să văd mai departe apăsasem marginea
chiar nu mai aveam răbdare
să stau să aflu până când
și unde duce
rătăcirea

trebuia să te aștepți la asta
mi-ai spus tu da ce stupid am putut fi
să cred că-l voi găsi în carne și oase de vreme ce
el era în poveste și eu rămâneam mereu mult în urma poveștii
o singură dată s-a întâmplat să ne îmbătăm amândoi
când ne-am trezit te-ai oprit într-un gând strâmb
te-ai uitat în ochii mei și-ai tăcut
fulgerând

asta nu se va întâmpla niciodată poți să-mi ceri orice numai asta nu
ai putut să mă păcălești atâta vreme și eu să te cred
răsăritul cu ponna cu iluzia și singurătatea
oglindirile de ieri seară
pescăria și celelalte
sunt născociri

umbrele noastre sunt halucinații
în cele două geamantane
am găsit visele

e nor și eu pierdusem răsăritul
ponna se așezase la usă
te rog nu fă asta
prea târziu

el prinsese răsăritul și eu nu
la el era senin la mine nor
la al șaptelea val
un mal

aveam de acum o herghelie și nici un călăreț
lătratul de câine își căuta cântecul
tu ai ales cântecul întâmplărilor
ai întins spre mine bricheta
ca cea pe care alexis o purta-n vestă
aprinde te rog castana asta
iau foaia nescrisă
îndes în ea tutun de pipă
răsucesc de-o țigară
și-i dau foc

papagalul lui alexis
pe umărul manechinului
din lemn de gutui
vreascurile…







(interogațiile și afirmațiile dau sensuri diferite... de exemplu, după ce i-am aprins țigara, m-a întrebat: ai aflat? in textul meu scrie: ai aflat... )








Constanța, 27 septembrie, 2009