Exact în acest moment am un dor nebun de tine, tu cel care-ai fost și vei rămâne: în mintea mea, visul ce m-a ispitit și gustul pe care mi l-am dorit: în speranțe, zâmbet, tot ceea ce era cândva al meu dar ti-am oferit ție; inițial cu împrumut, iar mai apoi am realizat ca umbra mea tot pe tine te va urma.
Sper ca micul pas făcut în sufletul tău să-ți trezească imaginile amândurora când nu făceam decât să ne zâmbim, nudul clipelor ce le-am gustat, asemeni Evei, ca pe un măr, adulmecată de tandrețea cuvintelor rostite în tăcerea sufletelor noastre. Ce-și spuneau? Nu au vrut să ne divulge!
Mai picură câte-o clipă, încă una și încă una, ce-mi pictează în minte tremurul plânsului, surâsului și tot ce mă formează la auzul privirii tale. Tremur... asemeni vântului ce-și căută liniștea și alerg răscolind printre stele alintările tale ce-mi învăluie pielea într-o idee simplă a iubirii noastre.
Tu! Pas către stele, ..., redă-mi aceea eternitate în care erai tot doar al meu, iubindu-mi pielea cu privirea ta, auzul cu freamătul sărutului de pe frunte, ochi, obraji, gură... și toată ființa mea cu iubirea ta!
Îmi doresc să retrăim o fracțiune a amintirilor ce formează podoaba coroanelor îngerilor ce i-am trimis să vegheze asupra ta.
Să știi, iubite, ca provin din pădurea trecutului nostru pentru un viitor înmiit cu clipe de cașmir.
Caut printre sertarele conștiinței minutul vulnerabil ce a făcut îngerul să roșească la minunea de a naște un gest de tandrețe menit să potolească furtuna din ochii copilului din noi. Ascund de toți fiecare amintire cu tine, hrănindu-mi sufletul cu vocea ta.
Privesc, în sufletul meu, asupra momentelor create de iubirea noastră și camera goală, ce mă adăpostește, prinde viață. Te simt aidoma pământului ce adulmecă ploaia după o zi toridă, însetată să te cunosc în amănunt și dornică să rămâi doar taina mea, precum gustul curcubeului ce doar cerul îl știe.
Fiecare secundă de întuneric ne-aduce mai aproape… simți tu, oare, zborul fluturilor ce aștern gândurile noastre neîncepute pe pagina unde se iscălesc îngerii? Nu mișcă nici seninul, iar marea se odihnește lângă Dumnezeu în timp ce furtuna negociază cu sufletul meu.
Am aflat că pot zbura și fără tine, poate chiar mai sus… Și puternică sunt, la teamă sau necunoscut, eșec ori mâhnire cu condiția să ne completăm în lumea ce se împarte la unu și nu la doi.
Te găsesc acolo unde nu primesc pe nimeni… și te invit să nu vii decât cu înțelepciune și răbdare, curaj și puțină iubire necondiționată.
Mi-am propus să te vând simțămintelor mele dar realizez apoi simetria fiecărui gest ce îl completează pe celălalt, asemenea elementelor simple ce au dat forma și perfectul naturii de ieri, dar care azi îl neglijăm, însă în palma dreaptă se află, a lui Dumnezeu.
Te las să adulmeci visarea cuvintelor scrise cu sufletul… și protejează-mi gândul pentru o viață viitoare perfectă!