Mă doare capul, mi-e sete și nu m-am obișnuit cu lumina, care-mi chinuie ochii. Unde-s ochelarii de soare? Tu , de ce zâmbești? Sunt zburlită!?
Căldura asta mă lasă fără vlagă. Simt că mă târăsc pe sub tălpile tale. Evadez. Dincolo de soare și de albastru. Îți cuprind coapsele cu degetele-mi reci, de sudoare. Vai! Iar mi s-au încurcat în păr!
De ce nu vă depilați, voi, bărbații? De fapt poate ai avea picioarele mai frumoase decât ale mele. Mai bine așa, ascunse de păr.

Citeam undeva...
Cum că nu am fi compatibili... Știi, tu? Zodia mea și zodia ta s-au ridicat în picioare și au declarat război, una alteia. De parcă asta ne va împiedica pe noi... să ne ținem de mână.
Când trecem strada.
Nu pot să mă îndrăgostesc de tine azi. Încă nu m-am dezîndrăgostit de mine și de fluturi.
De ce mă privești așa? Parcă aș fi moartă. Sau cel puțin vie- moartă. Nu mă recunoști. Sau poate că din cauza soarelui, arăt altfel.
Ai dreptate, sunt frumoasă.
Să nu-mi ceri să ies de sub tălpile tale.
E prea dimineață, ca să mă uit în oglindă. Trebuie să-mi umplu privirea cu tine, ca apoi să am curaj să mă descalț. Stai liniștit! Nu plec de sub tălpile tale. Pot să mă descalț chiar aici.

Nu te uita la mine, atât de blând și pune muzică. Ce vrei tu. Sau mai bine, hai să ascultăm liniștea și să ne iubim. Nu vrei? Te sărut. Hai, vino să te sărut. Mi-a fost dor să mă ții în brațe. Știu că ai fost tot timpul lângă mine dar parcă te-am simțit departe. De parcă până și carnea ta m-ar fi respins. Nu pot să nu plâng. Nu. Mă doare capul.
M-am născut în clipa când mi-ai spus că mă iubești. Ha ha ha! Chiar ai crezut asta?! Mai mare rușinea! Încă mă crezi copilă?! Încă mă crezi curată?! De mult am evadat de sub tălpile tale. Mi-am mai lăsat acolo doar umbra. Și tu, care ai crezut că asta sunt eu. Nu! Nu trebuie să mă lovești! Chipul meu nu mai țipă de frica palmelor tale. Te-am învins! Nu! Nu sunt nebună! Doar am rămas fără rezerve de fericire iluzorie și zâmbet de-un “autentic” fals. Va trece... dar totuși...până când?
Până când, să încerc să te uit...să încep să te uit...ca apoi să-mi dau seama că te iubesc? Hai să ascultăm Reamonn “Supergirl”.
Și iartă-mă pentru tot. N-ai pentru ce?! Hai să ne închipuim un motiv. Pentru fluturi! Iartă-mă pentru fluturi! Taci! Hai să ascultăm muzică acum. Hai... te rog, să nu mai vorbim. Te rog! Vrei?
Dimineața asta mi-am purtat-o cu părere de rău. De fapt nu aveam pentru ce să mă revolt. Te iubesc!
Ce urât sună! Nu? În orice altă limbă sună de parcă ar fi muzică simfonică. Româna ascute până și vocalele. Din cauza asta pare atât de greu s-o spui, e dificil să numești dragostea într-o expresie nemuzicală. Mai bine-ți spun că îmi ești drag! Sună mai bine și conține la fel de multă iubire.
Mi-ești drag! O strig! Mi-ești drag!

Nu mă păcălești tu pe mine! Știu că nu ai dormit azi noapte. Nu, nu te-am simțit, foindu-te lângă mine și da, am avut suficientă plapumă. Știam că nu visezi. Nu te-am întâlnit în visul meu. De obicei te simțeam fără să-mi pot explica de ce. Ieri nu. Parcă nu vroiai să fii lângă mine. Și nu mă apărai. Și mi-a fost frică.
De asta am vrut azi să mă urăști. Doream să pleci ca să mă pot desprinde mai ușor.
Mă înjurai... eu îți spuneam că te-am mințit tot timpul, tu ai fi început să mă disprețuiești. Probabil nu mă mai vroiai lângă tine. Þi-era mai bine singur! Și mie, poate mai târziu.
Dar nu.
Tu trebuia să simți cum sunt eu de fapt iar eu să văd asta în ochii tăi. Cred că nu mai pot, să nu te iubesc încă, sigur nu mai pot, să nu te mai iubesc deloc și se pare că pe altcineva, nu voi putea iubi vreodată. De asta vreau să mă eliberez. Vreau să mă lași plângând și să pleci. Să fii mort pentru mine, ca să te jelesc dar să te uit.
Nu te schimonosi. Știi și tu că am dreptate. Te așteptai. De asta, mi-ai dispărut din vis.
E prea dimineață ca să mă uit în oglindă și totuși m-am privit destul, uimită, în ochii tăi. Se prea poate, însă, ca pentru tine, să fie suficient de zi, ca să mă verși în oglinda de pe hol.
Nu tu, m-ai zămislit?!