am renunțat la iubire
și i-am șters numele din toate visele
și lumea se cufunda într-o tăcere de moarte
iar fericirile plecau în bejenie.
dar tot n-a fost îndestul
căci strălucirea ei mă ardea
și-atunci mi-am lăsat visele oarbe,
presărându-i cenușa
și pleoapele-o mestecau înmuind-o
iar tacerea-și lua mantia-ntunecată de lacrimi
și le-am pus, așa oarbe și mute
de-au ridicat zid
jur împrejurul sufletului
și susurul iubirii se pierdea
așa cum pierdute-au fost toate
acum, în orbirea mea, stau și mă-ntreb
dacă soarele mai spintecă cerul
sau zace sleit, uitat, pe țărmul
irositelor valuri?