- Mai Adame, zise Eva privind in gol, tu nu simti uneori ca suntem limitati aici, in Eden?
Adam isi freca ceafa si intreba uimit:
- Ce vrei sa spui? Mie imi place aici: mancare dupa pofta inimii, ingeri si arhangheli cu care care sa mai faci cate o nazdravanie, soare, apa, umbra ... Ce ti-ai putea dori mai mult?
- Nu ai uitat cumva sa adaugi inca ceva la lista lucrurilor la care tii aici? intreba Eva ridicand o spranceana si facand pe suparata.
Adam statu o clipa incurcat, apoi fata i se lumina:
- Aaaaaaa, sigur ca da! spuse el.
Fata Evei se lumina la randu-i si astepta raspunsul lui Adam.
- Cum am putut sa uit de tuica de palmier?!
Eva, care astepta un cu totul alt raspuns, se supara si incepu sa se planga:
- Uneori ma intreb de ce ai mai cerut un complement, cata vreme nici nu contez pentru tine!
Adam intelese supararea femeii si cauta un raspuns.
- Dar eu nu am cerut sa mi se faca un complement, spuse el.
Eva izbugni in plans, de-a dreptul:
- Care va sa zica, nici nu aveai nevoie de mine. Imi pare rau ca esti obligat sa ma suporti in fiecare zi, in ciuda vointei tale.
- Ei, hai, zise Adam, nu o lua asa, pentru ca nu asta am vrut sa spun.
Incerca sa gaseasca o scapare din situatia asta, desi trebui sa isi recunoasca faptul ca uitase complet de Eva atunci cand se gandise ce anume era frumos in existenta lui.
- Nu te-am pus pe lista, zise el, pentru ca nici nu imi imaginez existenta fara tine, dulceata mea scumpa. Inca de cand te-am vazut prima oara am simtit ca suntem unul si acelasi. Cand spun "eu", vreau sa spun defapt "noi", pentru ca ... suntem unul, nu?
Eva paru sa se imbuneze un pic si intreba zambind printre lacrimi:
- Spui asta doar asa, sau chiar crezi ceea ce spui?
- Cum as putea sa spun ceva ce nu simt? intreba Adam si rasufla usurat in sinea lui pentru ca reusise sa dreaga busuiocul.
- Hai sa te pup, spuse el mai apoi, luand-o in brate.
Eva statu o clipa, apoi spuse:
- Vreau sa ne plimbam!
- Unde sa ne plimbam? intreba Adam. Stii, sunt cam obosit si nu prea as avea chef de plimbare acum. Hai mai bine sa stam sub smochinul asta si sa mai bem o gura de tuica de palmier.
Eva se infurie dintr-o data:
- Tu niciodata nu vrei sa ne plimbam! Cand ai tu chef de vreo iesire cu arhanghelii sau cu mai stiu eu cine pe unde si cand, eu trebuie sa ma resemnez si sa te astept linistita sa te intorci, iar cand iti cer sa mergem undeva doar noi doi gasesti tot felul de scuze si motive pentru care sa nu vrei: ba ca esti obosit, ba ca esti mahmur dupa ultima betie, ba ca aia, ba ca ai'lalta!
Adam simti din nou pericolul apropiindu-se.
- Gata, gata, mergem unde vrei tu, cand vrei tu, dulceata, ai dreptate.
- Pai da, am!
- Da, draga! spuse Adam si intorcandu-se cu spatele o imita maimutarindu-se. Unde ai vrea tu sa mergem azi la plimbare?
Eva, inca imbufnata, statu cateva clipe sa se gandeasca si spuse:
- N-am fost niciodata in latura estica a gradinii. Hai sa mergem acolo!
Adam stia ca inca de la inceputuri, Parintele ii spusese saincerce saevite latura de est intrucat putea duce la pierzanie, asa ca zise:
- Iubirea mea, stii bine ca ni s-a recomandat sa evitam latura de est.
- Da, zise Eva, dar fiind amandoi, vom avea grija unul de celalalt si nu vom pati nimic rau.
- Stiu si eu?! seintreba Adam. Daca afla ... si se supara? intreba el facand un semn cu degetul in sus.
Eva o dadu iarasi pe suparare:
- N-am vazut asa ceva, zise ea, niciodata nu ai curaj sa faci ceva de capul tau. Totdeauna cauti scuze si pretexte ca sa nu ai initiativa. Dar asa imi trebuie, continua ea schimband tonul, asa imi trebuie pentru ca te iubesc in felul in care te iubesc. Intr-una din zile probabil ca n-ai sa ma mai gasesti langa tine cand te trezesti.
Isi ingropa apoi fata in palme si incepu sa planga. Cel putin asa crezuse Adam, pentru ca imediat dupa ce o atinse pe par si ii spuse ca este de acord sa mearga, femeia isi descoperi fata pe care nu era nici urma de lacrima.
"Ciudat mod de a plange" isi spuse Adam. "Probabil ca noul model poate plange si fara lacrimi!".
O lua de mana si plecara spre soare-rasare.
Intr-adevar, gradina parea mai frumoasa in aceste locuri, poate si din cauza ca fiind interzisa turismului, nu prea vedeai hartii si peturi la tot pasul.
- Adameeeee!!! exclama Eva, vazand marul din mijlocul poienii in care tocmai intrasera. Ce frumusete de pom!
Adam incremeni. Acesta era motivul pentru care partea de est a edenului era oarecum interzisa.
- In nici un caz, spuse el. Gata, am mers destul, ai vazut ce ai vrut sa vezi, asa ca gata! Ne intoarcem.
- Dar e asa de frumos! Nici nu imi imaginam ca poate sa fie asa. Cum ar putea fi daunator un copac ale carui fructe sunt atat de rosii si de frumoase? Ca sa nu mai vorbesc de parfum!!!!
- Femeie, am zis nu si nu ramane. Ne intoarcem!
Eva suspina usor, dar trebui sa recunoasca faptul ca Adam avea dreptate. Stia si ea, la fel de bine ca si el, ca marul le era cu desavarsire interzis. Ridica din umeri a resemnare si luandu-l pe Adam de mana pornira inapoi spre partea vestica a gradinii.
- Multumesc frumos pentru ca ai venit cu mine, spuse ea si il pupa usor pe obrazul drept.
Adam simti iarasi ca ameteste si compara sentimentul cu cel oferit de tuica de palmier. Ah, tuica aceea dulce si inmiresmata ... Ce n-ar fi dat el acum pentru cateva inghitituri ...
- A fost placerea mea, spuse el, bucuros ca desi nu voise initial sa mearga, Eva era acum fericita.
- Nu cred ca vom ajunge prea departe, spuse Adam. Se insereaza!
- Hai sa ne oprim sub dudul asta si sa innoptam aici, propuse femeia.
Ideea de a innopta departe de locul in care fusese creat nu ii prea placea lui Adam, dar nu aveau incotro, asa ca facura intocmai cum sugerase femeia.
Fiind foarte obosit dupa atata plimbare, Adam adormi imediat. Eva insa privea cerul care se intuneca treptat, treptat si isi spuse ca in curand avea sa vada si stelele.
Inca ii era sufletul la merele acelea frumoase pe care le vazuse in cursul serii.
Isi spuse ca nu putea face nimic rau daca ar merge inca o data la mar, doar sa priveasca, asa ca il lasa pe Adam adormit si pleca spre mar.
La un moment dat, auzi in dreapta ei un fosnet si nu mica ii fu mirarea cand privind acea directie, il vazu pe sarpe.
- M-ai speriat, spuse ea.
- imi pare rau, se scuza sarpele. Nu am vrut. Ma gandeam ca mergand asa, singura prin locurile astea, te-ai putea rataci si atunci ti-as putea fi de ajutor.
- Buna, idee, afirma Eva si se gandi apoi ca nu avea totusi cum sa rataceasca drumul.
- Nu ca ar fi treaba mea, spuse sarpele, dar incotro te indrepti? Doar spre mar?
Eva nu stia daca poate fi sincera cu sarpele, dar in fond si la urma urmei de ce n-ar fi fost, cata vreme urma doar sa priveasca minunatul copac.
- Ba da. Vreau sa il mai vad o data, inainte de a ne intoarce.
- Am auzit ca v-a fost interzis sa mancati din mere, spuse sarpele, asa, intr-o doara.
Eva nu zise nimic, dar lasa totusi sa ii scape un oftat.
- Personal nu consider drept acest lucru, continua sarpele, mai ales ca si mie imi fusese interzis, dar muscand din mar nu am patit nimic rau, asa ca nu inteleg de ce aceaste reguli.
- Serios?! intreba Eva cu speranta.
- Da, raspunse sarpele. Uite, la picioarele tale este cotorul fructului pe care l-am mancat.
Eva nu stia cum sa se opuna impulsului de a gusta din fructele acelea, si intr-un final isi spuse ca daca sarpele a mancat din fruct si nu a patit nimic, ce rau putea sa i se intample ei, asa ca rupse un mar si musca cu sete.
Dintr-o data se simti inundata de o caldura puternica pe care nu si-o putea explica si ameti.
Il privi intrebatoare pe sarpe, dar acesta o linisti imediat:
- O sa iti treaca in numai cateva minute, ai sa vezi si atunci totul va fi ca inainte.