Astăzi la ora 7: 48 viața mea a fost zdruncinată. Azi mi-am pierdut încrederea pentru a nu știu câta oară. Am încercat și după atâta timp am crezut că poate el a reușit să mă facă să cred, și am sperat și am crezut că știe cine sunt și că am și eu problemele mele, dar se pare că s-a gandit numai la el… nu știu exact de ce dar de azi dimineață de la ora 7: 48 tot ceea ce am facut a fost să plâng, nu cred că mai am lacrimi în mine, au trecut peste 12 ore de când plâng și am ajuns la o singură concluzie, are dreptate…
Nu e nimeni vinovat decât eu, numai eu…eu sunt întotdeauna vinovată de tot ce se intamplă, nu fac niciodată nimic bine, și nu știu din ce cauză, de ce toată lumea mă vede ca pe o persoana atât de prostă și imbecilă, și eu sunt mereu vinovată…. Ce păcate am de răscumpărat oare de nu pot să fac și eu măcar odată ceva bun în viață? Eu deja nu mai știu … tot ce știu este că doare cum nu am mai vrut să doară vreodată și toate astea pentru că începusem să mă cațăr pe zid, pe zidul meu și când credeam că am reușit el a reușit să spulbere tot…atât de simplu, știi cum?
Cu un mesaj… și iar plâng, nu mă pot opri.
Un mesaj pe care l-am deschis cu ochii visători și somnoroși și cu zâmbetul pe buze.
Un mesaj pe care l-am închis cu ochii larg deschiși și plini de lacrimi și cu buzele crispate.
7: 48
doar atât și nu cred vreodată că voi uita vreodată ora asta.
Nu ai ce să mai faci i-am spus, eu sunt vinovată, deși țin minte că acum o lună și ceva i-am explicat că eu în perioada asta așa sunt, nu sunt eu, sunt crispată și obosită și nu o să ne putem vedea atât de des…. Și stii ce mi-a zis? Că e ok că și el are facultate și examene și că mă înțelege, o să trecem noi și peste asta.
Si azi imi spune că e singur, că se simte singur, că eu fug de el și îl evit, că nu ne vedem atât de des…
Tu ce credeai că eu mă simt bine, că nu fac altceva decât să sar în sus de bucurie și poate mă și distrez… că eu nu simt că îmi lipsești? Te-ai înșelat…
Eu nu le spun atât de des poate din cauză că mă tem să spun ceva din frică să nu cadă zidul ăla peste mine, …și iar plâng, sunt atât de proastă nu-ți vine să crezi cât de imbecilă pot să fiu, eu sunt vinovată doar.
Din vina mea suferă atâta lume, și nimeni nu e de acuzat decât eu.
Oare am făcut vreodata ceva bun pentru cineva, eu nu îmi mai aduc aminte…toată lumea mă urăște și de fapt sincer acum cine știe cine sunt și cine vrea să-mi fie aproape…?
Pentru colegii mei sunt doar o sursă de informație, un orar, o bază de copiat la un examen… nimeni nu mă suportă și îmi arată asta prin faptul că atunci când vreau să-mi fie aproape nu e nimeni lângă mine… de aici și zidul, înțelegi?
Pentru sormea sunt doar o sursă de stress, persoana aia pisăloagă care o trimite la învățat când nu are chef.
Pentru familia mea nu sunt decat o persoană care dă dureri de cap, mai multe decât bucurii, mai multe cheltuieli decât ajutoare… și vezi că ai 22 de ani, să te descurci…
Dar asta încerc să fac, să lupt pentru viitorul meu…
Iar pentru prietenii mei, îi văd așa de rar încât nu mai contează, doar poate să trag eu de ei sau lasă că eu sunt acolo pentru ei dacă au nevoie de vreun serviciu…dacă
Dar el, a zis că mă înțelege și să am încredere… și am încercat și am încercat și când aproape am reușit a trimis un mesaj: 3 luni de când suntem împreună, 3 luni de când simt câ te iubesc așa cum mi-am dorit..și totuși mă simt atât de singur…:( asta a spus el…. De parcă eu aș trăi în lumea perfectă și pentru mine nu e greu să învăț 4 zile non- stop și dupa o noapte epuizantă de învățat și un examen stresant să nu mă duc acasă la mine, să merg să-l văd pe el pentru că îmi e dor de el și simt că l-am neglijat, dar o sa stau cu el și o să fie bine, el mă înțelege…el știe cum sunt și prin ce trec… mă cunoaște
Dar nu
El mi-a spus că eu nu vreau să ies cu el, și că îl evit, că nu stăm suficient împreună…
Și nu mai vreau să mai aleg căci am mai ales odată și nu vrei să știi ce am ales… de aici și zidul…
Dar cred că nu mai poate să fie reparat, nici una din ultimele ore de plâns nu vor dispărea așa ușor… urmele de pe obraji și roșeața din ochi, durerea de cap și nasul înfundat …toate or să treacă, dar nu și durerea sau amintirea…nu mai știu ce să spun. Sunt gata, sub zid și îmi e greu să respir, mă înțeapă inima și mă doare sufletul, nu mai vreau nimic, doar să dorm…pa
Și sincer îmi pare rău pentru tot ce am făcut …chiar și pentru ce nu am facut dar sunt vinovata în ochii lor. Poate nu îți vine să crezi dar nu mai știu dacă merit sau am meritat vreodată ceva de la cineva, și tocmai am ajuns la concluzia că nu… nu am voie și nu am dreptul, nu e de mine…și totuși oare mai e timp de altceva? Să mai sper?