Atrag, cu toata seriozitatea, atentia eventualului cititor ca acest text nu are ce cauta intr-un site cu pretentii. Din nefericire nesimtitul s-a strecurat in personalele mele si nu prea stiu cum sa-l dau afara. Ma dezic de acest text.


S-a blocat usa la baie.


S-a blocat usa la baie. Sigur ca s-a blocat usa la baie. Nici nu ma mir ca s-a blocat usa la baie.
--S-a blocat usa la baie, imi spune sotia cand ma intorc de la serviciu.
--De ce? intreb eu prosteste.
--Nici nu am avut timp sa-ti pregatesc mancarea, imi raspunde ea cu sinceritate.
La ce anume intrebare imi raspunde ea nu stiu. De fapt nu raspunde la nici un fel de intrebare. E doar modul ei de a ma anunta ca nu a facut mancare. Si n-a facut mancare din cauza mea. Pentru ca sunt un indolent si nu fac ceea ce ar trebui sa faca orice barbat in casa lui. Sa dreaga, sa repare, sa puna la punct, in asa fel incat totul sa mearga struna si sa nu se intample accidente de soiul "s-a blocat usa la baie".
Ma uit la sotia mea. Ma uit la ea ca orice barbat normal la sotia lui. Imi raspunde cu aceeasi privire. O privire normala de sotie normala.
Cedez in acest razboi al privirilor si ma duc la baie sa vad dezastrul cu ochii mei. Il vad.. Cu ocazia asta fac si alte constatari pe care, de altfel, le face tot omul in baia lui. Trag apa. Ma mir ca functioneaza. Imi pare bine ca functioneaza. Ma intorc in sufragerie si iau ziarul sa-l citesc. Sotia asteapta sa spun ceva referitor la faptul ca s-a blocat usa la baie. Nu spun nimic. La urma urmei si eu astept sa-mi pregateasca masa. Sotia nu vorbeste dar nici nu are de gand sa-mi pregateasca masa.
Tac. Tacem asa impreuna. Tacem perfect. Desi fierb in sinea mea afisez o figura impenetrabila. Dupa un timp, nemairezistand ispitei, sotia zice cu indiferenta in glas:
--Nu ai de gand sa o repari?
Nu, nu am de gand.
--Ce? intreb eu cu multa nevinovatie.
--Usa! scuipa ea cuvantul pastrand-si cu greutate calmul.
Jubilez, imi dau seama ca este gata sa cedeze. "O lasa nervii imi zic".
--Asa nemancat? fac eu pe ingrozitul. Doamne fereste!!
Deschid ziarul la pagina economica. Ma uit la ziar ca gasca la lumanare. Nici nu vad literele de foame.
Ea tace. Eu tac. Privit din afara suntem un cuplu perfect. Dupa o pauza de timp lunga cat un pranz substantial zice:
--S-a umflat de la aburi.
--S-a stricat broasca, ii raspund eu tusind usor pentru a acoperi zgomotul infernal facut de stomac.
S-a lasat iar linistea. Timpul trece greu, atat de greu incat in jurul buricului, pe o zona nu mai mare de o palma, simt acidul clorhidric clocotind pe peretii stomacului.
--S-a umflat de la aburi, zice ea hotarata.
--S-a stricat broasca, spun eu cu fermitate.
--Raspuns gresit, ma atentioneaza ea lalaind cuvintele.
Din punctul ei de vedere confruntarile noastre verbale se termina in una din urmatoarele variante: ori nu am dreptate, ori are ea dreptate, ori raspund gresit, ori pur si simplu n-am habar despre ce este vorba.
Pe masa este o farfurioara plina cu fructe. Iau neglijent un mar si il mananc. Citesc ziarul si mananc. Imi arunc intamplator ochii asupra sotiei. Ma priveste ironic:
--Cinci mere, trei banane, o portocala si cinci lamai.
--Poftim?!?
Imi arata spre fructiera. E goala. Cand naiba le-am mancat? Sotia aduce o impresionanta gramada de lamai si le stivuieste in fructiera.
Pune fructiera langa mine. Uitandu-ma la lamai simt in gat un fel de acreala de-mi vine sa vomit.
Imi este clar, daca vreau sa mai mananc mancare gatita in casa asta trebuie sa repar usa la baie. Intr-un anume fel o admir pe nevasta mea, speculeaza cu multa abilitate slabiciunile mele. Si de ce sa nu recunosc face o mancare.... Dumnezeule ce foame mi-e.
Ma ridic din fotoliu, oftez, ma fac ca nu vad privirea ei ironica, imi iau sculele si ma duc la baie. Desfac clanta si pun cele doua piese ale ei pe policioara de sub oglinda. Incerc sa desfac broasca dar nu reusesc.
--Adu-mi patentul, strig eu la nevasta mea.
Dupa cateva minute aceasta urla din hol la mine:
--Care este patentul?
Incercati dvs. sa explicati unui nestiutor ce este acela un patent.
--Ala ca o pensa, dar mai mare, urlu eu cat ma tin puterile.
In cateva minute sotia imi aduce prajitorul de saratele.
--Poftim, spune ea victorioasa. Iar o sa muncesti de o sa fac febra musculara? ma intreaba ea.
--Ce e cu asta nefericito? Spune ce e cu asta? Ca nu stii care e patentul mai pricep, dar sa nu stii ca asta e prajitorul de saratele nu pricep si pace.
--Daca ar fi singurul lucru pe care tu nu-l pricepi....
--Tine-te de marginea asta a usii, ii spun eu si ma duc sa-mi caut patentul.
Cand ma intorc usa la baie este inchisa. Sotia a intrat in baie si a tras usa dupa ea si nu are cum sa o mai deschida intrucat eu i-am scos clanta.
--Deschide usa, striga ea iritata.
--Nu am cum.
--Special ai facut-o, tipa ea plina de nervi.
--Nu fi stupida. Clanta este in baie, ii zic eu calm.
--Astea de pe policioara, intreaba ea.
--Da, raspund eu fara sa vad totusi la ce anume se refera ea.
Se aude un zgomot infiorator.
--S-a spart policioara, striga ea.
In mod miraculos in casa asta, uneori, lucrurile din imediata apropiere a sotiei, se sparg, se strica, se deregleaza, fara ca ea sa aiba vreo vina.
--Vrei sa spui ca ai spart-o, pun eu lucrurile pe fagasul lor firesc.
--Vreau sa spun ca s-a spart policioara, urla ea la mine.
--Ei bine nu ma mir, ridic si eu tonul la ea.
--Te amuzi din plin, nu, marie ea.
--Nu draga, raspund eu obosit.
--Ce fac cu clanta?
--Bag-o in broasca.
Se aud niste zgomote ciudate.
--Nu intra, zice ea.
Sotia mea are doua maini de stanga in rest este o femeie normala, adica cicalitoare si agasanta.
--Unde incerci sa bagi clanta aia?
--In broasca, nu? Sau nu acolo trebuie?
--In ce gaura?
--In una din ele, zice ea ezitanta. Stiai ca sunt doua? Stiai, stiai, dar n-ai vrut sa-mi spui si mie. Asa ca sa pari tu mai destept. Desteptule ce esti!
--Ai bagat-o, o temperez eu.
--In asta de jos? ma intreaba ea.
--Nu draga in aia de sus.
--Am incercat si acolo dar nu intra.
--Sigur nu ai incercat altceva? Ma pomensc si eu vorbind aiurea incercand sa destind atmosfera.
--Nu fi mitocan. Sa stii ca nu intra, izbucneste ea. Esti sigur ca este de la broasca asta?
--Sigur ca da, mai incearca.
Daca ar fi sa ma iau dupa zgomote as putea crede ca nevasta-mea incearca sa-si faca harachiri cu clanta.
--Nu merge. Nu merge si pace Sa o ia dracu de clanta, urla ea isterizata.
Aud un pleosc, un hars si un hait, acesta din urma fiind strigat de nevasta-mea.
--Ce-ai mai facut? intreb eu disperat.
--Nimic, spune ea vinovata.
--Ce-ai spart?
--Nimic, draga, nimic.
Incerc sa ma linistesc. La urma urmei foc nu a avut cum sa puna iar daca vorbeste inseamna ca este teafara.
--Mai incearca odata, zic eu.
--Nu pot.
--De ce?
--Nu mai am clanta.
--Unde e clanta nefericito, tip eu la ea.
--Nu tipa la mine, urla ea din toate puterile. Nu-ti permit sa tipi la mine. Auzi. Nu-ti permit.
Vecinii incep sa bata in calorifer. La naiba cu vecinii. Nu poate omul sa-si caute clanta in baia lui personala ca te si trezesti apostrofat de ei.
--Draga mea calmeaza-te. Fii calma. Te rog fii calma. Unde e clanta?
--In WC.
--Ai spart vasul? intreb eu mai mult mirat decat suparat.
--Ei l-am spart! Nici vorba. Intodeauna te gandesti la ce e mai rau. Pesimistule. E putin crapat, atata tot. Daca vrei sa stii nici nu curge apa din el, se prelinge putin. Putin de tot.
O aud lipaind prin baie.
--Bine lasa, nu este o nenorocire. Pana il inlocuim o sa mergem la sora-ta.
--Ce face!?! Eu nu merg la sora-mea pentru treaba asta.
--Nu pentru treaba asta o sa mergem la sora-ta, ci pentru celelalte treburi.
--Eu nu merg pentru niciun fel de treaba la ea. Auzi dar daca am folosi cada? zice ea cu voce moale.
--Daca folosesti cada te omor. Cum crezi tu ca mai putem face baie in cada aia dupa. Vedem noi, o zi nu murim. Scoate clanta de acolo, revin eu la principala noastra problema.
--Ce face? Poate nu ai inteles. Clanta este in WC. In vasul acela in care tu faci de toate.
Pai sigur ca da, eu fac de toate in vasul ala, ca si cum ea nu ar face nimic.
--Baga mana si scoate-o, sau vrei sa dormi in baie?
--Auzi, daca folosesc clestele de saratele.
--Fa ce vrei, oricum cu ala nu mai faci saratele.
O aud gemand din greu dupa care aud un trosc si pe nevasta-mea
strigand:
--Aoleu!
--Ai spart vasul de tot, nu? o interb eu linistit.
--De unde stii ca s-a spart? zice ea.
"S-a spart" nu "l-am spart" cum ar fi corect. Ma gandesc la asta dar prefer sa nu-i spun nimic.
--Mi-am inchipuit.
--Da, dar nu stii tot.
--Ce mai e?
--S-a spart si oglinda. O simt tare necajita. Cine stie cum a atins oglinda cu clestele de saratele.
--Banuiesc ca s-a spart din spirit de solidaritate cu vasul.
--Nu este momentul sa fii spiritual.
--Fa bine si ia clanta. Mai incearca odata.
--Stai un pic sa o spal.
--Nuuuu, urlu eu ingrozit. Dar e deja prea tarziu. Zgomotul infernal pe care il aud imi confirma ca a spart si chiuveta. Te rog, intelegi, te rog, nu te mai apropia cu clanta aia decat de usa. Intelegi numai de usa. Tu nu vezi cum te apropii cu ea de ceva, acel ceva se sparge. O fi vrajita, soptesc eu.
O aud incercand sa bage clanta in broasca. Nu inteleg ce poate fi atat de greu.
--Merge, intreb eu, desi mai bine nu intrebam.
--Nu! Nu merge de loc, zice ea plangand de ciuda. Nu mai pot. Scoate-ma de aici. Te rog scoate-ma de aici, tipa ea cat o tine gura.
--Scoate-o ba de acolo, striga la mine vecinul de deasupra.
--Sadicule, urla si nevasta-sa. Nu stii ce sa mai inventezi ca sa-ti creasca pofta.
--Crezi ca asa creste pofta, il aud ca prin ceata pe vecinul meu intreband plin de speranta.
--Eu stiu, raspunde nevasta-sa cazand pe ganduri.
--Te rog, te rog, scoate-ma de aici, spune nevasta-mea in soapta.
--Am sa sparg geamul, zic eu. Baga-te in cada sa nu te loveasca cioburile.
Dau cu patentul in geamul opac pana ce, acesta, cu un zgomot infernal, se sparge. Ma uit in baie. Nu mi-am inchipuit niciodata ca o baie de oameni poate arata in halul acesta. Din cada sotia ma priveste plina de bucurie.
--Ce bine-mi pare ca te vad, zice ea.
Iese din cada ia clanta si mi-o intinde prin geamul spart. O iau si incerc sa o bag in broasca. Nu merge.
--Ce naiba, exlam eu.
Sotia prin ferastruica, ma pocneste amical peste ceafa.
--Ziceai ca-i simplu, nu?!
Ma uit la broasca. Din interiorul ei a cazut o bucata de metal ce obtureaza orificiul.
--Nu merge! Ce facem? Cum te scot eu de acolo?
--Sparge usa, striga ea distructiva. Doar nu o sa ma lasi aici.
Vazand ca ezit tipa foarte convingator: sparge usa, sparge usa, sparge usa.
--Da-te la o parte, zic eu hotarat, si ma reped cu umarul in usa.
Ma prabusesc cu usa cu tot peste cada. Sotia este in cada, usa este peste cada si eu peste usa.
Asa ne-au gasit politistii chemati de vecini. M-au reclamat ca vreau sa-mi omor sotia.
--Mainile sus, urla unul dintre ei.
Stau pe usa. Ma intorc speriat cu fata spre ei si ridic mainile. Pentru a fi mai convingator ridic si picioarele.
Nevasta din cada isi iteste pe langa usa, zambitoare, capul.
--Cucoana mai traiesti, intreaba dezamagit politistul.
Sotia zambitoare spune linistit:
--Daca pana numar la trei nu iesiti din casa mea o sa va putrezeasca oasele in puscarie. Iar tu imi zice ea privindu-mi ironic piciorele, du-te si da un telefon lui tata. Sa vorbeasca cu generalul Florescu.
Intorcandu-se spre politisti zice linistita:
--Unu.
Eu nu ma misc de pe usa. Asta pentru ca tata nu cunoste nici un general si eu lucruri inutile nu fac.
--Doi, zice plina de convingere sotia, moment in care politistii dispar ingaimand fel de fel de scuze.
--Ce zici, ma intreaba plina de mandrie sotia.
--Ce sa zic? esti mare. Privesc in jurul meu. Usa sparta, geamul spart, oglinda sparta, vasul WC-ului spart, chiuveta sparta, cada zgariata, masina de spalat a scapat ieftin, e doar putin turtita. In rest e bine. Ar mai fi o problema, dar e desigur minora. Nu ma pot misca de pe usa. Se pare ca mi-am rupt ceva.