Dragoste online

de Ina Delean




În primul rând,
Salut,

Și acum în al doilea rând,
te rog frumos să nu iei în considerare acest email ca o explicație din partea mea sau ca o nevoie de explicații de la tine și nici ca un mod de a te jigni în vreun fel.

Poate este doar un răspuns pe care-l scriu pe aripile melodiei Lady in Red la ceea ce simt, o nevoie de a împărtăși ceea ce gândesc …. Cel puțin îți vorbesc, departe fiind de tine... De asemenea încerc din răsputeri să nu jignesc pe nimeni pentru că știu atunci că pot răni prin vorbele mele. Și urăsc să rănesc pe cineva așa cum urăsc să fiu rănit. Dar atunci când sunt pus în situația în care trebuie să aleg între a fi rănit sau a răni pe cineva (chiar prin tăcere) atunci… am învățat să fiu egoist. Așa că întrerup orice cale de comunicare cu acele persoane…care au puterea de a mă răni și chiar o fac sau deja au făcut-o. Nu este nimic personal, doar un mod de mă proteja.

La început am vrut să-mi schimb id-ul pentru ca să nu mă mai poți vedea niciodată și astfel să nu mă mai găsești, dar îmi părea ca o fugă. Am un singur id și mi-ar place să rămân doar cu unul. Iar proprietățile de a te face invizibil într-o listă de prieteni nu mi-au folosit niciodată, știi asta mai bine ca oricine… niciodată nu am putut rezista fiind invizibil să nu-ți răspund la mesajele online. Am încercat de atâtea ori dar în van… acum poți într-adevăr să spui ca sunt nebun dar niciodată nu ai putea să spui că am fost un laș sau că m-am comportat ca un struț fricos.

Poate că acest email este doar un lucru stupid, dar din punctul meu de vedere pentru o prietenie adevărată (vezi că nu folosesc cuvântul mult prea uzat de tine, ce începe cu I !) simt nevoia de a-l scrie. Și mai mult, tu știi foarte bine ce mult îmi place să scriu, un lucru mai ușor decât a vorbi. Oricum, sper că nu-ți voi scrie prea multe vorbe în vânt iar cuvintele mele nu vor fi judecate dintr-un punct de vedere meschin sau interpretate cu milă ca și cuvinte de dragoste nebună venite din partea unui biet suflet rănit de băiat. Poate că unui tânăr ca mine nu i se dă voie, nu i se permite încă la vârsta de 17 ani să știe ceea ce este dragostea, dar ceea ce știu este ce înseamnă o prietenie adevărată. Sau cel puțin respectul datorat și cuvenit unui prieten adevărat.

Nu știu ce s-a întâmplat vara trecută, dar știu ce se întâmplă acum. Iți amintești emoțiile și simțămintele avute anul trecut, cred că a fost în primăvară, atunci la începuturi, când abia încercam să ne cunoaștem, atunci când nu mi-ai văzut emailul pentru că nu-ți verficaseși email box-ul și nici nu ai băgat în seamă mesajele mele online în care îți spuneam că nu o să fiu online pentru o bucată de vreme … ai răul obicei de a nu băga în seamă, de a nu da importanță la ceea ce spun alții când tu vorbești… și nu ai știut ce se întâmplă cu mine. Am spus eu atunci că ești nebună pentru că erai nervoasă și te simțeai trădată și rănită pentru că nu eram acolo lângă tine atunci când simțeai nevoia .. de mine ?! Îmi amintesc că după această întâmplare (dar tu ?!) mi-ai cerut numărul de telefon spunând că este doar pentru atunci când s-ar putea să nu putem vorbi prin email sau online astfel ca să ne liniștim frica de a nu ști dacă unul sau celălalt este bine, este ok… Pentru ce altceva ?! Dacă nu pentru că mă iubeai atunci și acum ….

Ai uitat multe lucruri, buna mea prietenă (dacă îmi permiți să îți spun, să te strig prin mintea mea cel puțin așa) sau mă lași să fierb în supa mea de nervi și supărare, de emoții care nu sunt bine venite sufletului meu sub pretextul că mă lași liber să vorbesc și cu alți prieteni, sub pretextul că mă respecți, că îmi respecți libertatea… până când ?! Până când devin destul de nervos și atunci o ceartă ca între prieteni va rezolva totul și …
„The show must go on…”

Îmi pare rău dar nu este nevoie chiar de nimic, de nici o încă ceartă, de nici o bătălie în care cineva trebuie să piardă ceea ce altul va câștiga, nici de cuvinte nebune sau ce pot răni…Nici de apeluri online către niște străini prin care cer ajutor atunci când nu știu ce să mai fac sau ce să mai spun, când nu mai găsesc așa de ușor cuvintele tămăduitoare sau mâinile prin care să arăt semnele sufletului meu mut ce strigă prin mine după ajutor. Acum știu ceea ce trebuia să realizez de mai mult timp, ce trebuie să simt și cui să nu mai permit să-mi atingă nici cu o geană de lumină întunericul sufletului meu de acum ce este ca o noapte caldă de vară, dar cu un cer fără stele.

„I am the (wo)man in love and I don’t know what else to do to get you into my world..(Barbra Streisand..)”

Am înțeles ieri de la tine că acei băieți pe care-i consideri prieteni (am fost eu oare vreodată un prieten pentru tine sau cel puțin doar unul din prietenii tăi ?!) trebuie să te accepte așa cum ești dacă nu vor să simtă gustul amar al singurătății, să simtă arșița locului pustiu în care tu nu mai ești ca o umbră sau să bea însetat fiind, apa sărată a oceanului. Să bea apa sărată a oceanului.. este chiar o expresie drăguță.. pot să o folosesc și eu mai târziu?

Încerc să dau acestui email o notă de veselie deoarece, crede-mă, nu mai sunt supărat deloc și nici trist. Sunt doar liniștit, seren și resemnat acum, odată ce am învățat că în viață nu pot avea tot ce îmi doresc, doar ceea ce primesc și atunci să mă bucur că sunt norocos. Am fost trist, foarte trist atunci când, cu toți prietenii mei, am împărtășit și ne-am bucurat împreună sau întristați am fost, dar nu cu tine. Am fost de multe ori trist, de prea multe ori când ziua trecea și venea seara, iar tu nu erai de găsit, nu primeam nimic de la tine, chiar nici un mesaj offline sau un biet email pierdut prin rețea, pentru orice moment al zilelor trecătoare fără sens, fără simțăminte de nici un fel împărtășite cu tine, cea mai bună prietenă, cu care doream cel mai mult să aud muzica gândurilor noastre căruia să-i dăruiesc dragostea mea, toată dragostea inimii mele…atunci eram trist și supărat într-adevăr. Eram așa de trist cum eram de fericit când mă făceai să simt viața minunată plină de farmecul unei povești fără sfârșit, cum sufletul-mi se simțea de frumos când îți citeam vorbele pline de admirație și de mirare că un băiat ca mine poate să fie așa cum tu îl doreai… cu dorințele pe care le împlineam și le dăruiam unuia altuia, cu visele pe care împreună ni le completam, simțindu-ne ca un suflet întregit ce în sfârșit și-a întâlnit perechea mult căutată. Îți amintești când ți-am trimis poza mea după ce ai insistat, fiindu-mi frică de cum arăt la 17 ani (cu coșuri, cu barba cu 5 fire, ce nu mai crește odată), dacă tinerețea corpului meu poate să-ți trezească aceleași simțăminte pe care mintea și inima mea ți le arătase înainte prin gândurile adevărate strecurate printre rândurile din emailuri, spunând că vrei să-mi vezi printre ferestre strălucirea sufletului meu cu proprii tăi ochi. Așa de multe cuvinte frumoase care apoi s-au întors înapoi în suflet, ochii mei albaștri fiind atunci pentru tine ferestrele lui ca niște oglinzi mari în care toată privirea ta se scălda precum un corp este îmbrățișat și mângâiat de apele răcoroase de vară toridă ale oceanului..

De ce ai căutat atunci toate acele lucruri și mai apoi părea că nu-ți mai pasă că le ai, că ești fericită că le-ai găsit… ?!

Am înțeles ieri că ești ocupată. Îmi pare rău dar nu te cred, precum nu cred că acele emailuri din vara trecută le-ai trimis, dar eu nu le primisem. Ai spus pe urmă că poate îmi filtrasem email box-ul și au intrat în bulk, știind că-l ștergeam fără să-i dau vreo importanță sau era automat șters la 2, 3 zile.

În nici un caz așa de ocupată încât să nu ai timp să-mi trimiți un mesaj offline „Salut dragă prietene, te rog să mă scuzi, dar sunt foarte ocupată, școala asta mă dă peste cap”, sau cel puțin puteai să-mi spui dinainte că vei fi ocupată un timp așa cum am făcut eu de atâtea ori, nu să mă lași să mă simt ca un prost care așteaptă ceva ce nu poate veni sau ca un chatter oarecare și nu ca un prieten adevărat sau un prieten deosebit (niciodată nu mi-ai spus că sunt iubirea ta sau nu ai folosit cuvintele dragostea mea) așa cum erai tu, cum simțeam eu că ești tu pentru mine. Am încercat totuși și să te ignor la un moment dat, adică vorbeam online cu alți prieteni sau îmi scriam emailurile pentru alții fiind vizibil, dar purtându-mă cu tine ca un nesimțit, ca un prost crescut; mi se părea că mă mânjesc cu noroi. Și nu vreau să mă mai simt murdar. Sau să mă lupt cu mine însumi sau cu tine niciodată. Vreau doar să fiu sincer cu tine și prin urmare cu mine însumi prin a spune ceea ce simt cu adevărat și ceea ce nu mai vreau să simt.

Precum observ, există un obicei între chatters online și așa zișii prieteni… a te ignora unul pe altul când nu ai chef să vorbești, chiar dacă respectiva sau respectivul este inclus în lista ta de prieteni… niciodată nu o să mă pot obișnui cu acest fel a de a fi online sau în viața de zi cu zi, ca și cum niciodată nu o să las o prietenie să moară din cauza mea, prin a nu reîmprospăta nevoia unuia de a știi că nu este uitat și că este dorit, că poate ești lângă el cu sufletul, chiar dacă timpul nu-ți permite mai mult de atât, prin a nu comunica cu prietenii adevărați chiar printr-un simplu zâmbet dăruit pentru a-l face pe celălalt să știe că nu este singur mai ales atunci când poate chiar are nevoie de un prieten. Este ca și la o petrecere la școală unde nu îi bagi în seamă pe unii (pe care îi consideri prieteni sau ei te consideră pe tine prietenul lor dar sunt neimportanți, așa că nu-i bagi în seamă), dar vorbești doar cu alții. Sau nu-ți apelezi prietenii timp de săptămâni sau chiar luni de zile fără a-ți face puțin timp, doar puțin, necesar a trimite un singur scurt mesaj iar apoi spui simplu cu nonșalanță.. „păi am fost ocupat” și asta în cazul bun în care consideri că vrei sau ar trebui să spui ceva, dar nimic altceva. „Îmi pare rău dragă prietene, știu că ești îngrijorat dar se întâmplă că am foarte mult de învățat” sau „S-a întâmplat asta sau cealaltă și nu pot vorbi acum, dar mai târziu o să-ți explic” ...doar ceva care să arate că ții la aceea prietenie, că nu vrei să-ți pierzi prietenul pe care îl prețui, pe care într-adevăr îl respecți și îi respecți sentimentele.

Te rog să mă crezi că nu vreau să te fac mincinoasă dar pentru mine faptul că ai așa de multe id-uri, atâtea nume cu diferite statuturi de singură, caut prieteni sau singură, dar nu caut pe nimeni, nu este un semn de onestitate, de sinceritate și nici de seriozitate și mai mult, știi foarte bine, că am avut încredere în tine ca un tânăr prost ce sunt (vezi o dovadă că nu sunt perfect, așa cum ai spus odată). Nu înțeleg ce cauți, dacă nu prieteni adevărați care țin la tine, de care nu trebuie să te ascunzi sau să fugi sub diferite identități, pe care nu trebuie să-i verifici tot timpul dacă spun sau nu adevărul, prin tot felul de întrebări sau tertipuri de a găsi adevărul ascuns în vorbele dulci ce sunt pentru mine doar niște stropi de ploaie într-un deșert sau de lacrimi tămăduitoare pentru o rană a inimii. Nu cauți prietenii cărora să te poți confesa, …căreia poți să-i spui cele mai adânci secrete fără teama de fi trădat, cu care să poți împărtăși necazurile și în special bucuriile vieții, …prieteni care te fac să te simți apreciat, iubit prin vorbele ce ți le spun și prin ceea ce fac ei pentru tine, prieteni care să fie lângă tine atunci când ai nevoie de ei pentru a face față tuturor începuturilor unei vieți ca și om mare. Știi bine că din cauza necazurilor din familia mea, (care, de fapt, este formată, de 7 ani de zile, doar din mine ca bărbat, halal bărbat!, mama mea - ce este și nu este, sora mea de 8 ani și bunica, minunata mea bunică care îmbătrânește prea repede, mult prea repede la fel cum de repede crește și teama ce este în mine de câteva luni, teama gândului că pot să o pierd în orice moment; bunica care a făcut să înmugurească și să crească în mine ceea ce ai iubit), uneori mă simt așa de bătrân purtând hainele tinereții mele ca o deghizare, ca și cum ar fi ale altcuiva și nu ale mele. Și totuși nu cauți acei prieteni, draga mea, pe care să te poți baza atunci când nu vei mai avea pe nimeni și despre care vei știi că sunt lângă tine cu mintea, sufletul și inima chiar dacă poate trupul lor este la mii de kilometri depărtare, că ai de la cine să iei un sfat bun, în care să ai încredere că te ajută în orice moment al vieții cu toate puterile lor, că ai un loc unde să fugi. Un loc unde să-ți ascunzi sufletul bun ca după o rochie sau un prieten ca-n poalele cui să se așeze inima cea slăbită ce caută liniștea care-ți dă putere să reziști atunci când lumea cea rea vrea să te prindă în mrejele ei. Prieteni pe care să-i iubești, să-i admiri și care să te iubească, să te aprecieze la rândul lor așa cum ești tu.

Am avut multe certuri bazate pe punctualitate (la voi fetele este un lucru obișnuit…lol), pentru respectarea cuvântului prin care spuneai la ce oră vei fi online și nu erai, și multe alte certuri pentru diferite comportamente (știi de fapt că niciodată și cu nimeni nu am avut nici un fel de discuții... murdare). Acele certuri erau de fapt moduri în care ne cunoșteam unul pe celălalt, prin care vedeam cine ești și tu vedeai cine sunt și ce caut de fapt, pentru a vedea dacă mă poți accepta cum eu te-am acceptat cu toate defectele. Acele certuri, ca și cum se spune despre o bătaie între doi oameni că reușește să îi transforme în doi prieteni foarte buni, odată ce lucrurile au fost lămurite și toate neînțelegerile create mai înainte au fost limpezite, erau și datorită faptului că nu vedeai și nu înțelegeai ce mă doare sau ce nu-mi plăcea iar eu nu puteam, nu eram în stare să mă exprim, să mă plâng la momentul potrivit. Și atunci apăreau certurile care de fapt ne întăreau prietenia, ajutându-ne să vedem lucrurile din perspectiva celuilalt bucurându-ne mai mult de prietenia noastră încolăcită în jurul încrederii mai mari ce se crea, se forma în urma fiecărei bătăi verbale. Poate că doar eu vroiam să cred că era vorba despre o dragoste dintre un băiat și o fată (suntem totuși doar niște tineri care au avut nevoie de dragoste) sau poate doream de fapt doar o prietenie simplă între 2 tineri care au multe lucruri în comun și cărora multe lucruri le plac la fel de mult și care ar fi avut grijă de sentimentele unuia față de celălalt. Dar acum văd că certurile erau fără nici un scop, nu au avut nici unul din efectele preconizate și au fost de fapt niște neînțelegeri, ca toată relația noastră. Nu mai vreau să ne certăm, te rog. Numai vreau nici un fel de întrebări și nici alte răspunsuri.

„Over and over again…the truth is (n)ever a lie…”

Suntem așa de asemănători, draga mea! Într-adevăr gândim și simțim la fel în aproape toate privințele dar reacționăm diferit. Tu vrei să fii acceptată așa cum ești tu și eu vreau să mă comport cum mă port cu toți prietenii mei, după propriile mele reguli de prietenie, reguli de respect a simțămintelor celuilalt, ce într-adevăr mi-au făcut foarte puțini prieteni, dar care sunt cei mai buni.

.. Da, am încercat să te ignor. Dar nu îmi stă în fire acest lucru. De la statutul de invizibil care-l aveam când vorbeam online cu tine, ca să nu fim deranjați de nimeni, la acest mod de ignorare .. este o cale atât de lungă și urâtă. Odată mi-ai spus că văzându-mă online și neputând vorbi cu mine te rănea așa de tare precum m-a durut pe mine timpul în care nu am auzit nimic de tine, atunci când întrebam prietenii dacă nu cumva te cunosc, să-mi spună doar că ești bine... Pentru ceea ce a fost odată, în numele unei prietenii pierdute (acum văd că nu a fost dragoste, dar am fost măcar prieteni?!) și fiind recunoscător pentru toate momentele minunate de bucurie, de fericire și pentru toate gândurile și emoțiile împărtășite împreună, acest email este pentru tine dovada că nu vreau să te mai rănesc în nici un fel prin vorbe sau faptele mele, așa cum ieri ți-am spus-o în termenii cei mai politicoși pe care cuvintele, vocabularul mi l-a permis.

Dar nu-mi place felul tău de acum de a fi, de a te purta cu mine, nu mai vreau chiar nimic de la tine acum după ce ți-am simțit dragostea. Nu te mai accept așa cum ești, așa cum ești acum, cum te porți. Sau, ca să spun în termeni mai politicoși, nu mă mai accept pe mine, nu mai vreau să simt ceea ce simt acum, felul în care reacționez sau pur și simplu nu mai vreau tăcerea pe care sufletul meu o aude așa de tare. Din punctul de vedere a unui chatter, a unui prieten oarecare nu ai făcut nimic rău, nu ai nici o vină, nici un motiv pentru nici un fel de reproș din partea mea. Eu și numai eu am simțit ceva ce nu trebuia să simt, emoții cărora nu trebuia să le dau frâu liber, sentimente văzute de o inimă oarbă care nu trebuia să fie lăsate să-mi controleze mintea, să-mi coordoneze faptele.

„I have been blind …lady in red …”
Fiind așa de însetat, mă duc să beau apa sărată a oceanului!

Câteodată îmi dau seama că sunt prea mândru, dar îmi place să mă simt mândru de mine, de ceea ce sunt chiar dacă aceasta duce la a fi singur într-o mulțime de oameni, singur într-o școală, înconjurat de tineri ca mine și ca tine, chiar dacă mă simt ca un prost așteptând toate acele lucruri la care tu nu crezi că am dreptul să aspir, să le merit sau nu ai timp sau răbdare sau pur și simplu nu consideri că au vreo importanță pentru a mi le spune sau prin a mă scuza că aștept părerile tale de rău pentru că m-ai rănit, că mi-am lăsat sensibilitatea sufletului să fie descoperită de o lumină rece și orbitoare. În loc să plec din fața luminii ca un prost am încercat să mă protejez de atâtea ori cu mâna, cu mâinile mele prea neajutorate și transparente până când am orbit.

Dar faci ceea ce consideri tu că trebuie să faci de acum în acolo. Cum vrei tu … Poți să mă cauți dacă vrei, nu pot să te opresc dar nu mai aștepta să fii la fel pentru mine, să-ți arăt dragostea mea, să văd în tine ceea ce vedeam până acum. Poate este mai bine așa pentru amândoi. Nu o să-ți cer să mă ștergi din lista ta de prieteni și nici să nu mă mai apelezi când sunt online. Ești o tânără foarte inteligentă, cu un deosebit simț al umorului și cu o inimă bună.. nu pot să uit toate acestea așa cum mi-ai spus odată că o să (te) uit „..I never forget lady in red was dancing with me” și încă un ultim lucru, m-am bucurat, m-ai fericit în toate momentele când am fost împreună, dar te rog eu acum să nu-mi mai spui în nici un fel (să nu mai întrebi strigând că sunt nebun) decât așa cum bine știi că mă cheamă Paul sau
„[email protected]” și sunt simplu… Tu.

Oricum, pentru a încerca să uzez de tonul vesel pe care m-am străduit să-l folosesc la început, acum, la sfârșitul acestui email, (poate că o să mai vorbim), nu uita că-mi datorezi un joc de biliard online.

Sunt doar un începător în ale jocului, pe care îl învăț așa cum încerc să învăț despre noi prieteni, despre prieteniile din viața care abia începe. Uneori pierd un prieten iar alteori câștig o prietenie. Depinde cum joc, în ce direcție vreau să o apuc, depinde cum cred, cum îmi imaginez la început că drumul bilei albe va fi, câte alte bile va lovi în drumul ei de pe câmpul verde al mesei de joc, bile care îi vor marca direcția originală către gaura neagră din colțul ales de mine ca fiind capătul drumului ei. Poate că nu o să câștig jocul, lucru care m-ar întrista, dar totuși plăcerea de a juca, trăirea emoțiilor din timpul jocului mă determină să nu renunț. Poate, uneori când sunt prea obosit și simt că am îmbătrânit în câteva secunde în loc de ani, renunț, dar doar pentru un joc, deoarece speranța, care chiar și atunci când pierd, revine mai puternică, gândindu-mă că din orice joc am de învățat, pentru ca data viitoare să câștig.

Sper totuși că ne vom întâlni atunci când voi învăța mai multe decât știu acum, și voi avea o nouă șansă de a câștiga și nu mai devreme dacă nu vreau din nou să pierd.
Ai grijă de tine, îți doresc să găsești ceea ce cauți și mai ales să găsești cea mai dorită și invidiată iubire din lume,

Paul