Iar plâng și iar îmi spun că nu ar trebui să plâng... știu că și ție ți-e greu, poate că și tu plângi uneori noaptea cu gândul la mine... la noi, poate chiar acum... poate că și tu te gândești că multe se vor schimba... de fapt, cu siguranță că multe se vor schimba... o știm asta foarte bine, dar oare... noi cum vom fi... atunci când ne vom reîntâlni?
A trecut o lună... și mi-e atât de dor de tine... de mâna ta... de vorba ta... de ochii tăi... de sărutul tău...
Mă gândesc că nu trebuie să plâng, dar... dacă nu mă pot abține... știu că iar o să mă doară capul, știu că am să adorm târziu și că mâine îmi va fi greu să mă trezesc la șase. Bine măcar că... se termină facultatea asta o dată... încă două luni și gata!
Ce voi face pe urmă... probabil că nici Dumnezeu nu mai știe sau... El ar trebui să știe!

...

Și mă întreb uneori... de unde atâta bucurie, de unde o așa binecuvântare pe mine, ce am făcut oare să merit o așa iubire din partea ta... și de unde sunt aceste persoane care îmi vorbesc atât de blând, care mă iubesc și care îmi arată iubirea lor zi de zi? Ce am făcut oare? Ce fac?

...

Dumnezeule!!! mi-e atât de dor...