Cand eram mica visam ca atunci cand o sa fiu mare sa-mi construiesc viata din culori . . . Deja stiam cum o sa fie viata mea: rosu aprins si albastru. Verde si crem/maro conturau celelalte culori. De asemenea am atribuit fiecarei culori un sentiment. Rosu era iubire si albastru seninatate. . .
Si am avut curajul de a face un pas spre viata, legata la ochi, ca atunci cand sa-i deschid viata mea sa fie compusa din albastru si rosu aprins, cu putin verde. . .
Cand i-am deschis nu a fost rosu. . . a fost doar albastru mucegait. . . Mi-am zis ca o sa o pot colora eu. . . I-m sters albastrului florile de mucegai, l-am spalat si i-am vorbit in fiecare zi, ba ii recitam si poezii. . . Acesta s-a deschis pentru cateva zile, dar nu a fost de ajuns. . . A murit odata cu seninatatea chipului meu. . .
Pe urma am luat-o de la capat, incercad sa am grija de culorile care mi-au mai ramas, ca din ele sa imi fac o viata perfecta. Rosul era sters. . . mai avea conturul. Si abia dupa ceva timp am inteles de ce nu am mai avut albastru in viata mea: albastru tanjea dupa dorul rosului. . .
Acum nu mi-a mai ramas decat verdele si un pic din maro, propria mea liniste si inocenta de cand eram copil, plus un zambet. . .
Am chemat diferite persoane pentru a ma ajuta a-mi pune culorile la loc. . . Da, unii au reusit. . . dar culorile s-au scurs din nou, din cauza ca griul li se scurgea din buzunar pe haina musafirilor. . .
Dar am gasit o culoare noua care a inceput sa-mi placa. Galbenul, respectul de sine! Daca am sa am curajul de a-mi colora viata in galben, o sa am parte de o raza de soare in suflet. . . poate! Viata mea are o noua culoare. . . Culoarea vorbelor parintilor.
Vreau sa fiu copil. . . Vreau sa cred ca basmele nu au fost basme. Vreau sa cred in ". . . si au trait fericiti pana la adanci batraneti!" Ce frumoasa ar fii lumea atunci. Toata lumea ar trai in culori. . .