Sunt tare trist. Azi-noapte am visat că am murit și că trebuie să vă spun cine sunt și ce am facut, ca să știți ce să vorbiți despre mine, atunci când se va întâmpla.
9 februarie 2005, ora 6.56


M-am născut la Brăila acum 40 de ani(1964), din părinți care, mahmuriți de sărbatorile ocazionate de finalizarea colectivizarii, s-au retras la oraș.
N-am citit o carte tot liceul, dar am ascultat multă muzică(rock), și mi-am dorit să cânt reușind după sfârșitul liceului să vocalizez cu singurul grup mai acătarii din localitate.
A urmat apoi armata unde am compus primele cântece cu texte proprii. Eram pe locul 3 la textieri dupa Foarță si Ujică, deși muzica "phoenicsilo" nu prea îmi plăcea, cum nu-mi plăcea mai nimic din muzica românească. A fost un clasament de moment, după aceea au apărut V.Sterian, Andrie...așa că am întrebat în stânga și dreapta dacă nu vrea cineva să-mi facă texte. Negăsind mi-am spus că ar trebui să mă apuc de citit. Mi-a luat câteva săptămâni să prind curaj (aveam 21 de ani)pentru a intra în biblioteca Panait Istrati.Am citit foarte multa proză și ceva cărți de poezie în care de fapt căutam texte. In afară de Baudelaire și Poe nu mi-a plăcut mai nimic.
După 90 am reușit să înregistrez câteva cântece și am fost difuzat la radio mai mult datorită textelor.Acum cânt cu grupul CRI-GRI din 1996.
Prin toamna anului 2000 mergeam pe Calea Victoriei.Era frig, umezeală, ca de obicei n-aveam bani, iubita mea era de ani buni cu altcineva ; am trecut pe lângă bustul lui Nichita "să trăiești poete", i-am spus după care mi-am răspuns "salut băiete".
Căpătasem obiceiul în urmă cu câțiva ani când munceam la amenajarea unei căsoaie din zonă.Nu cred că m-am depărtat prea mult, când mă trezesc mormăind un cântec pe care nu-l mai cântasem de prin 85-86, o compoziție a unui pianist care activase cu grupul cât am fost eu în armată "Dimineața-i petrecută-n cult pentru soarele ce nu răsare…" și dă-i inainte, am știut tot textul. Nu-mi venea să cred, mai citisem reviste în care Dimov era trecut la categoria adevăraților. Am hotarat brusc să merg la Universitate la sala de lectură unde bibliotecara n-a vrut. Coborând scările văd un anunț în care se spunea că la o sală prin mansardă cineva aduce cărți cu poeți români mai necirculați. Eram cam la limită cu timpul dar am urcat și chiar am reusit să citesc vreo trei-patru poezii cu Dimov.Am fost foarte emoționat.Au urmat cateva luni aiuritoare.Iubita mea se despărțea și eu credeam că mai am o sansă; tot ce strânsesem în anii ăștia, a explodat într-o poezie chiar în noaptea când împlineam 37 de ani(29.03).Ce-i drept mai scrisesem vreo câteva prin clasa a treia , și prin ‘87(trei) după niște întamplări ciudate când m-am culcat beat și la trezire , de fapt când am devenit conșient deja aveam scrise vreo două pagini.
In majoritatea cazurilor am scris noaptea când nu puteam dormi din cauza a două trei s-au mai multe cuvinte care se legau chemând și altele la joc. Trebuia să joc pentru a putea apoi dormi, ocupație care-mi dă satisfacție mai ales când mă trezesc și recapitulez ce-am visat.
Cam de un an am început să citesc frecvent mai ales poeți români.
N-am un crez poetic, nu am un stil, nu cred că poezia nu-și poate schimba ritmul.
Cred că poezia va muri doar după ce va inchide ochii decedatei speranțe.
Din păcate cu gramatica nu stau prea bine dar mă bazez pe faptul că cititorii sunt mai pregătiți ca mine. Muncesc pe șantier și am foarte puțin timp pentru ce știu c-ar trebui să fac.
p.s. Eu vă iubesc pe toți. Voi mă iubiți ?