Îl știi pe tipul cu părul aproape perfect?
care,
de multe ori trebuia să moară
dar numai pentru puțin.
și atunci,
când se privea din afara corpului
realiza cum îi vineau mai mereu cuvintele în poezii.


de la gât până la bust
era îmbrăcat în cuvinte ce se țin strâns unele
de altele
prin dragoste,
prin ură și dorul cernelii
...................................
spatele și umerii mi-s acoperiți de
Dumnezeu
de cuvântul Lui... promisiunile mele!
apoi în jurul membrelor forfotă inima monstrului liric
ce rareori galopează spre buric( acolo se adună mai mereu incertitudinea)


în momentul scânteii, toate, dar absolut toate se reped în stil barbar spre păr
unde totul se naște asemenea unor piese de puzzle.