Preambul


Luatul lumii în cap sau rămasul pe glia strămoșească sunt opțiuni pe care, fiecare din noi le-a bifat după pofta inimii, odată cu intrarea în normalitate.
Eu am ales-o pe prima și m-am oprit să-mi trag sufletul la porțile Veneției.
Dan Norea a bifat-o pe a doua și pescuiește răsărituri fabuloase în Constanța.
De câțiva ani, ne tot tragem de limbă cum e acolo, cum e dincolo, ce-am mai auzit, ce-am mai făcut, unde ai dispărut, de ce n-ai dispărut, care, cum și pentru ce.
Așa s-a născut ideea scoaterii inboxului nostru comun la vedere, cu tot ce avem fiecare prin bătătură: bașbuzici, prieteni, vecini, jupâni, colegi, nepoți, copii, căței, papagali...



***


Dane, n-ai să crezi! Astă- noapte l-am visat pe Ceaușescu.
Stăteam la masă împreună, la un fel de party- praznic cu mese lungi și colivă cu bombonele albastre și vorbeam.
De fapt, mi-e foarte clar că-l întrebam într-una și el îmi răspundea foarte politicos dar nu-mi aduc aminte nimic.
Și-acu’, că eu am avut tet-a- tet-uri nocturne cu Ceaușescu și că el arăta foarte șic n-ar fi până la urmă așa de neobișnuit, ciudățenia s-a lățit de-a stânga, drept în patul conjugal unde, năucită și încă adormită îi spun jupânului:
- Îh! Știi pe cine am visat?
- ÃŽhm?
- Pe Ceaușescu.
- Și eu.
- Cum și tu?
- Și eu.
- Mă iei peste picior? dau să mă trezesc la el.
- Nu, era așezat la o masă de aia lungă de praznic și eu eram ospătar...
- Ia te uită!!! Înseamnă că m-ai văzut.
- Nu, nu te-am văzut. Serveai și tu?
- Stăteam de vorbă cu el, la masă.
- Păi da, ca de-obicei, unu' cu sapa altu’ cu mapa.
- Hmm... înseamnă că tu mi-ai pus sarmalele pe pantaloni.
- Nu cred, am plecat după ce-am așezat aperitivele. Băgaseră portocale la Buium, acu’ eram la coadă.
- Și-ai cumpărat?
- Păi dacă m-ai sculat? Mai aveam doi în față...
Să scap de sentimentul de vinovăție am dublat porția de cafea așa că acum îmi bâțîie și mai rău întrebările pe creier.
Ce-o fi vrând să zică visul ăsta? Te pricepi la vise?
Bunică-mea zicea că dacă visezi morți, nu contează că-s a lui tata-mare sau a poporului român trebuie să dai de pomană.
Te pomeni că i s-o fi făcut de sarmale! Păi și tocmai pe mine m-a găsit? Eu care trăiesc de patru ani în No sarmale’s land.
Cred că informatorii tovarășului îs pe alt palier altfel ar fi trebuit să știe ce zbatere continuă am eu din cauza sarmalelor.
Foi de viță, ioc!- foi de varză, la fel, că au ăștia mai multe sortimente de varză dar toate îs mai tari decât gumarii ceapiști ai bunicii mele. Ne-am dus o dată până la Padova la magazinul românesc și-am găsit varză murată la borcan. 10 euro borcanul dar cred că nici 100 nu ni s-ar fi părut prea mult.
La întoarcere, ne-ar fi fost foarte util dacă ștergătoarele de parbriz ar fi fost montate în interiorul mașinii, descurcându-ne noi foarte greu cu saliva, mai ales că, pe bancheta din spate, plusau la greu și bașbuzicii cu mâinile încleștate pe găletușa cu smântână.
Ne-am apucat de făcut umplutura la doisprezece noaptea și la două când să le învelim am început să înjurăm pe două limbi că bașbuzicii fosăiau încetișor în compania lui moș Ene, deci poliglotismul era permis.
În ditamai borcanul era o amărâtă de varză si aia tăiată în două, așa încît fiecare frunză era de mărimea buricului degetului mic.
Alea cât buricul degetului mare aveau matematic câte o gaură în mijloc așa că am mâncat varză călită pe pat de orez afumat și el și tigaia.
Văzând că nu găsesc soluții de una singură am sunat-o pe Georgia.
Giorgia e un fel de știe-tot, găsește-tot. N-ai casă, n-ai masă, n-ai copii, n-ai muncă, n-ai soț, într-un cuvânt n-ai, Giorgia are . Dacă n-are, face rost. Unguroaică din Ardeal a reusit sa combine cu ingeniozitate trei limbi în una singură, așa că răspunsurile ți le traduci după pofta inimii. Cam așa, fii atent:
- Bună, Giorgia!
- Ciao, tesoro! Come stai?
- Iaca bine, ce să zic? Aș putea sta chiar mai bine, dacă mă socot olecuță.
- Che se succede cu tine?
- Se succede din ce in ce mai rău, Giorgia. Visez numa’ smântână...
- Ma! Asta no va bene, cred că e de scârbă.
- Măi, Giorgie, tu acu’ zisei românește? De scârbă, adică...
- Certo, cara, așa diceva muma mare, e de scârbă smântâna.
- Giorgio, eu nu cred... La mine smântâna e legată de sarmale... sarmale cu smântână...o oală mare de sarmale plutind în smântână...
În sfârșit simte clipocelile ce-mi zburdă sub limbă.
-Tu ai voglia de sarmale și smântână? Păi na, că nu –nțelegeam peste tot, cara. Să știi că pot să-ți fac rost de un pătuț per bambino...
- Che bambino, soro?
- No, nu zbiera, no che gia mi fa male la urechea... nu vrei il bambino???
- Giorgiaaa! Lasă copilul!
- Che bene che e mare pecato, no știi și tu.
- Giorgia, draga mea, de unde iau niște frunze să fac sarmale.
- Ioi! Sarmale! Mi-o cucinat mam’Ana când ‘om fost acasă niște sarmaleee. Una meraviglia, no, bune tare...
- Taci, Giorgia, taci. Fă-mi rost de frunze că altfel dezgrop securea războiului româno-ungar.
- E război?!?
- Nu e, dar ar putea să fie.
- Dacă auzi ceva, mi fai sapere subito.
- Dacă-mi faci rost de frunze.
- De verze trebă?
- De verze, de viță, de nuc, de brusture de ce-o fi ... numai să le pot rostogoli să fac și eu niște sarmale.
- Păi, e dificile să È™tii... perchè verzele astea capucine nu se îndoaie cum trebă...
- Nu se îndoaie drept deloc, am încercat, parcă-s tălpi de gumar.
- Cu gumari? Nu te aud că-s la fund în vaporetto și dopo mă duc la babă ti chiamo io se trovo frunze sau gumari.
După o lună, Giorgia îmi găsise două perechi de gumari mărimea 42.
Așa că, m-am suit în tei.
De urcat m-am urcat singură. De coborât, am coborât cu pompierii chemați de carabinieri, chemați de o băbuță care și-a închipuit că mă suisem acolo, de fapt, ca să ajung în cireșul ei aflat pe partea ailaltă de stradă.
Evident, eu nu mă gândisem la asta, dar cum nu cugetasem nici să-mi iau telefonul cu mine, până la urmă a trebuit să-i mulțumesc bătrânei că n-au mâncat alții sarmale la praznicul meu.
Oricum, băbuța a rămas convinsă că sunt o hoață acrobată, categorie foarte răspândită și temută pe aici.
O să-ți povestesc și despre asta, altădată.
Am aflat ca astăzi au fost moșii de vară. Îți dai sema?
E clar! Ceaușescu voia sarmale de la mine. Ce zici, să-i fac niște poale-n brâu?