Era o ploaie dulceagă de primăvară pustie... Îți feream genele de vântul, ce invidios, șoptea minciuni. Era frig, dar mă îmbrățișai riguros cu aripile-ți plăpânde de foc.

Visam lumi colorate în pasteluri, dar îți pictai imediat obrajii în rușine. Eram călător străin de iubire, tu zână palidă, cu ochii mari și presărați cu magie.

... de ce n-am călătorit amândoi niciodată mai departe de nemurire?