agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1656 .



Ganduri despre ganduri
personals [ Thoughts ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bachus ]

2001-12-16  | [This text should be read in romana]    | 



Gânduri despre gânduri


*Suntem prea mici ca să sperăm ceva dar prea mândri ca să o recunoaștem.Ne trecem neimportant și ne uităm repede, altfel nu ne-am putea accepta.
*Cu ce poți anula fascinația de a fi?
*Urăsc viața căci e clădită pe dorință și renunțare, dar o iubesc fiindcă m-a învățat să gândesc. Ea e prețul devenirii mele.
*Omul s-a obișnuit cu el în așa măsură încât se crede nemuritor. Va plăti scump curajul de a se minți.
*Calea fericirii trece adesea prin tărâmul ignoranței.
*E o reală plăcere în a te lăsa înșelat de viață, ajungi să te pierzi printre tristeți.
*Am fi oare mai buni într-o lume mai bună sau ne-am păstra cu ambiție sfântă bestialitatea?
*Tăcerea celui învins- o minunată plecăciune.
*Te-ai căutat vreodată în minciună? Ai cele mai mari șanse.
*Dumnezeu- un simbol activ. Poate e surprins și el de inutilitatea marilor credințe.
*Nimic n-a înlocuit până acum haosul, nici teama de ordine.
*Sufletul adesea sângerează, suspină după certitudini.
*Când oare nu vom mai conduce noi lupta împotriva înstrăinării de sine?
*Paradisul- loc al cultivării lipsei de înțelepciune.
*E un blestem să înțelegi!
*Am purtat și am topit în oglinda de gheață a vremii toate măștile unui geniu de piatră, sunt distrugătorul prin excelență.
*Veți învăța cu toții să fiți veșnici, pentru că sunteți un destin.
*Prin reîntoarcerea iluzorie la origini ne amăgim cu sentimentul întregirii.
*Literatura e gând eliberat de ispite.
*Prin încifrare se închide o lume în căutarea alteia.
*Viața e o glumă teatrală de prost gust, ce se pierde undeva între ignoranță și neprofesionalism.
*Există în om o pornire tainică de dăruire sferelor întunecate ale lumii de dincolo de vis.
*Durerii sfâșietoare i se opune neliniștea teribilă.
*Ați alunecat vreodată în deziluzii rușinoase?
*Asumați-vă libertatea și curajul înțelepciunii de a reuși!
*Ne-am obișnuit să fim ridicoli în căutările noastre mărunte.
*Am epuizat ideile pentru a le înlocui cu atitudini, cu stări ale omului mediocru.
*Lucrurile ne părăsesc ofensate de pretențiile noastre de absolut, ele ne cunosc cel mai bine micimea.
*Nimic nu pare să ne înspăimânte mai mult decât singurătatea și tăcerea marilor dureri.
*Suntem supuși forței iluziei, această vrăjitoare bătrână dar mereu fermecătoare, pentru care biata cunoaștere e un simplu instrument.
*Ne fascinează orbirea, întunericul nu cere nimic.
*Realul de dincolo de vis e întotdeauna voință de depășire a datum-ului existențial.
*Visul e un act de revoltă, care capătă adesea valențele unei împotriviri nejustificate.
*Erosul și thanatosul se regăsesc în vis într-o unitate mai presus de orice cunoaștere privitoare la lumea sensibilă.
*Visul se opune prin sine fericirii plate, adusă de împlinirea unor dorințe comune.
*Poezia naturii e o stare de fapt, interiorizată până la identificare cu eul personal.




Bogdan Chirica (Bachus)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!