O toamna avem si doar vorba ma afla
aproape de primul parg o cireasa amara
cand vocea o soarbe in lumina difuza
se stoarce in piele de ras parfumata
la plin cerul cu stele si piept de cenusa
ma sfarma in graba ca piatra lui Noe
in oceanul sidefat ce toarna si plange
dupa un singur pamant degerat in adanc.

Ma tem de povara ce-o port mai aproape de lut.