceea ingaduie-mi sa consider acest text un material care transmite doar vraja, nu si pe vrajitor. Nu mi-a placut "email", suna a e-mail, din pacate unele cuvinte si-au denaturat sensul intr-o masura prea mare. Nu avem ce face.
Cu prietenie,
Acelasi privitor din Boarul.



a ști(de la comentarii - Alina Manole)Profan al astropoeziei, remarc imaginile pe care le pot recunoaște: "arteră de sticlă, / cărarea tânguie desculță după apă", "luna un zar necâștigător"...În versurile din finalul poemului văd reîntoarcerea la efemer, la terestru:

doar în locul rotund
voi încerca a ști
de ce zboară fără odihnă
câțiva îngeri amari
de hârtie

Cât despre balaur, toate se ascund, concentric, în neînțelesuri și mai mari. Un poem pe care îl voi reciti până la transparența lumilor.






Am pus laolaltă împreună cu voi poemele lui Dan Mitruț, un concert polifonic la capătul căruia un cititor exigent va rămâne sigur macar cu o amintire , iar unul indulgent cu un caleidoscop de senzații care–i solicită simțuri și simțiri diferite, care-l lovesc în părți deosebite ale sensibilității ca un jacuzii literar. S-a creionat, astfel, un profil asupra caruia timpul, cred , va decide favorabil. Puteți contiuna voi mai departe să descoperiți Orizontul plin de constelații