De ce oare, pe măsură ce înaintăm în vîrstă, toate rahaturile cu care ne plictiseau părinții noștri ( mîndrie, onoare, onestitate, familie ), și pe care noi nu dădeam, firește, nici doi bani devin din ce în ce mai importante?
Oare înțelepciunea să fie în continuare apanajul celor bătrîni?
Să avem în continuare nevoie de sfatul bătrînilor, ca acum 2000 de ani?