Inscripție pe cer



Pe vremea aceea, toamna și iarna erau verzi. De fapt, toată copilăria lui avusese de asemenea culoarea verde. Primul său prieten nu a fost altceva decât un balon verde; și nu costa mai mult decât un bilet de tramvai.
Era o zi obișnuită; aceeași mână nevăzută vărsase peste cer o sticlă uriașă de absint. Zburând peste un zid neescaladat până atunci de nici unul dintre ei, balonul s-a spart neobișnuit de repede, dintr-o dată.
Abia când și-a dat seama ce s-a întâmplat, a început să plângă, neștiind sigur dacă prietenul lui a murit ori nu, dacă a dispărut pentru totdeauna sau dacă îi mai poate fi de vreun ajutor.
Între timp, ceilalți copii, zgomotoși, nepăsători, și-au rupt (fiecare) fâșii din balonul spart. Apoi au făcut alte baloane mai mici pe care le-au pocnit zgâriindu-le de asfalt.
O bucățică și-a păstrat și el, dar mai târziu când s-au mutat cu toții în noul cartier, s-a pierdut uitată într-unul din locurile lui secrete. În suflet, poate.