dacă ziua de mâine nu ar mai veni... dacă nu ar mai exista...
adică să se trezească cineva și să zică „mâine nu mai există!”... nu mi-ar părea rău...
nu mi-ar părea rău pentru cât și ce am trăit, nu aș avea regrete pentru cât am iubit... sau pe cine am iubit ori iubesc... sau cum am iubit ori iubesc...
probabil că nu voi regreta nici că voi pierde multe lucruri, că nu am mai văzut și că nu voi mai vedea prieteni dragi... prieteni foarte dragi...
că nu te-am mai văzut... că nu te voi mai vedea... niciodată... că...
probabil că nu voi regreta... doar probabil...
dar aș vrea să fii cu mine... înainte ca mâine să nu mai existe...
să fim împreună înainte de inexistență... să te țin de mână, să mă ții în brațe înainte de a ne evapora în suflul ce nu va mai fi...
să ne contopim inimile pentru totdeauna...
să îți simt parfumul pe obrazul meu...
să îmi împletești stângaci cosițe cu flori de măr... din mărul din grădina bunicilor... și să privim de pe coastă satul și să nu ne dăm seama care e casa lor... pentru că de pe coastă vom vedea doar mărul și nucul, dar nu și casa...
să privim spre ce a fost, să zâmbim amintindu-ne de momentele frumoase și să râdem zgomotos de cele în care ne-am certat din cauza unor nimicuri... și să rupem fotografiile, pe toate, căci nu-și vor mai avea rostul... dacă avem vii amintirile în suflet...
și dacă mă strângi de mână... nu mai am nevoie nici de cărți, de cursuri sau examene...
dacă te am pe tine... ce contează dacă mâine nu va mai fi?
și chiar dacă tu nu ești acum lângă mine... știu că m-ai iubit, poate chiar din prima clipă a vieții tale și că încă mă iubești, știu că am fost iubită și că sunt iubită... atunci... de ce aș regreta ceva în viață?
mi-ai zis să iubesc și să îmi trăiesc viața...
m-ai învățat cum să iubesc...mi-ai arătat ce să iubesc... mi-ai spus „iubește viața, căci e a ta și e singura!”
numai că... nu m-ai învățat cum să trăiesc... mi-ai spus doar să-mi trăiesc viața... cu tine sau cu cine voi vrea eu...
mă iubești atât de mult încât ești gata să renunți oricând la mine... pentru fericirea mea... pentru mine...
probabil că și eu simt la fel... căci tu mi-ai arătat ce și cum... iar eu... copil prostuț... te-am crezut... și încă te cred...
și mi-e dor să mai râzi de gafele mele... mi-e dor să mă simt iar copil în brațele tale...
mi-e dor de tine... de vocea ta... mi-e dor de... mine... atunci când sunt cu tine...
și totuși... nu regret că te-am iubit și că te-am urât în același timp...
nu regret că te iubesc până la nebunie, la fel cum nu regret nici răzvrătirea mea pentru tot ce ni se întâmplă...
iar dacă mâine nu va mai fi... să știi că te-am iubit... chiar de dinainte de a mă naște... dinainte de prima gură de aer, dată cu forța prin tubul de oxigen...
te iubeam atunci cum te iubesc și acum, cum te-am iubit în prima clipă când te-am văzut, sus pe scările bisericii în plină iarnă...
te iubesc și acum așa cum te iubeam în prima clipă de viață sau ca în secunda în care ți-am văzut chipul...
și te voi iubi și mâine, chiar dacă nu va mai fi...
probabil că voi regreta un singur lucru... că nu îți pot spune că te voi iubi și mâine ca și azi ca și ieri...
probabil...
dar poate că totuși... mâine va veni... și va fi mai frumos decât azi... și decât ieri...