am inceput aseara o scrisoare,
si poate ca intr-un tarziu ai s-o citesti...
am recitit apoi cu voce tare
si ma-ntrebam ce-ai sa gandesti.

de buna seama am sa ti-o trimit,
dar teama-mi e ca ai s-o arzi,
iar focul ei arzand mocnit,
va sterge tot ce eu scriu azi.

iar cand cenusa va fi totul
in scrumiera ta cea din cristal,
n-ai sa te-ntrebi ce ganduri mistuit-a focul,
ai sa fumezi si ai sa spui "ce animal!

Cum totusi are indrazneala
De-a nu ramane doar trecut?"
Apoi in gand: "zadarnic irosesti cerneala,
Cum poti sa crezi ca uit ce m-a durut?"

Si ai sa stingi intr-un final tigara
Cu-n ultim gest presand pe sticla mata
Filtrul fumat pe jumatate
Si amintiri din ce a fost odata.

Si-atunci, din nou, alta scrisoare ...
Avand acelasi randuri moarte.
Ai sa te te-ntrebi: "Glumeste oare,
Caci indrazneala-i peste poate?".

Ai s-o arunci in cosu-n care,
Cenusa primeia s-a stins.
"Auzi la el, cata neobrazare,
De necuprins!"

Cum in povesti abia a treia
Din incercari e cu folos,
Ti-am mai trimis inc-o scrisoare,
Scrisa ca prima de frumos.

Ai grija, insa, stai o clipa
'nainte de-a o fi pierdut.
Aceasta este cea din urma,
Iar celelalte m-au durut.

"Si de ce nu?", probabil iti vei spune,
"El si-asa dus e-acum in alte zari spre rasarit,
Iubirea noastra, dac-a fost
De mult uitata e si a murit!"

Si-atunci incet rupand in urma plicul,
Tu ai sa scoti scrisoarea si-ai s-arunci
Intrebatoare-un ochi peste-nceputul
A ce-ti scriam aseara-n clipe lungi.

"Imi pare rau!", asa-ncepe scrisoarea,
"Imi pare rau ca n-am putut sa fiu
Cum ai fi vrut sa fie o poveste,
Imi pare rau de tot ce n-am putut sa stiu.

Nu as fi vrut nicicum sa strecur
Vreo clipa neagra-n viata ta.
Erai printesa mea si tie,
Candva-ti dadeam si viata mea!

Nu am putut nicicand sa-ti spun ce-a fost,
Atunci cand nu am mai avut acelasi drum.
Ci am tacut, crezand ca e mai bine
Si am plecat ... fara sa-mi zici "drum bun".

Acuma, iata, plec din nou.
Si, iarasi poate, niciodata
Nu vom mai sti pe unde-i celalalt,
Nicicum ce-a fost o data.

Acum cand plec in locuri fara tine
In care plopii nu te stiu,
Imi pare c-am lasat din mine
Ceva si totul e pustiu.

Nu am sa-ti cer, totusi, nimic.
-Asa cum ai crezut fara socoata-
Iti multumesc doar ca mi-ai dat
Ce n-am gasit in lumea toata!

Iti multumesc pentru c-ai fost
Aici cand n-am stiut de mine.
Iti multumesc pentru sarutul
Ce m-a facut sa zbor, stii bine!

Iti multumesc pentru iubirea
Ce m-ai facut sa o cunosc,
Atunci cand nu gaseam iubirii
In lumea asta vreun un rost!

Iti multumesc pentru ce nu stii
Ca mi-ai fi dat fara sa vrei!
Iti multumesc pentru lumina
Ce ai vazut in ochii mei!

Iti multumesc pentru tristetea
Din ochii tai in gol privind,
Iti multumesc pentru blandetea
Cu care ma priveai zambind.

Iti multumesc, acum in urma,
Ca ai citit scrisoarea-ntr-un tarziu!
Iti multumesc si pentru toate
Cat n-as putea vreo data sa le scriu!"

Acuma eu fumez la randu-mi o tigara,
Desi candva ziceam c-am renuntat,
Iar fumul ei ma inconjoara
Ca un balaur necurat.

Bagajele imi sunt facute,
Biletul dus e cumparat,
In urma mea ramane-o lume
Din care nu plec impacat.

In urma mea ramane tot
Ce-o data am iubit mai mult!
In urma mea ramane visul
Si-un cantec vechi ce-l tot ascult!

"Imi amintesc de tine,
Stateai in fata mea,
A fost de-ajuns o privire
Ce n-am s-o pot uita"