Stimata domnisoara(doamna), in umila mea incercarede-a raspunde comentariului dvs., nu pot sa nu fac o mica referire la indolenta umana fata de propria persoana, cat si fata de *celalalt*.
Adica, cati oameni doresc cu adevarat sa se cunoasca
pe Sine, sa-si introspecteze adevaratele trairi,
sentimente, dureri, bucurii, vise si sperante? ...Daca
as stii raspunsul, vi l-as oferi, dar, din pacate,
sunt prea putini ... *si nu merita numarati*, ar spune
turma.
Turma=colectiv social nedesprins de trairea si
potentarea sentimentala in grup, indivizi incapabili
sa se afirme pe drumul individuatiunii.
Asa ca, il iubim pe *celalalt*, dar nu putem defini
iubirea decat la nivel primar din perspectiva
perceptiva. *Sa razi, cand iubitul/iubita rade, sa
plangi la ale sale lacrimi,etc...*, aceastea sunt
sentimentele cu care suntem invatati in educatia noastra.Nimeni, dar nimeni, nu ne vorbeste despre valoarea pozitiva a lacrimi, a durerii, in esenta sa.
Apoi, crescand, intervenind o sumedenie de factori
in propria deslusiri a sensului vietii, ne amagim cu efemerul, caci este...prea departe cerul.Prin *cer* intelegand, macar aici, raportul psihic propriu-colectivitate-inconstient personal.
Acum, avem macar intr-o proportie de 50% explicatia fata de aprecierea comertului, caci acesta nu include decat raportul superficial intre nevoie si
materializarea acesteia, dar si evidentierea semnificatiei substituientului, caci necunoscandu-ma pe mine, pe dvs, este mai usor, intervenind evident lasitatea umana, sa-mi acord intreaga apreciere in fata
substituientului grotesc, dar pe care il pot, totusi, intelege, decat sa declar: *lumea mea,de fapt, este mai mica si involuata*...