Secundă cu secundă viața noastră este invadată de întrebări. Unele sunt esențiale dintr-un anumit punct de vedere, altele sunt considerate banale și de cele mai multe ori nu le găsim răspunsul.
Furtuni greu de învins îmi răscolesc lăuntrul, sufletul fiindu-mi neliniștit din cauza unei întrebări persistente: Perfecțiunea – o pot atinge pe calea iubirii?
Descoperite, răspunsurile sunt uneori deșarte, alteori transparente, pe care atârnă sunete de cuvinte goale.
Odată cu scurgerea timpului, întrebările mă invadează încătușându-mă cu putere în lanțurile vrăjmașe. Zilele curg de la sine, amplificând lupta cu mine însămi. Palmele-mi reci scormonesc recele pământ în dorința fierbinte de a găsi bobul din spic. Cad pas cu pas în lăcașele sfinte, amenajate ordonat pentru sfinții bobi din biserica spicului.
Dorința de a-i cunoaște izvorul, mă coboară în mijlocul întunecos al pământului, acolo unde tainic se zămislește hrana pentru rădăcinile iubirii. Copleșită de emoție, cu ochii înlăcrimați, cer îndurare cerului. Din bolta senină, o rază de lumină albastră mi se cuibărește în pupila ochiului minții. Trupul îmi vibrează ca o mare înspumată și zvâcnește cu putere, din adâncurile pământului, printre rădăcinile nopții filosofice, tocmai pe țărmul zilei cunoașterii.
În nebunia evadării, cu trupul gol, dar liber, bobul spicului de grâu contemplă geometria astrală și, pe notele simfonice ale adierii de vânt, înalță imnul iubirii cu vocea lui verde.
Crește și cunoaștem împreună, în mod transparent, sfidând regula ireversibilului, înțelegând sunetul iubirii printr-o dăruire totală, nonconformistă, având drept urmare transcendența.