verbul a crede e puterea să nu-mi spun: de nu mai simt soarele în mine el a dispărut! sunt doar pe partea întunecată a lunii, de unde văd toate stelele ce mă însoțesc. le adun greu printr-o linie a ochiului, așa cum vreau să-mi fie, un trup de femeie ce dă iubirii materialitate.

uneori deprimarea e o sfărâmare, mă sperie și nu o pot face tăcută, sunetele sale sunt violente. izvorește din imposibil, din ceea ce nu găsesc în timpul meu. atunci un altul se deschide, cel al câmpiilor cu flori vorbitoare, al copilăriei.

te voi vindeca. boala ta, distanța pe care o păstrezi, e povara ce-mi chinuie mintea. ne îmbrățișăm întotdeauna cu spatele unul la altul. ai răni. de prea multă disperare de atâtea ori mi-am înfipt gândurile.
întoarce-te!