Și mă gândesc că totuși te cunosc și mă trezesc cu buzele umede de lacrimi ce curg în somnul cel tulbure. Și îmi dau seama că m-am înșelat din nou, am început din nou să sper și să-mi fac iluzii ... și o iau de la zero, încet, cu aceeași răbdare și cu același suflet făcut fărâme ... și sper să vii... încă mai sper...
Mă gândesc că aș vrea să te cunosc, să îți știu gustul, mirosul, atingerea, totul să fie despre noi și pentru noi, brațele tale să fie refugiul meu, zâmbetul tău să fie sensul meu, patul tău să fie zborul meu, râsul tău să fie visul meu...
Mă gândesc că aș vrea să mă cunoști, să îmi știi gustul, mirosul, atingerea, nimic să nu ne separe, totul să ne unească, ploaia să ne spele și lacrimile să ne vindece, țipătul să se stingă și visele fără de tine să moară...
Știu că ar trebui să trăiesc, să nu mai visez, știu că doar așa iubite vei veni, dar dacă crezi în mine oare vei crede că mi-e frică de tine...
Și totuși mai sper că, dimineața, când mă voi trezi, buzele mele vor fi umede de sărutul tău ce mă aduce din somnul tulbure. Și atunci voi ști că nu mă mai înșel, că pot să sper și să-mi fac iluzii... și o să începem să construim lumea iubite, lumea noastră, cea ce din fărâme devine întreg... cea ce din durere devine iubire.
Atunci iubite voi putea să-ți dau un nume, un chip, un zâmbet ... al nostru, un miros ... al nostru, un minut ... o veșnicie... o iubire.
Mai e un pic, eu te aștept.... vino.